Am scris acum 4 ani (cat a trecut de atunci) un articol despre o idee de-a mea de care multi au ras: interviuri pe chat. Am si concurat la Webstock cu chestia asta. Nu c-as fi castigat, dar oricum. Am aratat acolo de ce pentru un blogger este de preferat un interviu scris, dar live (asta era noutatea mea), unuia oral.
Acum, sa va zic o chestie dubioasa: am ajuns sa dau interviuri. Doua interviuri intr-un interval scurt. Sunt vedeta, stiu.
Ideea este alta: exact cum se spune ca pentru a scrie carti trebuie sa citesti carti (pentru cine n-a aflat inca, fix d-aia m-am apucat serios de citit), la fel e si-n cazul interviurilor. Practic, nu stii cum e mai bine sa iei altuia interviu pana nu dau si tu unul.
Acum, recunosc, nu toti sunt ca mine, fiecare este diferit, dar in general foarte multi bloggeri s-au apucat de scris pentru ca asa se exprima ei cel mai bine. Ei se exprima bine in scris, oral unii o dau in bara rau de tot: ba pare ca au prune-n gura, ba nu-s deloc carismatici, ba mai sunt si urati. Ori toate 3 cumulate.
Sa va zic de emotii? Unii au emotii doar in fata unei camere. Altii, insa, cand STIU ca dau interviu, au emotii. Se balbaie. Vorbesc usor agramat. Ilogic. Se repeta. Incurca ideile. Nasol de tot.
Si, dupa cum va ziceam, acum vorbesc din proprie experienta. Am dat 2 interviuri, dupa cum urmeaza: lui Cristi i-am dat un mega interviu in Cluj, interviu care a aparut la saptamani bune dupa, spart in 3 articole (1 2 3); ulterior, dupa vreo 2 saptamani, am dat un interviu si Ioanei, unul exclusiv scris, nu pe chat, live, cum le fac eu, ci cu intrebarile dinainte stiute, lucru care-l face usor sec dupa mine (am avut grija sa nu fie asa, dar ca idee).
Cititi cele 4 articole, cele 2 interviuri, si faceti-va o parere.
Acum explicatiile. Interviul cu Cristi a decurs in felul urmator: ne-am intalnit intr-o dimineata, la ora 11, la un local din Cluj, Enigma se cheama, daca are vreo importanta. Si efectiv am discutat. Era sa zic la o bere, cam asa a fost, chiar daca n-am baut bere la ora aia. Am baut, daca-mi amintesc bine, o limonada. Clujul e plin de limonade faine.
Ideea e ca atunci cand vorbesti cu un prieten, mai ales pe subiecte care te pasioneaza, gen fotbalul, o faci relaxat, degajat. Nu te gandesti ca ai scapat un dezacord, ca te-ai repetat. Eu stiam ca sunt inregistrat, ca asta va aparea, dar creierul meu nu reusise sa proceseze asta. Creierul, adica neuronul singuratic.
Acum, ce a facut el cu interviul, ca doar a transcris, fara sa reformuleze, pastrand greselile de exprimare si, bonus, bagand unele noi (litere mancate), este un lucru evident. Cat de mult ar fi de acuzat el? Cat de mult sunt EU de acuzat? Eh…
In ceea ce ma priveste, chiar daca interviurile (ma rog, interviul spart in 3) cu pricina nu-s chiar o mandrie, nu mi-e rusine deloc. Eu mi-am spus parerea, chiar daca in unele chestii pare contradictie cu alte luari de pozitie d-ale mele (in special in domeniul fotbal; cine-mi citeste blogul LaStadion.eu va putea observa, nu insist aici).
In interviul de pe blogul Ioanei, insa, sunt MULT MAI NATURAL. Sunt EU. Ma mandresc cu ACELE raspunsuri. Ma mandresc cu acele formulari. Eram NATURAL, simtindu-ma, totusi, ca dau interviu. Nu ca vorbesc la un pahar (de orice) cu un prieten.
In plus, ma simt mai bine sa raspund din fata laptopului meu, de acasa de la mine. Sunt defect daca gandesc asa?
V-as zice si de haine, de modul in care ma imbrac. Aici vin cu exemplu de la un prieten. El se angajase la un moment dat la o firma de Forex. Vindea valute. De fapt, convingea oamenii sa-si faca cont pe site-uri de genul. Si desi el nu interactiona fata-n fata cu nimeni, era obligat sa vina la costum si cravata. Musai cravata. Ca sa vorbeasca la telefon, sa ne intelegem. Atunci am ras, multa lume rade cand aude. Cumva, insa, e un sambure de adevar. Eu nu port cravata deloc, nu o suport. Insa sacoul, un amarat de sacou, ma schimba. Fara sa-mi dau seama, sa ne intelegem.
Deci, oricum vi s-ar parea, eu am invatat ceva din interviuri. Asa cum invat ori am pretentia sa invat din orice. Am invatat ca-s mai natural cand dau un interviu scris. Am invatat, deci, ca ma exprim mai bine in scris. Fix d-asta pe vlog nu am succes si imi merge mai bine bloggingul. Cat de bun sunt cu adevarat in blogging ramane de vazut. Voi sa spuneti. Eu spun doar ca ma simt mai in largul meu in scris. Si asta cred ca-i cel mai important.