Lectie de violoncel cu Beligan

Lectie de violoncel cu Beligan

 

 

Scriam acum cateva luni despre implicarea actorilor in politica. Atunci a fost o campanie sustinuta impotriva acestei implicari. Cel mai sifonat a iesit Radu Beligan. Deodata, cariera marelui actor a fost in umbra de decizia de a sustine un anume candidat la presedentie.

Lectie de violoncel Poster

Multi, orbiti de disputele politice, au continuat sa-l atace pe actor. Si acum il considera un comunist care nu merita pic de respect. Si ce daca joaca la 95 de ani? In cazul meu, ramane cum am stabilit: judec actorii dupa cariera lor artistica si atat. Nu as vota un actor intr-o functie publica, iar ce declara ei, ca persoane particulare, este strict problema lor. Atat timp cat pe scena nu fac propaganda politica e ok.

Legat de Beligan, trebuie sa spun ca pana acum nu-l vazusem pe scena. Vazusem inregistrari, mai vechi sau mai noi, dar live, pe scena, nu-l vazusem. Am fost contemporan cu Radu Beligan. Trebuia sa merg sa-l vad!

Lectie de violoncel final

Iar Lectie de Violoncel, de la Teatrul Metropolis, parea alegerea perfecta. Nu doar pe Radu Beligan urma sa-l vad, insa mai aveam in spectacol alte doua puncte de interes:

1. Marius Manole, unul dintre actorii care nu m-a dezamagit in niciun spectacol.

2. Lamia Beligan, nimeni alta decat fiica marelui actor. Pe langa faptul ca doream s-o vad si pe ea pe scena, imi place sa vad chimia dintre 2 actori care-s rude in viata reala. Am vazut sot si sotie in mai multe randuri (ultima oara la Elisabeta, pe Temisan si Monica Davidescu in Incurcatura la nivel inalt), tata si fiica inca nu vazusem. Sincer, chimia dintre ei se simte. Se simte ca-s mai mult decat colegi de scena 🙂

Lectie de violoncel

Acum trebuie sa va zic ce am vazut efectiv: un Marius Manole excelent, o Lamia Beligan in forma si un Radu Beligan care ii vegheaza, ca un intelept, pe cei doi. La modul serios, spectacolul imi pare, cumva, un schimb de generatii: Radu Beligan este pentru afis, spectacolul fiind, de fapt, al lui Marius Manole si al fiicei maestrului, Lamia.

Nu, maestrul nu dezamageste. Joaca foarte bine. Doar ca rolul sau este de asa natura incat sa-i scoata in evidenta pe ceilalti 2.

Beligan Lectie de violoncel

Iar ca sa vedeti ironia sortii, pentru ca tot ziceam la inceput de Beligan si politica, in acest spectacol el este George, un … POLITICIAN extrem de influent. Si, as zice eu, malefic. Nu va zic mai multe, spun doar ca fiica sa, Lamia, joaca rolul Evei, sotia cu 20 de ani de mai tanara a politicianului, iar Marius Manole este Radu Manoliu, profesorul ei de violoncel. Care profesor era insurat cu Gabriela.

Lectie de violoncel este, de fapt, o lectie pentru noi toti: o lectie de teatru pentru actori, dar si o lectie de viata pentru noi toti. Cu toate defectele lor ca oameni, actorii trebuie pretuiti pentru ceea ce fac pe scena. Tot respectul pentru ACTORUL Radu Beligan. Optiunile sale politice, atat timp cat nu-s spuse pe scena (deci cat timp cariera sa de activist politic nu o afecteaza pe cea de actor), raman in plan secund. Nu-s de acord cu ele, dar respect dreptul sau de a si le exprima. Si cu asta am incheiat subiectul.

Recomand Lectie de violoncel, probabil ultimul spectacol cu Radu Beligan pe scena. Mergeti sa-l vedeti, daca nu pentru el, macar pentru Marius Manole si Lamia Beligan, 2 actori care-si joaca exemplar rolurile. Iar titlul este pus intentionat asa: este un spectacol al FAMILIEI Beligan. Salutari TEATRALE tuturor!

 

Comments

comments

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !