Interviul saptamanii – Dan Radulescu: „moare Familia teatrala, ca incet-incet fiecare trage de cascaval cum poate, chestie in detrimentul Fenomenului Intreg”
„Momentul adevarului a fost in clasa a 12 a, cand am avut practic de ales intre facultatea de litere si teatru. Ca o balanta ce sunt, am dat la amandoua, dar dupa un an de alergat intre doua facultati m-am indragostit de teatru. (o alta optiune ar fi fost medicina)”
Emil Calinescu: Salutare si bine v-am regasit la un nou interviu. Ca sa pastram traditia, voi lasa invitatul meu sa se prezinte.
Dan Radulescu: Salut! Sunt Dan Radulescu, actor.
Emil Calinescu: Sa incepe cu inceputul. Ne spui cum te-ai decis sa devii actor? DIntotdeauna ti-ai dorit sa devii actor sau a fost ceva spontan, o decizie de moment?
Dan Radulescu: Nu mi-am dorit dintotdeauna. Chiar si atunci cand faceam parte dintr-o trupa de teatru pentru liceeni, nu ma gandeam ca voi urma drumul asta… Momentul adevarului a fost in clasa a 12 a, cand am avut practic de ales intre facultatea de litere si teatru. Ca o balanta ce sunt, am dat la amandoua, dar dupa un an de alergat intre doua facultati m-am indragostit de teatru. (o alta optiune ar fi fost medicina)
Emil Calinescu: Care a fost primul spectacol jucat pe scena, in liceu? Iti mai amintesti? Sau ai avut legaturi cu teatrul si inainte de liceu?
Dan Radulescu: Primul spectacol a fost la teatru act. eu intram intre acte, faceam un soi de moment de improvizatie ca sa anim lumea cat se schimbau colegii mei pentru actul urmator.
Emil Calinescu: Cand se intampla asta? In ce clasa?
Dan Radulescu: Daca nu ma insel, eram clasa a 9 a
Emil Calinescu: Ai avut emotii atunci? Cum te-ai simtit sa te urci, la 14-15 ani, pe scena unui teatru, in fata a cateva sute de oameni?
Dan Radulescu: Chiar cateva sute nu erau, la act cred ca incap in jur de 100 de oameni..dar chiar si asa, am avut emotii extrem de mari, dardaiam din tot corpul (chestie care acum mi se pare destul de amuzanta tinand cont ca tot ce trebuia sa fac era sa intru in sala imbracat in mos craciun, sa desfac o banana si sa ofer oamenilor :))
Emil Calinescu: Primul spectacol in care ai avut un rol principal care a fost?
Dan Radulescu: Jesus Christ Superstar, al lui Adrian Pintea
Emil Calinescu: La Teatrul Bulandra? Cand s-a intamplat, in timpul facultatii?
Dan Radulescu: Nu, la Arcub s-a jucat. Da, era la sfarsitul anului ll de facutate
Emil Calinescu: Cum era Adrian Pintea ca regizor, ca actor, ca om? Ni-l poti descrie in cateva cuvinte?
Dan Radulescu: M-ai blocat cu intrebarea asta.. Nu pentru ca nu as avea ce sa spun, dimpotriva, sunte prea multe de spus: era un gentleman (nu l-am auzit in viata mea injurand) si intotdeauna a cautat sa elimine bariera dintre profesor si student, considerandu-se mai degraba antrenor decat profesor. Avea un stil fascinant de a vorbi, o grija deosebita pentru cuvant si pentru limba: era un soi de eleganta care te obliga. Te obliga la mai mult.
Emil Calinescu: Ai mai colaborat cu el si pentru alte spectacole?
Dan Radulescu: Din pacate nu. Nu pentru ca nu ne-am fi dorit, dar viata a decis altfel.
Emil Calinescu: Spune-ne, atunci, cu ce alti regizori importanti ai mai lucrat? Si, dintre toti, pe care-l consideri tu ca fiind cel care te-a influentat cel mai mult?
Dan Radulescu: Lucrez foarte mult cu un coleg de-al meu care se numeste Eugen Gyemant: am inceput sa lucram inca din anul I si sper sa cconstruim impreuna o frumoasa relatie artistica. Cred foarte tare in echipele care se sudeaza in timp si care Cresc impreuna. Mi-a placut foarte mult sa lucrez cu Alexandru Dabija (el mi-a spus ca trebuie sa-mi gasesc un regizor tanar alaturi de care sa fac maratonul asta care se numeste Teatru – si intr-un fel cred ca asta se intampla cu Dansul si Domnul Marcel Iures, au o relatie foarte frumoasa pe care o admir). In prezent repet cu domnul Laszlo Bocsardi de la care incerc sa invat un alt soi de rigoare si de relationare cu scena. Sunt mai multi regizori care merita amintiti dar unul pe care sigur nu il pot omite este Alexandru Tocilescu. Pe mine personal m-a fascinat si m-a invatat extrem de multe lucruri. Cred ca numai povestea vietii lui este o lectie pentru oricine.
Emil Calinescu: In prezent, daca nu ma insel, joci in mai multe spectacole ale lui Eugen. Pe unul dintre ele, Bullets over Lipscani, am avut placerea sa-l vad la Godot. Il poti caracteriza ca regizor si ca om?
Dan Radulescu: E un capitol la care evident eu sunt subiectiv pentru ca suntem prieteni foarte buni. Dar cred sincer ca si daca nu am fi am cred in onestitatea demersului sau artistic in Bunul-Gust pe care il are in lucrurile pe care le face si care de multe ori ma influenteaza si pe mine. Este un om cultivat, plin de imaginatie, cu un fond extrem de bun si asta se vede imediat in mediul altminteri destul de poluat si corupt in care traim.
Emil Calinescu: Pentru ca tot suntem in prezent, spune-ne in ce spectacole joci in aceasta noua stagiune? Bullets over Lipscani, al lui Eugen, este unul. Ni le spui si pe celelalte, precum si teatrele unde se joaca?
Dan Radulescu: Daca am inceput cu Bullets hai sa o luam cu Godot-ul, asadar la Godot: Bullets over Lipscani, Forma Lucrurilor, Te iubesc Te iubesc, Cupluri, Cineva ca tine, la Arcub Vitelul de aur, la Metropolis Opposites Attract, la Teatrul de pe lipscani Operele Complet Prescurtate, iar la Teatrul de Comedie Escu, Avarul, O scrisoare pierduta. In toamna mai urmeaza doua premiere.
Emil Calinescu: Cred ca ai uitat 2 spectacole: Prestam servicii artistice la Godot si Factorul Uman la Comedie. Am dreptate?
Dan Radulescu: Hahahaha da! Si nu le-am uitat intentionat! Chiar imi sunt foarte dragi, dar pur si simplu m-am incurcat in lista.
Emil Calinescu: Zi-ne, daca tot suntem aici, care SCENA iti place cel mai mult? La Teatrul de Comedie joci in sala mare, Radu Beligan, dar si in sala noua; La Godot este o cafenea … Unde te simti cel mai bine? Pe care dintre scene?
Dan Radulescu: E greu sa le compari, fiecare scena are tipul ei de farmec… recunosc totusi ca am o fascinatie pentru scenele mai mari….sala Teatrului National din Cluj de exemplu mi se pare superba.
[publicul clujean] „…mi se pare intr-adevar mult diferit fata de cel bucurestean, oamenii vin in intampinarea spectacolelor cu mai multa rabdare si caldura si entuziasm, dar asta poate si fiindca ocaziile sunt mai rare..”
Emil Calinescu: Ai jucat acolo vreun spectacol? Chiar era urmatoarea intrebare: daca ai jucat prin provincie; cum ti s-a parut sa joci acolo, daca publicul altor orase (sa zicem Cluj) este MULT diferit de publicul bucurestean…?
Dan Radulescu: Da, am jucat acolo Biloxi Blues si O scrisoare Pierduta
Emil Calinescu: Bun, si publicul din Cluj este (MULT) diferit de cel din Bucuresti?
Dan Radulescu: Cat despre public, mi se pare intr-adevar mult diferit fata de cel bucurestean, oamenii vin in intampinarea spectacolelor cu mai multa rabdare si caldura si entuziasm, dar asta poate si fiindca ocaziile sunt mai rare..
Emil Calinescu: Spune-ne atunci despre publicul de festival. Ai participat la Undercloud cu Prestam servicii artistice. Publicul Undercloud, tot bucurestean, este diferit de publicul normal de teatru? Ce diferente simt actorii intre a juca pe scena unui teatru normal in comparatie cu a juca pe scena unui festival?
Dan Radulescu: La festival vin cu precadere oameni indragostiti de teatru si exista si senzatia aia misto de maraton teatral: toata lumea se aduna intr-un loc intr-un scop comun. E o atmosfera specifica foarte placuta. Revenind la public deci, cred ca sunt putin mai disciplinati. La polul opus, cel mai indisciplinat public in avem de infruntat atunci cand toata sala este cumparata de o corporatie, iar oamenii din sala au senzatia (nu stiu din ce cauza) ca pot face ce vor in timpul piesei de vreme ce toata sala este ocupata de ei.
Emil Calinescu: La alte festivaluri ai fost? La Sibiu de exemplu ai fost (ca actor zic)?
Dan Radulescu: Am fost, anul asta am fost cu operele complet prescurtate iar acum cativa ani am fost cu Leonce si lena
Emil Calinescu: Si publicul Sibian cum ti se pare? Mai apropiat de cel din Cluj?
Dan Radulescu: Sunt la fel de primitori, cel de la Sibiu mi s-a parut totusi putin mai expansiv decat cel clujean; in Cluj au fost foarte atenti si la final aplauzele prelungite au venit ca o surpriza.
Emil Calinescu: Hai sa ramanem in domeniu teatrului si sa-mi caracterizezi, te rog, alt regizor. Joci in 2 spectacole regizate de Chris SImion, Te iubesc! Te iubesc?! si Prestam servicii artistice. Cum este Chris ca om, ca regizor si ca organizator de festival (Undercloud fiind organizat de ea si de compania ei)?
Dan Radulescu: E greu sa le departajezi. Chris este un organizator nemaipomenit si admir la ea vitalitatea si energia cu care reuseste sa mobilizeze niste oameni si niste proiecte greu de imaginat. Pare de neoprit si tin minte un episod care ii caracterizeaza bine aceasta latura: eram intr-o deplasare si ea avea o migrena ingrozitoare de abia putea vorbi: statea lesinata pe un scaun si totusi a reusit sa faca luminile si sunetul pentru spectacol…te lua cu lesin doar privind-o.
Emil Calinescu: Cum este ca regizor? Cum este pentru tine, ca actor, sa lucrezi cu regizorul Chris Simion?
Dan Radulescu: Foarte comod: ea isi rezolva jumatate din munca regizorala alegand cu atentie o distributie potrivita, si atunci munca este destul de usoara, in sensul ca e foarte deschisa la ce i se propune.
„Am spus-o de curand intr-un alt interviu, dar e important sa o repet: ca moare Familia teatrala, ca incet-incet fiecare trage de cascaval cum poate, chestie in detrimentul Fenomenului Intreg. De la marii actori pana la cei mici, toti alearga de colo-colo sa impuste un ban iar rezultatul este ghiveciul teatral in care ne aflam cu mici accidente de valoare.”
Emil Calinescu: Te-ai gandit sa regizezi candva o piesa? Sa treci de cealalta parte a baricadei?
Dan Radulescu: Mi-a trecut prin minte, recunosc, si nu cred ca ar fi o catastrofa, singurul lucru care ma opreste este faptul ca un act teatral VIU trebuie sa fie o continua cautare, o intrebare la care sa nu gasesti raspunsuri, iar tentatia (daca as regiza) ar fi probabil sa dau niste raspunsuri in loc sa continui sa le caut. Pe scurt: ma feresc de auto-suficienta
Emil Calinescu: Raspunsul tau se leaga de o intrebare venita din public: ce te nelinisteste din punct de vedere profesional?
Dan Radulescu: Am spus-o de curand intr-un alt interviu, dar e important sa o repet: ca moare Familia teatrala, ca incet-incet fiecare trage de cascaval cum poate, chestie in detrimentul Fenomenului Intreg. De la marii actori pana la cei mici, toti alearga de colo-colo sa impuste un ban iar rezultatul este ghiveciul teatral in care ne aflam cu mici accidente de valoare.
Emil Calinescu: Intrebare tot din public, strans legata de ce ai spus inainte: care este SCOPUL tau in meseria asta?
Dan Radulescu: As mai avea de facut un amendament: il admir pe Domnul Victor Ioan Frunza pentru felul in care creste o trupa de tineri actori, dansul este una dintre exceptiile care confirma regula din punctul acesta de vedere.
Nu stiu daca pot formula asta in cateva cuvinte, dar pot spune ceva care sa clarifice cat de cat. Acum ceva vreme am vazut un interviu cu un mare actor care declara printre altele, ca nu are prieteni, si ca toata viata si-a concentrat-o pe cariera si meserie. Pot spune ca din punctul meu de vedere ar fi un meci pierdut daca la apusul existentei mele pe pamant voi fi parcurs acest drum singur.
Emil Calinescu: Bun, daca am vorbit despre teatru, zic sa vorbim si despre filme. Ai jucat in mai multe filme, roluri secundare, cel mai recent fiind Funeralii Fericite. Este mai greu sa mai usor pe platourile de filmare ?
Dan Radulescu: Nu e neaparat mai greu sau mai usor, e complet altceva. Un lucru care cert mi se pare mai obositor la partea cu filmele este asteptatul: o echipa de filmare este conditionata de atatia factori ce tin de imprevizibil incat este aproape imposibil sa nu existe decalaje in programul de filmare. Asadar, trebuie sa te inamerzi cu multa rabdare cand lucrezi la un film. Si deseori, asteptatul tepoate obosi mult mai tare decat lucrul efectiv.
„Sa „imprumuti” cate ceva din faima altor mari actori prin asemanari dinastea de nume sau de fizic cred ca este o mare pacaleala care iti anihileaza propria personaliate artistica.”
Emil Calinescu: Ar trebui sa existe actori distincti, unii fac doar teatru, altii fac doar film, sau ar trebui ca un actor sa le faca pe ambele? Cum este la noi, cum este in afara?
Dan Radulescu: Ideal ar fi sa le poti face pe amandoua. Eu ii apreciez si pe cei care reusesc sa faca doar una dintre ele foarte bine. La noi in tara sunt oarecum departajate lumea filmului de cea a teatrului. Exista totusi exceptii care dovedesc ca le poti impaca pe ambele: Kevin Spacey, de pilda, mi se pare un actor excelent de film si am auzit de la multi oameni ca face un rol exceptional si in Richard al III lea de la Old Vick. Cat despre Romania, Victor Rebengiuc mi se pare un exemplu bun.
Emil Calinescu: Crezi ca asemanarea de nume Dan Radulescu – Dem Radulescu (pe unele site-uri oricum prenumele este trecut cu initiala, deci in ambele cazuri ar fi D. Radulescu) te-ar avantaja ori te-ar dezavantaja in lumea filmului? Este doar o coincidenta de nume sau chiar ai vreo legatura de rudenie, mai indepartata, cu fostul mare actor Dem Radulescu?
Dan Radulescu: Nu avem nicio legatura. Nu cred ca m-ar avantaja pentru ca fiecare actor este special in felul sau si trebuie sa mizeze pe propriile atuuri ca sa construiasca ceva autentic. Sa „imprumuti” cate ceva din faima altor mari actori prin asemanari dinastea de nume sau de fizic cred ca este o mare pacaleala care iti anihileaza propria personaliate artistica.
Emil Calinescu: Ai lucrat la Funeralii Fericite cu Horatiu Malaele. Cum este el ca regizor DE FILM? Ti-ar placea sa colaborati si la un spectacol teatral?
Dan Radulescu: Cu Horatiu Malaele am lucrat prima oara la filmul Nunta muta, si apoi la Funeralii. Am avut roluri destul de mici, asa incat nu pot sa zic ca a fost vreo mare experienta revelatoare, totusi pot sa spun ca mi-a confirmat inca odata ca este un regizor relaxat, constient de inteligenta lui artistica. A fost o atmosfera extrem de placuta, festiva aproape, toata lumea sa bucura sa joace la horatiu si cred ca sentimentul general a fost unul de prietenie. Am lucrat deja la un spectacol de teatru impreuna: Leonce si Lena. Am mai inceput de asemenea inca un proiect dar nu am reusit sa il finalizam, poate in viitor, m-as bucura.
Emil Calinescu: Daca tot am reajuns la teatru, spune-ne ce spectacole de teatru ne recomanzi ca spectator? Unele, deci, in care sa nu joci tu si care te-au impresionat.
Dan Radulescu: Daca tot am vorbit de Horatiu Malaele: Unchiul Vanea. Sper ca se mai joaca, l-am vazut acum multi ani dar asta nu schimba faptul ca m-a impresionat.
Emil Calinescu: Ne recomanzi acum si un film (aici, de fapt, trebuie sa ne recomanzi 2: unul romanesc si unul din afara)?
Dan Radulescu: Once upon a time in america, In the mood for love.
Am preferat sa zic doua din afara :))
Emil Calinescu: Atunci zi unul romanesc. Si pentru ca tot ai jucat in cateva filme romanesti, spune-ne care ar fi problemele principale ale cinematografiei de la noi? Ce ar trebui sa faca pentru a readuce publicul la filme romanesti?
Dan Radulescu: Filantropica. Si in general imi plac toate filmele lui Nae Caranfil. Multa lume se plange de monotonia filmelor romanesti, de asa-numitul „mic adevar” din care nu se iese.. Eu cred ca problema porneste de fapt din cauze mult mai practice: masinaria filmului inghite multi bani, foarte multi, iar intr-o tara ca a noastra unde industria filmului e costeliva e fooarte greu sa te dezvolti. S-a dovedit de multe ori ca potential exista, dar trebuie sa ai si resursele..
Ps- recomand si Medalia de onoare.
Emil Calinescu: Ai urmarit celelalte interviuri ale mele? Stii care este penultima intrebare, clasica deja, din interviuri?
Dan Radulescu: Am citit vreo doua dar recunosc ca nu stiu ce urmeaza :))
Emil Calinescu: Atunci o zi eu: ce intrebare i-ai mai pune lui Dan Radulescu daca ai fi in locul meu? Regula este sa-ti adresezi o intrebare la care, ulterior, sa raspunzi.
Dan Radulescu: L-as intreba ce-si doreste de ziua lui.
„Eram in anul II, terminaseram spectacolul Jesus Christ Superstar, si jos ma astepta o domnisoara care mi-a luat un interviu destul de spontan. Catre finalul interviului am constatat ca „reportofonul” improvizat nu functioneaza. Misto, nu? :))”
Emil Calinescu: Si raspunsul este …?
Dan Radulescu: Nu stiu, pana joi mai am timp sa ma gandesc :))
Emil Calinescu: Intr-adevar, interviul va aparea pe 25 septembrie, de ziua lui Dan. Eu ii urez sanatate si impliniri pe toate planurile. Sa presteze servicii artistice in continuare, sanatos si voios.
Dan Radulescu: Multumesc!
Emil Calinescu: Acum, la final, trebuie sa te intreb de interviu si intervievator. Cum a fost interviul, ce a avut bun, ce a avut rau, ce i-a lipsit. Este prima oara cand dai un interviu pe chat? Daca da, cum ti s-a parut? Ce are diferit interviul pe chat fata de alte interviuri? Si, daca simti nevoia, este momentul sa-ti spui parerea despre intervievator si despre blog in general. Este momentul tau, vorbeste acum sau taci pe vecie :))
Dan Radulescu: Am mai dat un interviu asemanator pentru Hotnews, singura diferenta fiind ca pe chatul acela intrau spectatori de teatru care imi adresau intrebari. La fel ca si atunci, mi-a facut placere sa chatuim si cred ca e o initiativa de admirat. Iti doresc sa iti mearga bine treaba cu blogul si sa reusesti sa ajungi la inimile cat mai multor oameni.
Emil Calinescu: De curiozitate, ca o intrebare bonus: ai putea spune care este cel mai MISTO interviu pe care l-ai dat vreoadata?
Dan Radulescu: Eram in anul II, terminaseram spectacolul Jesus Christ Superstar, si jos ma astepta o domnisoara care mi-a luat un interviu destul de spontan. Catre finalul interviului am constatat ca „reportofonul” improvizat nu functioneaza. Misto, nu? :))
Emil Calinescu: Foarte misto.
Pe cititori ii anunt ca proiectul Interviuri pe chat este finalist la sectiune Publishing a conferintei Webstock. Maine, 26 septembrie, voi afla daca am castigat sau nu, interviul cu Dan Radulescu fiind ULTIMUL inainte de gala de premiere. Lui Dan Radulescu ii multumesc si ii urez inca o data la multi ani. Ca de obicei, ii las invitatului ultimul cuvant. Asadar, un mesaj pentru cititorii EmilCalinescu.EU.
Dan Radulescu: Sa mearga la vot. Oricat de bizar ar parea in contextul acestui interviu, dar e foarte important.
7 thoughts on “Interviul saptamanii – Dan Radulescu: „moare Familia teatrala, ca incet-incet fiecare trage de cascaval cum poate, chestie in detrimentul Fenomenului Intreg””