Side Effects

Incep articolul despre acest film cu o introducere nitel mai larga. Si voi vorbi despre tipurile de doctori din filmele americane. Nu stiu daca si-n realitate e asa, dar in filme sunt 3 mari categorii de doctori:

Doctorii „normali”, fie ca vorbim de cei de pe Urgente, fie ca vorbim de cei care cerceteaza vaccinuri salvatoare, sunt in general eroi. Ei sunt geniali, sunt pe faza, uneori au umor, alteori sunt rigizi si incuiati. Oricum ar fi ei sunt oameni buni. Invariabil trebuie sa empatizezi cu ei.
Doctorii psihiatri, care in cel mai bun caz sunt inutiliti. Niciodata tratamentul lor nu este eficient, fie face mai mult rau, fie pur si simplu nu vindeca. In general sunt vazuti ca nitel nebuni. Foarte rar sunt personaje pozitive (repet: in cel mai rau caz isi fac sec datoria).
Dentistii, care sunt undeva departe de cele 2 categorii. Ei sunt prezenti in 99% din cazuri in comedii. Se rade de ei, dar nu intr-un mod rau. Pur si simplu sunt si ei acolo. Nu fac rau, dar nu sunt nici salvatori. Dentistul e un om simpatic (sau o fata simpatica), cu simt al umorului si destul de „cautator de aventuri”.

Desi eu vorbesc despre filmele americane, cand e vorba de dentisti nu pot sa nu amintesc filmul romanesc Marti, dupa Craciun, unde personajul negativ (amanta) era dentist. Ma rog, ea pe meseria ei era buna, dar stricase relatia gagiului. Oricum, chiar si acolo, nu meseria era importanta, ci omul. Putea acea amanta sa fie orice altceva (meseria de dentist nu vinde bilete, cam asta ar fi concluzia).

Daca tot e sa vorbim de filme medicale, exista cateva filme despre industria farmaceutica. Pana acum ele erau cu doctori „normali” (cei din prima categorie), care testau medicamente (ori trebuiau sa le descopere, ca-n Contagion, pentru a salva lumea).

Side effects este insa un film atipic. Este, cum ar zice cei de la Parazitii, un mix bun. Psihiatrii sunt cei care testeaza medicamente, exista si o parte „financiara” (ca-n orice film despre „industria” farmaceutica), dar si o actiune tipica filmelor politiste. Toate 3 se imbina armonios. Este o atmosfera de unicitate care da farmecul filmului (si genereaza suspans cu duiumul). Filme unde cineva sa se dea bolnav psihic pentru a ucide s-au mai facut (nu mai stiu titlul, dar vazusem nu demult unul in care o tipa se dadea nebuna pentru a o ucide pe sefa ei; acolo insa filmul era eminamente politist, psihiatrii fiind in plan secund), combinatia facand diferenta aici. Si distributia este aparte: Jude Law nu mai este blogger agitator ca-n Contagion (e rolul meu preferat, tot timpul il voi asocia pe acesta cu bloggerul agitator), ci este un psihiatru ce in final invinge (e omu’ bun din film), Rooney Mara nu mai este femeia-barbat ca-n Fata cu dragon tatuat (varianta americana), ci este o criminala cu sange rece ce se dadea nebuna, iar Catherine Zeta-Jones are rolul tipic de om fals (din start, din prima secunda in care o vezi, te prinzi ca va fi un personaj negativ, ramane doar de vazut in ce fel). Toti 3 au roluri potrivite, sunt parca facuti pentru a juca aceste roluri. Iar actiunea se desfasoara natural, lin, insa atat de imprevizibil, incat nu-ti dai seama cand a trecut filmul. Te-a tintuit in scaun aproape 2 ore, nici nu te-a obosit, nici nu te-a plictisit, si nici nu regreti ca n-ai avut popcorn (sau daca ai avut e riscul sa ramai cu el nemancat).

Si inca ceva: criminala „nebuna” seamana perfect cu o amica d-a mea. Cand am vazut-o prima oara pe amica mea o aveam in fata. Si in prima parte se cam potrivea descrierii: nebuna, incercase sa se sinucida… hai ca mai stim d-astea :)) Nu, amica mea nu e criminala, dar cine stie ce ne rezerva viitorul ­čÖé

Cam atat am avut de zis. Filmul este de maine in cinematografe adus de Media Pro Distribution, insa eu l-am vazut nitel inainte la Hollywood Multiplex – Mall Vitan.

Comments

comments

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !