Un fost dusman Apple a fost la lansarea Iphone 7 unde a crezut ca a castigat

Un fost dusman Apple a fost la lansarea Iphone 7 unde a crezut ca a castigat

 

 

Eu si Apple – De la mare dusman la mare fan

Daca ma intreba cineva acum 6 ani ce telefon mi-as dori sa-mi iau, as fi zis clar: orice mai putin Iphone. As fi dat acelasi raspuns tembel si lipsit de logica precum cei care se lauda ca asculta orice fel de muzica in afara de manele.

Motivatia mea de atunci era data de pretul exagerat si faptul ca as fi incurajat o companie sa vanda atat de scump. In plus, lucru valabil inca si astazi, nu prea imi placeau multi dintre utilizatori. Repet, nici acum nu ma incanta, dar este fix aceeasi problema pe care o au marcile de masini BMW si Mercedes: de ce ar fi vina lor ca la noi au publicul ala?

Dupa o perioada de refuz total, am inceput sa fiu mai receptiv. E drept, initial refuzam Iphone fara sa am, de fapt, un smartphone. Am trecut pe smart destul de tarziu, prin 2011 sau 2012, oricum aparusera de ceva timp pe piata.

Momentul de cotitura: Ipad mini 4

Ar trebui sa introduc aici si povestea tabletei. Am scris ceva despre ea, dar acum e varianta completa. Asadar …

Initial, eu refuzam ideea de tableta, o consideram inutila. De ce sa mai car inca un gadget? Ulterior, am inceput sa studiez atent piata si, dupa o tableta low-cost de la Allview, am decis sa fac achizitia cea mai importanta: Ipad.

Cum de Ipad? Pai simplu: mi-am dat seama ca la tablete Apple sta cel mai bine. Or fi telefoane care se bate cu Iphone, si chiar sunt, insa tableta care sa rivalizeze cu Ipad nu exista. HTC are telefoane excelente, dar la tablete sta prost; Samsung nu are nicio tableta de nivelul lui S7 (ma rog, unii ar zice ca Note 7 e tableta, dar sa nu-i credem); LG are o tableta decenta, dar nu extraordinara. Culmea, singurele tablete, in afara de Ipad-uri, pe care le-as tolera ar fi cele cu Windows. Totusi, am zis sa fac pasul (desi tableta a costat enorm). Mi-am luat Ipad Mini 4 cu 64 de GB si Cellular. A costat ceva, dar nu regret niciun moment investitia.

Acum, insa, aveam cum sa compar cele 2 sistem de operare. Iar Androidul avea un mare handicap: un device de buget, nu de top (Asus Zenfone 2). Invingator detasat a iesit IoS, asta, repet, si din cauza telefonului meu (pe care-mi vine deseori sa-l arunc pe geam).

Acum, sa va zic de cred eu, un nespecialist in device-uri, ca Iphone e un telefon mult mai bun decat restul: Sistemul de operare face diferenta. Diferenta, dupa mine, vine fix de la „publicul tinta”: Androidul este un sistem de operare care trebuie sa functioneze pe sute de device-uri, unele bune, altele mai putin bune; difera procesorul, ramul, difera multe; exista si Androiduri modificate, eu pe Asus am un Android de Asus pe care-l urasc, si nu-s singurul care are asa ceva. Recunosc, Androidul original, ala de-l gasiti pe Nexusuri (si pe alte cateva device-uri, de exemplu pe noul Moto G4), este unul bun. Foarte bun. Dar tot nu e de nivelul IoS. Care IoS, repet: este setat sa functioneze pe un singur device.

Iar pretul nu e cu mult diferit fata de alte telefoane din gama. Note 7 este la acelasi pret la liber, ca sa dau doar un exemplu.

Acum trebuie sa va zic si de petrecerea de lansare Iphone 7, ultimul telefon din gama. Intai si intai, este vorba de lansare telefonului in reteaua Vodafone (in magazinele fizice si pe site). Preturile: Iphone 7 de 32 de gb porneste de la 49 de euro (cu abonamentul Red 89), iar Iphone 7 plus porneste, cu acelasi abonament, de la 179 de euro.

lansarea-iphone-7-la-vodafone
Poza facuta de Radu Oncescu

Lansarea Iphone 7 la Vodafone

Asadar, au fost 2 evenimente distincte: cel public, din magazinul Vodafone, si petrecerea privata, unde au avut acces doar invitatii (bloggeri, presa si cine a mai fost). Ambele evenimente au avut o tombola, avand ca premiu un voucher cu care puteai sa-ti iei noul Iphone (nu mai stiu exact valoarea, 700 si ceva de Euro, adica pretul sau la liber din magazinele Vodafone). La prima tombola trebuia sa stai la coada sa te inscrii, nu se inscrisesera toti bloggerii din acest motiv. In plus, erau foarte multi participanti, deci foarte multi inscrisi. Sanse minime. NU am castigat.

Insa a doua tombola a fost la petrecere, unde eram mai putini. Sansele erau mai mari, insa si aici am ratat premiul. Iar situatia ciudata a fost cand s-a anuntat numele castigatorului: Emil … Dragota. Inima a stat cateva secunde. Ma rog, cred ca a fost emotia de moment, ca revazand inregistrarea mi-am dat seama ca nu a fost, de fapt, niciun fel de pauza intre cele 2 nume. Pur si simplu nu am putut sa mai aud nimic dupa Emil. Oricum, ideea e ca am ratat premiul.

Poza luata de pe site-ul Vodafone
Poza luata de pe site-ul Vodafone

Am fost imbracat in negru

Sunt o persoana care uraste ideea de turma. Daca toti sunt imbracati in alb, sunt sanse mari sa ma vedeti imbracat in orice alta culoare. La inmormantari fac o exceptie, doar ca nu merg foarte des la astfel de evenimente. V-am zis deja despre stilul meu vestimentar, nu insist.

Ce va zic acum este, insa, ceva care o sa va socheze: aseara am fost imbracat aproape complet in negru. Nu am vrut sa fiu precum turma, ci am vrut doar sa am noroc. Da, sunt superstitios. Am considerat ca negrul imi va aduce noul Iphone 7 negru. N-a fost sa fie, desi, cumva, cred ca am fost p-aproape. Oricum, ma uram pe mine cand ma vedeam. Am promis ca nu voi mai veni imbracat precum turma niciodata.

Poza luata tot de pe site-ul Vodafone
Poza luata tot de pe site-ul Vodafone

Concluzii

Imi voi lua Iphone, nu stiu daca 7-le sau 6S (parca mi-as lua 6S, ca s-a ieftinit nitel), nu stiu daca de la Vodafone sau din alta parte. Ce pot spune, insa, cu certitudine este ca nu voi uita lansarea Iphone 7 mult timp de acum inainte. Si, in fond, cumparaturile sunt pe baza de emotii. Voi, daca aveti bani si ati constatat, ca si mine, ca IoS este mult peste Android, puteti sa va luati noul Iphone (cu noile sale nuante de negru) de la Vodafone. Salutari BLOGOSFERICE tuturor!

 

2 thoughts on “Un fost dusman Apple a fost la lansarea Iphone 7 unde a crezut ca a castigat

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !