Obligatia de a iubi

Emil Calinescu obligatia de a iubi

Am vrut sa scriu in mai multe randuri un articol intitulat obligatia de a iubi. Stiu, e titlu SEO, unii au impresia ca a pune astfel de titluri echivaleaza cu a cersi atentie. A tarfi atentie, cum se exprima unii, plini deopotriva de ura si de mandrie. Se mandresc cu ale lor cuvinte veninoase.

Am asteptat si a venit  o noua zi de 14 februarie, o noua sarbatoare a iubirii. Una care ma prinde, ati ghicit, singur. Cine ma cunoaste stie deja ca nu ma plang. Dimpotriva. Ma mandresc cu asta. Este o alegere, asa cum alegi ce sa bei, ce sa mananci. Alegi cu cine sa fii. Ori alegi, cum aleg multi si multe, sa fii singur.

Am scris mai demult un articol in care aratam ca una dintre cauzele depresiei este imposibilitatea unor oameni de a face SINGURI anumite activitati. Singur la cinema ori singur la teatru este ceva de neconceput pentru unii. Pentru multi. Care s-ar putea sa fie, din pacate, majoritari. Acest articol este un fel de sequel al acelui articol, deci va recomand cu caldura sa-l cititi. Daca nu o veti face, veti intelege doar 80% din ce vreau sa va spun aici.

Asadar, care este faza cu obligatia de a iubi? De ce vad ziua de 14 februarie drept una in care ESTI OBLIGAT. Si, ma rog, sa fii iubit/a. Mai ales iubita.

Pai, asa cum ati anticipat ori deja ati citit, in aceasta zi toata lumea simte nevoia sa isi arate iubirea, sa si-o afiseze, sa demonstreze tuturor ca el iubeste. Indiferent cati bani ai, trebuie sa faci ceva cu persoana iubita. Daca ai bani, o duci undeva, la Paris, la Sinaia, macar la Therme. Daca nu ai atat de multi bani, o duci la un restaurant bun ori macar la un film. Care film trebuie sa fie musai unul siropos, potrivit. Nu o duci la Avatar, o duci la Titanic, care reintra in cinematografe. Nu e nimic mai romantic decat sa te duci la Titanic de 14 februarie.

In afara de aceste activitati, oamenii mai fac si alte lucruri: isi intreaba prietenii si prietenele, colegii si colegele, ce fac de 14 februarie? Cum adica? Nu mergeti nicaieri? 

Daca MERGETI la restaurant, cum de te duce la restaurantul ala naspa? Daca mergeti la film, cum de mergeti la unul de actiune ori DOAMNE-FERESTE la un horror? Cum adica COMEDIE? Cu iubirea nu e de ras. E ceva serios. 

Deci oamenii nu doar ca isi etaleaza iubirea, si-o expun, dar mai si pun presiune pe altii s-o faca. Li se pare absurd, de prost gust, ca altii sa nu faca asta. Daca nu se lauda ca te iubeste nici macar acum, de 14 februarie, inseamna ca nu te iubeste. Daca nu-si face timp sa va vedeti inseamna ca nu insemni nimic pentru el. Daca nu ti-a luat niciun cadou in aceasta SFANTA data inseamna ca nu tine deloc la tine …

Imaginati-va, deci, ce este in sufletul persoanelor singure. Nu zic doar despre femei, caci sunt si barbati, foarte multi, mult prea multi as zice, care-s in depresie din acelasi motiv.

Imaginati-va ca o persoana s-a despartit cu cateva zile in urma. Ca n-a apucat sa se laude cu asta. Cu sau fara ghilimelele de rigoare. Eh, acum imaginati-va ca aceasta persoana este intrebata, si nu doar o data, ce face si unde merge de 14 februarie. Cum sarbatoreste aceasta frumoasa zi? Cum isi petrece sarbatoarea iubirii?

Evident ca nu mai poate ascunde, evident ca va trebui sa recunoasca, va trebui sa-si marturiseasca pacatul. Dupa ce ca oricum nu se simtea bine ca s-a despartit, persoana in cauza va retrai despartirea la fiecare convorbire. Va ajunge sa se simta vinovata: cum de s-a despartit chiar acum? Cum de nu poate sa sarbatoreasca si ea iubirea, ca toti ceilalti?

Daca este persoana de sex feminin, pe langa 14 februarie mai are si cele 2 sarbatori de la inceputul primaverii: 1 martie si 8 martie. Plus 24 februarie, un fel de remix al sarbatorii de 14 februarie.

Asadar, eu nu am ce am cu 14 februarie pentru ca e de origine americana ori pentru ca e o sarbatoare a iubirii, ci pentru ca este vorba despre obligatia de a iubi. Este o constrangere dura, sociala, mai grava decat una legala. Unii oameni, de teama acestor constrangeri, se vor izola ori vor intra in prima relatie care le iese in cale. Ambele lucruri sunt grave, gresite. Evident, poti s-o nimeresti, prima relatie poate fi una potrivita, perfecta. Dar de cele mai multe ori, statistic vorbind, nu este.

Cum vi se pare obligatia de a iubi? Sunteti de acord cu ea? Sunteti si voi dintre cei care nu vreti sa faceti multe lucruri decat cu cineva? Spuneti-mi daca am dreptate ori unde gresesc? 

Comments

comments

2 thoughts on “Obligatia de a iubi

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !