Continui ziua cinefila tot cu un film romanesc: Toata lumea din familia noastra. Zisesem joi ca am fost la acest film. Acum sa va zic cate ceva si despre el. Si despre cinema-ul la care am fost.
Intai, merita precizat faptul ca am fost singurii din sala. Eu cu 2 amice adica. Si ca desi am intarziat, filmul nu incepuse. Nu avea pentru cine sa ruleze :)) Cinema-ul a fost Corso, nu l-am ales noi, ci era singurul loc unde mai rula filmul asta. De fapt, l-au bagat iarasi, ca-l scosesera. Era ultima sansa sa-l vad.
Altfel, sunet foarte prost la Corso. La filme americane nu simt diferenta. Si uneori nu ma intereseaza. La cele romanesti simt al dracului de mult. Si chiar ma afecteaza. Daca ar fi sa aleg cinema-ul pentru a vedea un film romanesc, probabil Corso ar fi la coada listei.
Filmul altfel bun. Foarte bun chiar. Iar in el 2 roluri se disting: Stefan Pavlu (pe care nu-l tinusem minte ca actor, desi a jucat in multe filme romanesti) si Sofia Nicolaescu. Primul a jucat MAGISTRAL rolul lui Marius, tatal divortat care vrea sa-si petreaca weekendul cu copilul. Iar Sofia si-a jucat propriul rol. Adica nu stiu daca asa e si-n realitate, dar in film are acelasi nume. Doamne, si joaca extraordinar. De multe ori copiii sunt de decor, mai ales in filmele romanesti. Aici are rol principal si-l joaca atat de bine.
Gasim totusi si 3 „dinozauri”: Stela Popescu, Alexandru Arsinel (ei doi joaca doar impreuna, iar in film sunt si casatoriti) si Tamara Buciuceanu. Folosesc termenul dinozauri pentru ca asa e folosit, altfel ei joaca foarte bine. Mai ales ultima, care are un rol mai pronuntat si apare mai mult. Primii doi apar doar la inceput.
Daca va plac filmele romanesti clasice, alea de par plicticoase si in care pare ca nu se intampla nimic, sigur nu o sa va placa nici acesta. Nu este atat de lent precum Aurora, dar nici ACTIUNE nu avem. Este un film tipic romanesc, insa in categoria celor reusite. Are gradul ala de realism care te pune pe ganduri. Desi aici sunt unele faze nitel exagerate, mai ales faza cu legarea Otiliei si a lui Aurel, care ii scade nitel gradul de realism. Sau faptul ca politia a asteptat minute bune (poate chiar o ora) si tot n-a mai ajuns. Oricum, altfel film bun. Si iarasi observ faptul ca nu a avut acea sintagma care ma exaspereaza pe mine: FILMUL SE BAZEAZA PE FAPTE REALE! Filmele romanesti sunt ale dracu’ de reale, dar nu se lauda cu asta.
Ca si concluzie, ma bucur mult ca am reusit sa vad acest film, fie si in niste conditii nitel neprielnice. Imi plac filmele de genul si va incurajez pe toti sa va duceti la ele. Si in general la filmele romanesti.
Ah, si inca ceva: e pacat de cinema-ul Corso si in general de cinematografele astea vechi. Cu o politica buna si coerenta de marketing ar putea atrage multi spectatori.
Salutari CINEFILE tuturor!
ps: Finalul este foarte bun. Daca ar fi sa judecam dupa final, are unul dintre cele mai bune finaluri de film romanesc. Ma raportez doar la cele de dupa 89.