Nu-mi plac oamenii fara nicio parere

Sunt cateva chestiuni unde trebuie sa ai o parere. Fiecare are o opinie proprie in legatura cu religia. Parerea poate fi una eminamente religioasa, sa ia de-a gata tot ce zice preotul ori pastorul, caci aici vorbim la modul general, poate fi oricare religie, insa poate fi si una eminamente atee, unde tot ce-i religios e naspa, toti oamenii religiosi sunt prosti, incuiati, cretini.

E clar, parerea mea o stiti: nu-mi plac fanaticii religiosi. Ii dispretuiesc si, deopotriva, ma feresc de ei. Sunt periculosi si nu ma refer strict la fanaticii musulmani. Ei sunt doar aparent cei mai periculosi.

Totusi, eu voi vorbi despre o alta specie de oameni, mult mai periculosi, mult mai respingatori: oamenii fara nicio parere. Cei care, in functie de necesitati, sunt fie atei, fie credinciosi. Cei care rad cu gura pana la urechi la gluma cu Iisus, dar care dau dreptate, in alt context, unui credincios care se plange de glumele absurde, blasfemice, la adresa religiei. 

Religia este doar un exemplu, cel mai elocvent insa. Pentru ca nu poti trai in lumea asta, indiferent ca vorbim de secolul XIX, secolul XX ori secolul XXI, fara sa ai o opinie privitoare la religie. Nu poti fi areligios. Adica poti sa nu crezi in nimic, caz in care, insa, te situezi de partea ateilor, agnosticilor sau, ma rog, in functie de credinta ta efectiva, poti crede in teoria deista ori in cine stie ce alta teorie. Daca nu stiti ce inseamna toate astea puteti cauta cu incredere pe Google.

Ideea este ca nu poti fi neutru complet. Nu poti fi ateu intr-o zi si credincios in alta zi, la fel cum nu poti fi, deopotriva, si ateu, si credincios. Trebuie sa-ti ALEGI o tabara, alegerea trebuind facuta pe baza a ceea ce ai in cap si/sau in suflet. Da, in functie de alegerea ta unii te vor aprecia, altii te vor repudia. Cativa se vor imprieteni cu tine, altii se vor departa de tine.

Eu sunt atipic. Poate asa mi-a placut mie sa fiu dintotdeauna. Mi-a placut sa enervez ambele tabere, mi-a placut sa am opinii ferme. E drept, in ultima vreme mi-am cam contrazis optiunile luate cu ani in urma. Candva, poate, voi ajunge fumator, sa ma lupt cu cei care, momentan, sunt ca mine. Gandesc ca mine. Poate sunt condamnat sa ajung asa, cine stie?

Acum, sa revenim la oamenii fara nicio parere. De ce sunt ei periculosi, ce am eu cu ei? Pai, mi se pare simplu, este vorba de o logica elementara: tot ce vedem in politica acum, oameni care se reevalueaza constant, care azi zic ceva si maine altceva, care sunt credinciosi precum majoritatea, dar care maine pot deveni lejer atei, caci oricum, fosti comunisti fiind, de la ateism au plecat, este un rezultat.

Toti oamenii fara nicio parere conduc. Ei numesc asta flexibilitate, abilitati de negociere. Ei se lauda cu asta, este o virtute. Ei sunt periculosi pentru ca, spre deosebire de cei cu pareri ferme, sunt imprevizibili. Ei vor sa conduca, sa ramana la putere, asa ca nu stii niciodata la ce sa te astepti de la ei. Pot sa aloce tot bugetul unei primarii pentru construirea unei biserici si, dupa 3 zile, pentru ca asa bate vantul, sa voteze daramarea unei alte biserici. Asa o cere interesul de partid, negocierile politice au dus la asta.

Iar simplul tau accept tacit, faptul ca inchizi ochii atunci cand intalnesti, in viata de zi cu zi, astfel de persoane, este un lucru grav. Tu accepti asta, ei candva s-ar putea sa te conduca. De fapt te si conduc altii ca ei, care au fost legitimati tacit de altii ca tine.

Pana sa te revolte votul pentru PSD si alte aberatii pe care acestia le fac, mai degraba ar trebui sa te revolte ce se intampla in jurul tau. Inainte sa te afecteze ce decide guvernul te afecteaza ce decide seful tau de la firma, presedintele asociatiei de locatari, dirigintele copilului tau, primarul tau si alti oameni mici, neimportanti, lipsiti de opinii.

Hai, acum da cu pietre. Nu, nu comentarii lucide astept, ci pietre. Caci cei ce vor da cu pietre in mine sunt fix cei vizati de articol, cei care nu pot inchega vreo opinie, nu pot argumenta nimic. Caci, am uitat sa va zic, oamenii fara nicio parere sunt foarte agresivi. E ca-n gluma aia, la care razi cu gura pana la urechi fara sa-ti dai seama de ce: Cand ai nevoie de argumente puternice ia-ti un Kalashnikov. Am zis gluma? E trista realitate. Pe care o constientizez si contra careia ma lupt zi de zi.