Febra stadioanelor – Fever Pitch este un film (o ecranizare a unei carti de Nick Hornby) care putea sa apara NUMAI in Anglia. Numai in Anglia putem gasi astfel de povesti. Nebunie + romantism + pasiune + fotbal. Mult fotbal.
V-ati intrebat pana unde poate duce pasiunea pentru fotbal? V-ati intrebat, de asemenea, unde se opreste pasiunea pentru fotbal? Cum devine „om normal” un fost fanatic? Credeti ca aceasta cumintire are loc doar cu forta, dupa cateva arestari succesive? Daca presupunem ca fanatici sunt doar huliganii, am putea spune ca da. Dar fanatismul se poate manifesta si altfel.
Un profesor de engleza era cel mai infocat fan al echipei Arsenal. Astepta de 18 ani ca favoritii sai sa castige campionatul. Nimic nu este mai neplacut decat sa ai asteptari mari, pe care favoritii nu le ating. „Mai bine tineam cu Orient, acolo stiam exact cu cine tin”.
Paul are 30 de ani, este profesor de engleza, insa are inca visul din copilarie: Arsenal sa fie campioana. Toate energiile sale erau canalizate intr-acolo. Toate discutiile duceau catre subiectul Arsenal. Ce lot are, ce jucatori i-ar mai trebui, ce sanse are. Discutiile despre fotbal le avea cu toata lumea: colegii profesori, elevi, dar si prietena lui. Mai importanta decat sarcina pare a fi echipa de fotbal Arsenal.
Filmul Febra stadioanelor – Fever pitch urmareste viata lui Paul in paralel cu viata echipei de fotbal Arsenal. Iar sezonul pe care se pune accent este 88-89. Fara sa fac #spoiler, spun ca in acel an Arsenal a iesit campioana. Cum ii va schimba viata lui Paul acest lucru ramane sa descoperiti voi.
Rezumatul meciului final din acel sezon il gasiti mai jos:
Ce am vazut in filmul Febra stadioanelor – Fever pitch?
– O pasiune nebuna, extrema, insa non-violenta, pentru o echipa de fotbal. Totul pentru Arsenal, totul pentru titlu.
– Cat egoism si cat altruism este in acest fanatism? Este egoism, pentru ca nu se gandeste decat la pasiunea lui, ori este altruism, pentru ca, de fapt, vrea binele altora (al unei echipe de fotbal)? Grea intrebare…
– O pasiune molipsitoare pentru cei din jur. Nimic nu e mai placut decat sa vezi cum ai reusit sa convingi si pe altii sa aiba pasiunea/pasiunile tale. Scenele de la final, cand toata lumea se interesa de rezultatul meciului, mi s-au parut extraordinare.
– Am vazut o poveste de dragoste cu happy end, cu dramatism, cu realism, insa una, per total, imprevizibila. Si, as adauga eu, deloc gretoasa. Romantismul combinat cu fotbalul nu poate fi niciodata gretos.
Ma uitam la film si aveam o unda de regret: nu am iubit niciodata in asemenea mod o echipa de fotbal. Dupa un astfel de film multi ar trebui sa renunte la titulatura de SUPORTER!
Desi Febra stadioanelor – Fever pitch este din 1997, mi s-a parut extrem de oportuna proiectarea lui la TIFF 2014. Vin mondialele, trebuie sa ne pregatim pentru dansele. Salutari MICROBISTE tuturor!
Articolul Febra stadioanelor – Fever pitch a fost scris dintr-o camera a Vilei Dana. Despre aceasta pensiune am scris, pe larg, AICI!
2 thoughts on “#TIFF2014 Febra stadioanelor – Fever pitch”