Ziua internationala a cuvantului MULTUMESC

Ziua internationala a cuvantului MULTUMESC este in fiecare an pe 11 ianuarie. Nu intru in detalii legate de aceste zile internationale, cat de bine este ca fiecare zi sa fie una a ceva, a cuiva, a unui cuvant, a unei situatii, a unei boli, acesta urmand a fi subiectul unui articol distinct. Aici voi vorbi strict despre cuvantul MULTUMESC.

Ziua internationala a cuvantului MULTUMESC m-a facut sa ma gandesc la cuvantul multumesc, deci dintr-un anumit punct de vedere si-a indeplinit scopul. M-a pus pe ganduri, am postat (ma rog, pe Facebook am scris ceva ironic, dar este irelevant), scriu acest articol. Multi altii au postat ori au comentat la postarile altora. Inclusiv la a mea. Deci a starnit ceva.

Ziua internationala a cuvantului MULTUMESC mi-a adus aminte cat de fals suna acest cuvant si cat de lipsit de valoare a ajuns sa fie. Chiar si eu il valorizez foarte putin. In cazul meu, multumirea pe care o aduc unui om se realizeaza prin fapte. Decat sa-i zic de zece ori, poate chiar de 100 de ori, multumesc, prefer sa fac ceva pentru el. Sa ma revansez.

Multumesc aud la orice magazin atunci cand se realizeaza un schimb comercial. Cumparatorul ii multumesc comerciantul ca ii inmaneaza marfa pe care tocmai a platit-o. Deci tu, comerciant, traiesti din asta, din faptul ca vinzi produse, asa ca eu ar trebui SA-TI MULTUMESC pentru ca faci asta? Pentru ca te ajut sa traiesti?

Multumesc auzeam in scoala si facultate, din partea elevilor si studentilor: el, profesorul, isi facea datoria, te nota, poate era mai indulgent la un moment dat, asa ca tu ca elev ori student trebuia sa-i multumesti. Erai cu adevarat recunoscator acelui cadru didactic? Era multumirea aceea din suflet?

Era in mod evident sincera pentru unii elevi ori studenti, dar acestia erau foarte putini. Extrem de putini. Nu zic de pupincuristi, de cei care ar fi pupat picioarele profesorilor daca asta le aducea beneficii. Ma rog, la modul figurat ii pupau peste tot, dar nu asta conteaza.

Ideea este ca acest cuvant, multumesc, la fel ca si scuzele, au devenit false. Le auzim mult prea des, in contexte in care nu ar trebui sa existe. Din acest motiv, unul ca mine le evita cu orice pret.

Vrei sa vezi ca imi pare rau ca ti-am facut ceva rau? Apai incerc sa indrept raul. Vrei sa vezi ca-ti multumesc pentru ca m-ai ajutat? Apai incerc sa te ajut si eu. Sa ma revansez. Sa iti dau si eu ceva, ce am de dat.

Mai bine iti dau ceva, te ajut, te invit undeva, decat sa-ti spun de 100 de ori, in mod sec, multumesc. Eu, unul, asta prefer si de la altii.

Nu zic ca toti sunt ipocriti, ca toti spun in mod mecanic multumesc. Nicidecum.

Insa am ajuns sa mai pot discerne, sa nu-i mai pot crede, pe cei care-s sinceri. In afara de multumesc, ce altceva mai faci ori ai mai facut pentru mine? Daca nimic, atunci al tau multumesc nu valoreaza nimic.

Pe de alta parte, am observat ca zic prea rar multumesc. Unii oameni simt nevoia sa auda, unii oameni se simt prost ca nu aud. Uneori reusesc sa scap cu gluma mea deja celebra: „ar trebui sa zic multumesc?” ori, dupa caz, dupa ce mi se multumeste, intreb „ar trebui sa zic cu placere?”. De fiecare data reusesc sa smulg un zambet, insa de ironizat nu ma ironizez pe mine, nu ma autoironizez, ci ironizez obligatia de a zice ceva.

Eu plec tot timpul de la premisa ca X ajuta din placere. Ori daca n-o face, este irelevant ca el spune „cu drag” ori „cu placere”. Falsitatea nu se impiedica in cuvinte, nu prin cuvinte ne luptam cu ea. Ci dimpotriva.

Ziua internationala a cuvantului MULTUMESC m-a facut sa ma gandesc la toate astea, motiv pentru care ii multumesc. Da, ati ghicit, sunt ironic, multumesc unei entitati abstracte, unei zile. Dar prin fraza de mai sus sintetizez tot ce am scris mai sus in peste 600 de cuvinte. Daca nu ati inteles de ce, recititi articolul. Iar daca nici asa nu ati inteles, eu cred ca ar trebui sa frecventati alt blog. Daca veti fi decis sa faceti asta, din nou va multumesc.