Mircea Kivu a fost pupincurist

Voiam sa scriu de mult timp acest articol. Ma rog, unul asemanator, pe aceasta tema. Unul general, despre turnatori. Nu am gasit prilejul. Acum, sociologul (si fostul meu profesor) Mircea Kivu mi-l serveste pe tava. Nu de alta, dar el este exemplul perfect.

Pentru cine nu a citit reactia lui, aici in Adevarul, cu ceva comentarii, si aici link-ul de Facebook (postarea e publica, sper sa o puteti vedea cu totii.

Asadar, ce a fost Mircea Kivu? A fost el un om rau, care a dorit sa faca rau altora? A fost el un comunist feroce, care credea in idealurile PCR? A fost el un om razbunator? Nu. Nimic din toate astea.

Mircea Kivu a fost pupincurist. Ce a facut el este echivalent, la o scara mult mai mare, cu ce face un elev tocilar, care isi paraste colegii care fac prostii. Este echivalentul studentului care sta toata ziua dupa fundul profesorilor, care le cara laptopurile, care ar face orice sa se bage pe sub pielea lor. Despre unii dintre colegi tot scriam candva pe blogul vechi.

Ca o paranteza, aveam colegi, si din seria mea, dar si mai mari ori mai mici, care faceau multe chestii fara sa li se ceara. Citeau gandurile profesorilor. Intuiau ca ei au nevoie de ajutor. Tin minte un curs in care profesorul spune ca urmeaza sa proiecteze nu stiu ce chestie. Isi scoate omul laptopul si, instant, o colega se ridica, se duce la usa si zice Ma duc sa aduc un prelungitor. Profesorul isi da seama ca, intr-adevar, nu are asa ceva, asa ca accepta. Pare uimit, insa ii convine.

Acel student nu a facut mare lucru. A facut un drum de 1-2-3 etaje (habar n-am cate, nu stiu in ce sala eram, habar n-am daca a luat sau nu liftul), efortul era minim. Insa a facut o chestie extraordinara: a crescut in ochii acelui profesor. Sau, ma rog, asa a crezut, ca uneori efectele-s contrare.

Fix asa faceau unii pe vremuri. Nu erau obligati sa colaboreze cu securitatea, nu le punea pistolul la tampla. O faceau pentru ca pur si simplu securistul era un om de care aveai nevoie. Preferau sa-l pupe in fund, sa-l perieze, sa se dea bine cu el, pentru ca apoi sa-i ceara diverse favoruri. Ori sa nu i se puna bete-n roate.

Unii cereau efectiv chestii, altii se gandeau la copil. Lasa, ca acolo, la Bucuresti, nu va avea probleme. Unii stiau ca trebuie sa promoveze ori ca ar putea sa promoveze ierarhic, iar niste bete-n roate puse de securitate nu ar fi chiar binevenite.

Asadar, turnau. Nu de placere, nu le facea placere, nu din razbunare, ii durea undeva ce patea persoana-n cauza, ci din pupincurism.

Iar acesti turnatori sunt si-n zilele noastre, in multinationale. Motivatiile-s aceleasi, recompensele-s aceleasi. Doar vremurile s-au schimbat.

Iar in legatura cu inteligenta, Mircea Kivu era o persoana inteligenta. Era o persoana culta. Dar fix chestiile astea ma fac sa cred ca a turnat: securitatea nu-si alegea niciodata oameni prosti. Cei alesi erau varfurile, elitele.

In incheiere, spun doar atat: articolul acesta pleaca de la premisa ca faptele descrise de Mircea Kivu au fost intocmai cum le-a povestit. Unii neaga autenticitatea lor, sunt cateva fracturi logice acolo. Nu ma bag in discutia asta, spun doar ca si daca ar fi adevarate, tot nu ar fi in favoarea lui. Sau voi aveti o parere buna despre pupincuristi?

In final de tot, o ultima problema: pupincuristul Mircea Kivu a devenit, brusc, protestatarul Mircea Kivu. Ceva nu se leaga. Va las pe voi sa faceti presupunerile. Poza este luata de la Catalin Striblea, dar se gaseste, publica, si pe profilul lui Mircea Kivu. Salutari ANTI-PUPINCURISTE tuturor!