Nu am fost niciodata la Slujba de Inviere, insa nu ma laud cu asta. Nici nu imi ese rusine, nu poate sa-ti fie rusine cu tine insuti, cu ceea ce esti, nici macar cu ceea ce ai fost. Cu toate astea, aceasta constatare este un bun prilej pentru a vorbi un pic despre religie.
In mod cert, Nu am fost niciodata la Slujba de Inviere este un titlu SEO-SPAM. Multi ma vor injura pentru asta (ce-i drept, daca-s crestini adevarati vor astepta sa treaca zilele acestea sfinte). Eu imi asum aceste injuraturi, sunt prevazute in program.
Asadar, Nu am fost niciodata la Slujba de Inviere si nici nu-mi doresc sa merg. Nici macar de curiozitate. Am diverse curiozitati legate de evenimente, dar curiozitati legate de CEREMONIALELE religioase nu am. Nu ma misca nimic la slujbele la care merg, adica la evenimentele unde sunt dus aproape obligat: inmormantari, parastase, nunti si botezuri. Nuntile le evit cu brio, gasesc diverse scuze, uneori chiar daca merg la nunta, adica la cununia civila si la restaurant, reusesc sa ma sustrag de la cununia religioasa. Consider ca nu este locul meu acolo.
La celelalte, insa, sunt nevoit sa merg. Nu simt nimic. Absolut nimic. Mai mult, diverse replici ori cantece ma amuza nespus. De pilda, acum mai multi ani am auzit din gura unui preot replica „Pace tie, CITITORULE!”. Era evident citita din Biblie. Insa eu, blogger full-time, am inceput sa rad isteric. Ma rog, am reusit sa ma abtin, am iesit din biserica (oricum eram langa usa) si am ras afara. Dar tot am ras.
Vizitez diverse biserici, de toate cultele, insa sunt interesat strict de constructii. In multe biserici, in special catolice, apreciez linistea. Imi place mai mult maretia unei catedrale catolice, ma simt MIC si INSIGNIFIANT, iar locul acela mare si gol, LINISTIT, imi da o stare de bine.
Insa nu-mi da nicio stare slujba in sine. Ceremonialul. Simt ca NU mi se adreseaza. Insa in acelasi timp m-as simti prost daca l-as deranja. Daca as intra peste credinciosi si le-as strica slujba.
Nu pricep de ce cineva ar face asa ceva: daca X simte ceva ce nu simt eu, de ce ar trebui sa-i stric placerea?
Si, mai ales, de ce ar trebui sa ma simt superior ori inferior? Superior, ca-s mai rational, nu ma simt, desi multi „colegi” atei asa se lauda. E drept, imi este rusine cu multi colegi, asa cum multor credinciosi le e rusine cu colegi gen Gigi Becali. Mie imi e rusine cu atei gen CTP ori Mindruta, ca sa fiu mai exact.
Acum, desi nu ma laud ca Nu am fost niciodata la Slujba de Inviere, nu consider ca ar trebui sa am gura ferecata, ca nu ar trebui sa vorbesc despre subiect. Ca ar trebui sa ma abtin. Eu cred in libertatea de exprimare, drept urmare cred ca ar trebui sa vorbim cu totii despre acest subiect. Insa ar trebui sa vorbim rational, argumentat, fara injurii, fara jigniri, respectand pozitia celuilalt.
De exemplu, daca acum cativa ani postam OSTENTATIV glume cu Iisus si cu rastignirea in aceasta perioada, de ceva timp acestea mi se par deopotriva puerile si jignitoare. De ce sa jignesc credinta oamenilor? De ce sa ma razboiesc cu ei? Multi dintre ei sunt oameni misto, rationali, culti. Sunt ateii in mod automat mai culti, mai rationali, mai buni? Nicidecum.
Toleranta vine tocmai din acceptarea faptului ca celalalt ar putea avea dreptate, ar putea sa-ti fie superior. Insa aceasta toleranta vine la pachet si cu o pretentie: pretentia ca si celalalt sa te tolereze pe tine, sa-ti tolereze ateismul, sa plece de la premisa ca tu ai putea avea dreptate.
Nimic nu este mai enervant (oare ce cuvant ar fi potrivit aici) decat sa umbli prin multimi de oameni CONVINSI. Incerci sa-i intelegi, sa empatizezi cu ei, iti marturisesti nedumeririle, insa ei impart verdicte. Atentie, nu vorbesc de credinciosi, exista o tona de atei CONVINSI de non-credinta lor.
Din punctul meu de vedere, o dovada de toleranta este ACCEPTAREA faptului ca nu toti oamenii saluta cu Hristos a inviat si raspund cu Adevarat a inviat. Cel mai mult ma enerveaza oamenii care stramba din nas atunci cand te aud cu Salutare/Buna dimineata/Buna seara in perioada asta. Se comporta ca si cum i-ai fi injurat, i-ai fi jignit.
Exista oameni care ma intreaba, cumva mirati, de ce refuz sa salut astfel? „Mori daca zici ceva in care nu crezi?”
Eh, fix aici e problema mea, de fapt: nu am ceva cu credinciosii, cu cei care sunt CONVINSI ca exista Dumnezeu, cu cei care sunt CONVINSI de crestinism si de Miracolul Invierii, ci am ceva cu conformistii. Cu cei care cred pentru ca majoritatea crede. Cu cei care cred pentru a fi in randul lumii.
Eu nu voi fi niciodata conformist, neinsemnand ca nu cred pentru a fi diferit. Dimpotriva: in zilele noastre non-credinta, ateismul (desi termenul e un pic gresit, ateul este cel care de fapt nu crede in nimic), tind sa devina majoritare.
Eu raman acelasi, IMUN la dorinta unei majoritati. Nu sunt membru al unei turme, indiferent cine sunt membri acesteia.
Nu pot sa inchei fara sa ma intreb ce este asa special la Slujba de Inviere? De ce este ea mai importanta, mai relevanta, decat altele? De ce Pastele este mai important decat Craciunul, de pilda?
Da, Nu am fost niciodata la Slujba de Inviere, dar asta nu inseamna ca nu pot sa-mi pun intrebari. Pe acelasi principiu, nimeni nu ar trebui sa mai studieze fenomenul sinuciderilor pentru ca, nu-i asa, nu a incercat niciodata s-o faca. Sau ar trebui sa vorbim la fel si despre homosexualitate (de unde stii cum e daca n-ai incercat?) ori despre heroina. Ori, cine stie, despre copiii institutionalizati ori despre parinti abuzivi. Nu trebuie sa testezi ori sa fi facut parte din ceva pentru a vorbi despre acel ceva.
Asadar, Nu am fost niciodata la Slujba de Inviere si vreau sa stiu cati dintre voi sunt in situatia mea. Si mai ales DE CE. In comentarii lasati toate impresiile. Daca vreti. Daca simtiti nevoia.