Sevilla si-a dorit mai mult victoria

Sevilla si-a dorit mai mult victoria

 

 

Echipa de fotbal Sevilla ar trebui studiata peste tot, din toate perspectivele. Ar trebui studiata la facultatile de management si marketing, la facultatile de psihologie, la facultatile de sociologie si, bineinteles, la toate scolile de antrenori din intreaga lume. Va dau mai jos cateva repere, fara sa spun clar ca detin toate raspunsurile.

Intai si intai, spun foarte clar ca in ultimii trei ani este echipa care s-a concentrat cel mai mult pe Europa League. Celelalte echipe din campionatele mari tratau Europa League precum o corvoada: fie testau jucatori care altfel nu jucau, fie le spuneau celor care joaca sa nu se omoare cu firea prea mult. Daca vom pierde asta e, ne concentram pe alte competitii, daca vom castiga asta e, mergem mai departe. Nu zic ca e bine sa pierdem, dar victoria nu e neaparat victorie. Fix asta pareau sa spuna multe echipe.

De ce, totusi, Sevilla a preferat sa se concentreze pe Europa League? Simplu: dintre toate competitiile in care era angrenata, era SINGURA pe care o putea castiga. Si acesta este al doilea aspect interesant. Eu l-as numi realism.

Sevilla Logo

In competitiile interne, trebuia sa se bata cu Real si Barcelona. Mai nou, si cu Atletico. Greu, foarte greu.

In Champions League, pe langa cele 3, mai erau si alte forte: Manchester City, Juventus, Bayern. Greu, foarte greu.

Nu zic ca si-a dorit sa se claseze pe 3 in UCL, zic doar ca, intr-un fel, a fost constienta de nivelul sau si nu s-a dat peste cap sa elimine pe Manchester City ori Juventus. Stiti voi, pentru a elimina un adversar MULT superior tie iti trebuie un efort foarte mare. Intrebarea logica pe care si-a pus-o Sevilla a fost: merita acest efort? Daca eliminam una dintre aceste echipe, ce faceam mai departe? Aveam o gramada de alti adversari mai buni decat noi.

Mai bine s-a dus in Europa League, unde s-a concentrat la maxim pe fiecare meci, fara sa para ca joaca vreodata un TOTUL SAU NIMIC. Apasa pedala de acceleratie cand e nevoie, nimic mai mult.

In al treilea rand, vorbeam de aspectul de marketing. Vreau sa compar Sevilla cu Atletico Madrid. Daca Atletico pierde saptamana viitoare finala UCL, va ramane cu 0 trofee sezonul acesta. ZERO! Financiar, finalista in UCL inseamna mai mult decat castigatoare a Europa League. Financiar daca ne gandim la banii de la UEFA. Intreb, insa, altfel: sponsorii prefera o FINALISTA, in fond o INVINSA, sau o castigatoare? Eu m-as gandi serios la acest aspect.

D-aia am spus chestia legata de facultatile de marketing si management. Ea nu este cea mai buna echipa din Europa, dar printre multe echipe europene, are imaginea unei CASTIGATOARE. Si, cumva, pastram ultima impresie despre ea. Tindem sa uitam locul in clasament, tindem sa uitam meciurile din UCL, unde s-a clasat, totusi, pe locul 3, si ne vom aminti doar ultimul meci, FINALA. Sa dam Cezarului ce este al Cezarului, chiar daca imaginea, per total, nu este chiar cea corecta.

E de studiat si chestiunea legata de cele 3 Cupe consecutive. Nu trebuie sa ne intrebam cat de mult conteaza faptul ca o echipa este castigatoare a EL, ci trebuie sa ne intrebam cat de mult conteaza, in acest caz, trei cupe CONSECUTIVE. Repet, daca as fi sponsor, m-as asocia mai degraba cu Sevilla decat cu Atletico Madrid, dar calculele de marketing sunt mai complexe de atat.

Un alt aspect interesant, pe care nu trebuie sa-l ignoram, este cel pur fotbalistic. Are un antrenor, Unai Emery, pe care nu-l vor fortele mari ale Europei, un antrenor (inca) slab cotat, dar care in afara de aceste trofee nu mai are altceva cu care sa se laude. Poate un loc 3 cu Valencia, atat cat poate fi considerat acest lucru un succes.

Unai Emery

Legat de asta, mi se pare extrem de interesant cum este valorizata, in lumea fotbalului, o Cupa Europeana de rang 2 (hai s-o numim asa). Atunci cand a castigat Galatasaray Cupa UEFA (asa se numea atunci), Terim s-a dus imediat in Italia. A antrenat acolo Fiorentina si Milan, lasand o impresie buna. A castigat si Lucescu Cupa UEFA cu Shaktior si este la fel de bine vazut. Nu doar datorita acelui trofeu, dar acel trofeu a insemnat, in ochii multora, un succes FABULOS.

De ce un trofeu Europa League e mai valoros cand il castiga Shaktior ori Galata si mai putin valoros cand il castiga Sevilla? De ce pentru un antrenor castigarea cu o echipa spaniola este ceva normal, banal, in timp ce castigarea cu o echipa din est reprezinta un succes ENORM?

Acum, sincer, daca ati fi patron/presedinte la Barca sau Real, l-ati angaja pe Emery ca antrenor? Juande Ramos, un alt fost castigator de Europa League, si-a dovedit limitele ca antrenor in alte parti…

Si, in final, tot ceva fotbalistic, care tine, insa, de psihologie. De ce dupa 3 trofee consecutive Sevilla nu si-a marit baza de fani in Spania si in lume? De ce lumea a ridicat in slavi revenirea lui Liverpool, in timp ce revenirea Sevillei din meciul cu Bilbao a fost ignorata? Daca finala Europa League ar fi avut aceeasi desfasurare de scor, dar in sens invers, cu Sevilla deschizand scorul si Liverpool revenind, probabil si acum auzeam cum este ridicat in slavi spiritul extraordinar al lui Liverpool?

Liverpool-vs-Sevilla-Europa-League-Final-2016

Sa ne intelegem, nu zic ca e bine sau rau, nu zic ca cineva ii vrea raul ori cineva o discrimineaza intentionat. Nu, pur si simplu intreb.

Pur si simplu intreb. S-o fi saturat lumea de succesele Sevillei? Daca da, de ce de succesele ei e satula, dar de succesele Barcelonei nu (desi Barcelona poate fi inlocuita cu orice alta echipa vreti)?

https://www.youtube.com/watch?v=CVaZ5fZSrM8

Iar daca ma intrebati strict de meciul de asta seara, de finala, zic ce am zis deja inca din titlu: Sevilla si-a dorit mai mult victoria. Liverpool a parut speriata de posibilitatea castigarii trofeului, a parut prea increzatoare ca va putea reveni (din nou) si, cumva, a parut socata ca cineva, altcineva, are curajul sa revina contra lor. Sevilla si-a dorit mai mult victoria si a facut ce a trebuit (atat si nimic mai mult) pentru a o obtine. Sa ne bucuram pentru bucuria lor, desi sunt convins ca majoritatea spectatorilor neutri ar fi preferat altceva. Desi sunt convins de asta, nu pot sa-mi explic de ce. Salutari MICROBISTE tuturor!

 

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !