Nu am ajuns inca la un consens daca bloggerul este jurnalist sau nu. Unii zic ca da, altii zic ca nu. Nu reiau dezbaterea, nu reiau argumentatia, acum voi scrie ceva oarecum legat de acest subiect.
Asadar, de cateva saptamani bune iau interviuri. Bune sau rele, habar n-am. Nu-mi dau seama cum le vad ceilalti, nu-mi dau seama ce parere au altii despre ele (Zoso scrie ceva legat de asta, habar n-am daca despre mine sau nu). Eu spun doar ce simt, ce cred si ce am invatat din ele. Si cum voi actiona pe viitor. Asadar:
1. Cele mai accesate articole in ultimele 2 saptamani au fost cele 2 interviuri. Ele nu au totusi multe comentarii. Ma intreb de ce.
2. Incepusem cu un interviu al Laurei Lazarescu. Daca ar fi s-o intervievez acum ar iesi cu totul altul, insa tin enorm la acel interviu. Si ca este primul, dar si ca am descoperit un om extraordinar. Si ii multumesc pentru ca mi-a dat ocazia sa incep o rubricuta atat de frumoasa.
3. De altfel, pe intervievati i-as imparti in 2 categorii:
– Cunoscuti, carora le-am luat interviu pentru a-i face cunoscuti si cititorilor mei;
– Cei pe care i-am cunoscut in urma interviului. Laura e un exemplu aici, dar cel mai bun exemplu este Alexandra Giula. Legat de interviul ei (cred ca cel mai bun interviu de pe blogul meu) trebuie sa povestesc mai multe. Apoi voi spune si „urmarile” acestui interviu. De fapt acest interviu este subiectul principal, dar iar am facut introducerea foarte lunga.
Asadar, pe Alexandra am cunoscut-o, indirect, la Social Media Summit. Ea mi-a facut o poza pe care ulterior a pus-o pe facebook. Am avut o discutie pe facebook (scurta) legata de poze (si watermarkuri) si am decis ca trebuie sa scriu un articol pe tema asta. Logic, i l-am dat ei sa-l publice la ea pe blog (asa fac de obicei: daca X imi da o idee, X imi va gadzdui, daca doreste, articolul aferent). Apoi n-am mai vorbit cu ea o perioada, insa o urmaream pe blog (ascuns, fara sa las urme, asa cum stiu eu). Se pare ca si ea pe mine.
Ulterior a venit faza cu temele blogurilor si cu dezastrul pe care-l facusem aici. Cum am zis, s-a oferit sa ma ajute. Imi spusese un pret (mai mic decat pretul pietei) si urma sa-i dau raspunsul meu. Atunci incep sa caut despre ea mai asiduu. Sa vad cine e. Ar merita sa-mi las blogul pe mana ei? Aflu lucruri de bine, chiar nu gasesc pe cineva s-o vorbeasca de rau.
Si ma gandesc: cum as putea sa descopar cel mai bine un om? Nu luandu-l la intrebari? Si daca-l intreb, de ce sa pastrez pentru mine? 🙂 Oricum sapand aflasem ca este o persoana foarte interesanta. Deci un interviu cu ea nu ar fi deloc o idee rea chiar daca nu ma voi decide intr-un final sa-i accept oferta.
Insa pana s-o contactez eu ma contacteaza ea. Imi zice ca nu are timp si ca trebuie sa amanam (legat de tema pentru blogul meu). Isi cere scuze, chiar se simtea prost. Eu rasuflu usurat: ce bine, oricum nu eram nici eu decis. Profit de ocazie si o intreb de interviu, aparent brusc si fara motiv. Pare mirata. Imi pune o conditie: daca nu iese bine vreau sa pot alege sa nu-l publici. Accept cu jumatate de gura (sau jumatate de tastatura, ma rog).
Intru la ea pe profilul de facebook din nou. Nu stiu de ce. Intrasem de atatea ori zilele alea, ce as mai fi putut afla? Si totusi era ceva cu nu observasem … un detaliu foarte important: urma ziua ei. Imi zic: asta e asul din maneca mea. Atac decisiv si-i zic ca-i fac o oferta pe care n-o va putea refuza: interviul va fi publicat de ziua ta. Intuitie corecta: nu m-a mai putut refuza. Mission Accomplished.
Ce a iesit va puteti convinge. Cert este ca nu regret nicio clipa faptul ca i-am luat interviu, iar dupa interviu am incredere mult mai mare in ea. Am descoperit un om (ma rog, un blogger) extraordinar. Iar daca as si avea acei bani nu as ezita sa-mi las blogul pe mana ei. SI ei i-a placut interviul. Deci avantaj pentru amandoi. Oricum, ii multumesc inca o data pentru interviu 🙂
Ce am decis in continuare sa fac dupa aceasta experienta si de ce? Pai:
1. Intervievatii vor fi alesi dintre sarbatoritii saptamanii urmatoare. Nu este regula ca vor fi doar sarbtoriti, dar ei vor avea prioritate.
2. Primul avantaj: nu ma pot refuza. Sau se vor gandi la motive mai solide s-o faca :))
3. Motivul numarul 2: este un mod special de a le spune La multi ani. Iubesc lucrurile gratis, deci daca pot sa le fac un cadou moca, de ce nu?
4. Sa fiu sincer si sa spun ca am si avantaje la vizualizari: toata lumea e cu ochii pe profilul sarbatoritului. Sa profit nitel si eu de asta, nu? 🙂 Oricat as parea de cinic, eu vreau ca interviurile sa fie si citite de cineva. De cat mai multi.
5. Scap de grija alegerii intervievatului. Pana acum aveam zeci ori sute de variante, acum variantele se reduc la cateva persoane. Si nici nu mai primesc reprosuri de genul DE CE PE EL SI NU PE MINE?
Numai avantaje deci. Daca nu e vreun sarbatorit pe lista mea (sau toti ma refuza) voi lua si pe altii. Dar am decis ca pe moment sa ma focusez (doamne cat imi place cuvantul) pe sarbatoriti.
Astept si opiniile voastre. Despre interviuri in general, despre cel cu Alexandra Giula si despre decizia mea. Pana acum simt doar ca-s pe drumul cel bun.
Salutari BLOGOSFERICE tuturor!