Lipsa de obiectivitate
Acest articol ar fi trebuit sa fie despre Laura Codruta Kovesi si al ei plagiat. Acest articol ar fi trebuit sa fie despre politica si cum o tabara politica foloseste, precum un avocat mediocru, aceleasi argumente pe care nu demult le-a combatut. Dar nu despre asta va fi acest articol. De fapt, va fi despre asta, dar in proportie de doar 5%. Sau, ma rog, asta-mi doresc.
Voi vorbi despre obiectivitate la modul general. Cat de obiectivi suntem si cum judecam pe cineva din perspectiva noastra.
La scoala (folosit ca termen generic, putand fi vorba, deopotriva, de scoala, liceu ori facultate) profesorii fie se lauda cu lipsa lor de obiectivitate, fie, recunoscandu-se invinsi, isi accepta limitele si dau celebrele teste/examene cu coltul acoperit. In facultate am dat multe examene cu coltul acoperit, tocmai pentru ca profesorul sa fie 100% obiectiv. La modul sincer, apreciam profesorii care faceau asta, mai ales ca erai cativa profesori care nu ma aveau la coracon.
In sens invers, tu, ca student, judecai un profesor strict din perspectiva ta. Nu judecai obiectiv o carte, sa spui ca-i buna sau ca-i rea, ci o judecia prin prisma autorului: uite, proful asta fain a scris o carte foarte buna ori nenorocitul ala de profesor a scris o mizerie de carte.
Nici ca blogger nu scapi de lipsa de obiectivitate: apreciezi articolul unui blogger pentru ca-l cunosti in offline si stii ca-i baiat bun. Ori apreciezi ce scrie bloggerul X nu pentru ca articolul ar fi bun, ci pentru ca el lucreaza si-n PR si il apreciezi (poate pe bune, poate din pupincurism) pentru ce face el in domeniul ala.
La filme situatia e diferita? Iti place regizorul, iti place un actor, e clar ca filmul e bun. Daca nu te-a prins din prima, sigur e vina ta. Doar oamenii aia-s geniali.
Invers, daca ai boala pe un regizor, roman sau strain, filmul acestuia (ori, de multe ori, acesteia) nu poate fi decat prost (inlocuiti prost cu gretos, voma de film, oribil, abominabil; nu sunt cuvinte inventate de mine, ci sunt cuvinte intalnite prin blogosfera cinefila).
Cu scriitorii e la fel. Aia de carti, nu aia de bloguri. Cu restaurantele e la fel (imi place mancarea de aici, nu exista posibilitatea ca aici sa gasesc un fel de mancare prost). In cazul muzicii e fix la fel (sunt fan al formatiei X, nu exista ca melodia ori chiar albumul sunt proaste; se cheama ca nu m-au prins pe mine din prima).
Sa revenim la exemplul cu profesorii. Mi se pare cel mai relevant. Si sa va dau niste semnalmente (intamplatoare, fara sa ma gandesc neaparat la o persoana anume): femeie, 1.60, grasa, 40 de ani. Si acum sa va dau 2 descrieri:
– O tipa tare faina, mai plinuta un pic, dar dragutica la fata. Tare faina si tare simpatica. Imi place de mor. Daca ar fi o idee mai tanara si ar slabi nitel, chiar m-as cupla cu ea.
vs
– Aia e o grasa infecta, urata cu spume. Are o fata buhaita, de ti-e greata sa te uiti la ea. Urata rau de tot. Si a dracu’. Nenorocita rau.
Am pus un exemplu intamplator, ideea e ca despre aceeasi persoana poti spune lucruri COMPLET diferite, in functie de ce parere ai despre ea.
Acum, revenind la cazul expus la inceput, LCK (imi plac initialele), situatia este fix la fel. Multa lume, in special in zona intelectualilor, apreciaza munca facuta de DNA. Si, ca de obicei, cand lucrurile merg bine, meritul este al sefului.
Problema e ca atunci cand vorbim despre plagiatul doctoratului ei NU vorbim de DNA. Este fix ca-n exemplul cu profesoara grasa: daca ma intrebi cum arata o tipa, nu ma raportez la cat de misto e ea ca om, la cat de culta si cat de amuzanta este, ci ma raportez strict la fizicul ei.
La fel si-n cazul tezei de doctorat. In mod ideal, acea teza de doctorat ar fi trebuit data unor profesori de afara, ca document (word sau pdf), fara ca ei sa stie despre cine este vorba. Sa li se dea lucrarea de doctorat X, spuneti daca este sau nu plagiata. Bineinteles ca acest lucru nu este posibil, bineinteles ca se stie dinainte ca ei analizeaza teza de doctorat a unei persoane considerata de multi, pe buna dreptate sau nu, eroina nationala.
Pe langa aprecierea pe care e posibil s-o aiba acei profesori vizavi de activitatea ei, mai vorbim si de FRICA! Da, verdictul comisiei in cazul Kovesi este un verdict scris cu TEAMA! „Da, tovarasi, Kovesi a gresit aici, dar avea toate motivele din lume s-o faca”.
Daca la procesul Ceausestilor din 89, avocatul era procuror, acuzandu-si propriul client (ma rog, era vorba de doi clienti, dar oricum), in acest caz procurorul (adica acea comisie) a facut si munca avocatului. Aici am avut procesul din 89, dar invers: procurorul este avocat. Ca si cum ati auzi intr-un proces urmatoarea formulare: Onorata instanta, cetateanul X a sustras niste bani, dar nu a stiut ca-s bani, nu a stiut ca nu-s ai ei, cu totii am fi facut asta. Si, in plus, a sustras doar 5% din suma pe care putea sa o sustraga, deci e complet nevinovat!
Inainte sa dam cu pietre, cum fac multi, eu zic sa privim obiectiv la cei care au facut-o. Multi au zis pas, putinii care au acceptat au facut-o cu o presiune imensa. Obiectivi 100% nu au putut fi. Nimeni nu putea fi obiectiv in situatia respectiva.
Acum, ca eu ma gandesc la expresie Putin curva cand aud de aberatia cu 5% plagiat, e problema mea si numai a mea. Insa va intreb pe voi, la modul sincer: nu ati fi facut la fel?
Si tot legat de obiectivitate, tocmai s-a terminat competitia Super-Blog, azi urmand a avea loc gala. Principala acuzatie este lipsa de obiectivitate. Multi SuperBloggeri, insa, au trecut de cealalta parte a baricadei si au dovedit o la fel de mare lipsa de obiectivitate. Dovada ca NU AI CUM sa fii complet obiectiv. Daca la o amarata de competitie blogosferica, unde premiile sunt uneori minuscule, exista atata subiectivitate, va dati seama cum sta treaba intr-un ditamai caz precum cel al LCK?
Da, nu dati cu pietre, am vorbit despre Kovesi doar 5%. Cum, a fost mai mult de 5%? Nu recunosc nimic, vreau o comisie care sa analizeze si sa certifice asta! O comisie sau Marea Adunare Nationala, doar astea au voie sa ma judece! Salutari LIPSITE DE OBIECTIVITATE tuturor!