Nu trageti in avocat!
Spun din start: respect meseria de avocat! Respect un avocat bun, competent, indiferent de persoana pe care o apara.
Exista o categorie de avocati buni, extrem de inteligenti, care apara numai oameni de nimic. Scursuri. Era la un moment dat o replica intr-un film: Oamenii corecti nu-si permit sa ma plateasca.
Acum, ce intelegeti voi prin avocat? Ca tot am facut candva dreptul si ca tot mi-au mai ramas cateva notiuni (putine), trebuie sa ma folosesc de ele. Asadar, invatam eu in anul I, la Teoria generala a dreptului, cele 2 definitii ale legii. Era definitia in sens larg si definitia in sens restrans. In sens larg, legea este orice regulament interior, orice act emis de o institutie de stat sau privata, care, asa cum spunem in vorbirea curenta, are litera de lege. Regulamentul scolar este legea acelei scoli. In sens restrans, insa, legea este doar actul normativ emis de legislativ, adica de Parlament.
Ele, legile, in sens larg, sunt pe niveluri. Regulamentul scolar trebuie sa nu contrazica Legile tarii, care legi ale tarii nu trebuie sa fie in contradictie cu Constitutia.
Hai sa aplicam asta la meseria de avocat. Avocat, in sens restrans, este cel care practica aceasta meserie. Cel care are atestat de avocat si care apara, IN INSTANTA, diverse persoane inculpate. Inculpate nu inseamna musai vinovate, sa ne intelegem.
In sens larg, insa, avocat poate fi un ziarist care scrie un articol in favoarea unui politician; avocat poate fi un afacerist care interesul care o lege sa treaca (si face lobby). Avocat, in sens larg, este si un PR-ist care se ocupa de imaginea unui om ori a unei companii.
Da, companiile de PR sunt, intr-un sens larg, companii de avocatura. Te ajuta sa iti cultivi ori sa-ti repari imaginea. Nu te reprezinta in instanta, precum cei cu atestatul de avocat, dar te reprezinta in spatiul public, aici incluzand si mediul online.
Sa fac o mica paranteza si sa ma refer la jurnalisti. De mai multi ani, jurnalistii din Romania se comporta fix ca niste avocati. Doar ca, paradoxal, asta le cere publicul. Personal, stiu dinainte de partea cui este jurnalistul X, stiu ca el este avocat al unei parti, al unui partid, asa ca-l urmaresc strict pentru argumente. Multi spun ca nu e ok asa, ca jurnalistul trebuie sa fie echidistant, obiectiv. Doar ca, nu stiu cum sa va explic, eu doar constat cum sta treaba si afirm ca lipsa asta de obiectivitate este cauzata si de public. El, publicul, vrea sa stie dinainte de partea cui esti. Nu e prima oara cand afirm asta.
Acum, sa revenim la companiile de PR si sa ajungem in anul 2017. O companie de PR, More than pub (unde pub nu vine de la bar, de la carciuma, ci de la publicitate), a decis sa il sprijine pe chirurgul Burnei, ce tocmai a primit din nou voie sa profeseze. Cazul este incurcat, nu vreau sa ma pronunt asupra lui.
Totusi, eu nu ma pronunt, insa altii se pronunta. Altii iau de bune acuzatiile, merg orbeste pe mana acuzatorilor (atat pe mana celor care au facut ancheta pe site-ul CasaJurnalistului, cat si pe mana procurorilor) si il considera din start vinovat pe medic. Este treaba lor, problema lor, dreptul lor.
Problema este, insa, cand neaga dreptul altora de a nega evidenta. Fix asta fac avocatii deseori: preiau cazuri imposibile, pentru ei poate fi o provocare. Asta face parte din meseria de avocat: sa rezolve cazuri imposibile.
Si deja stabiliram: agentiile de PR sunt, in sens larg, avocati. Care, se pare, nu au dreptul sa se ocupe de imaginea unor oameni.
Ceea ce, ca principiu, nu mi se pare OK. Deloc. La fel cum nu mi se parea ok sa dai cu pietre in firmele care, din interes comercial, alegeau sa-si faca reclama pe cele 2 posturi de stiri rau-famate. Era dreptul lor sa se adreseze (si) acelui public, era o decizie comerciala, nicidecum una politica.
Atentie: nu spun ca medicul in cauza este sau nu vinovat. Spun doar ca astept ca justitia, aia independenta, in care avem cu totii incredere, sa-si spuna opinia. Si spun ca este dreptul avocatilor, fie cei cu atestat, fie ceilalti avocati, sa-si faca meseria. Este absurd sa ceri unei agentii de PR sa faca doar ce-ti doresti tu.
La fel de absurd este sa nu te mai duci la spectacolele de teatru in care joaca un actor cu alte opinii decat ale tale. Caci Marcel Iures a fost scuipat pe nedrept din cauza unei opinii sincere, desi destul de ambigu formulate. Dar se pare ca unii aparatori ai democratiei neaga pluralismul de opinii si neagra dreptul unui avocat de a-si face meserie. Caci a nega evidenta face parte, deseori, din fisa postului de avocat.
Tot ce pot sa le doresc acestor aparatori ai democratiei este sa fie vreodata acuzati pe nedrept. Sa se duca din avocat in avocat si sa fie refuzati. Sa li se refuze dreptul la aparare pentru ca in ochii celorlalti ei vor fi deja vinovati. Fix asta le doresc, la fel de mult cum imi doresc aflarea adevarului si, daca dovezi sunt clare, pedepsirea vinovatului. Si nu inseamna ca-mi plac avocatii lui Burnei, unii dintre ei sunt aproape neo-legionari. Cu toate astea, voi apara tot timpul dreptul lor de a se exprima. Salutari BLOGOSFERICE tuturor!
Una-i law practice si alta-i advocacy pentru o cauza aleatoare, ca sa ne slujim de limba engleza. Daca iti scapa diferenta dintre termeni ..
Dar, fie, sa admitem pentru un moment analogia, ca de-aia suntem blogheri si scriem eseuri, ca sa ne ingaduim analogii. Facem literatura.
Bun, atunci fix pe-acelasi *template*, te invit sa remarci cum nici avocatii nu-s cei mai iubiti dintre paminteni. Fix din motivele ca ei imping limitele morale, in incercarea de a-si apara clientii. Procurorul (adica avocatul statului intr-o speta penala, practic) care exagereaza faptele si pune acolo 10 capete de acuzaer, in speranta ca intimideaza inculpatul, este pentru mine orice dar nu curat moral. Idem avocatul apararii care, cu toate ca probele ii stau luminoase in fata, se apuca si acuza detalii minore (e.g. ca martorul cutare nu-i credibil, fiindca nu merge la biserica).
Ete, fix fis. Publicul „cere” tot felu’ de chestii, de exemplu cartofi prajiti la impinge-tava, ca e ieftin atunci pe loc. Dar asta nu inseamna ca pentru organism, un ghiveci cu legume n-ar fi mai bun, mai bogat in vitamine si minerale, si per total mai folositor. Iar pe termen lung, cel ce-a mincat ghiveci si-a facut sport se saluta cu doctorul pe strada, in timp ce abonatul la impinge-tava devine abonat si la cabinetul medicului.
Nu-i vreo mare diferenta la nivel moral. Sigur ca publicul „cere” Elodii si decizii definitive date de Dan Diaconescu de pe cutiuta lui de chibrituri. Sigur ca-i este publicului usor sa asculte retorica ieftina a la Mircea Badea, si prefera asta in loc sa stea sa digere un Andrei Plesu. Dar asta nu inseamna ca pe termen lung este ok. Pe termen lung, tabloidizarea duce la o lipsa grava de idei proprii, individul nu mai stie sa judece persoane, are nevoie mereu si mereu sa-i spuna cineva ce sa creada. Asa construiesti o masa de manevra, nu un popor.
Este pernicios moral sa pui semnul egal intre „prostii consuma X” si „X este chiar bun”. Ba chiar ar trebui sa fiu rau si sa iti atrag atentia ca promovezi confuzia morala cu afirmatii de genul asta, si ca-i o josnicie ce faci.
Avantajul democratiei este ca poti spune prostii in agora, in public, fara sa te cenzureze statul. Totusi, asta nu inseamna ca esti liber complet de prostiile tale, ci ti le asumi, ca nu va veni statul nici sa le bage pe git altor oameni.
Celalalt avantaj al democratiei este ca si martorii din agora pot sa ia pozitie fata de ceea ce spui tu in public. Libertatea de opinie inseamna ca eu pot spune o prostie, iar tu (agent privat fiind) poti sa ma desconsideri din pricina ei. Si vice-versa.
Daca oamenii considera ca un agent economic face ceva imoral, oamenii sunt liberi sa boicoteze acel agent economic. Ba chiar sa-i indemne si pe altii sa participe la boicot. Asta se aplica televiziunilor, daca cuiva i se pare ca se spala cadavre in direct. Se aplica firmelor ce-si fac publicitate, daca prin asta finanteaza operatiuni de spalat cadavre. E dreptul lor sa-si faca publicitate unde vor ele, e dreptul meu sa le evit.
Puii mei, bine ca am dreptul moral sa-mi selectez prietenii; chiar sa-i resping pe criteriul ca se insotesc la rindul lor cu borfasi si alte personaje *unsavory*. Dar cum vine vorba de agenti economici sau alte entitati publice care fac chestii ce-mi par chestionabile, cum am a-mi pastra pentru mine parerile, si eventual sa si ignor contextul mai larg. Pe ce teorie? Ca „nu am toate datele”? Am fix atitea cite mi-am cules, fiindca am considerat necesar.
Foarte bine, n-am absolut nimic impotriva PR-ului de imagine. Dar imi voi aroga mereu dreptul de a nu-mi arunca la cos opinia formata deja, doar pentru ca X depune eforturi cu semn contrar. Daca la momentul X te apuci si faci PR pentru unu’ care-i cartofor dovedit, pentru mine vei fi un avocat de cartofori. Fix pina cind reusesti sa dovedesti contrariul.
Hai sa reformulez: daca tu vei avea nevoie vreodata de avocat, vei alege avocatul dupa „principii”? Adica unul care nu a aparat criminali, care nu a aparat violatori, care nu a aparat spagari? Ca fix asta ziceam eu mai sus: nu sunt de partea infractorilor, da’ respect avocatii care-i apara. Si as apela si eu la ei daca as avea nevoie.
Nevoile mele sau ale tale nu schimba moralitatea unui gest sau al unei meserii, ca ea se judeca pe alte criterii.
Avocatul imoral, care scapa de pirnaie oameni ce-au premeditat 4 crime, ramine imoral indiferent citi Emili sau Alecsi au nevoie de el. Si da, daca am optiunea, as prefera oricind sa ma asociez cu un avocat care NU a aparat violatori in serie, sau cartofori, sau etc.
Si corbii sunt utili unui ecosistem, ca mai maninca din viermi. Totusi, sa nu-mi ceri sa respect corbul si sa-l tratez drept egal. Prefer un vultur.