Oamenii care nu beau alcool nu-mi inspira incredere!

Oamenii care nu beau alcool nu-mi inspira incredere!

Oamenii care nu beau alcool sunt nesinceri. Am inceput direct, abrupt, sper ca v-am atras atentia. Acum voi detalia. Ce am scris in prima propozitie este argumentul principal, dar mai am si altele, mai putin importante.

Oamenii care nu beau alcool sunt acei oameni care se feresc sa nu bea alcool. Care nu fac asta deloc. Care nu concep sa bea alcool. Care nu au mai pus gura pe alcool de ani de zile.

Oamenii care nu beau alcool pe care-i pot intelege sunt doar din 3 categorii: cei care au avut pe bune o dependenta de alcool si care se trateaza (da, in cazul lor nu trebuie si pace sa puna gura pe nimic alcoolic), cei care au o sanatate subreda (desi aici e discutabil; dar pentru simplificarea discutiei, exista afectiuni care exclud complet alcoolul) si cei care au experiente traumatizante in familie legate de alcool (desi chiar si aici este discutabil). In rest, nu-i pot intelege si pace.

Oamenii care nu beau alcool de obicei se tem ca vor ajunge dependenti. Se tem ca o sa le placa atat de mult incat nu se vor mai lasa. Se tem de ceea ce ar putea face dupa ce beau. Ceea ce inseamna ca ajungem la prima problema.

Poza facuta in Praga, in pub-ul celebrului si bravului soldat Svejk

A bea alcool este diferit de a fi alcoolic

Fix asta n-au inteles multi. Excesele sunt cele de evitat. Excesele iti fac rau. Te omoara. Iti subrezesc sanatatea.

O bere n-a omorat pe nimeni, insa oricat de slaba ar fi berea, oricand te poti imbata DOAR cu bere.

Deci tu trebuie sa eviti excesele. Trebuie sa poti spune STOP. Trebuie sa te controlezi.

Insa vestea proasta este alta: la fel stau lucrurile si cu dulciurile, si cu cafelele, si cu tigarile, si cu viteza. Si daca bei mult prea multa apa vei pati chestii nasoale. Asta nu inseamna ca trebuie sa eviti sa bei apa.

Problema cu bautul, de fapt, vine de la educatie. Parintii ori profesorii prefera sa descurajeze copiii sa bea. Sa guste. In loc sa le vorbeasca sincer despre alcool, prefera sa-l prezinte ca pe ceva strict interzis. Care fruct interzis este, dupa cum stiti, foarte dulce.

Nu stiu daca stiti, dar cei care au baut alcool in familie, la masa, sunt intr-o proportie mai mica alcoolici decat cei care n-au gustat alcool in confortul propriei locuinte. Sper ca ati inteles ideea.

Oamenii care nu beau alcool sunt niste fricosi

Era un articol celebru in pandemie, scris de profesorul clujean Mircea Miclea, intitulat Boilere sau avioane. Va invit sa-l cititi, spunandu-va doar ca si eu vreau sa zbor.

Ideea este simpla: daca nu risti nimic, viata ta va fi pur si simplu de cacat. Sa zbori cu avionul presupune un risc, la fel cum riscant este sa mergi si cu trenul (mai ales in Romania!), si cu masina. Si sa mergi pe jos e riscant. Si sa mergi la teatru ori la stadion e riscant. Deci mai bine stai acasa, te uiti pe Netflix si pe posturile de sport si gata. Esti in siguranta.

Si sa bei cafea e nesigur, nu mai spun de mancatul dulciurilor. Ce te faci daca-ti vor placea atat de mult incat vei dori si mai multe? Si fast-food-ul e periculos. Chiar si un amarat de covrig, ca na, e paine. O fi el ieftin, dar e nesanatos. Si deci riscant.

Totusi, de ce alcoolul este mai riscant decat alte vicii?

Stiti cu ce am inceput acest articol? Va repet prima fraza, poate nu ati citit-o: Oamenii care nu beau alcool sunt nesinceri. De ce spun asta?

Hai s-o luam altfel. De ce este bautul mai periculos decat fumatul si decat fast-food-ul? Raspunsul este evident: pentru ca-ti modifica comportamentul. Uneori radical.

Problema este ca nu ti-l modifica neaparat in rau! Da, ati citit bine!

Stiu ca-mi veti da o tona de exemple de persoane care au facut fapte reprobabile fiind bete. Chiar au omorat. Ceea ce in mod evident nu pot nega.

Este la fel de evident ca nu pot incuraja oamenii sa se urce beti la volan. Sunt un pericol pentru ceilalti.

Insa ceea ce omit multi sa spuna este alt lucru: alcoolul te face mai sincer. Dezleaga limbile.

Persoana X, la betie, devine mai buna, mai milostiva, face cinste la tot barul, in timp ce persoana Y, intr-o stare asemanatoare, devasteaza tot barul. E drept, persoana X se va trezi saraca, deci va regreta la fel de mult precum Y actiunile sale, insa intrebarea fundamentala ramane: de ce X si Y actioneaza DIFERIT la betie?

Raspunsul este simplu: pentru ca ASA SUNT IN REALITATE acele persoane. Alcoolul darama toate zidurile. La betie esti exact asa cum esti tu. Nu te mai prefaci, nu te mai ascunzi, nu te mai gandesti de 3 ori inainte sa actionezi. X ar vrea sa faca cinste, e milostiv, vrea sa ajute, dar nu prea are bani. Y este o persoana violenta, insa se abtine cu greu. Alcoolul scoate rautatea din el, dar rautatea aceea exista. Demonul acela exista. Din X scoate ingerul, chiar daca, repet, actiunea lui X s-ar putea sa nu-i fie lui foarte utila.

Mai demult, cand eram prin facultate (inca visam ca psihologia este menirea mea!), auzisem de un psiholog care-si imbata pacientii. Ma rog, exista si alte metode, gen hipnoza, insa cica era unul care prefera varianta cu alcool. El tinea a doua sedinta doar daca pacientul accepta sa bea. Si mai facea ulterior 1-2 sedinte cu alcool. Considera ca acela este adevaratul om, cel de la betie.

Asa ca ajungem de unde am plecat …

Oamenii care nu beau alcool nu-mi inspira incredere!

Motivele sunt simple:

  1. Fie acei oameni au ceva de ascuns, au secrete, pe care le e teama sa le spuna.
  2. Fie acei oameni se prefac, sunt de fapt niste oameni rai, groaznici, dezgustatori, avand un demon pe care vor sa-l tina ascuns.
  3. Fie acei oameni sunt pur si simplu fricosi, se tem ca le-ar putea placea prea mult alcoolul.

As prefera sa fie varianta a treia, dar pentru ca nu am de unde sa stiu, voi pleca de la premisa ca sansele sunt egale pentru oricare dintre ele. Asa ca, daca NU CUNOSC persoana X si aflu despre ea, ca prim lucru, ca nu bea alcool, increderea pe care o am in X tinde spre 0. Ca la matematica din liceu.

Culmea este ca eu chiar cunosc oameni care mi-au recunoscut ca d-asta nu beau alcool. La fel cum cunosc oameni care-s de acord cu mine si care spun ca nu ar putea avea o discutie CORECTA cu un om daca acel om ar bea sucuri ori apa.

Exact cum scriam in articolul despre vicii, incercati un mic experiment: intalniti-va de 2 ori cu aceeasi persoana. Prima oara beti amandoi ape, sucuri si cafele, iar a doua oara beti alcool. Incercati fie sa va inregistrati cele 2 intalniri, fie sa va bazati pe memorie. Oricum ar fi, discutiile vor fi RADICAL diferite in cele 2 cazuri.

Nu zic, X poate lucra in domenii sensibile, poate fi OBLIGATIE DE SERVICIU sa nu bea alcool. Insa pentru mine tot dubios e sa-i aud ca nu au pus gura pe alcool de ani de zile.

Si da, ziceam ca empatizez cu cei care au experiente nefericite in familie legate de alcool. Ii compatimesc, insa tot le spun ca am cunoscut persoane cu experiente asemanatoare care se comporta normal: beau alcool in limite rezonabile. „Te inteleg, da-l apreciez mai mult pe Y.” Sper ca intelegeti nuanta.

Pentru ca tot este Ajunul Craciunului, inchei spunand categoria mea preferata: Oamenii care nu beau alcool la mesele festive. Oamenii acestia vor trai mult si bine, nu contest asta, dar DE CE si PENTRU CE? Eu nu va pot raspunde la cele 2 intrebari, insa din pacate nici ei.

Poza luata din articolul Care-i faza cu rezolutiile pe noul an?

ps: Ca sa nu existe discutii: Oamenii care nu beau alcool pentru ca sunt cu masina intra in discutia de fata la modul „de ce ai merge cu masina la petrecerea de Revelion?”, ca sa dau un exemplu #desezon. Altfel, la o masa oarecare, cel care e cu masina e firesc sa nu bea alcool. Din pacate insa, din cauza masinii si a comoditatii excesive, acel om va tinde sa evite alcoolul. Masina devine de multe ori un pretext. Caz in care devin subiectul acestui articol. Altfel, daca la un anumit eveniment ori la o masa, de pranz ori cina, X nu bea alcool, nu inseamna ca e defect. Punctual, poate avea o gramada de motive, multe dintre ele putand, trebuind, sa ramana intime. Personale. Problema este, repet, atunci cand exceptia devine regula. Caci da, a nu bea alcool la o masa festiva mi se pare ca trebuie sa fie EXCEPTIA!

ps2: Era sa uit o categorie importanta de oameni care nu beau alcool: „pocaitii”. Ma rog, motive religioase, la modul general, caci pot fi si musulmani. Nu-s de acord, ca principiu, sa-ti conduca religia viata, dar tot au un argument mai solid decat cei carora le e teama sa nu ajunga alcoolici. Pe bune!

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !