Intrebarea DE CE mi se pare intrebarea fundamentala pentru dezvoltarea omenirii. Cel care si-a pus pentru prima oara intrebarea DE CE a fost primul om care a vrut cu adevarat SA INVETE ceva.
La fel stau lucrurile si in prezent. Eu tot timpul imi pun intrebarea DE CE, plecand de la premisa, deseori corecta, insa de prea multe ori gresita, ca oamenii iau decizii rationale.
Chiar si atunci cand iei o decizie aparent banala, cand decizi ce sa mananci sau cu ce sa te imbraci, decizia este oricum rationala. Decizia uneori a fost luata cu mult inainte. De pilda, sunt persoane care-si calca dinainte, din weekend, 7 schimburi de haine, asa ca deseori iau ce camasa vine la rand ori aleg una la intamplare. E drept, una la intamplare dintre cele pe care le alesese. Dintre cele pe care deja le avea in garderoba.
Eu scriu acest articol dupa ce, prin Spania si Franta umbland, am dat de o chestie dubioasa: celebra siesta. Ma rog, faptul ca unii oameni dorm nu ar trebui sa ma afecteze. E dreptul lor, e treaba lor.
Insa siesta ma afecteaza IN MOD DIRECT. In Sudul Frantei, de pilda, gasesti foarte greu spre deloc vreun restaurant care sa serveasca pranzul dupa ora 14:30. Asa ca am inceput sa-mi pun intrebari. Sa ma pun in locul lor. Altfel spus, mi-am pus intrebarea DE CE.
Nu va voi vorbi doar despre acel lucru, caci deja am facut-o, ci despre ideea in sine. Atunci cand vad ca un om e diferit fata de mine, primul lucru pe care-l fac este sa ma intreb de ce. Multi propovaduiesc ideea de a nu judeca si de a accepta oamenii asa cum sunt.
Nu neg, oamenii trebuie acceptati asa cum sunt, nu trebuie schimbati. Insa pentru a invata realmente ceva de la ei trebuie sa ne punem intrebarea DE CE. Sa aflam de ce persoana in cauza actioneaza astfel.
Cand vizitam o tara straina, lucrurile stau fix la fel. Nu trebuie sa ne propunem sa-i schimbam pe straini, sa venim noi cu obiceiurile noastre, insa nici nu trebuie sa luam de-a gata obiceiurile lor. Trebuie sa ne punem intrebarea DE CE si sa facem sapaturi.
Si, cel mai important, sa nu cadem nici in cealalta extrema. Nu trebuie sa plecam de la premisa ca noi suntem cei mai destepti, insa nici nu trebuie sa plecam de la premisa ca suntem cei mai prosti si ca ar trebui sa actionam musai ca ei. Putem, de pilda, sa ajungem la concluzia ca la ei se potriveste un lucru care la noi nu ar functiona. Fara ca aceasta concluzie sa ne faca pe noi inferiori ori superiori.
Problema este ca din ce in ce mai putini isi pun intrebarea DE CE. Le e lene sa gandeasca. Ori n-au timp sa faca asta. Iau pur si simplu lucrurile ca atare. Accepta realitatea asa cum este ea, nu vor s-o schimbe, nu vor sa se schimbe, vor doar sa se adapteze.
Sunt persoane care nu se intreaba de ce persoanele din jurul lor consuma mai multa carne de vita. Vor vedea doar efectul: carnea lor preferata, de porc, s-a scumpit. Ori s-a ieftinit. Si se vor adapta noii realitati.
Sunt persoane care nu vor sa incerce nimic. Sa inoveze. Care mananca peste tot friptura de porc si beau bere. Ori snitel de pui cu cartofi prajiti. Ori persoane care la orice pizzerie ar merge comanda de fiecare data marguerita ori quattro formaggi. Nu vor sa incerce niciodata nimic nou.
Evident, cand esti de partea cealalta a baricadei iti convine intr-un fel. Iti plac oamenii predictibili.
Unul ca mine, insa, isi pune intrebari si-n privinta lor. De ce sunt ei atat de incuiati, de predictibili. De ce nu vor sa inoveze. Care-s argumentele lor? De ce explorarea este exclusa din punctul lor de vedere?
Eu cred ca daca toti ne-am pune mai des intrebarea DE CE, societatea ar fi mult mai departe. Din pacate, insa, multi nu au timp ori nu au chef sa-si puna intrebari. Refuza sa gandeasca. Nu sunt neaparat de condamnat, insa cumva ar trebui sa-i convingem sa gandeasca. Sa-i scoatem din starea de letargie cognitiva. Ei sunt persoane destepte, culte, rationale, doar ca sunt din ce in ce mai obosite.
Si da, a-i judeca pe ceilalti nu este ceva gresit. Daca imi pun intrebarea DE CE si constat ca cel de langa mine a gresit, il voi judeca. Nu-i voi spune in fata ca e prost, insa voi invata din greselile lui, chiar si atunci cand el nu constientizeaza ca le face. De fapt, mai ales atunci.
Mi s-a întâmplat și mie să-mi pun de multe ori întrebarea de ce unii preferă să meargă an de an în concediu în același loc, ba mai mult să se cazeze în același hotel și să fie fericiți că văd iar și iar aceleași peisaje. Nu am găsit răspuns, așa cum nici cei din tabăra ”constanților” nu îi înțeleg pe cei care pleacă de fiecare dată în altă parte, căutând, pe cât e posibil, să nu bată aceleași cărări de două ori.
In mod paradoxal, le voi lua apararea celor care merg in acelasi loc. Indirect, am ajuns si eu in aceasta situatie.
An de an, eu merg la Cluj la TIFF. Si cumva nu-mi concep anul fara portia mea de clujarit. Norocul meu ca am mai multe zile de concediu, vorba vine, altfel as fi avut probleme.
Ca idee, insa, eu simt nevoia sa merg la Cluj. Ma simt ca acasa. Nu-s turist, sunt intre turist si localnic. Am ajuns sa stiu carciumile centrale mai bine decat cei care locuiesc acolo.