Mi-a fost pofta de JOCURILE FOAMEI !

Vazusem asta vara un film aparent „banal”, Hunger Games – Jocurile Foamei. Si va si povestisem de el pe blog. Ulterior, la toate targurile de carte am cautat cartile. Niciodata nu aveau un pret multumitor. Pana cand am reusit sa fac o schema cu ajutorul voucherului Nemira de 50 de lei de la Super-Blog. Si ma bucur cu atat mai mult cu cat a fost investit in ceva care-mi place cu adevarat. Nu ca n-ar fi meritat mai mult aceste carti. Doar ca daca le luam inainte as fi fost nevoit sa cumpar niste carti de la nemira de care posibil sa nu fi avut nevoie. Nu mi-ar fi suras deloc ideea.

Despre modul cum am umblat dupa carti din Mall Vitan pe Magheru as putea scrie un articol distinct. Despre cartile din Mall-uri in general am scris deja. Acum mentionez doar ca am fost insotit de Andrew, care mi-a fost de folos in negociere.

Sa vedem acum cum este efectiv cartea. Si „avertizez” ca randurile care urmeaza se adreseaza celor care au vazut filmul. Asadar:

1. Cartea este mult mai siropoasa. Dar nu este neaparat de rau. As zice ca dimpotriva. Filmul pare in multe privinte mai inuman. Parca e mai bine sa citesti cum sageata a strapuns gatul/pieptul sau orice altceva decat sa vezi efectiv sangele curgand siroaie. Uneori imaginatia e bogata, alteori refuza sa proceseze. Si nu e neaparat de rau.

2. Cu asta trebuia sa incep: cartea este scrisa din perspectiva lui Katniss. Ea este POVESTITORUL. Din start stim deci cine e personajul principal si, la dracu’, cine va castiga. Ramane de vazut CUM se va intampla asta. Sincer vorbind, dintr-un anumit punct de vedere, carte este mult mai imprevizibila decat filmul. Bine, acest lucru era accentuat la mine si de faptul ca vazusem deja filmul.

3. Urmatoarele 2 volume vor fi „decisive”. Vor fi oare la fel de previzibile, chiar si in conditiile in care nu am vazut filmele aferente? Ramane de vazut.

4. Apropo de autoare, Suzanne Collins este specializata pe carti si programe pentru copii si prescolari. Mi-e neclar insa daca aceasta carte a fost gandita pentru copii sau nu. Este indeajuns de sangeroasa pentru a nu putea fi recomandata la varste foarte fragede, dar indeajuns de PUERILA in unele locuri.

5. E foarte interesant modul in care autoarea priveste moartea. Si modul in care cei 2 invingatori o pacalesc. Ei de fapt se feresc de ea, iar cand omoara pare ca fac dreptate. Din totul reiese ca ei sunt mai indreptatiti sa omoare decat ceilalti. Din start ne face sa tinem cu ei intr-un mod deloc subtil. Ei sunt oamenii buni, minerii, muncitorii. Aia-s imbuibatii, cei privilegiati de soarta. Si totusi, o viata nu valoreaza la fel indiferent de „proprietarul” ei?

6. Iar modul in care „tributurile” primeau cadouri te duce usor cu gandul la divinitate. E adevarat, lucrurile sunt brutal de sincere: faci o chestie AICI si ACUM, iar rasplata vine pe loc. Iti pica, la propriu, din cer. Ori daca tu, alaturi de ceilalti, ati suparat in vreun fel „divinitatea”, aceasta trimite tot felul de proiectile ori animale catre tine. Care nu vin de sus, precum lucrurile bune, ci de jos. Sus e raiul, jos e iadul.

7. Este evidenta accentuarea luptei in film. Filmul parca ignora ce se intampla inainte (nu de tot, ci partial), iar dupa nu pare sa urmeze mare lucru. Pentru spectatorul de cinema conteaza spectacolul, pentru cititorul de carte conteaza povestea de dinainte si de dupa. Nu poate lipsi spectacolul, dar conteaza si altceva. Stau sa ma gandesc: oare spectatorii din sala de cinema din anul 2012 sunt mult diferiti de spectatorii care asistau, e adevarat, obligati, la Jocurile Foamei? Tot sange vroiau si ei, tot spectacol vroiau si ei.

8. Iar partea de final, partea de legatura cu urmatoarea parte, cea in care ni se spune ca cei 2 sunt IN PERICOL, lipseste din film. Filmul imi pare ca s-ar putea sfarsi acolo. Nu pare sa aiba nevoie de continuare. Cartea insa spune clar si raspicat ca are o continuare.

9. Discutia despre ecranizari am facut-o alta data, pe alt blog. Din acest motiv nu ma grabesc sa dau cu pietre-n film si sa-l consider ca „strica o carte atat de frumoasa”. E mult spus. Spun doar ca publicul unui film este altul. Adica ok, cei care au citit cartea s-ar putea sa doreasca sa vada filmul. Dar sunt atatia oameni care vad filmul si NU doresc sa citeasca acea carte. Oricat de bun li s-ar parea filmul. Din acest motiv, un film care sa urmeze INTOCMAI firul cartii si care sa fie eventual foarte siropos nu ar fi avut atat de mare priza la public. Asa, un film nitel mai violent, dar nu indeajuns de violent incat sa aiba indicatoare cu interzis minorilor, este aparent solutia perfecta. E adevarat, ce a fost exact in capul producatorilor nu stiu. Cert este ca filmul a fost facut CU ACORDUL autoarei cartilor. Deci daca aceste carti au fost „ciopartite”, acest lucru s-a intamplat cu acordul autoarei lor. Oricat de mult v-ar revolta acest lucru, este o realitate.

10. Inchei cu un alt aspect legat de ecranizari. Asadar, ce facem inainte: citim cartea sau vedem filmul? Aici ordinea a fost Film-carte. Citind volumele celelalte voi inversa ordinea. Si voi putea spune, pe baza ACELEIASI POVESTI, cum e mai bine. Desi aproape toata lumea sugereaza ca intai ar trebui citita cartea.

Inchei aici. Si va invit sa cititi si voi Jocurile Foamei. E o alegere buna. Dintre blogurile pe care le frecventez, doar la Sabina am mai vazut recomandarea asta. Desi ea nu vorbeste nimic despre actiunea efectiva a cartii. Ori despre diferentele dintre carte si film.

Salutari INFOMETATE tuturor!

ps: De vreo 3 ori pe parcursul lecturii cartii constatam ca mi s-a facut brusc foame. Intorceam cartea, vedeam titlul si ma prindeam ca de fapt, undeva-n subconstientul meu, mi se inoculase cuvantul FOAME 🙂

ps2:  Vad ca americanii sunt fascinati de ideea de a pune niste oameni intr-o arena si de a se bate pana la ultima suflare. In articolul invocat in primul paragraf comparam aceasta carte cu altele, de unde cica s-ar fi inspirat (ce-i drept, asta e cea mai buna/cel mai bun film). Si totusi, stau si ma intreb: cat mai dureaza pana cand o astfel de idee chiar va fi pusa-n practica?