Interviul saptamanii – Diana Gavrila: Imi place in special aceasta traditie a ta de a lua bloggerilor interviuri cu ocazia zilei de nastere si sunt mereu curioasa sa vad ce intrebari interesante mai gasesti.

„Fantasy World descrie exact ce imi doresc, o lume speciala care sa ma reprezinte.”

Emil Calinescu: Salutare si bine v-am regasit la un nou interviu. Ca de obicei, imi voi lasa invitata sa se prezinte.

Diana Gavrila: Buna, Emil si buna tuturor! Numele meu este Diana Gavrila, persoana din spatele blogului Fantasy World, de aceea poate ma cunoasteti ca Diana sau Dreams*Link. In prezent sunt studenta la Facultatea de Medicina din Brasov, dar visele mele se intind mult mai departe, deoarece imi place de asemenea sa scriu si sa comunic cu cei din jurul meu, ca sa nu mai vorbesc despre pasiunea pentru literatura – nu refuz niciodata o carte buna.

Emil Calinescu: Hai sa incepem cu partea online: prezinta-ne blogul tau. De ce Fantasy World intai si intai?

Diana Gavrila: Fantasy World descrie exact ce imi doresc, o lume speciala care sa ma reprezinte. Am fost intotdeauna de parere ca realitatea poate fi uneori cruda, de aceea mi-am dorit ca cititorii mei sa stie de la inceput ca vor gasi pe blogul meu o bucatica de pozitivitate a lumii in care traim, devenind astfel fantastica.

Emil Calinescu: Care sunt subiectele despre care scrii?

Diana Gavrila: La inceput m-am axat pe recenzii si povesti pe care eu le scriam, dar cu timpul am devenit mai indrazneata, am adaugat apoi pagini de jurnal si lucruri mai personale precum videoblogul. Inca ma redescopar de fiecare data cand ma asez in fata calculatorului si sunt curioasa de ceea ce voi face in continuare.

Emil Calinescu: Spune-ne despre videoblog: este mai greu sau mai usor decat blogul scris?

Diana Gavrila: Nu pot spune ca este mai greu sau mai usor, tinand cont ca pentru fiecare trebuie sa iti daruiesti o parte din suflet si este necesar sa fii sincer. Am descoperit ca seamana foarte mult, dar cu aceasta ocazie am fost nevoita sa renunt la inhibitii si la timiditatea care ma caracterizeaza. Pot spune ca videoblogul m-a ajutat sa scap de teama de a vorbi in fata unui public mai mult decat orice examen oral de la facultate (si nu am dus lipsa), ceea ce spune multe.

Emil Calinescu: Foarte multi prefera sa NU amestece bloggingul cu vloggingul. Unii au renuntat la blogging (la scris), preferand sa se dedice exclusiv vloggingului. Tu cum reusesti sa le imbini? De ce crezi ca au amandoua loc in acelasi loc?

Diana Gavrila: Am fost si eu tentata sa renunt la blogging in favoarea vloggingului din cauza faptului ca a devenit mai comod sa filmez decat sa scriu, dar mi-am adus aminte ce m-a impins sa incep blogul si anume pasiunea mea pentru scris. Inca visez ca reusesc sa public un roman, care este si astazi in lucru, de aceea este necesar sa invat si sa evoluez in ceea ce priveste arta de a scrie.

Emil Calinescu: Deci cele 2 nu se exclud? Spune-ne, totusi, care articole au mai mult succes: cele in care te-ai filmat si lumea se uita la tine ori cele in care te citesc? Ce spun statisticile?

Diana Gavrila: Din punctul meu de vedere cele doua nu se exclud, atata timp cat eu dezbat aproximativ aceleasi subiecte in cele doua si anume dragostea mea pentru literatura. In plus, statisticile mi-au demonstrat foarte clar ca cele doua merg perfect mana in mana. M-am bucurat sa vad ca am mai multi vizitatori, am primit incurajari chiar si de la colegii de facultate care au inceput sa ma urmareasca. In concluzie lucrurile merg mai bine ca niciodata.

Emil Calinescu: Daca tot esti viitor medic, ne spui cum se imbina literatura, bloggingul, vloggingul si medicina?

Diana Gavrila: Este nevoie de o intreaga strategie pentru a face medicina si orice altceva sa se imbine, dar pentru ca bloggingul (si vloggingul) inseamna foarte mult pentru mine sunt dispusa sa fac mici sacrificii, desigur fara a-mi pune in dezavantaj viata profesionala. Ce ma bucura cel mai tare este faptul ca suntem incurajati de cadrele didactice de la facultate sa nu renuntam la pasiunile pe care le avem pentru medicina, pentru ca aceste placeri ne dau motivatie si ne ajuta sa dam randament in momentele dificile care ne dau de furca in dezvoltarea noastra ca medici.

Aici medicina se imbina cu bloggingul: incerca sa injecteze ceva unui blogger. Probabil serul adevarului 🙂

Emil Calinescu: Spune-ne in ce an esti studenta la medicina si ce specialitate doresti sa urmezi?

Diana Gavrila: Sunt studenta in anul III, dar pentru ca este sfarsit de an pot spune anul IV. Specialitatea nu este ceva la care sa ne gandim foarte serios momentan, deoarece abia de anul viitor incepem anii clinici unde vom lua contact cu aceste specializari. Desigur, nimic nu ne impiedica sa ne facem planuri, sa ne razgandim si sa o luam de la capat. Pana acum printre alegerile mele s-au numarat: medicina legala, pediatria, cardiologia si chirurgia (de orice fel). Dupa cum vezi sunt foarte indecisa.

„Nu frecventez niciun blog medical, prefer sa preiau informatii din carti sau din reviste de specialitate, care sunt din punctul meu de vedere de incredere.”

Emil Calinescu: Dupa ce devii medic vei continua sa scrii pe blog? Sau blogul este doar pentru perioada studentiei?

Diana Gavrila: Nu ma gandesc sa renunt la blog, cu toate ca mama crede ca imi va fi rusine sa continui din cauza pacientilor. Va trebui insa sa astept pentru a lua o decizie in acest sens si sa vad daca bloggingul va reprezenta un impediment sau daca pacientii mei vor considera ca este o lipsa de profesionalism sau de interes. Eu sper din suflet sa nu fie asa, deoarece tin foarte mult la blog.

Emil Calinescu: Acum depinde: daca vei alege medicina legala, pacientii tai nu prea iti vor putea reprosa nimic. Zic…

Diana Gavrila: Da, o sa am pacientii cei mai cuminti si de treaba. Cred insa ca prefer omul cu personalitate si cu propriile pareri. Sunt tare curioasa sa descopar care va fi viata mea atunci.

Emil Calinescu: Legat de acest subiect, de ce crezi ca nu sunt la moda blogurile medicale? Ne poti spune 2-3 bloguri de sfaturi medicale pe care sa le frecventezi si pe care doresti sa le recomanzi?

Diana Gavrila: Nu frecventez niciun blog medical, prefer sa preiau informatii din carti sau din reviste de specialitate, care sunt din punctul meu de vedere de incredere.

Emil Calinescu: Acum urmeaza o intrebare din public: esti o persoana religioasa? Cum se impaca religia cu medicina?

Diana Gavrila: Da, ma pot numi o persoana religioasa. Acest lucru se datoreaza parintilor mei care m-au dus de mica la biserica si astfel am ajuns sa am o relatie speciala cu Dumnezeu. In prezent nu ma simt linistita daca nu merg atunci cand am timp sa ascult slujba de duminica, cu toate ca mi-as dori sa trec pe acolo mai des. In ceea ce priveste legatura cu medicina, cred ca nu exista medic care sa nu fi intalnit in timpul carierei sale un pacient care a avut o recuperare miraculoasa, intamplare care sa ii puna la incercare credinta. Mie imi place sa cred ca Dumnezeu lucreaza prin medici si ca acesta este principalul motiv pentru care am ajuns la aceasta facultate, pentru a-i ajuta pe cei din jurul meu.

Emil Calinescu: Pai si atunci cele 2 teorii, evolutionismul si creationismul, nu sunt atat de contrare pe cat se crede?

Diana Gavrila: Parerile sunt impartite in ceea ce priveste cele doua teorii, dar eu sunt de partea creationismului. De fiecare data cand privesc lumea care ne inconjoara, cu toate frumusetile, miracolele si maretiile ei ma gandesc ca este imposibil ca toate acestea sa fi aparut de pe urma unei intamplari. Desigur, explicatiile pe care ma bazez sunt mult mai complexe, dar asta este ideea principala.

Emil Calinescu: Hai sa trecem acum la concursul SuperBlog. Spune-ne cand ai participat prima oara si cum ai aflat de competitie?

Diana Gavrila: Am participat pentru prima data in octombrie 2013, dupa ce am vorbit cu o buna prietena si mi-a povestit cu ce se „mananca” aceasta competitie. Mi s-a parut tare interesanta si am zis de ce sa nu imi incerc si eu norocul. Nu am fost foarte convinsa ca o sa ma numar printre finalisti pentru ca a fost destul de greu sa scriu la timp pentru fiecare proba, dar am reusit si am fost foarte mandra de mine. A fost o experinta din care am invatat multe si am cunoscut bloggeri talentati, printre care te numeri si tu!

Pe scena de premiere – Gala SuperBlog 2013

Emil Calinescu: Spune-ne pe ce loc te-ai clasat prima oara si de ce ai continuat sa participi?

Diana Gavrila: La prima editie la care am participat m-am clasat pe locul 60, din cauza faptului ca am avut intarzieri nedorite, cand netul mi-a facut probleme exact cu cateva minute inainte de miezul noptii. Am fost tare suparata pe tema asta.

Emil Calinescu: Si de ce ai continuat sa participi?

Diana Gavrila: Pentru ca exista mereu loc de mai bine si am demonstrat asta la Spring Superblog 2014 cand am iesit pe locul 22. Cred ca daca as fi avut mai mult de doua ore sa pregatesc articolele respective as fi fost mai sus in clasament, deoarece sunt destul de pretentioasa in ceea ce priveste munca pe care o fac si de obicei am avut succes in tot ceea ce mi-am propus.

Emil Calinescu: Ne spui care a fost cel mai greu articol de la SuperBlog, respectiv cel mai USOR articol?

Diana Gavrila: O sa aleg cel mai usor articol cel care mi-a facut cea mai mare placere sa-l scriu si pentru care am primit 100 de puncte. Este vorba despre proba despre salonul de nunta din editia din primavara si l-am scris intr-o ora fara oprire. A fost o experienta placuta pentru mine si acum imi amintesc cu drag de acea proba. In ceea ce priveste cel mai dificil, ma gandesc la Lemosilhuette, in care a trebuit sa vorbesc despre o cura de slabire, deoarece nu m-am putut folosi in niciun fel de experienta de viata.

Emil Calinescu: Ne spui acum care a fost cel mai BUN, respectiv cel mai SLAB articol scris de tine la SuperBlog? Cel mai bun, probabil, il vei spune tot pe cel de la salonul de nunta.

Diana Gavrila: Intr-adevar, acela se numara printre preferatele mele, dar m-am distrat scriind scenariul cu partenerii sau in editia de iarna articolul despre o vizita la Luxury Gifts. Vreau sa cred ca nu am avut articole slabe, dar daca ar trebui sa imi pun spiritul critic la treaba as spune articolul despre teatrul evreiesc. Nu m-am simtit legata de subiect si cred ca s-a vazut acest lucru..

O domnisoara DOCTOR in vizita la … DOCTOR deco 🙂 In poza era si Daniel cel NATURAL 🙂

Emil Calinescu: Acum hai sa mergem un pic in offline. Spune-ne ce bloggeri din Brasov cunosti? Se poate vorbi despre o „blogosfera brasoveana”? Iar cand ma refer la CUNOSTI ma refer la o cunoastere offline a lor.

Diana Gavrila: Mi-ar placea sa spun ca suntem o comunitate unita, dar din pacate sunt apropiata doar de doua persoane datorita faptului ca ne cunoastem din afara bloggingului. Vorbesc despre Larisa, o fosta colega de liceu si Raisa, o colega de facultate, care de asemenea au participat la Superblog in editiile anterioare.

Emil Calinescu: Pe Vali petcu – zoso.ro nu ai avut ocazia sa-l cunosti personal? De cativa ani s-a mutat in Brasov.

Diana Gavrila: Sa-ti spun sincer nu am auzit de el pana acum, dar o sa-l vizitez cu acest prilej. Pana sa particip la Superblog nu urmaream foarte multe bloguri, atat din lipsa de timp, cat si din cauza faptului ca ma invarteam intr-o comunitate de iubitori ai cartilor. Ma bucur ca in prezent sunt inconjurata de oameni care mai de care mai talentati. E un inceput promitator.

„Imi place in special aceasta traditie a ta de a lua bloggerilor interviuri cu ocazia zilei de nastere si sunt mereu curioasa sa vad ce intrebari interesante mai gasesti. Mi-ar fi placut sa fi venit eu prima cu aceasta idee.”

Emil Calinescu: Spune-ne, atunci, ce bloguri urmaresti? Si, daca se poate, sa ne spui ce gasesti interesant la fiecare dintre ele. Daca sunt prea multe incearca sa faci un top 5.

Diana Gavrila: Destul de greu sa ma limitez doar la 5, dar o sa incerc, fara a le pune insa in ordine.
… Walking on letters este blogul cel mai vechi pe care il urmaresc si are o valoare sentimentala pentru mine. Krisz si Alexya ma surprind mereu cu recenzii frumoase in care pun mult suflet, noutati despre carti si recomandari pe masura, iar eu am ajuns sa am incredere in parerile lor.
… C.L.M.’s blog stie mereu sa aduca un strop de culoare in viata mea, prin felul ei de a spune lucrurilor pe nume. Este imposibil sa citesc un articol si sa nu ma simt inclusa, sa nu ma trezesc zambind si cu o dorinta apriga de a-i impartasi opinia mea. O urmaresc cu drag.
… Este imposibil sa nu vorbesc si despre Scream and Go, din moment ce am o mare simpatie pentru Miku, pe care o consider prietena. Cu toate ca este mai mica decat mine are o libertate in limbaj care mie imi lipseste si pentru care o invidiez. De asemenea, nu ezita sa spuna ceea ce gandeste si imi place foarte mult acest lucru la ea.
… Printre blogurile pe care le vizitez mereu se afla desigur si Scrum*de*vise, blogul Larisei. Ea este cea care mi-a dat ideea de a-mi face un blog si mi-a fost exemplu. Postarile ei mi s-au parut mereu speciale, profunde si chiar daca in prezent scrie mai rar eu o urmaresc cu aceeasi placere ca la inceput.
… Si ultimul, dar nu cel de pe urma: Ra.Luca’s Blog – blogul Raisei, pe care l-am descoperit odata cu participarea la Superblog. Abilitatea ei de a se aranja cuvintele este o adevarata arta. Este atata profunzime in ideile ei, in modul in care medicina infloreste in fiecare articol al ei. E o placere sa citesc ceea ce scrie.

Emil Calinescu: Blogurile mele nu-s in top 5. De curiozitate, intri macar o data pe saptamana pe ele?

Diana Gavrila: Bineinteles ca te urmaresc, Emil. Mult mai des decat o data pe saptamana! Imi place in special aceasta traditie a ta de a lua bloggerilor interviuri cu ocazia zilei de nastere si sunt mereu curioasa sa vad ce intrebari interesante mai gasesti. Mi-ar fi placut sa fi venit eu prima cu aceasta idee.  Eu inca functionez pe stilul vechi si prioritare sunt blogurile cu si despre carti. O sa mai treaca o perioada de timp pana o sa-mi schimb preferintele si o sa ma axez pe blogurile generaliste. Cred ca prefer aceste bloguri deoarece ma deranjeaza intr-o anumita masura advertorialele, pe care le citesc ocazional daca ma intereseaza subiectul.

Emil Calinescu: Spune-mi ce efecte crezi ca avea acest interviu? Crezi ca vei deveni mai celebra? Sau, dimpotriva, vei primi reprosuri?

Diana Gavrila: In primul rand ma bucur ca prin intermediul acestui interviu oamenii ma vor putea cunoaste mai bine, ceea ce este cel mai important aspect pentru mine, lucru pentru care trebuie sa-mi multumesc. A fost o mare placere si o onoare sa-ti raspund la aceste intrebari. De asemenea, nu pot sa nu apreciez faptul ca mai multa lume va afla despre blogul meu si despre ceea ce fac, chiar daca „celebra” este un cuvant foarte mare. Si reprosurile sunt bine venite, atata timp cat pot fi constructive. Nu trebuie sa uit ca scriu pentru mine, dar si pentru cei care ma urmaresc si de ale caror pareri voi tine mereu cont.

Emil Calinescu: Iti zic eu un „efect advers”: peste cativa ani voi veni in cabinetul tau si-n plicul pe care ti-l voi strecura in buzunar voi pune, in loc de bani, o poza dintre cele cu noi 2 si o hartiuta pe care va fi scris link-ul acestui interviu. Singura sansa sa NU se intample acest lucru este ca tu sa devii medic legist, caz in care nu voi mai putea, fizic, sa fac acest lucru.

Diana Gavrila: Imi face mare placere sa-i ajut pe cei din jurul meu si acest lucru se aplica si pentru tine, dar sper sa nu recurg vreodata la plicul cu bani. Sunt foarte hotarata in acest sens. Sper astfel sa nu devin medic legist pentru a fi mai optimiste circumstantele in care ne intalnim si sa existe lucruri pe care sa le pot face pentru tine si modalitati in care sa te ajut, sa nu fie prea tarziu… sa scapam de efectul advers.

Poza cu pricina 🙂 Trebuie pusa la pastrare 🙂

Emil Calinescu: Interviul se apropie de final. Mai am cateva intrebari. Incep cu planurile tale de viitor, mai ales ca interviul va aparea de ziua ta de nastere. Spune-ne ce varsta implinesti si ce planuri de viitor ai? Cum te vezi peste 5, peste 10, respectiv peste 20 de ani?

Diana Gavrila: Anul acesta voi implini mult-asteptata varsta de 22 de ani. Spun mult-asteptata, deoarece am fost mereu de parere ca la aceasta varsta voi avea parte numai de lucruri minunate. Daca m-ai fi intrebat cu 10-15 ani in urma ti-as fi spus ca la 22 voi fi casatorita, din moment ce a avea o familie fericita era idealul de atunci. Acum gandurile mele se indreapta spre alte zari: sunt nerabdatoare sa termin facultatea si sa devin independenta. Vreau sa imi aleg o specializare care sa mi se potriveasca si care sa ma implineasca din punct de vedere profesional. Iar blogul sa imi ramana aproape ca un prieten de nadejde, alaturi de care am crescut si m-am dezvoltat. Sper sa nu renunt la scris indiferent de ce va veni si sa public intr-o forma finala romanele incepute. Si pentru ca viata mea sa fie de vis, sa simt ca traiesc in a Fantasy World, imi doresc sa am alaturi o persoana care sa ma sprijine in tot ceea ce fac si care sa ma iubeasca asa cum am nevoie pana la adanci batraneti. Da, sunt o romantica incurabila.

Emil Calinescu: Spune-ne hobbiurile tale. In afara de citit si scris, ca de astea ne zisasi. Si in afara de medicina, care se subintelege.

Diana Gavrila: Dansul si muzica sunt de asemenea importante pentru mine. M-am indragostit de dans de cand am luat primele cursuri si de atunci suntem nedespartiti, iar de curand mi-am cumparat chitara si desi sunt inca la stadiul de lectii imi place mult.

Emil Calinescu: Stii penultima intrebare clasica a interviurilor mele?

Diana Gavrila: Nu.

Emil Calinescu: Ce intrebare ai mai pune Dianei Gavrila daca ai fi in locul meu? Si trebuie sa si raspunzi la ea.

Diana Gavrila: In regula. O sa incerc sa ma descriu prin trei adjective care ma caracterizeaza, daca esti si tu de acord. Pot cu usurinta sa ma declar una dintre cele mai incapatanate persoane pe care le cunosc (specific zodiei Gemeni), dar sunt ambitioasa atunci cand imi doresc sa realizez un lucru si nu ma dau batuta pana nu reusesc. De asemenea sunt o persoana loiala si cei din jurul meu pot avea mereu incredere in mine. Cam asta ar fi. Multumesc inca o data, Emil si la cat mai multe interviuri!

Emil Calinescu: Ultima intrebare: caracterizeaza acest interviu. Ce a avut, ce i-a lipsit , ce mai trebuia sa aiba. Si, ca sa pun 2 intrebari intr-una, te rog la final sa transmiti si un mesaj cititorilor Emilcalinescu.EU. Eu iti urez la multi ani si succese pe toate planurile.

Diana Gavrila: Ce a avut cu siguranta acest interviu este diversitatea. Ai reusit sa cuprinzi cele mai importante elemente ale vietii mele si sa pui punctul pe i de fiecare data. Mi-a placut de asemenea maniera in care ai ales intrebarile si ca am regasit o bucatica din personalitatea ta radianta pe care mi-ai aratat-o cand ne-am cunoscut. Cred ca e de la sine inteles ca nu am motive sa fiu nemultumita. Cititorilor tai vreau sa le transmit sa te urmareasca si sa te sustina in continuare, pentru ca faci bine ceea ce faci si ca ii astept cu pareri despre acest interviu, chiar si reprosuri daca sunt. Le multumesc ca au parcurs alaturi de mine aceste intrebari si raspunsurile mele si le doresc tot binele din lume.
… Si multumesc frumos pentru urari!

2 thoughts on “Interviul saptamanii – Diana Gavrila: Imi place in special aceasta traditie a ta de a lua bloggerilor interviuri cu ocazia zilei de nastere si sunt mereu curioasa sa vad ce intrebari interesante mai gasesti.

  1. Pingback: Interviul saptamanii – Diana Gavrila: Imi place in special aceasta traditie a ta de a lua bloggerilor interviuri cu ocazia zilei de nastere si sunt mereu curioasa sa vad ce intrebari interesante mai gasesti.Bloguri WordPress . ro | Bloguri WordPress . r

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !