Ati incercat vreodata sa vedeti un film fara sa aveti habar despre ce este vorba? Eu stiam despre acest film fix 2 lucruri:
– ca e nominalizat la Oscar;
– Ca-l are pe Robert de Niro in distributie.
Vazusem ca exista cateva recenzii prin blogosfera, dar am zis sa nu stric farmecul filmului. Si, la dracu’, are un titlu atat de inepresiv. Ma rog, uneori acest lucru e de bine, pentru te apuci sa vezi filmul fara sa ai habar despre ce va fi vorba.
Ulterior am aflat ca acest film este o ecranizare a unui roman (cu acelasi nume), ceea ce nu schimba cu nimic datele problemei. Poate explica doar ciudatenia titlului: in mod sigur un scenarist nu ar fi dat un titlu atat de necomercial. Asta e sigur minte de scriitor (care vrea sa se dea mare).
Filmul este unul bun, uimitor de bun pentru genul sau. Este o comedie romantica, adica tipul de film usor care-ti smulge cateva zambete si care iti insenineaza ziua. Aparent, nimic spectaculos si nimic original. Totusi, filmul are ceva in el care-l distinge. Este nitel imprevizibil (nu foarte mult), este comedie dar nu ceva indecent, poti trage si ceva invataminte insa nu chestii complicate. Poate pentru ca se bazeaza pe o carte?
Si pentru ca mi-a placut (nu-l ridic in slavi, dar mi-a placut) voi reliefa partile sale bune:
1. Robert de Niro joaca (din nou) admirabil. Rolul de tata, precum in Fockers, i se potriveste. Si de data asta nu mai este tatal ala rau si securist, ci este un tata sufletist care intr-un final face lucruri bune pentru familia sa.
2. Legat de actori, Bradley Cooper m-a impresionat placut. Numele nu zicea mare lucru, insa a jucat in ceva filme interesante (unele chiar mi-au placut, gen The Words ori Hangover ambele parti).
3. Imi place ideea filmului. Sau ma rog, una dintre ele. Eu tot timpul am fost de parere ca nebunia nu poate fi tratata in spitale si ca acei oameni sunt pierduti. Faptul ca problemele psihice (majore sau minore) pot fi tratate printr-o viata sociala activa este un lucru pe care ar trebui sa-l invatam. Macar din filme.
4. Doua cuvinte despre nominalizarea la Oscar: este tipul de film care se va lauda in timp cu NOMINALIZARI LA OSCAR. Nu are „fata” de castigator. Nu te enerveaza, dar nici nu te impresioneaza. Este pe lista pentru ca trebuie sa fie mai multi candidati, nu pentru ca ar avea sanse mari sa castige. Nu am vazut toate categoriile unde e nominalizat, dar la cel mai bun film nu are nicio sansa. Oricat nu mi-ar placea mie alde Pi, sunt constient ca Pi are intr-o masura mai mare „fata de invingator”. Insasi controversa din jurul lui ii creste sansele.
Un singur lucru de neinteles la acest film: de ce acest titlu? Nu, argumentul ca asa se numeste cartea nu sta-n picioare. De ce cartea are acest titlu? Pur si simplu e un titlu atat de lung, atat de sec si atat de ne-comercial… E pacat, e un film bun. E mai bun decat 90% din comediile romantice care ruleaza.
Eu inchei aici. Salutari CINEFILE tuturor 🙂
2 thoughts on “Silver Linings Playbook”