#TIFF2014 La Vénus à la fourrure – Venus invesmantata in blanuri
V-ati gandit vreodata, dupa ce ati vazut un spectacol teatral, cum i-a venit autorului ideea de a scrie acea piesa? De ce el, de ce musai despre subiectul respectiv? Intelegem: e genial, lui i-a venit prima oara ideea. Insa genialitatea aia se bazeaza pe ceva.
V-ati gandit, de asemenea, cum ar putea decurge un casting? Cum alege regizorul cel mai potrivit actor pentru un rol. El si-l imagineaza inalt, dar vine unul scund care ia fata tuturor. Isi imagineaza actrita principala ca fiind blonda, insa vine o bruneta plina de talent si le depaseste pe toate …
Asa cum se plang angajatorii in legatura cu candidatii, oare regizorii nu se plang la fel? N-are cine sa-mi joace rolul, nu gasesc pe nimeni capabil. Ce ma fac?
Cat de mult este influentat un regizor de unul sau altul dintre actori? Daca regizorul este si scenarist, cu atat mai mult: cat de mult va fi diferit textul final al piesei de textul initial?
Si, nu in ultimul rand: care este scopul adevarat al scrierii unei piese? Nu neaparat ce a vrut sa spuna autorul aici, ci, mai ales, care a fost scopul autorului? Este o frumoasa poveste de dragoste …
Lucrurile stau la fel in cazul adaptarilor. De ce ai ales fix cartea aia pentru a o pune in scena? De ce insisti atata cu acea carte?
La Vénus à la fourrure – Venus invesmantata in blanuri este un film despre toate cele de mai sus. Ar putea fi, lejer, un spectacol de teatru, pentru ca tot filmul contine fix 2 personaje care joaca in acelasi decor. Este film poate pentru a reliefa apropierea dintre film si teatru. Un film despre teatru. Cele doua forme de arta nu se contrazic, nu sunt deloc pe pozitii diametral opuse. Dimpotriva: ele se completeaza in mod armonios. Si exista atatea spectacole de teatru ecranizate superb incat razboiul acesta este unul artificial.
Un regizor, care este si autorul piesei (Cel care o tradusese) organizeaza casting pentru rolul feminin din spectacol. O pretendenta intarzie mult, insa intr-un final regizorul accepta sa o vada si pe ea. Din regizorul grabit, care trebuie sa ajunga urgent acasa, la logodnica, devin regizorul fascinat de actrita. Cum se termina castingul ramane sa descoperiti singuri.
Cum v-as mai putea atrage sa vedeti La Vénus à la fourrure – Venus invesmantata in blanuri? Hmm, prin 3 chestii:
– Este un film despre sado-masochism. De fapt, despre asta era piesa pentru care se dadea casting.
– Veti vedea o actrita superba, Emmanuelle Seigner, imbracata ADECVAT pentru rol.
– Este un film de Roman Polanski.
Apropo de acesta, imi amintesc ca nu demult fusese acuzat ca intretinuse relatii sexuale cu o minora. Dupa un astfel de film imi pun multe intrebari …
La Vénus à la fourrure – Venus invesmantata in blanuri, in regia lui Roman Polanski, a fost vazut la #TIFF2014, insa marele meu regret este ca nu a venit nimeni din echipa care a facut filmul sa spuna doua vorbe. As fi avut multe de intrebat. Il recomand tuturor cinefililor, iubitorilor de teatru, fanilor Roman Polanski si fanilor sado-maso (oare am din astia prin lista de facebook?). Salutari CINEFILE tuturor!
Articolul #TIFF2014 La Vénus à la fourrure – Venus invesmantata in blanuri a fost scris dintr-o camera a Vilei Dana. Despre aceasta pensiune am scris, pe larg, AICI!
2 thoughts on “#TIFF2014 La Vénus à la fourrure – Venus invesmantata in blanuri”