Mobila si durere
Aveam 3 ani la revolutie. Nascut in 86, in noiembrie, Revolutia nu inseamna nimic pentru mine. Pentru altii e un reper, eu simt ca si cum m-am nascut din start in democratie. Tot ce am aflat despre ce era inainte era din povestiri si din carti. As zice ca mai mult din povestiri, pentru ca manualele de istorie nu erau atat de actualizate si atat de obiective precum ar fi trebuit sa fie.
Cinematografia romana este plina de filme despre comunism ori despre tranzitie. Ne-am saturat de astfel de filme, desi inca exista subiecte ne-exploatate (Herman e un film pe care-l astept cu nerabdare). Filmele ne ajuta sa intelegem acea perioada, fiind insa vazute in mod diferit de fiecare persoana in parte. Cei care au trait perioada se simt de multe ori mintiti, iar cei ca mine, care nu am trait-o, simtim ca suntem manipulati.
In cazul teatrului lucrurile sunt un pic diferite. Exista niste piese de teatru scrise in acea perioada, care aveau un sens atunci si care acum pot capata noi sensuri. Atunci scriai cumva o piesa, trebuia sa spui ceva spectatorului, dar sa si treci de cenzura. Acum a disparut cenzura, insa au disparut si autorii de atunci. Asa ca singura sansa ramane o adaptare a piesei de atunci.
La fel se intampla in cazul piesei Mobila si durere. Personal, nu am citit piesa si nu am vazut reprezentatiile originale (varsta nu ma ajuta in acest sens). Nu stiu, deci, de la ce a pornit, eu judec strict rezultatul final. Pentru mine, acesta este mai mult decat multumitor. Rivalitatea dintre doi directori de cooperative de productie de mobila, transpusa atat in plan profesional, cat si in plan personal, este adusa partial in prezent. Mie mi-a placut cum a fost jucata, niste personaje extrem de bine creionate si extrem de bine interpretate.
Totusi, am o mica problema, neimputabila mie: avand in vedere varsta, cat de bine pot aprecia acest spectacol? Nici nu am trait acele vremuri, nici nu stiu cat de mult a fost modificat textul initial. Totusi, pot vedea altfel lucrurile: unul ca mine poate analiza rece si obiectiv situatia. El se poate raporta strict la acest spectacol, la ce am vazut, independent de ceilalti factori. In fond, publicul tinta este SI cel actual, nu?
Un singur lucru mai spun: l-am vazut pentru prima oara pe scena pe Ion Besoiu. A imbatranit, insa ramane un actor de top. Ma bucur ca am avut ocazia sa-l vad, sper sa mai apuc sa-l vad si in alte spectacole. Tot respectul pentru cariera domniei sale.
Mobila si durere se joaca la Teatrul Nottara din capitala. Mie mi-a placut, il recomand, insa sunt curios cum va veti raporta la el. Despre el gasiti opinii pe Ziarul Metropolis si la Ileana Lucaciu. Salutari TEATRALE tuturor!
2 thoughts on “Mobila si durere”