Sa vorbesc la telefon nu imi place si nu mi-a placut niciodata. Nici pe fix, nici pe mobil, nici macar la casti, oricat de performante sunt ele.
Sa vorbesc la telefon este, in cazul meu, o obligatie de fiecare data. Pe plan profesional, mi-ar placea sa pot stabili totul pe chat ori prin mail. Ori, daca e ceva de vorbit, sa o fac fata-n fata.
Sa vorbesc la telefon este o obligatie chiar si atunci cand o fac cu un prieten. Uneori inteleg de ce trebuie sa vorbesc cu el: e departe, trebuie sa ne mai auzim, alta solutie nu exista. Nu inseamna ca nu imi face placere sa vorbesc cu el, ci inseamna ca nu imi face placere sa vorbesc LA TELEFON cu el. O fac pentru ca trebuie, pentru ca n-am de ales, pentru ca imi e dor de el. Dar tot imi displace ideea in sine.
Sa vorbesc la telefon mai mult de 1 ora pe zi mi se pare o pedeapsa. Sunt oameni care lucreaza la call-center, inteleg sacrificiul pe care-l faci pentru bani, nu contest asta. La fel cum ii inteleg pe cei care conduc mult, drept urmare nu pot trimite mesaje pe chat. Ori sms-uri (da, mai folosesc si din alea).
Insa nu pot intelege cum cineva ar putea adora sa vorbeasca la telefon. Nu inteleg cum ai putea face asta DIN PLACERE. Sa stai pur si simplu ore intregi si sa vorbesti cu un om pe care IL POTI VEDEA.
Nu vorbesc de oamenii varstnici ori cei bolnavi, care nu se pot misca si care nu stiu sa foloseasca prea mult telefonul. Ori care nu mai au o vedere foarte buna. Ii inteleg, vorbitul la telefon este o necesitate pentru ei.
Inteleg, de asemenea, nevoia de a rezolva rapid o problema. Nu stii cand raspunde omul pe chat, ai nevoie de un raspuns ACUM. Urgent. Este O NEVOIE.
Nu-i inteleg, insa, pe cei care vorbesc aproape non-stop la telefon. Care adora sa vorbeasca la telefon. Care nu inteleg de ce-i apelezi pe chat in loc sa-i suni. Care te suna cand tu ii intrebi ceva scurt, pe chat. Care te suna sa te intrebe ce mai faci, fara sa aiba ceva de spus.
Nu-i condamn, suntem diferiti, insa nu ii inteleg. Nu stiu, mi se pare o actiune batraneasca sa suni.
Legat de aceasta actiune invechita, am de spus 3 lucruri esentiale:
- Din ce in ce mai putini oameni mai au telefon fix. Adica acel aparat folosit EXCLUSIV pentru a vorbi la el.
- Printre specificatiile telefoanelor nu mai figureaza si „cat de bine se aude celalalt”. Sa stiu daca-l aud infundat, daca ii distorsioneaza vocea. Ceva . Orice.
- Discutie cu un amic. Ii povesteam despre un telefon care fusese folosit de o tipa. Avea mici urme zgarieturi de la cercei. El nu intelegea de ce. Ii explic eu ca atunci cand il tinea la ureche sa vorbeasca mai atingea de cercel. La care el isi da seama ca unii oameni isi folosesc telefoanele si pentru a vorbi la ele.
Sa vorbesc la telefon DE SARBATORI mi se pare, insa, CEA MAI MARE pedeapsa. Ma suna 10 oameni care-mi repeta aceleasi si aceleasi lucruri. Iar eu trebuie sa par ala de normal, care sa raspunda cu aceleasi urari. Eventual sa si plusez.
De Paste e cel mai rau, cand convorbirea incepe cu Hristos a inviat. Caz in care fie zic ce-mi vine sa zic, ca n-a inviat nimeni, fie zic Salutare si tie! In ultima vreme am preferat a doua varianta. Sa vedem ce varianta voi prefera anul acesta. Caci se apropie Pastele.
Pe cat de mult imi displace sa vorbesc la telefon, pe atat de mult imi place sa vorbesc pe chat. Pot duce 3-4 conversatii deodata si rareori incurc ferestrele. Doar daca e vreo eroare tehnica sau ceva. Ador sa fac chestia asta. Si nu, nu sunt o persoana tacuta. Nicidecum.
Acum, ca v-am dezvaluit acest secret, ca v-am zis cat imi displace , este randul vostru sa-mi spuneti. Sa ziceti unde va situati. Eu va mai spun doar ca SI acesta este un articol care a stat in draft cateva luni.
ps: Sunt un paradox: NU imi place sa vorbesc la telefon, dar am 2 telefoane mobile. Doar ca nu prea le folosesc la vorbit.