The Purge: Anarchy – Noaptea judecatii: Anarhia

The Purge: Anarchy – Noaptea judecatii: Anarhia

 

Acum un vazusem prima parte din Purge. Ideea mi s-a parut din start GENIALA. Punerea ei in practica a fost, insa, aproape un dezastru. In loc sa vedem imaginea de ansamblu (big picture, cum ar zice americanii), toata actiunea primului film s-a intamplat intr-o casa. Singura morala a acelui film era exista niste persoane care vor sa scape de boschetari. Ah, mai era partea cu sistemele de securitate, care nu-s atat de performante pe cat ar trebui sa fie. In rest, o actiune goala, inutila si plictisitoare.

Partea a II-a, insa, a parut cu totul alt film. Regizorul a fost acelasi, in distributia a fost schimbata in intregime. James DeMonaco mi-a parut precum un antrenor care, dupa un sezon catastrofal, schimba INTREAGA echipa.

James DeMonaco
James DeMonaco

Ce avem, de fapt, in acest The Purge: Anarchy – Noaptea judecatii: Anarhia? Pai avem asa:

1. Avem o imagine de ansamblu asupra societatii. Vedem, pe larg, cine cu  cine se bate, vedem razbunari, vedem fani ai „curatirii” (purge este extrem de greu de tradus), dar si adversari ai acesteia. Vedem o vanatoare impotriva oamenilor strazii (pe care multi o vad utila in multe zone din Bucuresti si din tara), vedem o logica solida in spatele actiunii.

2. Avem, de asemenea, niste „profitori” ai curatirii:
– Pe de-o parte, oamenii bogati isi cumparau saraci pentru a-i omori. Pur si simplu, in schimbul unor bani tu te duceai in casa unor bogatani care te omorau pentru a se descarca. Ei erau la adapost, nu erau nevoiti sa iasa pe strazi, se racoreau, iar familia ta primea bani.
– Pe de alta parte, existau vanatorii de recompense, adica cei care culegeau oameni de pe strada si-i vindeau celor care voiau sa vada spectacol. Frumoasa meserie zic.

3. Avem mult sange. MULT mai mult sange decat in prima parte. Cu toate acestea, NU putem vorbi, sub nicio forma, de un horror. Este punctul MEU de vedere. Pe site-urile de specialitate, in frunte cu IMDB, vedem insa scris, mare, horror. Oare motivele sunt exclusiv de natura comerciala?

4. Avem, pe final, o scena care m-a dus cu gandul la sportul numit VANATOARE. Nu-s mare iubitor de animale, dar nici nu prea inteleg SPORTUL numit vanatoare. Vanatoarea pentru supravietuire o inteleg, meseria de VANATOR fiind printre PRIMELE din lume. Dar atunci cand pui intr-un tarc o suta de mistreti si tragi in ei, facand o baie de sange, nu se mai poate vorbi nici de supravietuire si nici de sport. Este un macel la care participa cei cu bani pentru ca isi permit. In film se intampla fix acelasi lucru, in loc de animale fiind oameni.
Aceeasi idee, spusa altfel, este si in Hunger Games. E drept, acolo „animalele” erau puse sa se omoare intre ele. Dar este aceeasi logica, intalnita inca din perioada romana. Nimic nou sub soare, #casazicasa .

5. Avem referinte politice explicite. Exista niste oameni fideli guvernului si niste oameni care se opun acestuia. Nu stiu unde ar trebui sa se opreasca scenariul, dar pronosticul meu este ca intr-un episod viitor acest guvern va cadea, iar Noaptea judecatii va disparea. Cum, de ce si ce va aparea in locul acestei guvernari nu stiu. Dar sunt extrem de curios sa aflu.

6. Imi place cum oamenii omoara cu numele lui Dumnezeu pe buze. La fel cum fac mafiotii, la fel cum fac multi. Dumnezeu e bun si iarta, stiu deja placa.

7. Inchei cu detaliile tehnice: The Purge: Anarchy – Noaptea judecatii: Anarhia intra de vineri, 15 august, in cinematografe, fiind distribuit de RoImage 2000. Un concurs avand ca premii 2 invitatii duble la acest film este inca in desfasurare #peblog . Va invit cu drag sa participati la el. Recomand The Purge: Anarchy – Noaptea judecatii: Anarhia intai si intai pentru ideea care a stat la baza lui. Mergeti sa vedeti filmul si ganditi-va de cate ori nu ati spus, in sinea voastra: p-asta l-as omori daca as stii ca nu intru la parnaie…   Salutari ANARHICE tuturor!

4 thoughts on “The Purge: Anarchy – Noaptea judecatii: Anarhia

  1. Pingback: Noaptea judecăţii: Anarhia (The Purge: Anarchy) - Ileana Andrei
  2. Pingback: The Purge: Anarchy (2014) “We don’t save lives. Tonight we take lives. We can’t have any interference. We can’t have heroes.” | F and G must see

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !