Moartea vazuta si nevazuta… Oricat as incerca sa definesc moartea vazuta sau nevazuta, nu cred ca voi reusi. Fiecare religie, traditie spirituala si om de pe acest Pamant are propria definitie a mortii. Din punct de vedere biologic, moartea reprezinta incetarea functiilor vitale, iar procesul inmormantarii la crestini si, mai cu seama, la romani este unul pe cat de serios si de trist, pe atat de complex in obiceiuri si traditii. Cu toate acestea, pentru ca moartea este un fenomen durereros pentru familia, prietenii si apropiatii defunctului, romanii apeleaza la servicii funerare Bucuresti Acest gen de servicii se ocupa de intreaga ceremonie a inmormantarii astfel incat traditiile sa fie respectate, iar omul in cauza sa fie inmormantat cum se cuvine.
Din punct de vedere spiritual moartea este un fenomen care inca ridica foarte multe semne de intrebare in randul oamenilor:
Ce se intampla dupa moarte?
Ce gasim dupa moarte?
Unde ne ducem dupa moarte?
Raiul chiar exista?
Raiul chiar este un fel de sac fara fund al sufletelor care au parasit trupurile fizice?
Exista viata dupa moarte?
Daca exista viata dupa moarte, unde se petrece aceasta viata, intr-un Univers paralel sau revenim pe pamant sub o alta forma?
N-o sa raspund la aceste intrebari pentru ca nu as putea sa va dau niste raspunsuri juste si reale. Pot doar sa imi dau cu parerea. Mai mult decat sa-mi impartasesc opiniile nu pot face.
Nu stiu secretele lumii. Nu am atins starea de iluminare. Nu sunt un mare intelept sau un mare ganditor al zilelor noastre. Nu am avut o experienta spirituala iesita din comun. Dumnezeu nu mi-a vorbit, desi imi place sa cred ca primesc semnele Lui in cele mai dificile momente si imi calauzeste pasii atat la bine, dar mai ales la greu. Tot ce stiu despre moarte este ca naste frica si reprezinta incetarea existentei noastre din punct de vedere fizic. Carnea se putrezeste, insa nu stiu ce se intampla cu sufletul dupa moartea fizica.
Scriu acest articol nu pentru a dezbate acest subiect delicat, al mortii, ci pentru dezvalui cateva lucruri, poate, putin cunoscute despre moartea vazuta in diverse religii, traditii spirituale si mitologii ale lumii.
Moartea vazuta in Egiptul Antic.
Egiptenii au crezut si cred in viata de dupa moarte, insa pentru ca decedatul sa aiba parte de viata vesnica, inima mortului trebuie sa fie usoara, adica lipsita de pacate. In mitologia egipteana, cei bogati erau imbalsamati, mumificati si depusi in sarcofage din lemn sau din metale pretioase. Sub fasiile de panza cu care erau infasurati decedatii erau puse diverse amulete si rugaciuni pentru a le facilita trecerea spre viata vesnica. In plus, pentru ca se presupunea ca acestia isi vor continua viata si dupa moartea fizica, o parte din averile egiptenilor bogati erau ingropate impreuna cu ei in mormintele lor celebre, cunoscute sub numele de piramide. Piramidele au fost ridicate doar pentru regii si descendentii regali, niciodata pentru oamenii de rand.
Odata ajuns pe taramul mortilor, defunctul este preluat de Zeita Isis sau de Zeul Anubis si condus cu barca pana la Zeul Osiris pentru a fi judecat. In balanta sufletelor a Zeitei Maat este cantarita inima raposatului. Pe un talger este asezata inima mortului, iar pe celalalt este pusa pana fermecata a Zeitei Maat. Daca inima ramane in echilibru perfect in balanta, atunci defunctul castiga viata vesnica. Daca inima este mai grea si, prin urmare, plina de pacate, inima este inghitita de un monstru, iar mortului i se refuza viata vesnica.
Moartea vazuta in Orientul Mijlociu.
În Orientul Mijlociu moartea reprezinta separarea trupului de suflet. Daca oamenii au fost buni si au facut in timpul vietii fapte bune, acestia merg in Paradis si traiesc alaturi de Zeul Suprem Ahura Mazda si alaturi de ceilalti Zei. Daca oamenii nu au fost buni si au facut multe fapte rele de-a lungul vietii, acestia sunt sfasiati de demoni, conform profetiilor lui Zarathustra.
Trupul nu este inmormantat si nici nu este ars dupa moarte deoarece este considerat a fi impur, iar pamantul si focul sunt considerate a fi elemente sacre. In acest caz, trupurile erau expuse in asa numitele Turnuri Ale Tacerii, unde mortii atarnau pe suprafete inalte, expusi elementelor naturii si animalelor. Cand trupurile mortilor se uscau, ramasitele osoase erau dizolvate intr-o solutie stiuta doar de ei.
Moartea vazuta in religia islamica.
In religia si traditia crestina, omul in cauza este inmomantat in pamant si i se realizeaza o slujba pentru iertarea pacatelor. Asadar, cu un preot si un serviciu de pompe funebre Bucuresti, in trei zilei ai incheiat cu ceremonia inmormantarii. In islam, insa, lucrurile nu sunt atat de usoare, iar pregatirea incepe dinaintea mortii. Inmormantarea are loc doar pe baza unor reguli stricte stabilite cu rigurozitate de juristi musulmani. Iar trecerea de la viata la moarte nu se face oricum, ci avand pe buze urmatoarele vorbe: „Nu exista alt zeu in afara de Allah”.
Cand muribundul se afla pe patul de moarte, familia si apropiatii il vegheaza repetandu-i incontinuu „Nu exista alt zeu in afara de Allah”. Cand acesta moare, defunctul este vizitat de doi mesageri ai lui Allah cu chipuri inspaimantatoare care il intreaba cine este zeul lui. Raspunsul corect trebuie sa fie, evident, „Nu exista alt zeu in afara de Allah”, iar sufletul raposatului este purtat, ulterior, in primul nivel al cerului. Pentru a ajunge alaturi de Allah, sufletul mortului trebuie sa parcurga succesiv sapte ceruri.
Moartea vazuta in religia budista.
In religia budista moartea nu este altceva decat o trecere dintr-o viata in alta, adica un ciclu nesfarsit viata-moarte. Faptele bune si karma din timpul vietii actuale hotarasc calitatea vietii viitoare. Asadar, cu cat un om este mai bun, cu atat acesta are mai mari sanse de a se reincarca intr-un trup perfect sanatos si, astfel, sa aiba o viata frumoasa, fericita si implinita in slujba umanitatii. Ciclul reincarnarii se incheie odata cu atingerea stadiului de iluminare, adica odata cu dobandirea statutului de sfant.
Moartea vazuta de daci.
Dacii se credeau nemuritori si sacrificau cate un geto-dac tanar la fiecare cinci ani pentru a le indeplini dorintele si rugamintile. Pentru daci moartea reprezenta prilej de mare sarbatoare si de bucurie si un mod de a comunica cu zeul lor iubit, Zamolxes. Mortii erau incinerati, iar peste mormintele capateniilor lor se remarcau prin prezenta tumulilor.
Moartea vazuta de gali si celti.
Cu o cultura extrem de bogata si numeroase ritualuri funerare, celtii si galii credeau, de asemenea, in reincarnare, considerand ca viata continua prin intermediul reincarnarii. Ba chiar mai mult decat atat, si galii sacrificau barbati tineri pentru a afla raspunsurile care ii interesau despre viitor. Sacrificatul era ucis prin implantarea unei sabii in diafragma tanarului, iar modul in care acesta cadea indica si ce se va intampla in viitor.
Celtii si galii considerau ca sufletele se reincarneaza pana cand ating cunoasterea suprema. Odata atinsa cunoasterea suprema, sufletul se intoarce la divinitate, finalizand ciclul reincarnarii.
Moartea vazuta de grecii anticii.
Grecii par a fi ceva mai pesimisti in ceea ce priveste moartea. Exista un singur taram al mortilor, iar acesta este condus de zeul Hades. Taramul mortilor se divide in trei structuri clar delimitate: Tartatul, cum este Iadul crestinilor, Taramul Damnatilor, adica un fel de purgatoriu al agoniei si al curatarii pacatelor, si Campiile Elizee, adica Paradisul si taramul eroilor. La grecii antici nu exista conceptul de sfant, ci de erou.
Dupa voia zeilor, sufletele grecilor antici ajungeau pe taramul mortilor, traindu-si viata vesnica in functie de legaturile spirituale avute cu renumitii zei ai Greciei, dar si in functie de faptele savarsite in timpul vietii – daca acestea au fost sau nu in acord cu voia zeilor.
Moartea vazuta de etrusci.
Iadul etruscilor seamana, oarecum, cu cel al grecilor. Spiritul paraseste trupul, iar zeii il poarta pe taramul mortilor. In anumite picturi etrusce demoni infioratori sfasie victimele, iar in alte picturi lumea mortilor pare un taram bogat in placeri, mai ales de natura sexuala.
Moartea vazuta de slavi.
In ritualurile aztece sacrificiul uman nu era doar recunoscut, ba chiar era necesar pentru incantarea si slava divinitatii. Moartea este un fenomen important pentru azteci, facand parte chiar si din zodiac, alaturi de celelalte semne zodiacale deja cunoscute. In functie de conditia sociala si materiala, omul era inmormantat conform credintelor aztece ancestrale.
Cei mai privilegiati in fata mortii erau barbatii morti in lupte si razboaie si cei sacrificati in numele divinitatii, acestea avand parte de inmormantari complexe si fastuoase. In mormintele lor erau puse si obiectele personale sau de valoare, considerate a fi utile pe lumea cealalta. Vesmintele celor bogati erau opulente, insa indiferent de conditie, cu totii erau inmormantati ghemuiti si cu masti din pietre sau jad pe fata pentru a nu el iesi sufletele pe gura.
Femeile care mureau la nasterea pruncilor si cei care mureau inecati erau inhumati, incinerarea fiind de asemenea foarte raspandita. Cenusa celor arsi era ingropata in casa defunctului, iar ramasitele persoanelor importante erau depuse in temple.
Aztecii cunosteau, de asemenea, metode de imbalsamare si mumificare pe care le foloseau pentru inmormantarea persoanelor importante din comunitatile lor.
Moartea vazuta de crestini.
Dumnezeu a creat din pamant primul om, pe Adam, care a fost menit sa fie nemuritor. Adam si-a pierdut calitatea de nemuritor in momentul in care a gustat din marul cunoasterii impreuna cu Eva. Astfel, omul a primit pedeapsa cu moartea. Dupa moarte, omul se intoarce in pamant, adica in materia din care a fost creat, tocmai de aceea religia crestina interzice incinerarea.
Odata cu venirea lui Iisus Hristos pe pamant si rascumpararea tuturor pacatelor omenirii, Iisus fiind si Cel care a invins moartea, crestinii au primit promisiunea invierii. Invierea va avea loc la Judecata de Apoi. Insa pana la trezirea odata cu Judecata de Apoi, oamenii merg in Rai sau in Iad in functie de faptele savarsite in timpul mortii, in acord cu legile crestine.
In functie de posibilitatile financiare ale crestinilor, inmormantarile sunt mai simple sau mai fastuoase. Insa omul, oricat de sarac ar fi el, beneficiaza de o scurta slujba realizata de un preot cu scopul de a-i ierta defunctului pacatele si de a fi primit in Rai. Conform traditiilor crestine, niciun bun crestin nu va opta pentru incinerare deoarece acesta nu va mai ajunge Rai.
La noi, la romani, inmormantarea este si o afacere de succes, existand numeroase firme de pompe funebre care scutesc familiile raposatilor de orice grija in plus. In ziua de astazi exista chiar si servicii funerare pentru persoanele decedate in spitale, asa cum sunt renumitele servicii funerare Spitalul Militar.
Moartea naste frica. Fiecare cultura si religie vede moartea intr-un anume fel. Moartea naste durere, iar prin ritualurile de inmormantare nu facem altceva decat sa ne alinam propriile noastre suflete indurerate si ramase, parca, pustii dupa pierderea cuiva drag. Nimeni nu stie ce se afla dincolo. Putem doar sa banuim si sa ne formam anumite pareri.
Unele lucruri sunt, insa, certe: cu totii suntem datori cu o moarte si in fata mortii ne prezentam intotdeauna singuri!