Nu stiu daca v-am zis (daca nu va zic acum) dar eu prima oara am mers la dentist pe la 24 de ani. Pana atunci calcasem pe la stomatologie, dar de partea cealalta a usii (asteptam cu ai mei ori dintr-o grava eroare). Pe bune.
Pana acum 5 ani, daca eram intrebat, ca pe google, clinica stomatologica bucuresti, n-as fi avut habar ce sa raspund. Unii considera ca-s norocos, altii ca-s inconstient. Si ca am stat pana cand a fost prea tarziu (pentru niste dinti ai mei a fost intr-adevar prea tarziu). Dar e un adevar si mi-l asum: am amanat cat am putut acest moment.
Motivele sunt diverse:
– motive financiare, dar in majoritatea cazurilor de genul „sa dau banii si pe asa ceva”?;
– motive de teama, dar o teama de necunoscut, nicidecum o teama efectiva si clara: urma sa merg undeva unde habar n-aveam ce se intampla;
– motive de inconstienta: nu e nimic grav… nu ma doare; sau daca m-a durut ieri si azi mi-a trecut inseamna ca nu e ceva grav; da, la mine o boala se poate masura in functie de durere.
Iar atunci cand in sfarsit am mers am mers la un amic. Daca nu era el (si insistenta lui) probabil n-as fi ajuns inca la dentist. Sau poate ceva din mine m-ar fi indemnat intr-un final intr-acolo (poate o durere puternica).
La dentist unde merg vad insa chestii ciudate. Vad copii foarte mici care merg. Si care au probleme. Unii-si pun aparate dentare. Care pentru unii sunt o obisnuinta, pentru mine nu. Acum 5 ani habar n-aveam cum arata un d-ala. Sau la ce dracu’ ar putea fi util. Acum insa am aflat ca a aparut si un aparat dentar invizibil. Habar n-am cat de eficient e si nici macar cat costa. Pentru mine o astfel de chestie este fix cum e un pc precum un om de la tara. Cam atat de analfabet sunt din acest punct de vedere.
Eu acum va las. Salutari BLOGOSFERICE (si nu STOMATOLOGICE) tuturor 🙂