Monica Costache despre Femeile din viata mea

Femeile din viata mea
Scenografia: Irina Moscu
Distributie: Letitia Vladescu, Raluca Ghervan, Cristina Florea

“-Si, Monica, ce parere ai despre spectacol? Are dreptate despre femei? Te regasesti in el?
-42
-Ce?
-42. Ti-am zis deja.

Numarul 42 este proprie mea varianta de “derutare a adversarului”. Abuzez de el de fiecare data cand sunt pusa in situatia de a da un raspuns fulger. Intre noi fie vorba, n-am inteles niciodata de ce trebuie sa raspunzi repede la intrebari. Raspunsul-tip “stii si castigi” este supra-apreciat, din punctul meu de vedere, si mi-am dezvoltat o serie de mecanisme de protectie fata de “respondentii rapizi”. Mai ales cand vine vorba despre teatru, film , carti si orice alte productii cu iz cultural.

Actorilor le-a luat o luna intreaga sa monteze un spectacol, sa invete replicile, sa-si exerseze prezenta si tu, spectator de ocazie, le trantesti un “da, ce-I cu chestia asta ca nu mi-a placut neam”. Serios? In 2 secunde distrugi toata munca lor? Le aplici un abtibild si te-ai spalat pe maini de toata experienta artistica? Macar rezuma-te la un politicos “interesant” si schimba subiectul. Nu-mi scuipa in ureche comentarii idioate. Norocul tau ca e democratie pentru ca altfel te-as fi trimis in coltul misonililog, stangistilor, “general valabil”-ilor, homofobilor, germofobilor si al tuturor “– fobilor” fata de care de care am propria mea fobie. Dar, na, presupun ca trebuie sa-ti multumesc pentru ca ai iesit de buna voie si nesilit de nimeni din cercul oamenilor cu care vreau sa port conversatii. Du-te si stai acolo!

Din fericire, spectacolul despre care vorbesc n-a generat vreo reactie distructiva si mi-am pastrat cercul frumos, rotund si nefrant. Acum, ca au trecut mai mult de doua secunde si doua zile, vreau sa raspund intrebarilor de mai sus inainte sa treaca doua saptamani. Nu de alta, dar am promis. Partea ciudata este ca imi vine in minte tot un raspuns din tiparul “universul, viata si tot restul”. . Emil putea foarte bine sa scrie despre spectacol pentru ca , surprinzator, este cu de toate.

Se numeste Femeile din viata mea. Sunt prototipuri – maritata, despartita si singuratica – personalizate foarte credibil de cele trei actrite. Sunt Billy, Rhonda si Judy, dar nu stim in viata “cui” sunt. Tot ai impresia ca trebuie sa vina si un tip la un moment dat. Dai din cap cand auzi replica ”Si barbatii? Unde sunt barbatii”. Barbatul nu vine. Foarte bine ca nu vine pentru ca daca ar veni am avea impresia ca femeile chiar sunt din viata “lui”. Fals. Cele trei femei sunt din viata noastra, a tuturor. Dar barbatii? Barbatii sunt si nu sunt. Ducele, Jerry ,Bob si proto-poponarii exista prin aceste femei. Barbatii sunt stafii incarnate verbal, niste “prezente absente”. Ca sa fiu rautacioasa pana la capat, barbatii sunt un fel de pereche de adidasi albi. Care miros. Care f*t . Care uita ca s-au casatorit. Care-ti aduc aminte.Care isi lovesc nevasta.Si pe care aceste femei ii iubesc, intr-un fel sau altul.

Va incurajez sa vedeti acesta expozitie de sentimente. O sa vi se rupa sufletul de drag. O sa iesiti de acolo dorindu-va mai mult. Mai multa iubire, mai multe conversatii, mai multe confesiuni. Mai mult timp pentru spectacol. Cand s-a terminat asa repede? Vrem mai multa viata, mai mult spectacol. Indraznesc sa spun si “mai multa minte”. Suntem fiinte relationale si asta ne ocupa tot … cortexul. Serios, de asta avem 1400 g de creier! L-am dezvoltat pe parcursul a mii de ani pentru a intelege ce-i cu barbatii , femeile din vietile noastre si ce se intampla cu noi in tot acest timp. Cine vrea sa parcurga un curs intensiv de folosire a celulelor cerebrale sa mearga la teatru. Despre dragoste, relatii si tot restul mergeti la Teatrul Rosu, La comedia Femeile din viata mea.