Shoppingul politic este un termen inventat de mine. Daca cineva vreodata se va apuca sa foloseasca acest termen, Google va scoate in prim-plan articolasul meu. Pana atunci, singura sansa ca el sa devina relevant este ca el sa aiba multe comentarii si multe share-uri. Ma rog, se pare ca am inceput cu sfarsitul …
Revenind la termenul din titlu, shoppingul politic presupune un fenomen complet contrar ideii de globalizare: tu cumperi un produs in functie de cine-l produce si cine-l comercializeaza.
Pana acum cateva luni, cumparai telefonul care-ti placea, care iti satisfacea nevoile, la pretul corect, indiferent de tara de provenienta: China, SUA, Coreea de Sud, Japonia. Este de discutat care este TARA DE PROVENIENTA, caci este o diferenta intre „designed in USA” si „assembled in China”. Un iphone este un telefon american sau un telefon chinezesc?
Daca aveai pofta de un rom cubanez, te duceai sa cumperi unul fara sa te gandesti ca in Cuba este comunism. Nu deveneai fan al comunismului cubanez daca erai vazut consumand asa ceva. Ma rog, in epoca retelelor sociale nu trebuia sa te vada altcineva, caci te laudai singur.
O Cuba Libre, adica un amestec de rom cubanez si de Cola Americana, ce te facea? Un socialist american? Un socialist cu fata umana, precum promitea Iliescu in 89?
La fel si locurile de unde alimentai benzina (era irelevant daca alimentai de la Lukoil, de la Petrom, de la Rompetrol, de la OMV ori de la Socar). Asta era esenta globalizarii: piata avea reguli proprii, iar tu erai un consumator care alegea dupa criterii proprii. Proprii si apolitice as zice. Acum, insa, nu trebuie doar sa eviti Lukoil si Gazprom, ci te mai si gandesti cine ce afaceri a facut cu rusii: OMV a avut afacere cu Gazprom, Rompetrol e al kazacilor, iar Socar e al azerilor (care si ei sunt destul de buni prieteni cu rusii). Deci e destul de greu de ales.
E drept, bucurestenii au dovedit nu demult ca si criteriul politic este relevant: momentul acela a fost atunci cand au gonit indirect Yango de pe piata de ridesharing. Evident ca titlul este jumatate pe bune, jumatate la misto. Nu-l reneg, mi-l asum. La fel de evident este ca daca IN ACEST MOMENT Yango ar fi pe piata, NU L-AS MAI FOLOSI.
Revenind la produse si la localizarea lor. Renault are o fabrica in Rusia. Unii au Logan fabricat in Rusia. Nu stiu exact daca Renault chiar a plecat de acolo. Sau, ma rog, daca a plecat TEMPORAR sau DEFINITV. Ideea este, insa, simpla: faptul ca Renault producea si in Romania, si in Turcia, si in Maroc si in Rusia nu i-a facut pe romani sa evite acest brand. Sau, ma rog, numarul lor a fost infim. Minuscul.
La haine lucrurile sunt si mai complicate. Te duci intr-un magazin suedez si ai de ales intre camasi facute in Vietnam si camasi facute in China. Nimic in Suedia, nimic in Romania. Nu ca alte branduri ar fabrica prin alte parti, desi in colectia mea bogata de haine am si produse fabricate in Bangladesh, India, Indonezia, Taiwan, Egipt, dar si prin Italia, Spania, Bulgaria si Polonia. Am, insa, si palarii din Ecuador (cele de Panama) si camasi Hawaii originale, Made in Hawaii. Evident, plus multe chestii turcesti.
Camasi rusesti nu am, deci nu trebuie sa renunt la nimic.
Insa, la modul cel mai serios, eram unul dintre foarte putinii oameni care se uitau unde e fabricata o haina. Pentru multi era irelevant. Ce conta ca e fabricata in China sau in India? O luai pentru ca-ti placea.
Nu ma refer la portul traditional al fiecarei tari. Aia e alta mancare de peste.
Si pentru ca tot vorbim despre mancare, imaginati-va ca daca se pastreaza trendul vom ajunge la situatia in care clientul va intreba un restaurant despre fiecare ingredient in parte. Tu consumi o pizza, care pizza este ASAMBLATA de acel restaurant. Insa fiecare ingredient in parte trebuie sa vina din tari „democratice”. Acceptam, de pilda, o pizza in care exista porumb de origine ungureasca? Pai nu e bun Viktor Orban, poate inca face afaceri cu Putin, deci nu vrem sa il finantam mancandu-i porumbul. Dar sunca de unde este? Dar cascavalul? Dar mozarella? Si, evident, cum poti DOVEDI ca porumbul este romanesc (ori, habar n-am, polonez) si nu unguresc? Mergem pe incredere?
Faza este ca pana acum shoppingul politic era ceva absurd, ceva ilogic. Eu sunt consumator intr-o societate globala, asa ca e irelevant cine unde produce ceva. Repet: asta era ideea pana acum. Nu-mi dau seama UNDE VA DUCE schimbarea aceasta radicala de paradigma, nu am raspunsuri. Insa, asa cum auzisem candva, Omul prost are raspuns la toate, iar omul destept are o tona de intrebari fara raspuns. Tind sa cred ca ma aflu in ultima categorie.
ps: Shoppingul politic, ca sa intelegeti „problema”, era pana acum specific nationalistilor, „retrograzilor”. Doar ei se uitau disperati pe etichete, cautand produse „Fabricate in Romania”. Tocmai de asta am zis ca este impotriva ideii de globalizare: un nationalist se uita pe eticheta, in timp ce un globalist NU ERA INTERESAT de astfel de detalii RETROGRADE, specifice „secolului 20”.
One thought on “Shoppingul politic intra in contradictie cu ideea de globalizare!”