Personajul principal esti TU

Imagineaza-ti o poveste in care personajul principal esti TU, o poveste care te reprezinta, o poveste pe care o vei tine minte toata viata, pe care o vei povesti tuturor, colegilor, prietenilor, copiilor, nepotilor, stranepotilor.

Personajul principal esti TU in filmul vietii tale, in povestea vietii tale, insa cum ti s-ar parea sa poti citi o poveste in care sa apari la modul oficial, in care personajul principal sa-ti poarte numele, o poveste care sa porneasca dintr-un loc atat de drag tie?

Nu va zic cum ar arata o carte personalizata pentru mine, te indemn pe tine sa te gandesti cum ar arata povestea in care personajul principal esti tu, insa nu despre povestea in sine, cum ar arata ea, vreau sa va vorbesc, ci despre importanta ei.

Indiferent daca ai sau nu copii, eu nu numai ca nu am, dar nici nu-mi doresc sa am vreodata, din N motive, vreau sa te gandesti cum te-ar fi putut influenta o astfel de poveste atunci cand erai mic. Imagineaza-ti ca ai fi primit o carte cadou cu povestea in care personajul principal esti tu. Imagineaza-ti ca varsta ta nu este cea actuala, ci este de 10 ani. In ce fel te-ar influenta un astfel de cadou? In ce mod o poveste pentru copii in care personajul principal esti tu iti poate influenta modul in care te vei raporta la carti de atunci inainte?

Incearca sa-ti amintesti care a fost prima carte citita, care a fost primul film vazut, care a fost, poate, primul spectacol de teatru vazut si, mai ales, ce aveau acestea, ce te-a atras la ele?

Eu vreau sa iti spun ce nu mi-a placut la carti mult timp, iar prin carti inteleg intai si intai lecturile obligatorii pentru scoala: faptul ca simteam ca NU sunt despre mine. Si, bonus, chestie pe care am subliniat-o si-ntr-un clip, eram si sunt inca revoltat de faptul ca nici comentariile, opiniile pe care eu, ca elev, trebuia sa le fac pe marginea acelor opere nu erau nici ele despre mine. Nu interesa pe nimeni cat de asemanatoare a fost copilaria mea cu cea a lui Ion Creanga, profesorii, fie ei cei de la scoala ori cei de la diverse examene, erau interesati strict de copilaria unui om care traise intr-un cu totul alt secol. Eu cu Ion Creanga nu aveam in comun nici macar vreo localitate, nici cea natala, nici cea in care a copilarit, nici cea in care a lucrat ulterior. Nu aveam, deci, nici un carlig, nici un link, nici un element comun.

Si tot legat de Bacalaureat, mi-am amintit de clipul tras acum 4 ani, in curtea cinematografului Elvira Popescu. Nu e neaparat relevant clipul ca atare, partea importanta (si interesanta) fiind alta: cat de bine tin minte acel moment numit EXAMENUL DE BACALAUREAT! Nu as putea spune la ce ma ajuta acele CUNOSTINTE, la ce ma ajuta acele opere ori acele integrale si derivate invatate la matematica, insa tin minte aproape pe de rost desfasurarea examenului de bacalaureat. Ciudat, nu?

Trebuie sa iti spun, acum, cat de mult m-am bucurat eu toata viata cand imi auzeam numele. Adica nu numai cand eram strigat, ci si cand un alt Emil facea ceva relevant ori ajungea intr-o functie. Numele Emil este, in Romania, atat nume de fost presedinte, cat si nume de fost premier. Dar nu doar despre romani vorbesc, caci eu ma simt bine si cand aud de vreo realizare a regizorului Emir Kusturica.

Asadar, pentru elevii ca mine, care nu-s putini, ideea celor de la Editura Elefantul Meu mi se pare extrem de utila. Cand anume, la ce varsta, comanzi tu, ca parinte, o carte cadou pentru copil, cu o poveste personalizata, tine de cum iti cunosti propriul copil. Legat de CUNOASTEREA propriului copil, va mai dau un exemplu scurt: sunt teatre, in Bucuresti si in tara, care au interdictie de varsta pentru spectatori. Pe de-o parte, dupa ce te exaspereaza niste copii, te bucuri. Sau, ma rog, unul ca mine se bucura. Pe de alta parte, insa, sunt constient ca exista copii mult mai mici capabili sa urmareasca in liniste un spectacol de teatru. Am cativa prieteni care au astfel de copii. Fix asta este cheia si-n cazul acestor carti personalizate: tu, ca parinte, trebuie sa stii cand faci cadou o astfel de carte (si, eventual, DACA trebuie sa faci un astfel de cadou). Daca o faci cadou prea devreme si daca ea vine impreuna cu alte cadouri, va fi trecuta in umbra, data uitarii; daca o faci cadou prea tarziu, sa zicem la 14, fie copilul deja a prins gustul lecturii, fie copilul are deja alte preocupari. Si, bonus, e posibil ca o astfel de carte sa i se para un cadou pueril.

In plus, trebuie sa stii exact ce sa introduci in ea, ce loc ori eveniment important din viata copilului trebuie sa apara acolo. Poate din acest motiv ar trebui sa corelezi acest cadou cu o excursie speciala (de pilda, il duci la 8 ani in prima lui excursie in afara tarii, iar dupa 3 luni ii faci cadou aceasta carte, cu o poveste a carei actiune se desfasoara fix in locul unde ati fost).

Ideea e simpla: ca sa stii cand i-ai putea face acest cadou trebuie sa-ti cunosti copilul, sa te ocupi de el, nu sa lasi educatia in seama altora (bunicilor, bonei, celuilalt parinte ori doar in seama scolii).

Nu intamplator am dat eu exemplul bacalaureatului: trebuie ca elevul, copilul, sa aiba parte de multe experiente de neuitat, legate sau nu de parcursul sau scolar (n-ar fi rau, de pilda, sa faci copilului cadou o excursie in Franta daca intra la cel mai bun liceu). Bacalaureatul este memorabil pentru mine SI pentru ca nu am alte chestii memorabile din liceu de care sa ma leg, cu care sa-mi fi fost umpluta memoria.

Chiar discutam zilele trecute cu un amic, unul fara copii, ca si mine, dar care doreste sa aiba in viitor, pe tema asta. Ma rog, subiectul discutiei era un alt amic comun, despre care noi consideram ca nu este un tata stralucit (in esenta, e un tata absent: se ingrijeste de copii financiar, cand e o urgenta este acolo, insa in rest nu prea se ocupa de copii). Unul ca el nu stiu daca ar putea gasi momentul prielnic pentru a darui o astfel de carte propriilor copii. Partea buna este ca unul dintre copii este deja pasionat de citit, morala fiind ca uneori copilul se indreapta singur spre activitati deopotriva utile si placute. Alteori, cu tot efortul parintilor, copilul le evita (poate tocmai pentru ca simte ca ii sunt bagate pe gat).

In final, revin la ideea initiala si te intreb: o poveste unde personajul principal esti TU cat de interesanta este? Daca ai scrie-o cap-coada, ar merita s-o citesc? Pe a mea, recunosc, nu stiu daca ar merita s-o citesti. Recunosc, insa, ca ma strofoc sa repar acest lucru, fara sa pot spune daca voi reusi sau nu.

Personajul principal esti TU si in cazul acestui articol, caci astept sugestiile, reclamatiile, criticile ori laudele in sectiunea de comentarii. Articolul este inscris in competitia Super-Blog 2020, o competitie unde personajul principal esti tu doar in cazul in care o castigi. La mine nu s-a intamplat asta, deci nu ma intrebati cum e, ca nu stiu.

ps: Personajul principal esti TU chiar si cand nu e vorba despre tine. Eu am patit cu multi Emili, cu cativa Calinescu, insa nu am intalnit un alt Emil Calinescu. Oare cum o fi sa auzi ca tizul tau complet (in cazul meu Emil Calinescu) a facut ceva misto si nu esti tu ala? Serios intreb…