Quod erat demonstrandum
Exista cateva stereotipuri legate de filmele romanesti. Primul dintre ele este ca in 80% dintre ele actiunea se petrece in comunism. Unele filme vin, ca element de noutate, tocmai cu situarea in prezent. Am ajuns sa fim fericiti cand vedem un film din prezent.
Al doilea stereotip este dat de culori. Un amic imi spunea ca ar exista 3 tipuri de filme: Alb-negru, color si romanesti. Cele romanesti au culori speciale.
Al treilea stereotip este faptul ca in film va aparea o scena cu mancarea, in majoritatea cazurilor fiind vorba de o ciorba. Masa este, dupa caz, o reuniune de familie, o nunta, un botez sau o pomana. Uneori poate fi, intr-un caz fericit, o masa in 2, caz in care putem fi atenti la fiecare inghititura a participantilor.
Ce face filmul Quod erat demonstrandum? Confirma 2 dintre ele, iar pe al III-lea il infirma intr-un mod ciudat: face un film alb-negru. Complet alb-negru. Ca deh, daca in 84 nu erau televizoare color, noi de ce ar trebui sa vedem color un film care se petrece atunci? Ce daca Closer to the Moon este color, chiar daca actiunea se petrece in anii 50? E mai „vintage” sa fie alb-negru, las’, asa nu ne mai critica lumea cu privire la calitatea imaginii.
Actiunea se petrece in comunism, chiar daca echipa filmului are impresia ca NU despre comunism este filmul. Ei vorbeau de familie, de probleme. Oare?
Legat de masa, norocul nostru este ca scena dureaza putin. Nu stam 20 de minute sa vedem cu mananca. Vin repede, in cadru, atat mamica si copilul, cat si preotul si lautarul (asta doar se auzea cum scartaie). Se trece repede, rolul acelei scene fiind doar sa ne aminteasca unde ne aflam: intr-un film romanesc.
Titlul? Oh, titlul. Este atat de original incat nu atrage pe nimeni. Varianta prescurtata, QED, e inexpresiva, iar varianta lunga abia poate fi pronuntata. Sa poata fi scrisa? Cam greu. Norocul meu ca am de unde da copy-paste, altfel sigur as fi scris gresit.
Cine va cauta pe google Quod erat demonstrandum? Cei care au auzit de film si 1-2 rataciti, care vor sa afle ce inseamna. Maxim 3. Pe luna.
Per total, ca poveste nu este deloc rau. Se bazeaza pe cazul real al unui profesor de matematica din Bucuresti, care publicase un articol stiintific la o revista americana. Toate problemele care rezulta de aici, toate amicitiile acestui profesor (era prieten, printre altele, cu nevasta unui profesor fugit in Franta).
De asemenea, nici detaliile legate de locatii sau de modul cum actionau organele represive la vremea respectiva sunt bine redate. Prea bine redate.
Din acest motiv ma enervez si mai tare: este un nou produs bun cu un ambalaj facut ostentativ sa nu vanda. Nu este film pentru marele public, spunea producatorul dupa vizionare. La fel ca 90% dintre filmele romanesti. Fratilor, da’ voi pentru cine faceti filme? Voi intre voi, primind, la masa voastra, si cativa critici (aia inteligenti, care pricep ce-ati vrut sa spuneti). De ce sunteti atat de autisti?
Iar ideea cu film alb-negru cica a fost una, paradoxal, costisitoare: a costat mai mult decat l-ar fi facut color. Nu doar ca goniti spectatorii dinadins, dar mai si dati bani sa faceti asta. Oh …
Ieri, la o zi dupa Quod erat demonstrandum, am revazut #Selfie. Comparandu-le, incep sa iubesc #Selfie (voi scrie un alt articol despre film). Serios: un film al prezentului, tineresc, plin de viata, plin de culoare si foarte vesel. Asa ar trebui sa fie MAJORITATEA filmelor romanesti. Din pacate, asa sunt doar cateva.
Quod erat demonstrandum a fost vazut la #TIFF2014, insa va intra si in cinematografe din 10 octombrie. Oricum nu-i intereseaza acest aspect pe producatori, ca deh, filmul nu e pentru publicul larg. Daca vin 2 spectatori sau 2.000.000 e tot aia.
Articolul #TIFF2014 Quod erat demonstrandum a fost scris dintr-o camera a Vilei Dana. Despre aceasta pensiune am scris, pe larg, AICI!
Tare aș vrea să aflu de ce costă mai mult să faci un film alb-negru decât unul color. Chiar te rog să afli, dacă ai cum!
Am intrebat personal care au fost motivele, precizand de la inceput PROBABIL NU AU FOST DE ORDIN FINANCIAR. Mi s-a spus despre faptul ca-n comunism putini aveau tv color, despre faptul ca p-atunci asa erau lucrurile (intunecate) etc. La ultima intrebare mi s-a raspuns doar DIMPOTRIVA, A FOST MAI SCUMP. A FOST FILMAT COMPLET ALB-NEGRU, NU FILMAT COLOR SI PRELUCRAT ULTERIOR. NI s-a spus ceva de pelicula (una pe care se filma mult inainte de 90 si care era SPAIMA producatorilor). S-a trecut repede la urmatoarele intrebari (era trecut de 12 noaptea). Nici eu n-am fost convins de argumentatia lor, dar nici nu-s pe domeniu.
confirm foarte putini avea tv. color…a fost o realitate…