Un film britanic intr-o mare de filme americane reprezinta o bine-meritata gura de oxigen. Da, britanicii sunt buni la filme cu spioni (in fond, ei au inventat pe James Bond, „spionul favorit al reginei”). Deci un film despre MI5 si jocurile de interese din MI5 nu trebuie ratat. Daca mai adaugam ceva incrediente nord-irlandeze (IRA bineinteles) lucrurile devin si mai interesante. Ah, da, era sa uit: personajul principal este o femeie, care este pusa sa aleaga intotdeauna intre ea, fratii ei si copilul ei. Frumoasa combinatie.
Patru chestii sunt de remarcat aici (foarte importante):
1. Accentul nu este pus pe MI5, pe spioni ori pe oamenii buni care salveaza omenirea de teroristi, ci pe Collete (interpretata de Andrea Riseborough). Ea este tot timpul in prim, ea duce tot greul filmului. In plan secund este agentul MI5 Mac (Clive Owen), care se implica nu doar profesional, ci si emotional. Un film facut de americani l-ar fi pus pe acesta in prim-plan si eventual ar fi incheiat filmul cu el sarbatorind victoria. Nu e cazul.
2. Imi place foarte mult atmosfera generala a filmului. Accentul englezesc pur completat de accentul nord-irlandez al celor din Belfast. Te introduce complet in atmosfera filmului. Ok, este tot limba engleza, dar este indicat dupa mine ca personajele sa vorbeasca, pe cat posibil, limba lor natala. Nu tot timpul este cazul.
3. FIlmul este imprevizibil de la un capat la altul. In frunte cu finalul, bineinteles (pe care nu o sa vi-l dezvalui). Nici nu-mi dau seama daca poate fi numit happy-end sau nu.
4. Nu are nimic inflorit, nici cine stie ce urmariri cu masini, nici cine stie ce cascadorii exagerate. Suntem lasati sa urmarim in liniste desfasurarea actiunii si e mai bine asa.
Ce nu am aflat inca este daca filmul se bazeaza pe ceva fapte reale sau este doar o fictiune. Teoretic americanii au mania asta, de a informa cinefilul ca se bazeaza pe fapte reale. Uneori sintagma cu pricina e de ajuns, alteori mai primim informatii despre protagonisti. Aici nu e cazul, nu pare a fi ceva real. Insa nu pare deloc imposibil.
O ultima chestie, considerata de unii negativa: dialoguri extrem de seci. Parca mergeau niste dialoguri nitel mai profunde, niste scene memorabile. Ceva de retinut, de tinut minte. Practic suntem lasati sa remarcam filmul per ansamblu si sa-l tinem minte ca atare, nu sa-l tinem minte prin prisma unor scene. O fi mai bine asa?
In final mentionez ca filmul este adus in Romania de Independenta Film si este de vineri in cinematografe.
Salutari CINEFILE tuturor!
ps: Ma bucur ca traducatorii au reprodus intocmai titlul original. La altele titlul romanesc nu are nicio legatura cu originalul. Prefer insa Shadow Dancer. De cate ori sa repet ca nu simt nevoia unui titlu tradus?
ps2: Pregatesc un articol despre Condamnat la Viata. Astept insa sa vad filmul din 72 pentru a putea scrie un articol complet.