Ioana Ancuta Vochin: Pana la urma teatrul nu impune. El dispune.

Ioana Ancuta Vochin: Cred ca oamenii sunt fericiti si cand plang si cand rad. Important e sa-i ajuti ca actor sa traiasca, sa-si exerseze sentimentele.

 

 

 

Emil Calinescu: Salutare și bine v-am regasit. Urmeaza un interviu special, si asta datorita conditiilor in care este luat. Dar asupra acestui lucru va veti convinge pe parcurs. Momentan voi lasa invitata mea de astazi sa se prezinte 🙂

Ioana Ancuta Vochin : Salut! Sa inteleg ca pornim procesul destainuirii?

Cu niște cuvinte mai alese, da. Asta vom face 🙂

Ok Sunt Ioana Ancuta Vochin, actrita si viitoare MARE actrita a teatrului românesc.

Cam cu asta se ocupa frumoasa actrita cand am deranjat-o eu sa-i propun interviul 🙂

Viitoare mare actriță ce acum este la mare 🙂
Dacă tot ai început asa, asa voi începe și eu: spune-ne, te rog, când ți-ai dorit prima oara sa devii actriță, când au conștientizat acest lucru? Și mai ales, de ce?

Vai… Eu mi-am dorit dintotdeauna sa ajut oamenii, sa-i fac fericiti. Si sa-i invat sa iubeasca. Si cand am fost prima data intr-un teatru prin clasa a 9-a, mi-am dat seama ca eu trebuie sa fiu pe scena, nu in sala …
… Si ca prin teatru voi reusi sa-mi implinesc dorinta, sa ajut oamenii in masa, sa-i trezesc din agonie …
… Asa mi-a venit revelatia…

 

“Cred ca prima scena din viata mea am cunoscut-o cand m-am nascut. Nasterea si moartea sunt procese care au declansata ritualul artei teatrale…”

 

Sa ii faci fericiti? Inseamna ca preferi sa joci in comedii, nu in drame? 🙂

Am crezut mereu ca sunt buna pe drame, dar am fost distribuita foarte mult in comedii. Cred ca oamenii sunt fericiti si cand plang si cand rad. Important e sa-i ajuti ca actor sa traiasca, sa-si exerseze sentimentele.

Cand ai urcat prima oara pe scena? Ce varsta aveai si care a fost spectacolul?

Cred ca prima scena din viata mea am cunoscut-o cand m-am nascut. Nasterea si moartea sunt procese care au declansata ritualul artei teatrale…
Dar ca sa-ti raspund obiectiv…Prima data am urcat pe scena in liceu si am jucat Heroides – Euripide – drama…Grecia antica
… Si acum iti raspund din Grecia … Ce coincidenta! Imi vine sa rad…

Crezi în coincidente? 🙂

Da! Cred in Dumnezeu si apoi in fiecare semn de la el. Totul se intampla pentru ca trebuie … Trebuie doar sa fim atenti la fiecare mesaj al vietii

In Dumnezeu, deci, nu in zeitati grecesti? 🙂
Sa revenim, acum, la teatru. Ai spus ca ai fost distribuita cu precădere în comedii, dar tu aveai impresia ca te potrivești în drame. Ne poți spune, dacă poți, diferența efectiva dintre o comedie și o drama? În mod oficial, teoretic, diferența ar fi doar la final, comedia trebuie musai sa aibă happy end. În mod efectiv, care ar fi de fapt diferența / diferențele dintre comedie și drama?

Cea mai reusita comedie porneste de la o drama … De pilda: Un prieten cade si tu mori de ras…cand pentru el e chiar dureros. Drama il rascoleste pe actor si in acelasi timp pe spectator…
Iar comedia ii relaxeaza pe amandoi …
…Fie drama, fie comedie, ambele trebuiesc asumate ca sa poti transmite mesajul …

Pentru un actor, unde este mai usor: in comedie sau in drama? Sau este la fel de greu in ambele? 🙂

Este la fel de greu si in acelasi timp frumos si pentru comedie si pentru drama … Mai corect spus este vorba despre procesul creatiei. Cu cat procesul este mai asumat este si mai greu…cu cat iti asumi mai mult devine totul mai frumos
… Viata, arta si oamenii ca pana la urma spectatorii conteaza … Eu pentru ei traiesc … Asta-i sensul meu in viata.

 

“Teatru de arta, teatru comercial, pana la urma teatrul este si o meserie si devine comercial automat.”

 

Teatru comercial sau teatru de arta? Care este diferenta dintre ele, din punctul tau de vedere, si pe care-l preferi? 🙂

Eu fac arta … Fiecare replica a mea este o arta, un proces. Scormon in interiorul meu pana scot ce trebuie … Noi ca oameni suntem o arta, detinem de toate … Ca actor inveti sa si folosesti ceea ce detii.

Deci nu exista nicio diferenta intre teatru comercial si teatru de arta? Sau cum ar trebui denumit opusul teatrului comercial? 🙂

Teatru de arta, teatru comercial, pana la urma teatrul este si o meserie si devine comercial automat.
Actoria in sine este o meserie … sa fim realisti …

Reformulez. Iar intrebarea nu-mi apartine, ci apartine unui critic (mi-a fost adresata mai demult): unicul scop al teatrului trebuie sa fie sa vanda bilete? 🙂

Nuuuu!!! Teatrul transmite, te ajuta sa traiesti frumos, sa fii mai bun. Cand mergi la teatru ca spectator trebuie sa te simti macar o clipa ca intr-o biserica, adica vulnerabil si sincer … Mai apoi se vand si biletele, ca actorii sunt oameni si trebuie sa traiasca.
Dar eu am jucat foarte mult si pe gratis. Pentru oameni si pentru evolutia mea.

Daca un spectacol nu reuseste sa vanda bilete, putem spune ca este un spectacol nereusit? In sens invers. un spectacol care s-a jucat, ani de zile, cu sala plina, este automat un spectacol bun, reusit? 🙂

Da sau nu…
Arta este subiectiva…

Poti detalia? 🙂

Un spectacol care nu vinde e posibil sa nu fie promovat corect. Un spectacol care vinde e posibil sa fie promovat si asumat.
Eu cred ca daca faci totul cu credinta, munca si rabdare reusesti sa si “vinzi”.

 

“la teatrul de stat iti pui tocuri ca spectator, la independent vii in adidasi”

 

Tot ca o diferenta, una pe care multi “bat moneda”, ne poti spune care este diferenta dintre teatrul independent si teatrul “clasic”, de stat? Ca actor dar, daca se poate, si ca spectator. 🙂

Buna intrebare.
Teatrul independent ii ofera actorului mai multa libertate. Dar si mai multa grija si disciplina

Mai multa libertate, dar in acelasi timp mai multa disciplina? Cei doi termeni nu sunt contradictorii? 🙂

Daca ai libertate si nu ai disciplina, te pierzi. Te dizolvi aiurea, iar produsul moare repede.

Din spectacolul Intre doua femei, un spectacol independent vazut de mine in cafeneaua Artea

Asta ca actor. Ca spectator, din scaun, cum se vede diferenta dintre cele 2 teatre? 🙂

Hm…la teatrul de stat iti pui tocuri ca spectator, la independent vii in adidasi 😂

🙂 Stii ca eu chiar imi pregatisem o intrebare legata de vestimentatia spectatorilor? Intrebarea mea suna un pic diferit, insa ma straduiesc s-o reformulez: ca actor te simti diferit cand joci in fata unui public la patru ace fata de un public venit in pantofi sport? Vestimentatia publicului influenteaza in vreun fel actorii de pe scena? 🙂

Doamneee! Nu!
Ca ator joci oricum …eu as juca si in fata unui public nud. 😂

Asta cu publicul nud stiam ca este doar un exercitiu impotriva emotiilor. Ai aplicat vreodata tehnica? :))

Inca nu. Sunt deschisa oricum.

Legat de vestimentatie, auzisem la un moment dat urmatorul argument: eleganta vestimentatiei tale, ca spectator, este o forma de respect fata de cei de pe scena. Eu, unul, sunt impotriva acestei elegante (excesive), drept urmare l-am intrebat pe acel domn: Dar ati intrebat vreodata vreun actor daca asa resimte el problema? Mi s-a zis ca nu, insa acum am ocazia sa fac asta, asa ca te intreb pe tine, reformuland intrebarea precedenta: vestimentatia eleganta a spectatorilor o receptezi ca o forma de respect fata de tine, ca actor? Si, mai ales, invers: lipsa acestei elegante o vezi o forma de lipsa de respect?

Sa vinaaaa lumea la teatru si sa plece mai bogati sufletește acasa. Tinuta pentru mine nu conteaza chiar atat de mult.
Pana la urma teatrul nu impune. El dispune.

Teatrul nu impune, ci dispune. Frumos spus. Inca o intrebare pe aceasta tema, probabil ultima: cand mergi, ca spectator, la un teatru de stat, te simti obligat/a sa te imbraci mai elegant? Te simti cumva inferior daca esti singurul/singura “casual” din sala? 🙂

Merg la teatru des, cam peste tot. Sunt dornica sa descopar aceasta meserie dim ce in ce mai mult si sa traiesc cu si pentru ea. Eu obisnuiesc sa ma imbrac comod, simplu, nu neaparat elegant, Eleganta la mine vine din atitudine.
😋

Deci un spectator care nu s-a imbracat elegant nu ar trebui sa se simta prost intre “2 cravate”, ca sa ma exprim plastic ? 🙂

Exact!!! Fii asa cum iti doresti.
Arta nu judeca

Hai sa ne intoarcem un pic in trecut, la perioada studentiei. Intrebarea, recunosc, vine “din public”. Tu ai terminat facultatea de actorie la Hyperion si nu la stat. De ce la Hyperion? Unui tanar doritor de actorie, care vrea sa urmeze o facultate de profil, ce ii raspunzi? De ce la Hyperion ori, eventual, de ce NU la Hyperion? 🙂

Eu nu am apucat deloc sa dau la stat. Am dat la hyperion si am zis ca parcurg un an si apoi dau la stat. Apoi am cumoscut o pe Rodica Mandache, profesoara mea, care m-a chinuit atat de tare pana m-a cucerit. Toata perioada studentiei mi-am petrecut-o in Teatrul Odeon.

Deci, per total, crezi ca a fost o decizie buna sa dai si, ulterior, sa ramai la Hyperion? 🙂

Cu talentul te nasti. Inveti oricum daca iti doresti. nu stiu daca a fost o decizie buna sau rea, daaaar asa trebuia sa fie. Eu sunt o fiinta norocoasa si merg pe drumul meu.

Crezi in noroc, dar si in Dumnezeu? Nu sunt doua lucruri contradictorii? 🙂

Cred in Dumnezeu si pt ca El ma iubeste, ma ajuta sa fiu norocoasa si protejata.

Legat de superstitii, trebuie sa spun una care-mi place mie, pe care am mai spus-o in cateva interviuri. Fiind ziua ta (a trecut deja de 12 noaptea), se potriveste perfect.
Asadar, in perioada antica, nu stiu exact daca-n Grecia sau in Roma (parca, totusi, Roma, dar nu conteaza), exista superstitia dorintelor sarbatoritului. Acesta avea voie sa ceara, de ziua lui, doar pentru altii, nu si pentru el. Din acest motiv, oamenii veneau cu cadouri pentru sarbatorit, urmand ca apoi sa se roage, impreuna cu acesta, zeilor. Impreuna, sarbatoritul si oaspetele, beau vin dintr-o cupa, care se chema CINSTE. De atunci este obiceiul cadourilor pentru sarbatorit, dar si CINSTEI pe care acesta o face oaspetilor. Ulterior, s-a impamantenit obiceiul sa iti pui o dorinta PENTRU TINE de ziua ta. Fiind ziua ta azi, implinind frumoasa varsta de 25 de ani, ne poti spune ce dorinta ti-ai pus? 🙂 Ne-o poti dezvalui? 🙂

Daaaaa!!!
Vreauuu sa devin cat mai cunoscuta ca sa ajut cat mai multi oameni!

Uite, acest interviu este un prim pas 🙂 Poti sa-l consideri un cadou din partea mea :))

… sa ii invat sa iubeasca …
Muuuuultumesc enoooorm!!
Esti MINUNAT!
Cel mai frumos cadou! Imi ador meseria!!

Din pacate sau din fericire, interviul nu s-a terminat 🙂 Am simtit, insa, sa pun aceasta intrebare, care teoretic ar fi trebuit sa fie ultima, pentru a semnala faptul ca este ora 12 noaptea :))

… si desi sunt in vacanta, tu m-ai activat
🤣
Lasa-l asa, ca ma mai prinzi tu!

Ar fi o problema :)) Am vreo cel putin 10 intrebari pe care nu le-am pus. Si care sunt importante :))
Macar 5 dintre ele imi dai voie sa ti le mai pun? 🙂

Hai!

Sunt insistent. N-o las deloc-deloc sa se relaxeze 😀

Pai o luam cu inceputul: zi-ne de debutul tau OFICIAL pe scena? A fost spectacolul de absolvire a facultatii sau ai mai jucat ceva, pe o scena oficiala, si in studentie? Facem abstractie de rolul jucat in liceu 🙂

Debutul meu cu adevarat a fost in Tv.

Ne poti detalia? Ce emisiune a fost, cum te-ai simtit, cum (crezi ca) a iesit? 🙂

Prima tv, Trasnitii.
A fost foarte tare, o gasca de oameni frumosi care m-au primit foarte frumos.

In spectacolul Ketchup joaca alaturi de Constantin Zamfirescu alias GOGOASE. Celalalt, din stanga ei, este un alt actor devenit celebru intr-un show tv: Iulian Ilinca alias Frankurt (din Vacanta Mare)

Urmatoarea intrebare chiar urma sa fie despre diferenta dintre teatru si platou (fie el si de televiziune). Unde te simti cel mai bine, unde ti-ai dori sa prestezi (mai mult) in viitor? 🙂
Acum stiu ca colaborezi si cu o emisiune pe TvH, daca nu gresesc.

Am invatat multe de la ei.
Da! Televiziunea te face celebru, teatrul iti vindeca sufletul.

Deci ti-ai dori sa le faci pe ambele? 🙂

Daaaa. Si film desigur. Dar le fac deja.

A treia intrebare este legata de locatie: ai spus ca ai stat in studentie foarte mult in Teatrul Odeon. Stiu, de asemenea, ca spectacolele in care joci, momentan doar doua, se joaca in diverse locatii. Spune-mi cat de importanta este LOCATIA unui spectacol pentru un actor, exista ACASA pentru un spectacol sau el, pur si simplu, poate fi jucat la fel oriunde? 🙂
Si, daca pentru tine, este important sa ajungi sa joci pe scena unui teatru mare, este un tel de-al tau? 🙂

Un actor bun joaca oriunde, un actor norocos are un loc al lui.

Si al tau care ar fi? 🙂

Conteaza foarte-foarte mult locul. Eu deocamdata ma impart pentru ca am multe proiecte.
Sunt ca un nomad fericit, dar in viitorul apropiat vreau echilibrul unui locsor al meu.

O problema destul de intens dezbatuta in ultima vreme: aplauzele spectatorilor la teatru. Spune-ne, te rog, din ambele perspective: cum resimtit tu aplauzele ca actor dar si cum le resimti ca spectator? Ai aplaudat de fiecare data, la finalul fiecarui spectacol?Sau o faci doar atunci cand TI-A PLACUT spectacolul? Acum cateva saptamani, la inceputul unui spectacol, regizorul a simtit nevoia sa roage publicul sa NU aplaude daca NU ii place spectacolul. De atunci, de la acea faza, am tot asteptat momentul prielnic sa intreb un actor cum e cu aplauzele astea 🙂

Ca actor, aplauzele ma fac sa ma simt ca o regina.
Ca spectator avizat…de multe ori nu am aplaudat … atunci cand am simtit subestimata aceasta meserie

Ai simtit ca de multe ori aplauzele sunt din inertie? Ca spectatorilor de fapt nu le-a placut spectacolul, dar aplauda pentru ca asa o fac ceilalti?

Da! Efectul turmei!

Ai vrut vreodata sa te faci profa? Daca da, iti va placea provocarea mea. Daca nu, va trebui sa joci un rol pe care, pana acum, nu ti l-ai dorit (inca?). 🙂

Profa… am lucrat multa vreme cu copii … ma pot numi si profa!

Acum va trebui sa faci partea neplacuta a meseriei: sa dai note. De fapt, una singura, iar nota o vei acorda INTERVIULUI ca ansamblu, dar si intervievatorului si, daca doresti, intervievatei. Ce a avut, ce nu a avut, ce i-a lipsit, ce ar trebui sa aiba un eventual viitor interviu? 🙂 Si vezi ca daca e nota mica va trebui sa accepti la toamna o re-examinare 😉

Atunci dau o nota mica …
Pentru ca a fost foarte bun interviul si mai vreau!
10!
Pentru ca m-ai lovit unde ma doare si ma bucur.
… Nu stiu cum, dar intrebariile m-au ajutat sa ma descarc!!!

Cand se pregatea si ea sa plece … 🙂

Si, totusi, mai sunt 2 “amanunte”. Nu am terminat. Primul este penultima intrebare CLASICA a interviurilor mele. Ea suna cam asa: ce ai mai intreba-o pe Ioana Ancuta Vochin daca ai fi in locul meu? Conditia este sa si raspunzi la aceasta intrebare.

Daca as face compromis pentru meseria asta.
Raspuns: Nuuu! Am primcipii si imi place sa muncesc pentru visul meu!

Desi mai aveam inca p-atatea intrebari, interviul se termina aici. Frumoasei mele intervievate ii urez la multi ani la implinirea frumoasei varste de 25 de ani si cat mai multe impliniri pe toate planurile.
Totusi, desi in general intervievatilor le cer sa transmita un mesaj cititorilor EmilCalinescu.eu ori sa gaseasca un slogan pt promovarea interviului, tie, in cuvantul de incheiere, iti voi cere altceva. Ideea, din pacate pt mine, mi-a fost sugerata din public, dar inspirata dintr-un alt interviu. Asadar, avand in vedere ca joci in spectacole de comedii si ca faci oamenii sa rada, va trebui sa spui bancul tau preferat … CU BLONDE! 😀 Pietrele, grecesti sau nu, le vei da la viitoarea intalnire! 😀

Il va folosi? Nu-l va folosi?

Multumeeesc dim suflet!
Doamne ajuta!
Mi-ai facut o bucurie
banc…

(daca te puneam sa zici bancul inainte de nota nu mai luam nota 10 😀 )

Care e difereta dintre o blonda inteligenta si una mai putin inteligenta?
Radacina neagra a parului!
😂😂😂😂

Hai, ca am supravietuit: si eu, si ea! Aceasta a fost, dragii mei, Ioana Ancuta Vochin 🙂

Comments

comments

One thought on “Ioana Ancuta Vochin: Pana la urma teatrul nu impune. El dispune.

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !