Trif Vlad despre Tigrul: Misiune de salvare

Tigrul: Misiune de salvare

 

 

Nu am mai scris/publicat de ceva timp un articol cinefil aici. Dar acum este o situatie speciala. Am scris deja pe Cinemil despre film, asa ca articolul amicului meu Trif am zis sa-l public aici. Asadar, impresiile unui fan Bollywood despre ultima productie aterizata in cinematografele patriei:

 

Tigrul: Misiune de salvare

(Tiger Zinda Hai)

 

Inceputul de an debuteaza in cinematografele romanesti cu un blockbuster de la Bollywood.

Tiger Zinda Hai continua povestea inceputa in 2012 cu Ek Tha Tiger. O poveste dramatica de spionaj care ne prezinta o indrazneata misiune de salvare din lumea musulmana. Au trecut opt ani de cand nimeni nu a mai auzit nimic de Tiger si Zoya, se pare ca acum isi unesc fortele in numele umanitatii impotriva militantului terorist Abu Usman. Pelicula este un all-out entertainer care prezinta o poveste puternica, condimentata cu actiune intensa, muzica, dans si drama, totul inspirat dupa fapte reale. Am sa incerc sa nu dau multe spoilere ca este pacat, sincer.

Stilul indian de a face unele actiuni cu grandoare de data asta te tin atent in scaun si nici nu observi cum trece timpul. Ceea ce mi-a atras mult atentia este faptul ca se imita personaje din filmele americane si nu imi dau seama daca au o tenta parodica sau nu.

Dar ceea ce mi-a atras cel mai mult atentia este politicul cultural prezent in filme, eterna problema dintre India si Pakistan este adusa din nou in atentia publicului larg punand din nou accentul pe fraternitatea eterna dintre cele doua popoare separate de religie si granite. Este al doilea film cu Salman Khan in care iese in evidenta, cel putin doua am vazut eu. Pot spune ca este foarte touching pusa pe tapet aceasta chestiune delicata, precum am intalnit si in Puterea Credintei (Bajrangi Bhaijaan).

Filmul a fost deja lansat peste ocean, in Asia si restul lumii pe 22 decembrie 2017. Cu un buget record de 24 de milioane de dolari, excludem aici marketing-ul si costurile actorilor din rolurile principale, este unul dintre cele mai scumpe filme indiene. Are deja un succes enorm in Box office cu incasari de pe 79 de milioane de dolari, deja poate fi cel mai popular film indian din ultimii ani. Filmarile au avut loc in Abu Dhabi, Austria, Grecia si Maroc. Tiger Zinda Hai este una dintre cele mai costisituare productii de la Yash Raj Films, alaturi de Dhoom 3, Sultan sau Thugs of Hindostan.

Regia si scenariul sunt semnate de Ali Abbas Zafar. In rolurile principale ii gasim pe Salman Khan, Katrina Kaif si Sajjad Delfrooz, alaturi de Angad Bedi, Kumud Mishra, Nawab Shah, Girish Karnad and Paresh Rawal. Ca de obicei m-am uitat si pe IMDB sau Rotten Tomatoes sa vad ce rating ofera barometrele de masurare cunoscute. Aproape de nota 7 este un scor foarte bun pentru un film indian iar superficialii dintre noi se pot lua linistiti dupa aceasta nota pentru ca filmul merita mai mult.

Tigrul: Misiune de salvare a avut premiera in tara noastra pe 05 ianuarie si este distribuit de BML movie entertaintment, va doresc vizionare placuta.

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !