Ma intorc la tine mare albastra

Ma intorc la tine mare albastra Emil Calinescu

Ma intorc la tine mare albastra este un cantec pe care parca il stii de o vesnicie, caruia ii stii versurile pe de rost, dar despre care nu stii mai nimic: cine il canta, cine l-a cantat prima oara, cand a aparut, unde a fost cantat prima oara si cine l-a preluat ulterior. Este o melodie intiparita atat de bine in mintea (si in sufletul) oamenilor incat pare a tuturor, pare ca apartine folclorului national.

Pentru necunoscatori, melodia a fost cantata prima oara de Daniel Iordachioaie in 1987, la Festivalul de la Mamaia. Muzica este semnata Dumitru Lupu, iar textul a fost scris de Violeta Filip.

Dupa fix 27 de ani, in 2014, Dorian Popa a scos o varianta noua, actuala, a melodiei. Varianta moderna a hitului o gasiti la finalul articolului. Stiu ca indemnul meu s-ar putea intoarce impotriva mea, existand riscul sa nu mai cititi articolul, insa va sfatuiesc sa ascultati cele 2 melodii: intai melodia de mai sus, originalul, apoi derulati pana la final, unde veti gasi varianta moderna. Incercati apoi sa le comparati.

Caci diferenta dintre ele este exact esenta: litoralul romanesc s-a schimbat in multe puncte, s-a modernizat, au aparut hoteluri noi, au aparut localuri noi, muzical vorbind, s-a schimbat sound-ul, dar atmosfera generala e cam aceeasi. Versurile din refren sunt aceleasi si indiferent cat de fresh este melodia, ea are o mare doza de nostalgie in ea.

Si fix despre asta este vorba si in cazul litoralului: cei care merg la noi la mare cauta o atmosfera, ceva ce se simte, fara sa se vada neaparat. Ai o alta senzatie atunci cand mergi la mare la noi.

Va spuneam la inceput despre melodie, ca parca e in folclorul nostru dintotdeauna, ca parca dintodeauna romanii au fredonat-o, se subintelege asta, e irelevant cine o canta. Eh, ganditi-va acum la diversele exprimari si cautari Google.

ma intorc la tine iar mare albastra Emil Calinescu

Cand iti anunti prietenii, le spui simplu „Ma duc si eu o saptamana la mare”. Se subintelege, deci, ca la mare la noi, nu in alta parte.

Cand cauti pe google cazare litoral, nu gasesti cazari de pe litoralul bulgaresc, grecesc ori italian, ci gasesti cazarile de pe litoralul romanesc. Caci se subintelege care litoral, unde anume vrei.

Iar diferentele dintre statiuni sunt foarte mici, din ce in ce mai mici. Lasati stereotipurile, cum ca rockerii se duc in vama, studentii in Costinesti si cocalarii in Mamaia. Cu exceptia Vamii, in continuare o statiune diferita, in rest au aparut hoteluri noi, moderne, cu multe stele, chiar si in sudul teoretic sarac al litoralului. Cautati pe Google Cazare Venus si va veti convinge. Fitele nu se gasesc exclusiv in Nordul Litoralului, la fel cum hoteluri ori pensiuni ieftine se pot lesne gasi si in Mamaia (ori chiar Constanta). In plus, daca ai masina este aproape irelevant unde esti cazat: poti sa te cazezi in Cap Aurora si sa te duci si-n Vama, si-n Mangalia, dar si in sens opus, in Mamaia sau in Eforie.

Acum, stiu ca in contextul actual e ciudat (si absurd pentru unii) sa vorbesc despre o posibila vacanta pe litoral, insa eu chiar imi propusesem pentru anul acesta sa merg la mare. SINGUR. Am mers in multe locuri singur, dar la mare inca nu. Festivaluri de film nu prea sunt pe litoral, iar cele 2 festivaluri de teatru de pe litoral nu s-au prea lipit de mine.

Chiar si fara ele, tot mi-as fi dorit sa merg la mare anul acesta. Sa merg singur, sa stau jumatate de ora sau chiar o ora la plaja dimineata, sa vizitez ce este de vizitat, sa iau la rand carciumile locului, sa mai trag o tura de plaja si de balaceala in apa pe seara, la apusul soarelui, sa ma intalnesc cu prietenii pe care-i am rasfirati pe intreg litoralul.

Anul trecut, gala Spring Super-Blog 2019 a fost la mare. Inainte de gala propriu zisa am facut un tur ghidat al Cetatii Callatis, cetatea nefiind nici pe departe singurul obiectiv turistic din Mangalia.

Bineinteles, la orice sejur litoral eu fac si cumparaturi. Nu doar diverse nimicuri de pe plaja, ci si chestii gasibile si-n Bucuresti, din magazine de mall.

Oricum, ideea e ca inca sper ca imi voi putea pune-n aplicare planul. Inca sper ca virusul nu va rezista temperaturilor ridicate si ca tara se va redeschide, ca lucrurile vor reveni la normal. Sau, ma rog, ca vom reveni cu totii intr-o aparenta normalitate.

Pentru ca nu am un scop exact si nici preferinte clare, alegerea sejurului ar fi urmat sa aiba loc intr-un mod destul de … aleator. Pur si simplu as fi ales un site agregator tip LitoralulRomanesc.ro, as fi cautat acolo toate locatiile de cazare de minimum 2 stele, as fi pus aerul conditionat drept conditie minima (sa pot respira, nu d-alta), as fi exclus chestiile foarte scumpe, cu diverse luxuri inutile (daca-mi este permisa exprimarea), as fi facut o lista lunga, de 10 locatii de cazare din mai multe statiuni, as fi redus-o, inca nu stiu pe baza caror criterii, la 6 locatii, iar aici urma sa intre in actiune norocul. Pur si simplu as fi dat cu zarul si l-as fi ascultat intocmai. Dar nu as fi dat cu zarul o singura data, ca amatorii. Nu, as fi aruncat cu zarul de 10 ori si m-as fi dus catre locatia de cazare care a picat de cele mai multe ori pe zar. In caz de egalitate, as fi ales locatia care a picat prima.

Metoda de plata pe care o prefer, ca regula generala, este plata cu cardul, fie la fata locului, fie dinainte, prin diversele metode de plata electronica. Si musai, as fi evitat ofertele all-inclusive din motivul de mai sus: prefer sa mananc in locatii diferite, nu imi surade deloc ideea sa mananc 7 zile in acelasi loc, oricat de bun si de divers ar fi acesta.

Nu, n-am masina, dar folosesc cu incredere trenul, fara sa-mi fie rusine cu asta.

Ma intorc la tine mare albastra, dar sa vedem cand. As vrea din suflet anul acesta, dar sa vedem daca se va si putea. Astept sa-mi spuneti voi: credeti ca se va putea anul acesta? Sau va trebui sa astept 1 an? Caci eu nu-s deloc fanul mersului iarna la mare.

Ma intorc la tine mare albastra este o provocare din cadrul competitiei Spring Super-Blog 2020.

2 thoughts on “Ma intorc la tine mare albastra

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !