Noua moda cinematografica: peste 2 ore jumatate. Django.

Cu riscul de a spune lumea ca sunt obsedat, dar Cloud Atlas, pe langa marile sale defecte, mai are unul: a determinat o noua moda. Si anume moda filmelor lungi. Pana acum filmele de 1 ora si 45 de minute erau regula. E adevarat, erau si filme mai scurte (considerate mai “usoare”), dar si filme nitel mai lungi. Rar se depaseau 120 de minute (zic in ultimii ani). Mai demult stiu ca fusese o discutie legata de Once upon a time in America, care initial avea peste 3 ore si care, pentru a concura la Oscar, fusese scurtat (barbar dupa parerea unora) la 1 ora si aproape 50 de minute. Nu am inteles exact logica scurtarii, de ce la Oscar nu putea concura varianta “full”, dar trecem peste. Trecutul e trecut, sa vedem cum stam in prezent.

Pai in prezent a devenit o moda sa faci filme lungi. Iar lungimea filmului a ajuns in sine un argument, atat pentru fanii lor, cat si pentru adversarii lor. Primii, in general snobi (sa nu zic increzuti), considera ca filmele comerciale sunt scurte, iar cele cu adevarat bune sunt lungi (cat o zi de post, cum ar zice oamenii la tara). Si ca in lungimea in sine poate fi un indicator pentru calitatea filmului. Adversarii filmelor lungi considera ca oricat de bun ar fi un film nu s-ar justifica, decat in cazuri foarte rare, depasirea barierei de 2 ore. Acestia din urma, in general fani ai serialelor, se plictisesc repede, iar cu timpul stau foarte prost. Am pomenit de seriale tocmai pentru ca ei sunt obisnuiti sa vada un episod de 1 ora (maxim) “printre picaturi”. Adica intr-o pauza de la activitatile lor curente. Un film de 3 ore, mai ales daca e la cinematograf, este in sine obositor. Cineva imi daduse argumentul (altfel corect): baaa, in 3 ore o sa-mi chioraie matzele de foame, p-asta sigur il vad acasa… Da, acasa intrerupi filmul, il reiei, tot tacamul.

Faptul ca un film precum Cloud Atlas tine 3 ore poate fi pana la un punct explicabil. Este in sine un film special si probabil asa a trebuit sa fie. E adevarat, este facut de 6 filmulete mici (care luate separat ar putea fi 6 episoade dintr-un serial), dar se poate justifica de ce au ales sa le puna intr-un singur film. E adevarat, eu unul nu-s multumit de rezultat, iesi din sala de cinema ametit, bulversat si in niciun caz nu poti spune ca te-ai relaxat. Dar, repet, pot sa accept, pana la un punct, argumentele vizavi de durata.

La Django insa lucrurile stau cu totul diferit. Django este in sine un amestec, unul din care cu greu poti intelege ceva. Este amestecat westernul cu sclavia (plasarea exacta, la o data anume, te poate duce cu gandul la film istoric), sunt amestecate mai multe povesti (care in sine pot constitui filme distincte), sunt inserate, destul de frecvent (Desi fata de alte filme de Tarantino, unii ar zice ca rar), scene violente stupide (il impusti pe un om si el sare, ca de pe arcuri, undeva in lateral). Ca sa nu zic de personajul in sine, dentistul (De ce dracu’ au ales dentist nu stiu; o avea vreo semnificatie?), care este un om bun (il elibereaza pe Django), deschis la minte (el vede negrii ca pe oameni si nu ca pe sclavi), care face dreptate, insa care omoara un om de fata cu copilul sau. Nu-ti dai seama daca sa empatizezi cu personajul sau sa te bucuri de moartea sa. Oricum, moartea este la ordinea zilei in acel film, asa ca oricat ai fi empatizat cu personajul nu ai cum sa plangi moartea lui. Este ceva atat de firesc incat dupa ce a murit te intrebi doar cum de a supravietuit atata.

Am pomenit de efecte, sa zic complet: filmul te impresioneaza negativ si ca efecte. Povestea si personajele sunt spre 0, deci efectele trebuiau sa salveze filmul. N-o fac, dimpotriva, te duc cu gandul la un film cu prosti. Oare comedie o fi vrut sa faca Tarantino? Care Tarantino, apropo, apare si el in film. Indeajuns de mult incat sa se puna pe afis si indeajuns de putin incat sa nu se faca de ras complet.

Ah, si Leo Di Caprio, dragutul de el. Era sa-l uit chiar pe el. Apare intr-un moment in care alte filme s-ar fi terminat. Si moare la fel de stupid precum a aparut. Insa joaca un rol ce pare a i se potrivi: cel de mare smecher. Ma rog, urmatorul sau film, Great Gatsby, este pe acelasi tipar. Probabil in Django si-a facut incalzirea.

Ce salveaza totusi acest film? Pai unii ar zice muzica. Nu as fi complet de acord cu ei, dar nici nu i-as contrazice. De ce? Muzica este foarte buna, realmente superba, insa nu te duci sa vezi un film doar pentru muzica. La dracu’, filmul este inainte de toate ceva vizual.

Si era sa uit: faza finala mi se pare de-un romantism epocal. Romantism, da, romantism. Gagica este atat de fericita (mai-mai sa aiba orgasm) atunci cand vede ca bubuie casuta in care muncise in ultimii ani. Asta da motiv de orgasm. Daca esti baiat si nu stii cum sa agati o fata, du-te si pune dinamita in sediul firmei unde lucreaza ea. O cuceresti instant. N-o zic io, zice Tarantino, maestrul romantismului cinematografic.

Sa trag concluziile zic. In numar de 2:
– Cloud Atlas a deschis apetitul pentru filme lungi si inutile (urmeaza Mizerabilii, tot de 3 ore; nu l-am vazut, am auzit lucruri bune despre el, dar se inscrie in acelasi trend se pare), trend care se pare ca va continua pe tot parcursul anului.
– Django este un film prea lung, ilogic, amestecat, ciudat si violent. Este facut de Tarantino, are amprenta lui, dar nu in totalitate. Daca sunteti fani Tarantino s-ar putea sa va placa, daca nu e clar ca n-aveti ce cauta la el.

Salutari CINEFILE tuturor!

PS: Unii il considera totusi filmul anului 2012.

Comments

comments

4 thoughts on “Noua moda cinematografica: peste 2 ore jumatate. Django.

  1. Simt ca mi-am pierdut ultimele 5 minute din viata citind comentariile unui copil de clasa a 5-a, care nu a fost capabil sa perceapa subtilitatile si ironiile unui film extrem de bun al unui regizor genial.

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !