Mecanica inimii de Chris Simion

Mecanica inimii

 

Am un obicei ciudat cand ma apuc sa citesc o carte pentru prima data. Citesc primele pagini, inchid cartea si ma intreb daca vreai sa continui. Daca vreau,deschid undeva la mijloc. Citesc alte doua pagini si inchid iarasi. Imi place si partea de mijloc? As mai citi? Da?Ma uit si la sfarsit. Se leaga lucrurile? Se pastreaza sentimentul de la inceput? Ma face cartea curioasa? Cum s-ar desfasura povestea de la inceput la sfarsit? Cand am doua sau trei variante in minte ma apuc sa citesc tot, cap coada.

Cartile bune sunt cele care ma surprind: varianta autorului nu se potriveste cu nicio varianta de-ale mele, In cele “faine” imi regasesc sentimentele expuse intr-o maniera in care nu stiam ca le pot explica. Cartile grozave sunt cele pe care le iau cu mine dintr-un loc in altul. Cartile mele albe pentru zile negre.

Mecanica Inimii este o carte faina, de care ti-e drag si pe care o iubesti ca pe un joc din copilarie. Un fel de “pitulusu” printre sentimente: curaj, iubire, aventura, calatorie initiatica. Am vrut sa o iau acasa dar nu e genul de carte care ar putea sa ma scoata din stari bizare. Din contra, as plonja intr-un ocean de emotii si eu n-am invatat prea bine sa inot nici macar in apa sarata de mare.

Saptamana trecuta am fost la Bulandra sa vad varianta “jucata” a cartii. Recunosc ca m-am dus mai mult pentru distributie decat pentru poveste. Stiam despre Jack si Micuta Dansatoare, eram curioasa daca se pastreaza macar o parte din emotia cartii. Da, se pastreaza. E magia lui Chris Simion care amplifica tot. Ocean de emotii si sentimente? Mai degraba tsunami. Avalansa. Cutremur. Iesi din sala si ai sensatia ca trebuie sa te agati de un pai, de un cap de ata, de pereti, de scaune, de-un ac de ceasornic daca s-ar putea. Suferi pentru  ca ti s-a scos ceva din suflet si pentru ca , totodata, ti s-a daruit inzecit.

Poate pentru ca proiectiile sunt spectaculos de detaliate. Muzica are sigur niste tonuri psihedelice pe acolo pe undeva. Marius Manole joaca sotron printre toate varstele: copil, scolar, adolescent, tanar, matur. Inima lui nu e la rever. Nu e intr-un ceasornic. El este inima si noi stam mici in scaunul de teatru si batem la unison cu el.Doamna Maia Morgernstern ne scoate din amorteala tristetii cu cel mai gutural sunet pe care l-am auzit in toate spectacolele de pana acum. Fara sa-ti dai seama esti prezent in durerea ei, durerea pierderii. Daca nu ar fi maniere si comportament civilizat am tipa cu ea odata pentru ca spune adevarul. Serban Pavlu m-a speriat.. Dupa ce l-am vazut pe John cum ii arata lui Jack pe mica dansatoare in coaja oului l-am urat pana la sfarsitul spectacolului. Costumul de barbat puternic il prinde atat de bine. Marian Ralea cu vocea lui minunata este sarea si piperul show-ului.Nu stiu daca mai exista cineva in teatru care sa te invaluie in panglici de sunet si sa te duca undeva departe. Medeea Marinescu,intruchipeaza prezenta feminina de netagaduit: scumpa, fragila, tentanta, inaccesibila, obsedanta, fara de care viata nu are rost. Abia acum am inteles de ce varianta sinucidului este atat de ..evidenta. Mi-a luat cinci ani de zile si trei ore sa inteleg dar nu-mi pare rau. Curios lucru, cum punerea in scena a unei carti iti deschide ochii catre altele. “Romeo si Julieta” nu mi se mai pare asa melodramatica. “La Solitude des nombres premiers“ este perechea “Mecanicii inimii” si “Magazinul de sinucideri” ar completa perfect triunghiul iubirii.

Oare ma intelege cineva?

Ps: Draga Doamne-Doamne, iti multumesc ca exista M.M (stii tu cine). Si teatrul. Ce bine ca ai inventat teatrul. Mersi 🙂

Autor: Monica Costache (care NU e la prima vizita pe blogul meu; ultima oara a scris un articol deosebit de … MALeficent).

Comments

comments

3 thoughts on “Mecanica inimii de Chris Simion

  1. cred ca este o piesa de succes si cartea la fel. sper cat mai curand sa-mi cada si mie in mana cartea

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !