Malaezu despre Hercules

La Hercules nu am ajuns alaltaieri, insa blogul meu a fost reprezentat cu brio la vizionare. In locul meu a mers Malaezu, care a lasat urmatoarele insemnari:

Am auzit cu totii de Hercule, de legenda sa, de aspectul sau de erou si de originile sale desprinse din ceruri si pogorate pe Pamant precum un Mesia autentic al grecilor antici. Legenda lui Hercule a fost spusa nu cu multe luni in urma de Kellan Lutz in filmul lui Renny Harlin. In acest iulie tarziu, mai exact la sase luni de la primul moment, in cinematografe este prezentata o versiune a fiului lui Zeus cum nu a mai fost ea cunoscuta omului modern.
Dwayne Johnson, un wrestler devenit actor, sau mai degraba un actor ce parea sa-si fi gresit cariera; doar un pachet de muschi ar zice unii, un pachet de muschi deosebit de carismatic, as adauga eu. The Rock ii da viata actualului Hercule, acelasi semizeu nascut din tatal Zeus si mama muritoare Alcmena, un personaj cu o istorie aparent exacta cu legenda sa. Celebrele sale munci sunt relatate de o maniera deosebita de nepotul sau, Iolaus (Reece Ritchie), care duce mai departe povestea invincibilului fiu al lui Zeus.
Adevarul din spatele lui Hercule este insa unul mult mai dur, departe de povestile cu care tinerii de-atunci si de-acum au fost crescuti si obisnuiti. Acest Hercule nu este mai mult decat un erou abandonat, nu de lume, ci de propria-i constiinta, un luptator devenit mercenar intr-o lume ce pare a nu mai avea nimic de oferit. Posesor al unui umor si al unei ironii deloc caracteristice unui erou mitic, Hercule nu respecta deloc tipologia clasica a sacrificiului pentru poporul sau.
Fiul lui Zeus pastreaza din asemanarea cu Robin Hood doar echipajul de aventuri care il insoteste pretutindeni in lupta si il ajuta sa iasa triumfator de fiecare data. Rufus SewellIan McShaneIngrid Berdal si Joe Anderson sunt, in ordinea numerelor de pe tricou, Autolycus, Amphiaraus, Atalanta si Phineus, micuta armata a lui Hercule, fara de care acesta nu s-ar bucura de ropotele de aplauze venite din partea unui intreg popor.
Filmul lui Brett Ratner rescrie legenda lui Hercule fara a-i deteriora insa calitatile de erou protagonistului. Consumat de o trauma personala a unui tata ce isi pierde copiii si a unui sot ce ramane vaduv, Hercule capata in ecranizarea din vara lui 2014 un aspect mult mai uman fata de predecesorii sai. Directia in care s-a indreptat viata fiului lui Zeus este marcata de intrigi si realitati cotidiente transpuse insa la nivelul societatii antice de care apartine, precum arivismul, coruptia sau santajul.
Tematica destinului isi face simtita deja clasica prezenta in randul povestilor cu eroi, oferind insa sortii un caracter enigmatic. Prezenta clarvazatorului Amphiaraus in randul bataliilor purtate de Hercule evidentiaza relatia dintre zei si muritori, acestia din urma fiind calauziti in lupta de mesajele pline de mister ale nemuritorilor. Cu toate astea, un asa-zis destin prestabilit se dovedeste in final a fi nimic mai mult decat un crez pe care omul de rand il poate modifica dupa bunul sau plac.

Hercules, filmul distribuit de Forum Film, a aparut de ieri in Romania si reprezinta, poate in primul rand prin prezenta unui Dwayne Johnson intr-un costum inedit, o alegere excelenta de week-end; sau de vara, ca e plina vacanta.
Daca nu stiti cum arata Malaezu, vi-l arat acum (Hercules era Malaez #cumarveni):

Cam atat despre Hercules. Pe Alexandru Ion zis Malaezu il puteti citi pe malaezu.ro. Salutari DE LEGENDA tuturor!

4 thoughts on “Malaezu despre Hercules

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !