Life of Crime – Schimb de dame

Life of Crime – Schimb de dame

 

Unii judeca filmele dupa trailer, altii le judeca dupa afis. De asemenea, altii judeca un film dupa titlu. Exista titluri banale, exista titluri care-ti suna prost, insa exista titluri care te atrag.

Eu sunt un pic atipic: ma uit la trailer, ma uit la afis, analizez titlul, insa chiar daca toate 3 imi suna ciudat, aproape de fiecare data zic sa dau sansa filmului.

Cele 3 aspecte imi formeaza orizontul de asteptare. De atatea ori am judecat un film in functie de acest orizont. Uneori, pentru ca asteptarile mele erau minime, am supraevaluat filmul (pentru ca era MULT mai bun decat ma asteptam). Alteori, pentru ca filmul a fost MULT sub asteptarile mele, am subevaluat filmul. Uneori efectiv m-a enervat, desi obiectiv gandind, imi dau seama ca filmul nu e rau deloc.

In cazul filmului Life of Crime – Schimb de dame asteptarile mele erau confuze:

1. Titlurile ma bagau in ceata definitiv. Life of Crime ma duce cu gandul la un thriller in adevaratul sens al cuvantului, fie ca vorbim de un criminal in serie, fie ca vorbim despre criminalitatea dintr-un oras. Al doilea titlu, cel romanesc, imi suna a swing 100%, a comedie romantico-siropoasa, ceva usurel, care in cel mai bun caz ma va inveseli. Cum de obicei ambele titluri au partea lor de adevar in ele, m-am gandit ca filmul este o combinatie a lor. Ceata totala.

2. Afisul imi dadea de inteles ca romanii ar fi mai aproape de adevar: filmul imi suna a comedie. Niste figuri deloc serioase, Jennifer Aniston arata ca-n toate celelalte filme in care joaca, iar picioarele unei femei care, aparent, era in portbagaj imi dadeau aceeasi senzatie de usoara parodie. E drept, niciun nume cu adevarat mare, iar actorii din film pareau mai mult pentru comedii.

3. Trailerul, in schimb, mi se pare ca trage filmul in jos. Rau de tot. Eu, in general, ma straduiesc sa nu fac spoiler, evit pe cat posibil acest lucru, insa acest trailer mi se pare ca arata TOTUL. Deznodamantul, ce-i drept, nu este dezvaluit, insa 70% din film este in acest trailer.

Per total, rezultatul a fost ca am mers la film cu asteptari destul de scazute. As zice aproape minime.

Povestea, daca nu v-ati dat seama din trailer, este urmatoarea: 2 indivizi vor sa dea lovitura rapind sotia unui afacerist. Acesta, insa, vrea sa divorteze de ea, fiind, in tot acest timp, plecat cu amanta sa. Rapitorii, pe langa faptul ca o aveau pe sotia lui, mai stiau si de cateva afaceri pe care nu le stia aproape nimeni. In rol urmeaza sa-si intre amanta, care devine un personaj cheie in toata aceasta incurcatura. Cum se va termina totul ramane sa descoperiti.

Per total, Life of Crime – Schimb de dame nu exceleaza, dar nici nu dezamageste. Titlurile si afisul te baga un pic in ceata, in timp ce trailerul iti dezvaluie prea multe din film. Actorii isi joaca acceptabil rolurile date, insa senzatia generala este ca se putea mai mult. Totusi, filmul a fost peste asteptarile mele initiale. Anticipasem ceva mult mai rau.

Despre Life of Crime – Schimb de dame au mai scris Cineamator, MovieNews si Cinemateca.

Life of Crime – Schimb de dame a intrat de ieri, 19 septembrie, in cinematografe, fiind distribuit in Romania de RoImage 2000. Salutari CRIMINALE tuturor!

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !