Cum sa incep? Sa incep sa turui despre piesa de teatru Poker, pe care am vazut-o ieri (e deja 12) la teatrul de comedie? Sau sa zic ca de fapt ar fi trebuit sa zic ceva despre Romania. Despre ziua de 1 decembrie am un filmulet dragut pe blogul celalalt. Unul din ele, ca am ajuns sa ma incurc in ele. Despre asta alta data.
Astazi insa voi scrie despre experienta mea culturala de la teatru. Si spun chestiile reale, desi unele nu ma avantajeaza deloc. Dar deloc.
Incepem cu inceputul: nu mai fusesem la teatru de vreo 3 ani. Recunosc, intre un film si un teatru prefer filmul. Sau preferam. Stiu exact fiecare film cand apare si la ce cinema, am fost aproape la toate cinema-urile din Bucuresti (sunt cateva ratate, dar pe bune, nu multe), stiu actorii, pot vedea un actor si sa zic cine e fara sa astept la final sa-i vad numele. Recunosc, nu e atat de bine. E si aia cultura, dar nu e bine sa excludem teatrul. Nu pot sa spun, precum altii, ca teatrul ar fi superior. Ar fi o chestie pe care n-as putea-o argumenta. Spun doar ca cele 2 nu se exclud (cum sustin unii) si ca ar trebui luate impreuna. Culmea, multa lume crede ca se exclud, inclusiv George Mihaita a spus ca publicurile ar fi diferite aproape in intregime. Nu neg ca asa e, dansul vorbea in cunostiinta de cauza, zic ca e o eroare din partea publicului sa gandeasca asa.
Sa revenim. La zilele Biz a vorbit George Mihaita, directorul teatrului de comedie. Si ne pune sa ne lasam cartile de vizita intr-un bol, urmand sa ne sune apoi sa ne invite la teatru. Stia din experienta ca de o piesa ai nevoie pentru a prinde gustul de mers la teatru.
Si surpriza: ma suna IN PERSOANA George Mihaita. Si nu oricand, ci DE ZIUA MEA! Dansul nu stia ca e ziua mea, dar fara sa vrea mi-a facut cel mai frumos cadou: invitatie la film. Se prezinta foarte misto: nu sunt blogger, dar sunt pe aproape. Si ma intreaba cate persoane. Eu incurcat si inlemnit, raspundeam robotic. Si am zis, fara sa stiu de ce, 3. Ma gandeam oare la page rank-ul blogului? Nu stiu, poate a fost ca sa nu fie 2, care ar fi fost raspunsul cliseic, dar parca 4 erau prea multe. Hai 3. Simteam ca plutesc. Si faptul ca ma sunase George Mihaita in persoana si nu o secretara de-a lui conta.
Si acum partea interesanta. Ca de obicei, era s-o dau in bara.Sau poate asa a fost sa fie…
Asadar, prima persoana pe care am zis c-o iau la teatru a fost Andrew. De ce? Simplu: el ma luase duminica, la film. Stiam ca e si liber si in plus era si ziua lui. Daca sunt scartar si nu dau banii pe cadouri, macar sa-i dau cadou ceva gratis. Si mai e si blogger, zic sa fie blogosferica treaba. Urmatoarea pe lista a fost o bloggerita (nu stiu daca doreste sa-i dau numele, din acest motiv nu i-l dau), care initial acceptase. Ulterior a zis ca nu mai vine. Si ramasesem 2. Si aici vine partea misto: eu invit pe Irina (nasa), iar Andrew invita la randul lui pe altcineva. Eram deci 4 oameni. Si totul din cauza mea. Am zis asta e, ce-o fi o fi. Ma indrept spre locul faptei.
Imi tot faceam calcule ce as putea face. As putea face gestul ala „suprem” de a renunta eu la teatru pentru ceilalti, dar m-am gandit ca nu. Adica eu am fost cel invitat si eu sa stau afara? Las’, se rezolva cumva. Cumva printr-un noroc. Care noroc deja venise la mine: castigasem iar invitatie la film de la Laura. Data trecuta fusese Andrew, acum eu. Oricum mergem amandoi la film.
La 5 jumate ma suna Irina. Ea deja ajunsese. Din pacate, ii zisesem sa vina la 6 jumate, deci m-a asteptat cam 3 sferturi de ora. Ma vad cu ea si zic sa mergem repede la locul faptei. Nu-i zic de problema aparuta (in fond era problema MEA nu a ei), doar ca cer la casa 4 BILETE. Figuram cu 3. Bag eu scuza AM CERUT INCA 3 LOCURI, DECI CU AL MEU 4. Doamna de la casa, razand, a zis ca am noroc, ca e un loc liber chiar langa noi. Si desi erau taiate cele 3 bilete, a mai capsat unul sa fie 4.Cand i-am povestit lui Andrew a zis ca asta a fost norocul lui, ca a fost de ziua lui. Posibil.
Si am intrat la teatru. Piesa de teatru Poker, de Alexandru Tocilescu (regia). Prima impresie: alta atmosfera. Venisem eu cu un sacou, cu o camasa (oricum imi place sa port camasa), dar in blugi. Pe langa mine lume eleganta. Nitel prea eleganta poate. Dar atmosfera diferita era data si de spatiul mult prea mic. La film parca ai nitel mai multa initimitate, ai mai mult loc si in lateral, dar si in fata ori in spate. La cinema-ul din Mall Baneasa cand te apleci nitel abia de te simte cel din fata. Aici te aplecai nitel si mai-mai ca-l sufocai pe cel din fata ta. Ciudat.
Incepu piesa. Aveam un sentiment de deja-vu: parca mai vazusem. Si erau si 2 actori in aceleasi roluri ca-n film. E adevarat, piesa e diferita si e MULT mai buna ca filmul. Am aplaudat in picioare la final si am aplaudat din suflet. Uneori aplaud pentru ca face toata lumea, acum am aplaudat pentru ca asa am simtit. Meritau cu totii.
Fusesem apoi invitat sa merg la cafeneaua de langa, la comedie. Andrew si cealalta persoana (nici acordul ei nu-l am) au plecat, asa ca am ramas eu cu Irina. Nu eram siguri daca vin actorii si cine vine, dar am zis ca na, asteptam 15-20 de minute, bem ceva si mergem. Insa surpriza: vine chiar George Mihaita. Care s-a asezat alternativ: cand la masa noastra, cand la o masa alaturata, unde erau niste prieteni. Iar discutia asta cu George Mihaita a valorat cat 10 piese de teatru. Pe bune.
Noroc ca eram in tema: vazusem atat cele 2 Poker-uri, cat si Undeva la Palilula. Da, cica n-a jucat in filmul Poker pentru ca trebuia sa filmeze Palilula. Am discutat si despre alte filme romanesti, Nunta muta de exemplu, dar si despre … fotbal. El este stelist si rugase pe chelnerita sa dea pe meci. Steaua a batut cu 6-0 la Chiajna. Si faceam glume pe seama asta. Eu ii ziceam: dupa o reprezentatie reusita, acum si o reusita a echipei de fotbal. Radeam. Si-si amintea de momentul cand a invitat echipa Steaua, cum i-a zis Banel la telefon ca e precum Ronaldinho la fotbal. Cum acelasi Banel, cand a vazut alti actori, a intrebat: DA TITULARII CAND JOACA? Si cate altele…
Fabulos om. Si foarte-foarte deschis. Si sincer. Si la final tot el isi cerea scuze: trebuie sa plec, ca nepotul isi serbeaza ziua de nume. Noi ar fi trebuit sa ne cerem scuze ca l-am retinut. Fabulos om, fabuloasa discutie. Si Irina imi impartasea intocmai gandurile.
Si datorita acestei intamplari voi merge mai des la teatru. E adevarat, eu am o aplecare spre comedie, deci probabil Teatrul de Comedie va fi mai des vizitat. Chiar ii spuneam lui George Mihaita ca mie la o comedie nu prea are ce sa nu-mi placa. Poate o drama sa nu ma prinda, poate ceva romantic sa ma lase rece, dar comedia place. Imi place sa rad. De fapt, cui nu-i place?
In final, recomand cu caldura piesa de teatrul. Ca si filmul. Care film a fost criticat din cauza lui Sergiu Nicolaescu si din cauza faptului ca a fost considerat prea vulgar (piesa de teatru nu este asa vulgara, in sensul ca nu se dezbraca complet nimeni, cum face Jojo in film). Altfel, o portie sanatoasa de ras. Si comedie pe gustul meu.
Salutari CULTURALE tuturor! Si revin de dimineata cu un articol POLITIC despre Basarabia. Initial pe ala trebuia sa-l scriu, dar am fost vrajit de piesa de teatru. Atat de vrajit incat n-am rezistat tentatiei de a scrie (si era mai bine sa scriu acum, cat inca o am proaspata in minte)
Ma bucur ca a inceput sa-ti placa teatrul. Intr-adevar, publicul de film e altul decat cel de teatru. La film, de exemplu, n-ai decat sa te duci si in trening, dar la teatru, nu. Din respect pentru actori si pentru restul spectatorilor. In ceea ce priveste actorii, multi dintre cei mari isi pot arata geniul si in filme, si in teatru. E adevarat, la filmari poti trage nu stiu cate duble pana iti iese o scena, pe cand la teatru trebuie sa-ti iasa din prima.