Ieri seara am fost sa vad spectacolul de teatru Oscar si Tanti Roz, punerea in scena a cartii cu acelasi nume. In abrupt, spunand ca Oscar si Tanti Roz este un spectacol care a intrunit mai multe premiere pentru mine:
– PRIMUL spectacol care a reusit sa ma impresioneze extrem de mult. Sunt setat sa nu plang foarte usor, uneori simt ca plang insa lacrimile refuza sa curga. Uneori simt ca lacrimile mi-ar face bine, m-ar descarca. Nu sunt de piatra, sunt lucruri care ma impresioneaza. Nu ma impresioneaza o sinucidere din dragoste, insa boala crunta si chinuitoare ma impresioneaza. Asta este ceea ce numesc eu drama.
– PRIMUL spectacol pe care-l pot declara mai bun decat cartea dupa care a fost facut. Si, tot ca o curiozitate: spectacolul dureaza mai mult decat va ia sa cititi cartea. Multa lume mi-a dat argumentul asta: imi ia mai putin timp sa vad filmul/spectacolul decat sa citesc cartea. De data asta argumentul pica.
– PRIMUL spectacol despre care pot spune ca este magnific, ca este superb, dar despre care NU pot spune ca MI-A PLACUT. A placea este un verb eminamente pozitiv. Nu poate sa-mi placa boala si moartea. Ma impresioneaza cu siguranta, insa NU-MI PLACE. Nu ma mai intrebati daca mi-a placut, nu are cum sa-ti placa ceea ce vezi. Insa la fel de mult nu are cum sa nu te impresioneaze. Cat de inghetata sa ai inima?
Citisem cartea nu demult, acum vreo 3 saptamani. M-a impresionat, insa emotiile au fost de scurta durata, cartea fiind foarte subtire. Am terminat-o intr-o ora si ceva, asta din cauza faptului ca am citit prima parte pe drum, in RATB. Ulterior, dupa ce am coborat din RATB, o citeam pe strada, in mers. Era sa ma impiedic de 2 ori, insa nu parea sa ma afecteze atat de mult ideea. Chiar am impresia ca n-as fi simtit durerea la cat de patruns eram de lectura. E drept, nu am citit cand traversam strada, asta s-ar fi numit inconstienta. Insa mergeam printre case, printr-un parculet pe care-l stiam pe de rost. Drumul il parcurgeam din reflex, lectura parea mult mai importanta. Mi se parea, pe de-o parte, ca jignesc personajele abandonand cartea. Pe de alta parte, simteam nevoia sa termin cartea, sa nu prelungesc starea de deprimare indusa de carte.
Spectacolul de teatru te impresioneaza mult mai mult. Oscar si Tanti Roz este pe scena o amplificare a emotiilor si sentimentelor din carte. Si va dau 3 argumente in acest sens:
1. Incep cu un argument subiectiv: sunt o persoana vizuala si auditiva. Sunt impresionat de ceea ce vad si ceea ce aud. In realitate, daca mi se povesteste faptul ca un copil de 9 ani a murit de cancer mi se schimba starea de spirit, dar imi trece repede. Daca insa MI SE ARATA un astfel de copil lucrurile se complica. Daca-l si aud vorbind este cu atat mai grav.
Poate creierul meu este (prea) pozitivist: refuza sa-si imagineze lucruri negative. Nu-mi imaginam sau refuzam sa mi-l imaginez pe Oscar. Pe Tanti Roz o aveam oarecum in minte. Recunosc, Oana Pellea nu corespunde intocmai imaginii mele: mi-o imaginam, in primul rand, mai grasa. O Tanti Asistenta am impresia, tot timpul, ca este un picut mai grasa. Poate am stereotipuri (prea) multe in cap. Insa pe Oscar nu mi-l imaginam nicicum. Poate doar ca e chel, pentru ca de la raze iti cade parul. In rest nu mi-l imaginasem nicicum. Refuzam sa am in cap imaginea unui copil de 9 ani bolnav de cancer.
2. Al doilea argument tine de durata. Am spus deja ca lectura cartii este un sentiment de scurta durata. Spectacolul de teatru dureaza insa peste 2 ore. Daca ati citit deja cartea, ganditi-va cum este sa traiti toata aceasta poveste trista timp de peste 2 ore. Sentimentul negativ se amplifica. Iar muzica de fundal accentueaza sentimentul. Oh, da, muzica… Atat de bine aleasa, insa atat de lacrimogena…
3. Al treilea aspect, deloc de neglijat: contagiunea de grup. Citisem cartea acasa, singur. Imi schimbase negativ starea de spirit, dar erau doar niste randuri. Mi-a trecut repede sentimentul. Imaginati-va insa ca sunteti intr-o sala unde trei sferturi dintre cei prezenti plang. E clar ca acest lucru accentueaza starea proprie.
Cum joaca actorii? ABSOLUT FABULOS! Marius Manole are, cred, cel mai bun rol. Cel putin dintre spectacolele vazute de mine… Dupa spectacol Monica imi zicea ca-l va imbratisa pe Marius Manole daca-l va intalni vreodata. Este exact sentimentul pe care-l au multi spectatori dupa acest spectacol. Merita tot respectul si toata aprecierea noastra atat el, cat si ceilalti colegi de scena: Oana Pellea (o joaca exceptional pe Tanti Roz), Antoaneta Cojocaru, Cristina Casian (roluri secundare, ce-i drept, dar joaca si ele foarte bine). Felicitarile mele se indreapta si catre Chris Simion, regizoarea spectacolului. Dupa ce ma vrajise cu cele 7 blesteme (sper, totusi, ca nu la propriu) si apoi ma cucerise definitiv cu atmosfera indiana din Maitreyi, acum a reusit sa ma impresioneze de-a dreptul. Sincere felicitari.
Oscar si Tanti Roz este o productie a Companiei D’aya (condusa de Chris Simion) si se joaca la Teatrul Bulandra din Capitala. Urmatoarele reprezentatii vor fi pe 23 aprilie, 3 mai si 4 mai. Mergeti sa-l vedeti, veti fi cu adevarat impresionati.
Nu inchei fara sa semnalez alte cateva articole despre Oscar si Tanti Roz (ca sa vedeti ca nu-s singurul impresionat): Ileana Andrei, TinaFlorea, TomataCuScufita (Despre carte), Razvan Bucur (tot despre carte), ForeverFolk, Nebuloasa, Filme-Carti (recenzia cartii). Interesant este faptul ca Oscar si Tanti Roz are si o alta punere in scena, la Teatrul Nottara, unde poarta numele Rapsodie-n roz. Despre aceasta noua punere in scena gasiti detalii la Raluca, in Ziarul Metropolis si pe yorick.ro.
Oscar si Tanti Roz este un spectacol pe care nu trebuie sa-l ratati. Nu-mi dau seama cum este el vazut de cei care NU au citit cartea. Tind sa cred ca ei vor fi mult mai impresionati de poveste, atat timp cat nu stiu cum se termina. Recomand si cartea. Eu voi merge sa vad, cat de curand, si varianta de la Nottara. Stau si ma intreb cat de mult ma va impresiona si ea 🙂 Salutari TEATRALE tuturor!
ps: La spectacolul Oscar si Tanti Roz am mers imbracat in roz. Am vrut sa fiu „nenea roz”. Dupa spectacol pana si mie mi se parea ca rozul nu avea ce sa caute. Nu aveam puterea sa mai zic nimic. Desi, daca stau sa ma gandesc, o sala plina de negru era ultimul lucru pe care mi-l doream sa-l vad…
ps2: Oscar si Tanti Roz mi-a adus aminte de vizionarea filmului Amour, de unde iesisem deprimat. Acolo insa nu aveam actorii in fata mea. Iar acolo era vorba despre boala unei femei in varsta, nu a unui copil de 9 ani… Of…
ps3: Pentru ca tot zisai de filme, ma gandesc ca o ecranizare dupa Oscar si Tanti Roz ar fi cu adevarat cutremuratoare. In film poti arata mai bine degradarea treptata a personajului (cum se vede in Dallas Buyers Club, unde avem de-a face tot cu o boala incurabila). Ma intreb: oare as putea sa ma uit la un asemenea film?
Eu am văzut piesa asta în urmă cu câteva luni și trebuie să precizez că este singura piesă de teatru unde m-am abținut cu greu din a izbucni în lacrimi, însă am avut un nod în gât pe toată durata piesei. Povestea este incredibil de dureroasă iar pentru interpretare nu există cuvinte care să definească talentul cu care actorii te transpun în pielea fiecărui personaj. Într-adevăr este o piesă de teatru ce ar sensibiliza chiar și pe cea mai dură persoană.
Cred că tocmai am citit singurul articol care a meritat timpul alocat pe blogul tău. Mi-a spus și Șerban de piesă. A fost la fel de impresionat ca și tine. Consider că nu mi-ar face bine să o văd, pentru că m-ar afecta foarte tare, pe o perioadă lungă.
Hai ca m-ai facut sa trec piesa pe lista de TO Do’s… Mersi pentru link 🙂
Cu placere.
la nebuloasa ai gresit linkul ! Eu m-am oferit chiar sa dau cartea , dar nu am avut succes ! 😀 http://omulvaly.wordpress.com/2014/04/01/oscar-si-tanti-roz-eric-emmanuel-schmitt/
Nu prea-s de acord cu lasatul link-urilor pe peretii/in articolele altora, dar acum te iert. Mersi pt semnalarea legata de linkul Nebuloasei.
Paste fericit 🙂
nu stiam de regula ta, dar am crezut ca fiind la subiect nu deranjeaza! Poti modera comentariul, eu credeam ca-mi gasesc vreun blogger care sa vrea cartea 😀 ! Sarbatori Pascale cu liniste si fericire iti doresc !
Pai gandeste-te ca as cauta toate articolele din blogosfera scrise despre Oscar si Tanti Roz si mi-as tranti acolo link-ul. Este la subiect. Si ca mine ar face alti 20 de bloggeri. Nu e deloc ok.
Va recomand un alt spectacol foarte emotionant. Ingropati-ma pe dupa plinta , Bulandra. Alte 2 spectacole puternice : Iadul este amintirea fara puterea de a mai schimba ceva(Odeon) , Ingeri in America(Metropolis)
eu am scris si despre spectacol, ca l-am vazut la Timisoara. Insa n-am fost atat de impresionata de el, ca si tine. nu mi s-a parut mai bun decat cartea si nici Marius Manole nu mi-a transmis ce mi-a transmis Oscar. Sunt sigura ca s-a intamplat asa pentru ca m-am atasat de un copil de 9 ani, nu de unul de aproape 30. nu l-am regasit pe Oscar al lui Schmitt in Oscarul lui Manole.
Hai sa-ti raspund pe scurt:
1. E foarte greu de interpretat Oscar. A pune un copil, fix de varsta lui Oscar, imi pare imposibil. Iti trebuie ceva experienta actoriceasca, deci ar fi din start o idee gresita.
2. AM si spus, sunt o persoana mai vizuala, ma impresioneaza mai mult chestiile pe care le vad efectiv in fata mea. Cartea ma face doar sa-mi imaginez, spectacolul de teatru imi aduce in fata mea acea durere. Pt mine e mult mai trist.
3. Am vazut asta seara Rapsodie-n roz, unde rolul lui Oscar e jucat de un batran (Alexandru Repan). Abia dupa ce am vazut acest spectacol mi-am dat seama cat de bun este Manole. Manole parea NATURAL in rolul lui Oscar. Repan este DEPARTE!
Altfel, fiecare cu opiniile lui.