Jocurile foamei – impresii

Va spuneam inainte de Revelion ca ma apucasem de Jocurile Foamei. De altfel, si terminasem primul volum. Acum am terminat toate cele 3 volume, deci pot sa spun o opinie despre intreaga poveste. Pana sa cititi acest articol, rog sa cititi urmatoarele articole, pentru a putea intelege ma bine ce voi spune in randurile urmatoare:
– articol referitor la primul volum;
– articolul referitor la film;
– articolul referitor la ecranizari (scris in deplasare).

Asadar, pe scurt, 10 observatii despre intreaga poveste:

1. Cartea este inspirata din mai multe surse (vezi articolul despre film). Ideea cu o arena unde sa se lupte unii pana la moarte nu e deloc noua. Iar ideea cu o societate dictatoriala IMPERFECTA este iarasi preluata (de exemplu, din 1984). A surprins insa modul cum au fost ele imbinate.

2. S-a picurat o poveste de dragoste. O perpetua alegere intre 2 oameni. Care ramane neterminata. Ceva deci si pentru romantici.

3. O imbinare pe alocuri ciudata intre chestii vechi (preluate chiar din istoria antica) si chestiile futuristice. De exemplu, in acea perioada se puteau folosi atat armele atomice, cat si … arcurile cu sageti. Sa nu mai zic de faza din capitoliu, unde oamenii se duceau la toaleta sa vomite ca sa poata manca in continuare din bunatati. Asta se practica la scara larga in Roma Antica.

4. Daca primul film a avut succes pentru ca s-a axat pe actiune, pe lupta din arena, volumul 2 nu mai are acelasi potential. Este multa poveste, „multa vorbaraie” (cum ar zice un amic). Volumul al treilea revine in forta, cu multa actiune. Foarte multa actiune.

5. Modul de lucru al rebelilor, sa lase districtele sa se lupte cu capitoliul, nu este bazat tot pe principiul roman DIVIDE ET IMPERA? Cea care a scris cartea nu cumva a fost pasionata de istoria Romei Antice? Intreg edificiul, Panem-ul, imi miroase a imperiu roman.

6. O referire la divinatate, mentionata si in articolul despre primul volum: daca faci ceva ce e pe placul „celui/celor de sus”, iti va pica ceva din cer. Nu stiu, eu asa o vad. Iar PICATUL DIN CER chiar imi pare o alegere potrivita.

7. Inca o data mentionez alegerea autoreai de a pune cartea exclusiv din perspectiv eroinei principale. Oricat de grav ar fi bolnava/ranita, acest lucru te duce cu gandul ca va fi salvata. Ea nu poate sa moara. Nu stiu cat de recomandata este o astfel de abordare (cum invatam pe vremuri la limba romana: narator-personaj), dar efectul este destul de ciudat.

8. Cartile sunt echilibrate din punct de vedere cantitativ. 300 de pagini, un format normal, si cu un scris nici foarte greu, nici pentru retardati. Nu stii cand trec paginile.

9. Iar zic de 2 filme pe baza unui singur volum (ultimul). Ce-o fi in capul producatorilor de film?

10. Prin vara aparusera pe net diverse opinii de genul UITE CE CARTI SE VAND IN ROMANIA! JOCURILE FOAMEI… Cine facea astfel de remarci? Pai cei care nu le citisera. Si care se laudau cu asta, zicand ca nu citesc o carte cu un astfel de nume. E foarte usor sa critici ceva. Mai ales cand nu stii despre ce este vorba.

Cam atat. NU voi dori sa spun cum se termina cartea. Spun doar ca mi-a placut. Si ca merita fiecare banut pe care l-am dat pe ea. Este o combinatie fericita de sf, actiune, aventura si romantism (indeajuns de putin incat sa nu mi se faca greata). Deci ar fi recomandabila fanilor acelor genuri, dar nu numai.

Salutari INFOMETATE tuturor si astept si parerile voastre legate de carte. Si mai ales legate de primul volum – carte vs film 🙂