Marea debarcare (a lui Basescu) – argumente CONTRA demiterii

Salutare din nou,

Am promis ca voi incerca sa produc (inspirandu-ma, bineinteles, din alte surse, cea mai importanta sursa online fiind Academia Catavencu) si argumente pro Basescu. Sau, ca sa ma exprim corect, argumente care sa te faca sa votezi NU la referendum. Sa le luam pe rand:

1. Votand NU legitimezi mandatul lui Basescu. Cu toate astea, votand DA legitimezi modalitatea de demitere a sa si in general legitimezi incalcarile democratice ale USL. Intr-o singura zi au schimbat sefii celor 2 camere (instalandu-l pe … Crin Antonescu la senat) dar si AVOCATUL POPORULUI (admitand ca era Basist, cu ce te incomoda Avocatul Poporului?!).

2. Contrar asteptarilor, votul nu este unul exclusiv anti-Basescu. Ai de ales intre Basescu si Antonescu. Din multe puncte de vedere putem considera ca Antonescu ar fi mai rau!Sa nu mai zic de cei din spatele lui: Videanu, Blaga, Udrea vs Voiculescu, Patriciu etc…

3. Coabitarea s-ar putea sa fie o solutie totusi buna. Oricate greseli a facut Basescu, poate ar fi mai bine ca USL sa guverneze alaturi de Basescu. Sa mai exista si niste frane, niste paznici pentru ca USL sa nu sara calul.

4. Sa continui punctul 2? Un argument solid pentru a vota NU ar fi eventuala demisie a lui Crin. PNL-ul are atatia oameni capabili, atatia oameni care ar fi buni de presedinte incat faptul ca va candida Crin mi se pare pur si simplu penibil. Daca el nu-si va da demisia cum a promis, va avea probleme si mai mari, deci in final oricum va iesi din scena. Fara voia lui de data asta.

5. Basescu este un om carismatic. Are consilieri buni. Ma rog, nu stiu daca aceiasi consilieri au lucrat si pt PDL la locale(tind sa cred ca nu), dar de fiecare data Basescu a avut campanii bune. Ca la fotbal: au scos rezultatul maxim avand in vedere materialul clientului. USL-ul si Crin au niste consilieri slabuti. Sa nu mai zic de Ponta. Aceiasi consilieri vor lucra pentru Crin dupa alegerea acestuia in functia de presedinte. Nu stiu cat ar fi de dorit …

6. Ca si principiu: am ales un presedinte pentru 5 ani, sa-l lasam 5 ani. OK, nu ne convine ce face. Dar ce democratie e aia in care schimbam presedintele dupa 3 ani? Tineti minte: dupa 3, nu dupa 8 ani! Primul mandat s-a dus, el a fost legitimat de votul din 2009!

7. Continuare a punctului anterior: unde a incalcat Basescu Constitutia INTRE 2009 SI 2012? A incalcat-o, dar cum?!

8. Desi eu unul nu sunt de acord, pot fi invocate si argumentele legate de justitie. In regimul Basescu au fost arestati ori condamnati si oameni politici DE LA PUTERE(PDL, UNPR). Exemple ca primarii din Craiova ori Valcea, ca Boldea … In guvernarile PSD nu prea s-a intamplat asta. (aici ma straduiesc sa gasesc argumente, ca si cum ar trebui sa fiu avocatul lui Basescu; tin sa precizez ca am dubii vizavi de acest argument)

9. Presa, asa amenintata si santajata cum e, e mai libera ca-n perioada Nastase. Atunci, in afara de OTV si cateva ziare, toti ii cantau in struna lui Adrian Nastase. Inclusiv actualul basist Horia Alexandrescu, altfel un om inteligent.

10. Prin votul DA legitimam (deci pentru demitere) plagiatul lui Ponta, harababura de la educatie (s-au strofocat atata si tot pe Ecaterina Andronescu au pus-o), situatia de la Externe (un om care n-a avut treaba cu diplomatia a fost instalat ministru) etc.

11. Nici Basescu nu are o imagine favorabila afara (sau nu atat de buna pe cat ne-am dori), dar oricum e mai buna ca imaginea lui Ponta.

12. Avem de ales intre manipularile Basiste(b1, evz) si manipularile USL-iste (gen Antena 3). Nu sunt niciunii cu nimic mai breji decat altii. Antena3 nu este cel mai liber post. Deloc.

13. Cel mai important: argumentele nu trebuiesc luate strict cantitativ. Daca ar fi in teorie mai multe argumente pentru demitere nu inseamna ca automat trebuie sa votam conform acelor argumente. Discutia este CALITATIVA, nu cantitativa 🙂

Alte argumente nu m-a dus capul sa gasesc. As putea primi ceva ajutor (in ambele sensuri).

O sa revin pe marginea acestui subiect.

Salutari POLITICE tuturor 🙂

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !