De ce ma reprezinta selfie-ul

De ce ma reprezinta selfie-ul? De ce imi fac atatea si atatea selfie-uri? Cine isi face selfie-uri? De ce altii evita sa faca astfel de poze? Si de cand imi fac eu selfie-uri?  La toate astea voi raspunde in continuare, chiar daca nu in aceeasi ordine.

Incep cu sfarsitul si spun ca selfie imi faceam dinainte sa apara camera frontala la telefon. Luam pur si simplu camera si o intorceam. Mi-a placut intotdeauna ideea. De fapt, unii ca mine au dus la aparitia camerei frontale. Contrar asteptarilor, a existat intai cererea si abia apoi oferta.

Continui cu a treia intrebare, care mi se pare relevanta. Caci la a doua intrebare multi raspund stereotipic: narcisistii sunt cei care adora selfie-urile. De ce ma reprezinta selfie-ul? Pentru ca sunt narcisist. Pentru ei e atat de simplu.

Si de fapt NU e deloc asa. De fapt narcisistii si persoanele care isi adora chipul nu concep sa se pozeze cu camera frontala. Ei vor sa-si faca poze cu camera buna, vor sa fie pozati din cele mai bune unghiuri, asa ca ii lasa pe altii sa ii fotografieze.

Din acest motiv multi evita sa faca selfie-uri. Si de aici deriva toate celelalte motive.

Caci al doilea motiv esential pentru care lumea evita selfie-urile suna fix asa: nu sunt profi. Un om important nu-si face selfie, ci are un fotograf profesionist care-l imortalizeaza. Suna altfel, nu?

Nu in ultimul rand, sunt oameni care efectiv evita sa apara in fotografii, dar care de ochii lumii nu se supara cand apar intr-o fotografie oficiala. Oameni care vor sa pozeze cladiri, peisaje de natura ori pe alti oameni, dar care nu vor sa iasa in fotografii. De obicei sunt fotografi (da, fotografii urasc selfie-urile, desi nu vor sa recunoasca, ei vad selfie-ul ca pe o concurenta neloiala!), dar nu numai.

Ramane a doua intrebare fundamentala, care raspunde la intrebarea principala: De ce ma reprezinta selfie-ul?

Asadar, cine isi face selfie-uri? Pai cu precadere oamenii singuri, lupii singuratici, care nu doar ca-s singuri, dar nu vor nici sa apeleze la altcineva. Selfie-ul a ajuns dovada independentei supreme, a libertatii totale, nu ai nevoie de altcineva, nu depinzi de nimeni. In aceasta categorie intru si eu. Chiar ma laud ca-s un lup singuratic prin excelenta.

Totodata, selfie-ul este ceva mai putin profi, drept urmare devine reprezentativ pentru oamenii care nu vor sa faca totul profi, ca la carte. Stiti, exista oameni care-si spala masina in fiecare zi, oameni care se barbieresc zilnic, oameni care par tot timpul iesiti de la salonul de infrumusetare, asa cum sunt in sens contrar oameni care par neingrijiti. Care vor sa faca un lucru pentru ca vor sa-l faca, fara ca el sa iasa perfect. Nu sunt perfectionisti, dar vor sa se imbunatateasca.

Nu in ultimul rand, in selfie oamenii sunt foarte apropiati. Este o apropiere de persoana cu care te fotografiezi pe care altfel n-ai obtine-o.

Si mai e ceva important, fundamental: selfie poate face oricine si-i iese la fel. Selfie-ul uniformizeaza. Cand iti face altcineva poza, aceasta devine criticabila: unghiul nu e bun, lumina bate prost, a taiat prea mult din picioare, se vede prea mult din podea, a iesit miscata, subiectii au iesit cu ochii inchisi, nu e bine incadrata. La selfie nu exista prea multe pretentii, daca se vad cele 2 chipuri fara ca ele sa fie miscate atunci selfie-ul e bun.

Si fix asta imi doresc eu: fotografia mea (de fapt POZA, pentru cine stie care-i diferenta dintre ele) vrea sa transmita ceva. Transmite si daca nu e profi. Pentru ca in majoritatea cazurilor poza este o anexa a unui text. Eu transmit ceva prin text, iar poza, selfie-ul, este un accesoriu.

Da, o FOTOGRAFIE face cat o mie de cuvinte, nu un selfie, cu asta sunt de acord. Insa ce nu inteleg multi este ca nu ORICE fotografie are aceasta calitate si ca NU TOTI SUNT FOTOGRAFI. Eu imi accept limitele, stiu ca nu-s fotograf, n-am acest talent, asa ca ma folosesc de imagini doar ca sa exemplific, ca sa imi sustin ideile.

Si pentru o mai buna indexare pe Facebook (#pebune). N-aveti idee de cate ori am scris un text lung pe Facebook, un text care n-avea nevoie de nimic, dar caruia i-am pus o poza doar pentru ca altfel n-ar fi ajuns la indeajuns de multi oameni.

Ah, da, era sa uit: asupra selfie-urilor sigur am drepturi de autor. Daca am nevoie urgenta de o poza si n-am ce pune, imi fac repede un selfie si gata. E clar ca-i al meu.

Da, as putea spune ca Facebook ma incurajeaza sa-mi fac selfie-uri. Si ca instagram, prin felul sau de a fi, de a pune accent pe imagini, ma goneste de acolo. Caci imi displac profund oamenii care vor sa comunice exclusiv prin imagini. Unii nu vor sa comunice prin scris din lene, insa altii isi ascund astfel agramatismele. Decat sa arati ca esti agramat mai bine te dai fotograf. 

Acum vedeti de ce ma reprezinta selfie-ul? Acum vedeti de ce imi fac atatea selfie-uri? Eu am dat raspunsuri evidente, insa unii inca se mira cand ma vad pozandu-ma. Ei nu ma inteleg pe mine, eu nu-i inteleg pe ei. In rest, ne intelegem perfect 🙂

De ce ma reprezinta selfie-ul? Pentru ca ce-si face omul cu mana lui se cheama … SELFIE!