Oamenii care plang vs oamenii care se plang
Pana sa va zic diferenta dintre cele 2 tipuri de oameni va anunt ca eu nu sunt in niciuna din aceste categorii. Nu zic ca e bine, nu zic ca e rau, doar constat. Ma rog, daca as fi putut plange la comanda as fi castigat un concurs (deja v-am povestit cum a stat treaba acolo). Acum va voi vorbi despre doua categorii de oameni, complet diferiti. Si despre diferenta fundamentala dintre ei.
Asadar, exista o categorie de oameni care se plang din orice. Cand nu au bani, se plang ca nu au. Cand au, se plang ca nu au timp liber. Ori ca sunt singuri. Ori ca sunt obositi. Ori ca nu sunt apreciati. Ori ca au probleme in familie. Ori ca tara e de cacat. Ori ca seful e de cacat… Ori alta chestie, nu conteaza care. Ideea e ca se plang.
Acum, sa ne intelegem, nu e nimic grav in a cere ajutor. Dimpotriva, e ceva firesc, cand e vorba de un prieten. Si eu fac asta constant. Doar ca, vedeti voi, eu vad chestia asta cu a te plange diferita de a cere ajutor. Adica efectiv diametral opusa. Daca eu rog un amic sa ma imprumute cu bani, nu inseamna ca ma plang ca nu am. Inseamna ca il rog sa imi dea o suma de bani o perioada scurta de timp, bani pe care-i voi inapoia.
Cei care se plang o fac, insa, unor persoane care nu pot face nimic. Nu pot eu rezolva probleme de familie ori de cuplu. Uneori, acele probleme nu sunt rezolvabile. Doar ca acei oameni se plang. Pentru ca le place sa se planga. E felul lor de a fi. De a actiona. De a se comporta.
Cei care plang, pe de alta parte, pot fi ori farisei, ori oameni demni. Plecand de la premisa ca sunt sinceri, ii apreciez sincer. Apreciez sincer pe cel care poate plange la o tragedie, care se poate elibera, care poate apoi s-o ia de la capat. Ii apreciez pe cei (in special de sex masculin) care pot plange la film ori la teatru. De multe ori filmul ori piesa de teatru ma atinge, mi-as dori sa plang, dar nu pot. Ca ei as vrea sa fiu, chiar daca am zis deja ca nu pot plange. Asa sunt eu setat (sper, totusi, sa pot schimba cumva aceste setari).
Iar oamenii care se plang unor alte persoane care nu pot face nimic, care simt nevoia sa se planga pur si simplu, sunt peste tot. Sunt si in blogosfera din pacate.
Eu zic ca decat sa dam cu pietre in HATERI, in cei care emana energie negativa (ca sa citez din ultra-pozitivisti), mai bine am da cu pietre in cei care vesnic se plang. Prefer pe cineva care spune, cu subiect si predicat, ca X e prost / agramat / nebun, aducand dovezile de rigoare, decat pe cineva care incepe sa vorbeasca despre cat de naspa e viata, tara, serviciul, facultatea, prietenii, fostul prieten/fosta prietena si, eventual, parintii. Sa va mai zic ceva de hateri: de multe ori acestia au umor, cand se iau de cineva, baga niste ironii de ti-e mai mare dragul sa-i citesti.
Acum, sa nu intelegeti ca eu ma plang. Tocmai stabiliram ca nu fac asta. Eu am scris acest articol tocmai pentru ca cititorii, prieteni sau nu, sa nu mai aiba pretentia fie sa citeasca articole plangacioase, fie sa inceapa sa mi se planga. La mine nu veti vedea un articol despre cat de mult ghinion am avut sa ma nasc in Romania. Prefer, daca tot e sa injur pe cineva, sa gasesc o tinta (un politician de preferat) si sa spun, cu subiect si predicat, cat de naspa este acel politician. Ca, sa stiti voi, mie nu mi-e rusine sa scriu despre politica, ba dimpotriva. Iar in perioada urmatoare voi scrie des despre asta, urmand campania electorala.
Voi ce parere aveti despre oamenii care plang? Dar despre oamenii care se plang? In ce categorie va aflati? Salutari DELOC PLANGACIOASE tuturor!