Interviurile #TIFF2014 – „Luiza Parvu, regizor de film printre multe altele”

„Luiza Parvu, regizor de film printre multe altele.”

 

Emil Calinescu: Salutare si bine v-am regasit la Interviurile #TIFF2014 Planul meu este de cel putin 3, acesta este al II-lea, sper ca il voi indeplini si chiar depasi. Ca de obicei, imi voi lasa intervievata mea sa se prezinte. 🙂

Luiza Parvu: Luiza Parvu, regizor de film printre multe altele.

 

Credit Foto: Toma Peiu

 

Emil Calinescu: Hai sa incepem cu subiectul care arde: TIFF. Al catelea TIFF a fost pentru tine?

Luiza Parvu: Nu-mi aduc aminte exact numarul – cred ca al saselea TIFF.

Emil Calinescu: La toate celelalte ai avut filme in concurs? Sau e prima oara cand esti in calitate de participant?

Luiza Parvu: Prima oara cand am fost la TIFF am participat la Let’s go digital, atelierul pentru liceeni organizat de TIFF. Asta era in 2005. Apoi am fost in anul urmator ca sa vad filme. Eram in anul I la Media Pro si am fost impreuna cu colegii mei. Iar urmatoarele 4 dati am fost cu filmele mele in competitie: Aniversarea, Draft 7, My Baby si anul acesta cu O lume noua.

Emil Calinescu: Pe cand cu un lungmetraj in competitie? Sau te vei axa in continuare pe scurtmetraje?

Luiza Parvu: Asa cum am glumit la Q&A, dupa prima proiectie a filmului O lume noua, sper ca acest scurtmetraj sa fie ultimul inainte de primul meu lungmetraj. Imi doresc foarte mult sa incep sa-mi pregatesc lungmetrajul de debut, deoarece simt ca am invatat foarte multe de-a lungul acestor ani in care am facut 10 scurtmetraje si in care am adunat in jurul meu o echipa foarte frumoasa si bine pregatita cu care sunt sigura ca pot realiza un lungmetraj bun. Daca va fi sau nu in competitie, nu am de unde sa stiu, dar pot sa spun ca in fiecare an urmaresc cu interes selectia lui Mihai Chirilov.

 

 

Emil Calinescu: Hai sa vorbim despre scurtmetrajul tau, O lume noua. Cum ti s-a parut ca a fost primit?

Luiza Parvu: Eu cred ca a fost primit foarte bine! Aveam emotii inainte de prima proiectie, mai ales ca povestea personajelor noastre provine din Transilvania. Oamenii au venit la noi dupa proiectii si ne-au felicitat. Mi-a placut foarte mult ca cele doua proiectii au fost cu salile pline si ca reactiile au fost diferite: la Florin Piersic, pentru ca a fost o proiectie de seara, oamenii au fost mai relaxati, au ras la glumite si au intrat in poveste treptat, pana cand s-a facut liniste totala, iar dimineata, la Victoria, lumea a fost atenta si a perceput instantaneu atmosfera filmului. Imi place ca fiecare vizionare este diferita in functie de sala in care e proiectat filmul, de spectatori, sau de ora, si asta face ca fiecare intalnire a filmului cu publicul sa fie un soi de premiera.

 

„Sincer, mie mi se pare ca oricare dintre filme ar fi putut castiga premiul.”

 

Emil Calinescu: Sau poate in cazul celei de-a doua proiectii cativa (multi, putini) erau la a II-a vizionare si au putut fi mai atenti la poveste. Poate din acest motiv s-a simtit altfel vizionarea.

Luiza Parvu: Poate. Nu am de unde sa stiu asta. Oricum fiecare proiectie este diferita si am foarte multe de castigat din ascultarea reactiilor salii.

Emil Calinescu: Crezi ca merita sa castige scurtmetrajul tau? Sau Sa mori de dragoste ranita si-a meritat premiul?

Luiza Parvu: Cred ca importanta este selectia, mai ales ca anul asta la TIFF au concurat doar 8 scurtmetraje romanesti. M-am bucurat sa le vad pe toate. Sunt foarte bune si foarte diferite intre ele asa ca imi imaginez ca juriul nu a avut o misiune usor de indeplinit. Sincer, mie mi se pare ca oricare dintre filme ar fi putut castiga premiul.

Emil Calinescu: Spune-ne, acum, cum ai ales actorii. Olimpia Melinte a venit la TIFF cu 3 filme, 2 lungmetraje si scurtmetrajul tau, toate foarte bine primite. Cum i-ai ales, cum au fost filmarile cu ei si daca ii vizezi si pentru alte proiecte viitoare?

Luiza Parvu: De cand am cunoscut-o pe Olimpia am simtit ca avem o legatura cu totul aparte. Este o actrita si o persoana minunata si, daca s-ar putea, as lucra la toate filmele cu ea. De cand am discutat ideea filmului cu Toma si dupa ce el a scris primul draft de scenariu, m-am gandit ca Olimpia e cea mai potrivita pentru rol. Ea are un amestec de adolescenta luminoasa si femeie matura, puternica, exact ce cautam eu pentru personajul Anei. De asemenea, pentru ca Olimpia este o actrita nu doar talentata, ci si foarte muncitoare si constiincioasa, este foarte usor sa lucrezi cu ea. Intelege foarte repede ce vrei de la fiecare moment si doreste sa se ‘duca’ emotional in cele mai intunecate colturi ale mintii. Este o actrita desavarsita care, cred eu, o sa tot faca roluri memorabile. Pe Florin l-am cunoscut in New York, inainte de a scrie scenariul, si ne-am dat seama ca ar fi perfect pentru rolul lui Petru. Am si conceput personajul cu el in minte asa ca ne-am bucurat ca a acceptat rolul. Dupa ce a citit scenariul si am inceput sa discutam despre el, i-am zis sa-si lase barba. A facut asta, si, mai mult decat atat, s-a documentat pentru rolul lui de cizmar de la 1908, a citit povestile oamenilor de atunci si si-a construit treptat un personaj complex, remarcabil. Ma bucur tare mult ca l-am ales pe el. Sper sa-l vada si alti regizori si sa-l distribuie in filmele lor. Este un actor cu un mare potential, foarte inteligent si muncitor, care merita sa joace in cat mai multe filme si sa fie vazut de public. Eu, una, cu siguranta as mai lucra cu el, cu prima ocazie.

 

Un #Selfie cu Olimpia Melinte dupa filmul #Selfie 🙂 Ca sa stiti despre cine este vorba si ca sa va anunt ca ea va fi urmatoarea intervievata 🙂

 

Emil Calinescu: Celelalte 2 filme ale Olimpiei Melinte proiectate la TIFF, Canibal si #Selfie, le-ai vazut? Ce parere ai despre ele si, in special, despre rolurile pe care le joaca Olimpia?

Luiza Parvu: Nu le-am vazut inca, asa ca nu pot spune nimic despre ele. Stiu cate ceva despre ele din cate am citit pe internet si din povestile Olimpiei asa ca sunt curioasa sa le vad la cinema, luna aceasta.

Emil Calinescu: Spune-ne, atunci, ce filme ai mai vazut la TIFF, in calitate de simplu spectator? Recomanda cititorilor mei 3 filme vazute de tine in aceasta editie a TIFF-ului.

Luiza Parvu: Am vazut Stockholm, Povestea mortii mele, Closer to The Moon, The Notebook, Un ultim an in 114 zile, Boyhood, Spuma zilelor, Tom la ferma. Toate sunt filme bune, in fiecare dintre ele am descoperit cate ceva nou si nemaivazut asa ca le recomand pe toate. Stockholm (Rodrigo Sorogoyen) pentru ca este un film de debut in doua personaje, foarte bine jucat, surprinzator si captivant, Povestea mortii mele (Albert Serra) pentru ca este despre Casanova si Dracula, filmat pe jumatate la Viscri, este o dementa vizuala nemaivazuta despre seductie si putere, Tom la ferma pentru ca este regizat de Xavier Dolan, cel mai tanar mare regizor al momentului – este un film foarte bine tinut in mana, curajos, fermecator despre vizita unui tanar din Montreal la ferma familiei iubitului sau, care tocmai a murit.

Emil Calinescu: Spune-ne, acum, cum crezi ca s-a schimbat TIFF-ul in 6 ani? TIFF-ul, in particular, dar si Clujul, in general? Este acelasi precum cel gasit de tine la prima ta venire? Sau este cu totul altul, schimbat (in bine sau in rau)?

Luiza Parvu: Eu cred ca totul se schimba odata cu trecerea timpului, si noi, si festivalul, si Clujul. Nu as mai avea cum sa gasesc festivalul si Clujul asa cum le-am descoperit in 2005. Cred ca TIFF-ul este un festival din ce in ce mai mare, din ce in ce mai bun si mai important in tara si in strainatate, dar cred ca spiritul lui reuseste sa ramana tanar, asa cum reusesc si Mihai, Tudor, Oana si colegii lor din echipa festivalului. Clujul imi rezerva mereu surprize. Poate asta are legatura si cu atmosfera lui de oras universitar. TIFF-ul ma ajuta in fiecare an sa descopar locuri noi, fiecare cu povestile sale si mi se pare ca festivalul impulsioneaza procesul de reinventare, de redescoperire al Clujului si clujenilor.

 

Dupa a II-a proiectie a filmului O lume noua, de la TIFF 2014

 

Emil Calinescu: In afara de TIFF, la ce festivaluri de film din Romania ai mai fost? AI vizitat festivalurile bucurestene, B-est/B-IFF, Dakino, Next? Daca da, in ce calitate: simplu spectator sau participant?

Luiza Parvu: Pana acum am fost la toate editiile NexT mai putin ultimele doua, pentru ca am fost in New York. Am fost si ca spectator, am si lucrat in departamentul video, am avut si filme in sectiunea Festival Friends. E un festival cu o selectie foarte buna care sper sa aduca cat mai multi spectatori in cinema. Am lucrat si la Anim’est, un alt super festival din Bucuresti, cel mai mare si important festival de animatie din Europa Centrala si de Est, am fost la ALTER-NATIVE, in Targu Mures cu Draft 7, la Anonimul cu My Baby, la Timishort cu Draft 7 si My Baby si la multe alte festivaluri mai mici. Ca spectator am fost la majoritatea festivalurilor de film din Bucuresti, pana acum 2 ani, cand am plecat la New York.

 

„As vrea ca filmul de absolvire sa fie un lungmetraj, co-productie internationala, pe care sa-l filmez si in Romania si in Statele Unite. Sper ca va iesi un film bun care sa fie distribuit si acolo.”

 

Emil Calinescu: Ai plecat la New York? Cu ce ocazie si cu ce te ocupi acolo? Sa ne asteptam, cat de curand, la un film, eventual lungmetraj, filmat in America, cu actori americani si distribuit de o celebra casa de distributie de peste ocean?

Luiza Parvu: Fac un master in film la Tisch School of the Arts, din cadrul New York University. Am o bursa de studii pentru programul asta care dureaza 3 ani. Am terminat primii doi ani, O lume noua fiind filmul meu de anul 2, o co-productie Romania, Ungaria, SUA, filmat acolo cu o echipa de studenti din multe colturi ale lumii, cu resurse independente – o campanie de crowdfunding, sponsorizari in fonduri si servicii din partea unor oameni generosi si fonduri proprii. As vrea ca filmul de absolvire sa fie un lungmetraj, co-productie internationala, pe care sa-l filmez si in Romania si in Statele Unite. Sper ca va iesi un film bun care sa fie distribuit si acolo. Este foarte greu sa fii distribuit in SUA. Doar 2 % din filmele independente americane sunt distribuite in cinema.

Emil Calinescu: Vreun proiect in viitorul apropiat ai? Eventual un alt scurtmetraj?

Luiza Parvu: Proiectul de viitor este lungmetrajul. Trebuie sa incepem o documentare serioasa si apoi sa scriem scenariul. Urmeaza cel putin 3 ani de pregatiri.

Emil Calinescu: Te-a tentat vreodata sa JOCI intr-un film? Sa vezi cum este si de cealalta parte a baricadei?

Luiza Parvu: Nu. Imi place foarte mult sa fiu in spatele camerei de filmat. Am jucat in cateva exercitii de regie la scoala, care m-au ajutat sa inteleg mai bine prin ce trec actorii cand sunt filmati si cum ar trebui sa comunic cu ei.

Emil Calinescu: Teatrul te-a tentat? Sau te-ai axat dintotdeauna pe film?

Luiza Parvu: Nu m-a tentat niciodata teatrul. Imi place filmul si nu neaparat filmul care se apropie de teatru, ci, mai mult, cel care se apropie de poezie si muzica precum si imbinarile dintre filmul de fictiune si documentar. Imi plac filmele realiste, poetice, ingenioase, curajoase, stilul de joc firesc, imbinarile stilistice, observarea comportamentului uman si redarea unei viziuni asupra conditiei umane care are complexitati si „adancimi” care ii sunt accesibile numai cinemaului – datorita naturii sale de „creuzet” de forme de creatie, de document al unui timp si spatiu unic. Cred ca aparatul de filmat are puterea sa ne vada asa cum suntem si nu neaparat asa cum ne-ar placea sa fim vazuti, si asta mi se pare, de pilda, o diferenta fundamentala intre actoria de teatru si cea de film.

Emil Calinescu: Spune-ne acum filmul tau preferat All-time (daca ai asa ceva). Si de ce anume este acel film BEST OF THE BEST.

Luiza Parvu: Nu exista un BEST OF THE BEST. Imi plac filmele care cauta sa exprime in moduri originale anumite emotii, sa transmita anumte stari sau sa-ti ofere o anumita experienta. Paradoxal, in acest „mediu al minciunilor” eu caut sinceritatea cu care regizorul spune povestea. Daca simt o urma de falsitate sau de dorinta de a ma insela cu ceva, nu pot sa iau in serios filmul. In primul rand caut aceasta autenticitate si acest adevar din spatele filmelor prin urmare nu am un film preferat, sau un anumit gen care-mi place. Cred ca sunt multe feluri de a face cinema, care pot fi la fel de autentice pentru mine: de la filme culte, clasice, ‘de festival’, pana la blockbustere. Niste nume: Lynch, von Trier, Dumont, Kar Wai, Martel, Kiarostami, Cassavetes, Coen, Kaufman, Gondry, Scorsese, Dolan, Refn, etc.

Emil Calinescu: Zi-ne de cinematografia romaneasca: iti placea noul val sau preferi filmele de dinainte de 89? Spune-ne care-s principalele ei calitati, dar si care sunt principalele ei defecte. Si, daca se poate, da-ne 2 exemple: unul de ASA DA, dar si un ASA NU (un film care sa serveasca drept exemplu negativ). Si, tot aici, spune-ne daca observatia conform careia IN ROMANIA SE SCURTMETRAJELE PRODUSE SUNT, CALITATIV, PESTE LUNGMETRAJE, ESTE SAU NU ADEVARATA?

Luiza Parvu: Cred ca filmului romanesc ii lipseste traditia, o „scoala” in sensul unei comunitati, al unui consens de viziuni in explorarea teritoriului cinematografic. Inainte de ’89 au aparut cineasti ca Pintilie sau Ciulei, Iliu, Pita sau Daneliuc – mai degraba exceptii intr-un peisaj destul de arid si fara personalitate. Reconstituirea, Padurea spanzuratilor, La moara cu noroc, Nunta de piatra sunt filme formidabile si exercitii de sinceritate cinemateografica remarcabila, pentru sistemul in interiorul caruia au fost produse. Cel mai important lucru pe care l-a facut Noul Cinema Romanesc de dupa 2001 – cat se poate de eterogen el insusi – a fost faptul ca a recuperat niste „povesti adevarate”, ca a iesit din zona de confort in care, conform traditiei americane, cinematograful mainstream isi „creste” publicul, rasfatandu-l cu lumi imaginare menite sa il distraga de la propriile angoase si temeri. Eu cred ca filmele pot ajuta oamenii sa lupte cu propriile temeri, sa le recunoasca si sa le depaseasca, si nu doar sa le ascunda sub pres. De asta, indraznesc sa spun ca filme ca Moartea domnului Lazarescu, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu sau 4 luni, 3 saptamani si 2 zile ar trebui studiate in scoli si licee. „Asa nu”? Filmele care nu isi propun decat sa le bage popcorn pe gat spectatorilor. Si cele facute pentru a justifica niste finantari de la CNC – ale caror titluri nu merita nici macar mentionate, si care, din pacate, „polueaza” in continuare filmul romanesc si continua sa indeparteze spectatorii „nevinovati” de filmul romanesc. Cat despre scurtmetraje, constrangerile formei (care tin mai ales de durata si de posibilitatile restranse de distributie) ofera, paradoxal, mai multa libertate: riscurile fiind mai mici, in scurtmetraj poti experimenta, poti risca mai mult decat in lungmetraj, pe care, de regula, esti nevoit sa il faci mult mai calculat, mai „rational”… e un proces mai liber, insa care iti si impune un soi de „condensare” cinematografica, narativa si stilistica.

 

 

Emil Calinescu: Spune-ne, acum, despre scurtmetraje. Cum ar putea ele ajunge in cinemauri? Te-ai gandit sa grupezi scurtmetrajele tale (o parte sau chiar toate) intr-un grupaj care sa ruleze in cinematografe, eventual sub titlul Luiza Parvu Shorts? Ori, poate, sa va grupati mai multi regizori si sa ruleze un grupaj de scurtmetraje. Sunt multi cei care ar dori sa le vada si au aceasta ocazie doar la festivaluri, si acelea doar in anumite orase (Bucuresti, Cluj, Targu Mures)…

Luiza Parvu: Cred ca scurtmetrajele ar putea fi grupate si lansate in cinema ca omnibusuri. Din pacate eu nu pot grupa scurtele mele pentru a le lansa in cinema deoarece filmele pe care le-am facut in Romania au fost produse in UNATC (facultatea de film) si ele sunt niste produse care nu pot fi comercializate. Teoretic ele sunt produse ale sistemului de invatamant de stat, finantate de Ministerul Educatiei, si servesc examenelor noastre. Nu au acelasi statut ca filmele produse de catre case de productie particulare. Studentii nu au drepturi pe filmele facute in scoala, nu le pot da la televiziuni, nu le pot distribui in cinema, nu le pot edita pe DVD-uri care sa se gaseasca in librarii. Singurul drept este acela de a-l inscrie la festivaluri si a-l proiecta in felul acesta. Nu asa stau lucrurile cu O lume noua, ale carui drepturi de distributie le detinem noi (Root Films, casa de productie pe care am infiintat-o impreuna cu Toma Peiu), pentru care ne gandim in perioada aceasta la fel de fel de solutii de distributie. Mai trebuie spus ca in Romania, HBO a fost mult timp singura televiziune la care au putut fi urmarite filme de scurt metraj. Ma bucur ca cei de la Shorts TV, un canal TV dedicat filmelor scurte ,au intrat in grilele operatorilor de cablu din tara, anul trecut. Sper ca scurtmetrajul sa inceapa sa-si gaseasca mai usor drumul catre marele public din Romania, insa in conditiile legislatiei actuale asta nu va fi posibil decat printr-un efort concertat al producatorilor de scurtmetraje mai mult sau mai putin independente.

Emil Calinescu: Crezi ca in cariera de regizor femeile isi fac mai greu loc, in tara sau in strainatate? Consideri ca alti regizori, barbati, au reusit mai usor sa se afirme? (intrebare venita din public)

Luiza Parvu: Cred ca in aceasta meserie de multe ori barbatii se fac mai usor ascultati. Ceea ce nu inseamna ca, odata ce a demonstrat ca are ceva de spus si o poate spune bine, o femeie nu va fi ascultata … in definitiv filmele pe care le faci sunt importante si ele vorbesc cel mai bine. Ca femeie, iti trebuie, poate, o „supradoza” de incredere si motivatie, ca sa ajungi sa le faci. In cinema-ul independent e mai putin important daca esti barbat sau femeie, dar in industria de film mainstream sau in publicitate pare ca producatorii au mai multa incredere in barbati – nu am avut de-a face prea mult cu domeniile respective, insa statisticile sunt graitoare.

 

„Am citit interviul ei (al Laurei Lazarescu) chiar atunci cand a fost postat si mi-a placut faptul ca ai ales-o pe ea, avand in vedere ca meseria ei, cea de sound designer, e prea putin cunoscuta publicului, chiar si pentru cinefili sunetul e o dimensiune „misterioasa” a filmului.”

 

Emil Calinescu: Hai sa ajungem un pic in lumea bloggingului: esti la curent cu aceasta lume? Cunosti, personal, vreun blogger? Frecventezi in mod constant anumite bloguri? Daca da, spune-le public, sa aflam si noi de ele.

Luiza Parvu: Sincer, sunt foarte deconectata de lumea blogurilor. Il mai citesc din cand in cand pe Cristi Marculescu (marculescu.ro – mai nou).

Emil Calinescu: Acum o intrebare legata de blogul meu: prima persoana care a dat interviu aici a fost Laura Lazarescu, una dintre membrele echipei filmului O lume noua (cu care am inteles ca ai mai colaborat si cu alte ocazii). Ne-o poti caracteriza, pe scurt, pe Laura, cat si interviul dat de ea (daca l-ai citit)?

Luiza Parvu: Laura e o persoana minunata, o sunetista foarte talentata si muncitoare, foarte optimista si debordanta de energie pozitiva, cu care e o placere sa lucrez de fiecare data. Am lucrat pentru prima data cu ea in 2010, pentru Draft 7, iar la colaborarile noastre ulterioare, pentru My Baby si O lume noua mi-au lipsit mult orele petrecute in studio alaturi de ea, din pacate a trebuit sa lucram de la distanta. Vom lucra cu siguranta impreuna mult timp de acum incolo. Am citit interviul ei chiar atunci cand a fost postat si mi-a placut faptul ca ai ales-o pe ea, avand in vedere ca meseria ei, cea de sound designer, e prea putin cunoscuta publicului, chiar si pentru cinefili sunetul e o dimensiune „misterioasa” a filmului.

Emil Calinescu: Haide sa intram un pic in lumea cartilor. Ne spui ce carti preferi, care este cartea ta preferata, care este ECRANIZAREA ta preferata si, la rugamintea unui amic, spune-mi ce carte ti-ai dori sa fie ecranizata (eventual s-o ecranizezi chiar tu)?

Luiza Parvu: Cartea si ecranizarea preferata: Insuportabila usuratate a fiintei (Milan Kundera / regia Philip Kaufman). De cele mai multe ori, ajung la carti prin filme. Adica, de multe ori, vad filmul inainte si apoi citesc cartea. Sunt cateva ecranizari care mi-au placut, printre ele, No country for old men, Fight Club, Clockwork Orange, High Fidelity, L’ecume des jours, Padurea Spanzuratilor, La moara cu noroc. Am vazut si foarte multe ecranizari care nu mi-au placut si probabil in cazul acelor filme ar fi fost mai bine sa nu citesc cartile inainte… Atonement, Fever Pitch, Femeia in rosu. Astept inca ecranizarea dupa Un veac de singuratate.

Emil Calinescu: Tocmai fu ziua ta pe 7 iunie, cand ai implinit 28 de ani. Ne spui cu ce ganduri la implinirea acestei frumoase varste? Si un la multi ani, cu intarziere, din partea mea.

Luiza Parvu: Cu fiecare an implinit (incheiat?) ma gandesc din ce in ce mai mult la viitor si la responsabilitati. O lume noua tocmai a fost terminat –  cu cateva zile inaintea proiectiei de la TIFF, adica si a zilei mele de nastere, si acum trebuie sa ma ocup de prezentul si viitorul lui – ceea ce implica atat traseul lui festivalier, cat si alte posibile tipuri de distributie. Stau putin timp in tara si am de alergat dupa tot soiul de acte, birocratii… Pe termen mediu, sunt multe lucruri de facut / schimbat in Romania si imi place sa ma gandesc la anii acestia pe care i-am petrecut si pe care urmeaza sa ii petrec in afara tarii ca la un soi de „investitie”, de experienta de invatare pe care o facem pentru momentul in care ne vom intoarce aici. Eu cred ca, intr-o tara ca Romania, toti cei care pot face lucrurle sa avanseze au responsabilitatea de a o face. Asta imi doresc, la 28 de ani: sa fac ceva important pentru lumea in care traiesc. Si, bineinteles, pentru cinema.

Emil Calinescu: Tot legat de acest subiect: Esti nascuta in frumosul oras numit Craiova. Ne spui cum e cu „mandria de a fi oltean/ca”. O intrebare ca de la oltean la olteanCA

Luiza Parvu: Nu prea stiu ce inseamna „mandria de a fi oltean”, ma intereseaza mai mult ideea de identitate decat patriotismul local. Ma bucur ca m-am nascut intr-o familie minunata din cartierul Brazda lui Novac, ca am mers la niste scoli bune, Scoala nr. 2, Liceul Carol I, unde am avut profesori dedicati, colegi si prieteni foarte misto, cu care inca ma intalnesc, ca am avut unde sa merg la teatru si sa vad filme, apoi sa cunosc oameni ca mine, pasionati de film sau teatru, alaturi de care am crescut in anii de liceu, inainte de a pleca din oras. Pentru toate astea, sunt recunoscatoare. Ma bucur ca am avut norocul de a intalni oameni deosebiti, care sa imi imbogateasca toate etapele vietii mele de pana acum – in Craiova, Bucuresti sau New York.

 

 

Emil Calinescu: Penultima intrebare este deja clasica in interviurile mele: ce intrebare i-ai mai adresa Luizei Parvu daca ai fi in locul meu? Si conditia este, bineinteles, sa si raspunzi la ea. Si sa ne spui de ce ar fi importanta acea intrebare.

Luiza Parvu: Intrebarea este: Cum reusesti sa faci un film fara sa ai multi bani si fara finantari publice? Raspunsul: De multe ori atunci cand apare un film, ies in fata 2-3 oameni dintre cei care l-au facut (de cele mai multe ori regizorul, producatorul, scenaristul, actorii). Nu am facut niciunul dintre filmele mele de pana acum de una singura. Vreau sa mentionez ca, pe langa oamenii pe care i-ai vazut pe scena, la Cluj (actorii, scenaristul Toma Peiu si scenografa Adriana Racasan, alaturi de care am produs filmul, co-producatorul Mihai Penisoara, producatorul asociat Dan Chisu), in spatele filmului O lume noua au fost mult mai multi oameni (peste 100), prieteni mai vechi sau mai noi, oameni-minune care fac posibila existenta acestui film. In primul rand, parintii nostri (ai mei si ai lui Toma) care, desi nu sunt oameni bogati, ne-au sustinut mereu si au avut incredere in alegerile noastre de viata. Sprijinul lor neconditionat e mai important decat orice avere. Bunicii lui Toma ne-au oferit povestea de la care a plecat ideea filmului, apoi au contribuit inclusiv financiar la realizarea lui si au batut drumul pana la Cluj pentru a vedea filmul in sala de cinema. Sanda si Liviu Clejan, care ne tin loc si de parinti, si de bunici, in New York si fara de care probabil toata experienta noastra americana ar fi aratat cu totul altfel. Co-producatorii nostri maghiari, Andras Muhi si Gabor Ferenczy, de la studioul FocusFox din Budapesta, si cei de la MDV Audio Studio din Bucuresti, studioul lui Mihai Orasanu, care ne-au ajutat sa facem filmul sa arate si sa sune pe cat de bine se poate, cu ajutorul domnului Caius Rapanu, care a inteles nevoile de post-productie ale acestui proiect complicat si ne-a sarit in ajutor prompt si neconditionat. Bogdan Apetri, regizorul, operatorul, producatorul si profesorul roman de film de la New York, care a fost alaturi de noi la orice ora din zi si din noapte, cu camera de filmat si obiectivele lui, cu sfaturi si pareri constructive atunci cand aveam dileme. Apoi, bineinteles, echipa de filmare din New York, in frunte cu directorul de imagine Shan Jin; echipa de la Bucuresti – scenografa Lulu Petrescu, sound designerul Laura Lazarescu-Thois, monteurul Tudor D. Popescu; echipa de la Budapesta, foarte dedicata si atenta – coordonatoarea de post-productie Erika Kocsky, technical supervisor-ul Peter Molnar, coloristul Adam Halasz. Tudor si Oana Giurgiu, care au facut posibile lucruri pe care institutii ale statului roman nu le-au putut face. Mihai Chirilov, a acordat primul mare vot de incredere acestui film si ne-a dat sfaturi foarte utile. Corneliu Porumboiu, Ozana Oancea si Sam Ishii Gonzales ne-au ajutat, si ei, cu sfaturi si pareri din care am invatat multe despre filmul nostru. Lavinia Gliga, Cristian Lupsa, Mihnea Maruta, Raluca Papanicoglu, Renate Roca-Rozenberg, Gloria Sauciuc, Andreea Tarau, Raluca Bugnar, Iulia Blaga, Florina Pop si multi alti jurnalisti si specialisti in relatii publice din tara au avut, de asemenea, incredere neconditionata in proiectul nostru si ne-au ajutat sa dam sfoara in tara despre el. Ileana Cecanu de la Freealize si Jack Feinberg ne-au sustinut decisiv pe ultima suta de metri a campaniei de strangere de fonduri, si au contribuit decisiv la faptul ca noi am reusit sa terminam de filmat un scurtmetraj foarte greu pe produs. Pe langa ei, alti 90 de oameni ne-au oferit mult mai mult decat bani, „girand” campania noastra – fiecare dolar, fiecare „share”, fiecare „like”pe Facebook au fost esentiale. Deloc in ultimul rand, n-am prea avut cazia sa vorbesc despre el pana acum, dar m-am bucurat sa pot lucra cu Ioan Ardelean, al treilea actor din distributia filmului nostru – in care am gasit multa disponibilitate, o vointa de fier si mult talent. M-am bucurat sa il cunosc pe Grigore Lese, la Cluj, care nu doar ca ne-a oferit noua si actorilor nostri o coloana sonora care sa ne ajute sa intelegem mai bine fibra personajelor noastre, in pregatirea filmului, din care „Bata-te, America, bata” a fost alegerea evidenta pentru genericul de final al filmului, ci ne-a dat si ocazia uneia dintre cele mai memorabile cafele baute vreodata. Foarte multi romani din diaspora au dat vorba mai departe sau au contribuit direct la facerea filmului. Filmul independent exista numai datorita acestor oameni.

Emil Calinescu: Interviul a ajuns la final. Este timpul sa-l evaluezi. Spune-mi cum ti s-a parut, cum ti s-au parut intrebarile, cum te-ai simtit, ce a avut in plus, ce i-a lipsit. Cum ti se pare ideea interviurilor pe chat? Comparativ cu interviul Laurei al tau cum este? Si, la final, daca se poate, ca la scoala, ii poti acorda o nota.

Luiza Parvu: Iti multumesc pentru interviu! Ma bucur de fiecare data cand am ocazia sa impartasesc gandurile si experientele din spatele filmelor pe care le-am regizat si cred ca e important sa fac asta pe cat mai multe canale si in feluri diferite. Chiar daca inca mai sunt in scoala, chestia asta cu notele nu mai e relevanta pentru mine. In plus, sesiunea s-a terminat, asa ca nu cred ca e cazul sa dau acum note.

Emil Calinescu: Multumesc, Luiza, pentru raspunsuri. Multumesc tuturor pentru ca ati citit interviul. La multi ani inca o data, Luiza, si impliniri pe toate planurile. Ca de obicei, cuvantul de final apartine intervievatei: ce transmiti cititorilor Emilcalinescu.eu (intai si intai: de ce ar trebui sa citeasca acest interviu). Eu v-am lasat, salutari CINEFILE tuturor! Luiza Parvu, ai legatura.

Luiza Parvu: Cinemaul romanesc are nevoie de spectatori care sa vina la cinema si sa duca vorba mai departe despre filmele noastre. Numai mergand la cinema / cumparand DVD-uri / urmarind filme romanesti noi la TV veti putea ajuta productia de film din Romania sa creasca si sa se diversifice!