Interviul saptamanii – „Bună, numele meu e Anne-Marie și-n următoarele trei minute te voi păcăli că fac un vlog de trei minute care o să dureze vreo cinci :))”

„Cred că o să fiu vloggeriță când o să am vreo 100.000 de abonați, până atunci sunt moldoveanca aia care face Vlog-ul de Marți.”

 

Emil Calinescu: Salutare si bine v-am regasit la un nou interviu. Dupa 3 interviuri masculine consecutive, este randul unei frumoase bloggerite astazi. Dar, ca de obicei, imi voi lasa invitata sa se prezinte.

Anne-Marie Chelariu: Aoleu, deja pui presiune cu FRUMOASA.
Bună, numele meu e Anne-Marie și-n următoarele trei minute te voi păcăli că fac un vlog de trei minute care o să dureze vreo cinci :))
dar mulțumesc că mă găzduiești pe blogul tău, Emil.

Emil Calinescu: Pentru cititorii mei, va anunt ca de la Einstein incoace timpul este relativ. Asa ca voi continua cu prima intrebare pentru Anne-Marie: te consideri vloggerita sau bloggerita?

Anne-Marie Chelariu: Nu mă consider nici, nici. Cred că o să fiu vloggeriță când o să am vreo 100.000 de abonați, până atunci sunt moldoveanca aia care face Vlog-ul de Marți.
Cu blogging-ul am lăsat-o mai moale, pentru că-mi place mai mult partea vizuală, dar theannemarie.ro primește conținut săptămânal.

Emil Calinescu: Hai s-o luam cu inceputurile. Ne spui cand si de ce ai inceput Bloggingul?

Anne-Marie Chelariu: Am inceput in 2010, dupa ce i-am cunoscut pe bloggeri mai intai in offline, cand se mergea pe la Open Pub. Aveam atunci un prieten bun care tot era pe twitter si tot imi zicea sa-mi fac blog si, dupa un meci de rugby la care am fost impreuna, am ajuns acasa si mi-am facut cont de twitter si blog. Incercari anonime am mai avut, bloguri pe blogspot vreo trei, dar pe wordpress am intrat in 2010, martie, ca apoi sa fac switch pe domeniu propriu, nu mai retin data, insa.

Emil Calinescu: Care era numele initial al blogului? Tot theannemarie?

Anne-Marie Chelariu: da. theannemarie.wordpress.com. Inca e sus.

Emil Calinescu: Si trecerea la Vlog cand a fost facuta? Si mai ales DE CE?

Anne-Marie Chelariu: Am inceput sa postez video din nimic, primul clip a fost cu o poveste din Ion Creanga, citeam in moldoveneasca pentru o campanie de povesti. 11 decembrie 2011.

Se vede ca aveam o carca de emotii si ma filma cu telefonul o prietena … Ma rugase Iulian de la Matasari sa particip cu o poveste si in copilarie l-am jucat pe Creanga la o serbare, deci…

Apoi ma mai filmam de fiecare data cand ma enerva ceva in Bucuresti: transportul in comun, frigul de afara, oamenii, dar nu postam constant

Emil Calinescu: O observatie rautacioasa ar putea fi facuta in legatura cu parul tau: pe atunci nu erai blonda. Dar nu, nu sunt heitar sa spun asta :))

Anne-Marie Chelariu: E ok aia e culoarea mea naturală

Emil Calinescu: Ce te-a facut sa continui? Te-ai simtit bine in spatele camerei (fie ea o camera profesionista ori o camera a unui telefon mobil)?

Anne-Marie Chelariu: Tarziu am inceput sa postez constant.
Simteam ca aveam multe de spus si subiectele abordate (rar) erau legate de lucruri cu care rezona lumea: cat de prost merg tramvaiele, cat de multi oameni se drogau la Lizeanu, unde stateam, mai primeam invitatii la filme si mai povesteam video reviews.
Tot postam asa, din cand in cand, pana m-am obisnuit cu ideea si am zis sa incerc sa fac asta constant. Eram implicata la un moment dat si in parodiez.ro si m-a prins chestia asta cu video-ul.
Am stat o vara mai mult pe la Piatra Neamt si ma filmam pe balcon.
Am inceput cu sfaturi de relatii :)) Eram un fel de Dr Love.
De Revelion, inainte de 2013, am postat asta:

Imi trebuia o rezolutie pentru 2013 si aia a fost.

Emil Calinescu: Ne spui de ce ti-ai pastrat adresa pentru vlog? Stiu ca s-a si discutat anul trecut la Webstock despre distinctia asta. Unii nu vor sa amestece Bloggingul cu Vloggingul? De ce ai preferat sa ai in acelasi loc si articole scrise si clipuri?

Anne-Marie Chelariu: N-am simtit nevoia sa le diferentiez. Sunt aceeasi Anne pe ambele, imi postez vlogurile si pe blog, intr-o categorie speciala, pe google ma gasesti si cu video daca imi cauti numele, mi se pare ca mi se imbinau bine. Am multe articole scrise care pornesc de la subiecte abordate in vlog si tot asa.

Emil Calinescu: Ai gasit clipurile tale pe alte site-uri ori bloguri? Sa se foloseasca cineva de vreun clip de-al tau fara sa stii / fara sa te anunte?

Anne-Marie Chelariu: Nu caut, nu ma prea intereseaza, sper ca nu :)) Nici nu stiu cum sa caut asta, imi vad de felia mea, clipurile sunt liber la embed.

Emil Calinescu: Care este cel mai vizualizat clip de pana acum?

Anne-Marie Chelariu: Ooo. o recitare pe care am facut-o pentru Puya-Maidanez

Stiam ca o sa enervez pe multi cu asta. Mi-am luat si multe injuraturi, dar era singura metoda ca oamenii sa-si dea seama ca piesa e cretina. Era moda cu recitarile. Facuse Zoso …

… facuse Subiectiv, parca, facuse Toma

Emil Calinescu: Ai si clipuri – advertoriale ? Sa faci un review la un produs?

Anne-Marie Chelariu: Am zis sa fac si eu.
Am trei clipuri de campanie pana acum si sunt intr-un playlist special, cu titlul Campanii si infotripuri
clientii au fost Hochland, Lidl si Lady Speed Stick.

Emil Calinescu: Si in rest cum iti monetizezi vlogul?

Anne-Marie Chelariu: Nu-l monetizez. nu fac bani din YouTube si sufar pe lipsa de materiale, tutoriale si ghidaj in sensul asta. Am ales sa fac doar asta, e dificil sa te sustii, mai ales ca cine stie deja sa monetizeze nu e dispus sa urle in gura mare: uite cum fac eu. Daca ii place vreunui brand de mine, ma contacteaza si imi spune ce vrea, eu filmez si incerc sa-mi fac bine treaba. In rest nu monetizez in niciun fel

Emil Calinescu: Dar advertoriale scrii? Blogul este monetizat?

Anne-Marie Chelariu: Blogul nu e monetizat, decat rar. Am mai scris advertoriale, am avut si campanii mai lungi, dar vlog-ul aduna mult mai multe vizualizari decat are acum blogul, pe care l-am lasat pe locul doi. Si pe asta ma si axez.
Sunt bloggeri care au trafic insemnat si mi se pare normal sa se duca unele campanii catre ei. Eu incerc sa atrag atentia potentialilor clienti prin continutul de pe Vlog-ul de Marti. Si, mai nou, am o mare pasiune pentru Instagram. Deci ma concentrez pe vizual total.

Emil Calinescu: Dar cu ce te ocupi tu in rest? Ca din Blog si din Vlog spui ca nu castigi bani aproape deloc? Ne poti spune care este jobul tau actual?

Anne-Marie Chelariu: Sunt, cum se zice in limbajul de cartier, a hustler. I`m hustlin`. Am invatat, de cand m-am mutat din Bucuresti, ca pot sa traiesc cu bani putini. Am pierdut confortul financiar, dar am castigat pe plan sentimental, am castigat libertate mai multa, liniste, sanatate.
Sper sa pot monetiza din Vlog la un moment dat. Pana atunci ma multumesc cu oportunitatile mici si putine care se ivesc si continui sa caut metode prin care sa aduc mai mult oameni pe canalul de YouTube.
Oricum e la inceput piata asta la noi si sustinere e spre zero. suntem priviti ca niste pusti fara ocupatie care se filmeaza. N-avem o cultura in sensul asta si poate nici nu e piata pentru asta la noi, o sa vad in timp. Inceputuri timide si mult haos.

 

[despre Zoso] „He has a soul, contrar aparentelor.”

 

Emil Calinescu: E mai usor, deci, sa obtii bani din BLOG (din scris) decat din Vlog? Crezi ca bloggerii sunt mai avantajati din acest punct de vedere?

Anne-Marie Chelariu: Cred ca bloggerii care au muncit pentru brand-ul lor sunt mai castigati din punct de vedere financiar, Da. O sa spunem asta si despre vloggeri, peste vreo doi, trei ani, sper eu. Poate pana atunci invat si eu cu cine trebuie sa fac un parteneriat avantajos :))
…Nu zic ca n-am facut greseli. poate cresteam mai repede daca imi dadeam seama ce vrea publicul meu sau macar care mi-e audienta. n-am avut o strategie, si nici acum nu cred ca am conturat ceva super țapăn, incerc doar sa fac continut cat mai bun de la un clip la altul si sa fiu constanta.
Treceam zilele trecute prin clipuri si se vad imbunatatiri semnificative. Am invatat singura sa editez, nu-mi fac texte pentru vloguri, nu stiu seo. Repet, e o piata atat de putin dezvoltata incat cei care monetizeaza acum din YouTube la noi (si sunt cativa) au invatat pe pielea si pe timpul lor ce merge si ce nu.
Si ia timp, tată normal ca nu esti dispus sa le dai altora informatii pe tava.
Asa ca testez. si testez. si… testez!
Vara trecuta nu ma sustineau decat iubitul meu si zoso. Nici maica-mea nu credea in chestia asta cu YouTUbe. N-aveam nici macar 1000 de abonati si simteam ca vorbesc in gol.
Dar se mai schimba lucrurile. greu, dar se schimba. rabdare si tutun (nu fumez).

Emil Calinescu: Zoso? In ce sens te-a sustinut Zoso, cel pe care unii il percep drept HEITAR si INGAMFAT?

Anne-Marie Chelariu: A vazut potential. M-a ajutat moral, mi-a dat si cateva idei (pe care nu i le-am pus in aplicare, ca avem viziuni diferite, dar le-am apreciat), a stat cu mine pe teamviewer sa ma invete sa fac cut-uri, ca nu stiam nici macar asta.
He has a soul, contrar aparentelor.

… Ma punea mereu la treaba, cand simteam a nu am pentru cine sa filmez. ma intreba: ai filmat azi? ce subiect ai azi? La fel si colegul meu de apartament, tragea de mine: filmeaza orice, sa te obisnuiesti, sa iti dai seama ce iti place si ce nu.

Emil Calinescu: Care clipuri ti se pare ca au succes? Mie-mi pare ca singurele clipuri pe care le tinem minte, care devin virale, sunt cele funny. Ai receptat si tu la fel „gusturile” romanilor in materie de vlogging?

Anne-Marie Chelariu: Habar n-am ce vor romanii in materie de vlogging, jur :)) Sunt clipuri pe care le urc pe canal si care cred ca n-o sa prea prinda, si fix alea se duc mai departe. Ori sunt eu complet dezorientata si nu stiu sa ma evaluez, ori nu e format un stil general. Stiu cu siguranta ca trebuie sa fac clipuri cu care lumea sa se identifice. Vorbesc despre relatii, despre rahaturi care se intampla intr-o relatie, despre certuri, faze amuzante, fac misto de baieti, fac misto de fete, de cum se imbraca pitipoancele, de muzica romaneasca, de Velea, de Puya, de emisiunile de la tv, de cocalari, chestii care ne enerveaza la comun. Chestii pe care le spun eu si nu au curaj altii sa o spuna, ca le e frica de reactii, de critica, de negativism. Eu mi-am luat portia si-s cam vaccinata

Emil Calinescu: Care a fost cel mai criticat clip? Cel de pe urma caruia ai primit cele mai multe reactii negative?

Anne-Marie Chelariu: recitarea. Si clipul cu tutorialul de make-up, care a aparut si la Arhi si mi s-au urcat in cap toti barbatii ca-s stramba si sa ma las de youtube.

Emil Calinescu: Ne zici acum despre cel mai criticat (injurat) ARTICOL de pe blog? Recunosc, atunci am auzit pentru prima oara de tine :)) Spune-ne povestea acelui articol si daca te asteptai la reactiile alea atat de virulente?

Anne-Marie Chelariu: Stăteam într-o seară cu colegul de apartament si ne-am scris unul altuia ce subiecte am vrea sa vedem pe blogurile noastre. El imi dadea mie cinci subiecte, eu ii dadeam lui. Mi-a zis: scrie 5 chestii pe care ai vrea sa le vei la barbatii din Romania. Eram la birou, la Bucuresti, cand l-am scris. Nu am fost atenta la nuante, nu l-am verificat, l-am scris la prima mana, asa cum faceam cu toate pana atunci si i-am dat publish. I-am trimis lui link prima oara si mi-a zis: vezi ca asta o sa starneasca. Eu eram: what? Ce sa starneasca? Cum? De ce? Si nici nu am terminat chat-ul cu el ca deja aparusera primele reactii.
Cred c-am atins o coarda sensibila si am rascolit niste frustrari (le avem cu totii) fara sa-mi dau seama. mi-am invatat lectia.

Emil Calinescu: Spune-ne, te rog, ce bloggeri ai cunoscut pana acum in offline? Daca se poate sa ne spui si 2-3 cuvinte despre ei?

Anne-Marie Chelariu: Am cunoscut o gasca mare de tot de bloggeri.
Am fost si in doua ture de Redescopera Romania, nu cred ca sunt bloggeri mai vechi de 2012 pe care sa nu-i stiu… Fara sa sune a lauda. Dar Bucuresti, evenimente, conferinte, ajungi sa te cam cunosti cu lumea.

Emil Calinescu: Ne spui, atunci, care-s cei mai buni prieteni ai tai din blogosfera? In afara de Zoso, de care deja pomenisi.

Anne-Marie Chelariu: Zoso mi-a fost mai degraba indrumator, nu ne tragem de sireturi, sa nu intelegi gresit. N-am iesit la beri si cafele, nu ne povestim ce-am mancat la micul dejun E un tip cu experienta in online care m-a ajutat..
Ma inteleg bine cu fetele mele: Claudia Tocila, Korinams, Andra Zaharia, Carmen Albisteanu, Pyuric  mi-s prietene.

Apreciez munca unor bloggeri si oameni de online precum Bobby, Zoso sau Manafu.
Mi-e amic bun Robert Katai de la Cluj, cu Instagramul.
Imi place ce scrie Printesa Urbana.
Am avut o prietenie frumoasa cu Razvan Baciu. Pacat de distanta, acum.
Am colaborat creativ si frumos cu Auras. Sunt multi oameni care mi-au trecut prin viata si au un locsor in trecutul meu.
Imi place ce face Nebuloasa de la TImisoara, am avut discutii utile cu Victor Kapra, sunt multi oameni pe care i-am cunoscut in online si care m-au ajutat.
Prietenul meu bun Tudor Iacob merita iar mentionat.

Baietii de la BEC Media, care-s niste grozavi (Ciops si Etherfast)
Cam atat cu pomelnicul.

Emil Calinescu: Si spune-ne, te rog, ce bloguri vizitezi constant (la care esti abonata)? Frecventezi doar bloggerii pe care ai apucat sa-i cunosti? Este acesta un criteriu? Sau frecventezi si bloguri ale unor persoane cu care n-ai schimbat niciodata niciun cuvant?

Anne-Marie Chelariu: Citesc constant blogurile tuturor celor mentionati pana acum.
Sa ma gandesc daca citesc pe cineva fara sa-l fi cunoscut live (pe tine te mai rasfoiesc, daca-mi atrage atentia un titlu)…
Urmaresc foarte multi vloggeri pe youtube, pe care nu i-am cunoscut, in schimb Imi face placere sa vad ce gandesc oamenii cu care am stat de vorba si sa asociez cuvintele cu o fata prietenoasa.
O citeam pe pyuric acum ceva ani buni si nu o cunosteam. Si am invitat-o la o cafea :)) Si asa ne-am si imprietenit.

Emil Calinescu: Ai vreun blog pe care sa nu-l suferi de nicio culoare? Chiar daca nu ne poti da numele, spune-ne macar 2 chestii pe care nu le suferi la blogosfera? Ce trebuie sa faca un blogger pt a deveni nesuferit pt Anne-Marie Chelariu?

Anne-Marie Chelariu: N-am un blog pe care sa nu-l sufar, nu. Daca nu imi mai place stilul unui om, nu-l mai citesc si atat. mi s-a intamplat si cu vloggeri. am dat unsubscribe si aia e.

Pare nedumerita de intrebarea mea. Parca-parca ar da 2 nume. Dar nu, de ce sa-mi faca trafic? :))

Emil Calinescu: AI heitari devotati? Persoane care sa se ia de tine in mod constant? Se spune ca un blogger important are cel putin 1 astfel de heitar.

Anne-Marie Chelariu: Am, da.. De cand am vlog-ul am dat si cateva block-uri.
E normal sa nu plac tuturor. unora nu le place fata mea. altii imi considera vocea enervanta. Cand injura sau se iau constant de aspectul meu fizic si numai asta stiu, le dau block sa nu-i mai chinui.Compenseaza cei care imi trimit mesaje private de mi se topeste inima.
E o chestie absolut normala: cand imi zice cineva ca sunt un monstru si ca nu merit sa traiesc pe Internet, ma gandesc ca-s trei oameni care mi-au scris intr-o saptamana ca se bucura ca i-am facut sa zambeasca si trece.

Emil Calinescu: Zi-ne acum ce vloggeri urmaresti? Care este exemplul tau in materie de vlogging (de la noi sau din afara)?

Anne-Marie Chelariu: De la noi il urmaresc pe Selly constant. imi place pustiul, e deschis la minte si o sa ajunga departe. Din afara urmaresc o carca, printre preferati: Superwoman, Kingsley si Zoella.
Cum descopar ceva nou ce-mi place, oricum am pe blog recomandari, nu le tin doar pentru mine
… Din pacate nu m-o dus capul sa fac categorie, am articole: http://theannemarie.ro/descoperiri-vlogging/http://theannemarie.ro/love-youtube/http://theannemarie.ro/creatori-continut-misto/.

 

„Bancurile cu blonde mi se par slabe, iar cele cu moldoveni expirate. Ok, suntem betivi, saraci si ne batem femeile. Hai sa reinventam categoria asta, vreti?”

 

Emil Calinescu: Zi-ne acum de oras: nascuta-n Piatra Neamt, facultatea facuta-n Bucuresti, traiesti acum in Alba iulia? Ce oras preferi (dintre cele 3)? Daca ai putea sa alegi, in care ti-ar placea sa locuiesti in continuare?

Anne-Marie Chelariu: Intr-un oras combinatie de posibilitatile din Bucuresti si viata culturala de acolo, cu aerul istoric din Alba Iulia si muntii din verdeata din Piatra Neamt!

Emil Calinescu: Esti si moldoveanca si blonda. Ne spui ce bancuri preferi: cele cu blonde sau cele cu moldoveni/moldovence? Si, daca se poate, spune-ne bancul tau preferat? (data trecuta cand am cerut asta, tot unei moldovence blonde, am pus bancul in titlu :)) ).

Anne-Marie Chelariu: Nu prea retin bancuri, dar il spun cu drag pe ala cu Pirelli :)) … pe care-l stii deja.
Bancurile cu blonde mi se par slabe, iar cele cu moldoveni expirate. Ok, suntem betivi, saraci si ne batem femeile. Hai sa reinventam categoria asta, vreti?

Am ras recent la stand-up de ceva banc cu moldoveni, ca aia din Botosani au doua mall-uri: unul in Suceava si unul in Iasi :))
Si eu mergeam la Mec in Bacau (imi place mult pacatoasa aia de mancare de la Mc).

Mai usor cu bancurile zic. Eu, unul, nu voi spune niciunul :-ss

Emil Calinescu: Spune-ne cum sarbatoresti ziua internationala a pisicilor (pentru cititori: interviul apare pe 12 august, de ziua intervievatei, dar este luat vineri, 8 august)? (intrebarea vine din public, de la una dintre multele iubitoare de pisici din lista mea)

Anne-Marie Chelariu: Of, nu m-ai găsit. nu-mi prea plac pisicile Îmi doresc vreo doi câini când oi fi la casa mea. Mă pisicesc de ziua pisicilor, probabil. Cerșesc atenție pe facebook.

Emil Calinescu: Pentru ca tot am pomenit de ziua ta, zi-mi cu ce ganduri o intampini? Din partea mea un sincer la multi ani cu aceasta ocazie.

Anne-Marie Chelariu: Să trăiești, mulțumesc! Îmi doresc ceea ce-mi doresc în fiecare an: să fiu fericită. Cu tot ce implică asta.
Imi dau seama că poate-s cel mai bătrân dintre creatorii de conținut pe YouTube din Ro. Poate Hash mai are vârsta mea.

Emil Calinescu: Cum te vezi peste 10 ani? Planuri pentru un viitor ceva mai indepartat, ca sa zic asa.

Anne-Marie Chelariu: Nu-mi fac planuri nici pentru mâine, zău. Nu-mi plac planurile, nu mă țin de ele atunci când le am (că-mi mai scapă și mie un Săptămâna viitoare vreau să…), sunt destul de haotică și schimbătoare, așa că nu-mi bat capul. Ce-o fi, o fi, viața mi-a arătat chestii mișto neplanificate și mi-a dezumflat viziunea despre cele planificate.

Emil Calinescu: Inca 3 intrebari din public acum. Pe scurt. Intai si intai: ce filme preferi si care este filmul tau preferat? (se fac pariuri ca ar fi LEGALLY BLONDE )

Anne-Marie Chelariu: Am fost într-o trupă de teatru ceva ani de zile și primeam recomandări foarte tari de la colegii mei. Tot studenților la actorie le mai cer sugestii din când în când. Nu am un film preferat, mă bucur de senzațiile pe care mi le oferă unele pelicule pe care le vizionez. Am văzut Gadjo Dilo de vreo patru ori. Am văzut de patru ori prima parte din Lord of the Rings. Îmi plac filmele despre închisori (mi-a plăcut Shawshank și Carandiru) și cele cu gangsteri și mafie (Goodfellas mi-a plăcut mai mult ca The Godfather).

Emil Calinescu: Deci ti-a placut sau nu Legally Blonde?

Anne-Marie Chelariu: O fost simpatic, da :)) … Dar urâței îs chihuahua ăia.

Emil Calinescu: A doua intrebare din public: care a fost cel mai greu de scris articol de pe blogul tau? Un articol la care sa fi muncit cel mai mult.

Anne-Marie Chelariu: Hmm… Să mă gândesc. Mi-e mai greu să scriu articolele în care sunt foarte deschisă. am scris vreo trei articole când eram îndrăgostită rău. Am scris articole când eram aproape depresivă, de zicea lumea că citesc prea mult Cioran. Articolele de stare îmi iau mai mult timp.

Because I’m happy – descrierea pozei pe facebook 🙂

Emil Calinescu: Ai refuzat un advertorial din cauza tematicii (sa consideri ca nu ti se potriveste) ? – tot din public vine intrebarea

Anne-Marie Chelariu: Da, normal. Mai multe, nu doar unul.

Emil Calinescu: Care erau temele? Ne poti spune?

Anne-Marie Chelariu: Nu ma potriveam cu brandul, nu ma potriveam cu subiectul, nu mi-a placut abordarea si tot asa. Fashion (ceva magazine online de haine), gadgets (nu prea am treaba cu zona), eternul salon de masaj erotic (am vazut ca unii au luat in serios oferta aia), ceva serviciu de livrare de mancare sau evenimente ce urmau sa aiba loc si nu ma interesa zona.

Emil Calinescu: Este acum timpul sa dai sfaturi: ce ar trebui sa faca o persoana care vrea sa se apuce de azi de vlogging? 1-2 sfaturi daca se poate. 

Anne-Marie Chelariu: Multa lume imi cere sfaturi si le zic ca nu stiu nici ce-i de capul meu, ca daca stiam, poate aveam mai multi abonati acum.  1. Incearca sa faci continut de calitate. Ma supara cand vad pusti care n-au facut niciun clip macar, dar cer subiecte pe facebook. Pai lasa-ma sa-mi fac o idee cine esti si cum vorbesti, cum gandesti, apoi sa iti ofer subiecte. 2. Consecventa (eu mi-am pus in cap ziua de Marti si asa a ramas), fara scuze ca Azi nu postez (mi s-a intamplat o singura data, acum, cand am venit din concediu, ca eram cu casa vraiste si muncitori si praf). Vloggerii din afara sunt rupti de avioane, calatorii, intalniri, conferinte si tot posteaza. Nu exista scuze, daca asta vrei sa fie meseria ta, ca sa-i zic asa. Si 3. Toleranta si rabdare. O sa fie cuvinte urate, o sa fie stari de rahat, o sa fie zile cu zero abonati, dar o sa fie si OK.

 

„[…] dați un ochi și pe Vlog-ul de Marți, dacă aveți chef, continuați să-l citiți pe Emil, dacă vă mai place de el :))”

 

Emil Calinescu: AI spus la inceptul interviului ca imi urmaresti blogurile din cand in cand. Daca ai citit vreun interviu luat pana acum, stii care este penultima intrebare pe care o pun in toate interviurile mele?

Anne-Marie Chelariu: Nu retin, dar pot trisa!

Emil Calinescu: Atunci, ca sa scutim timp, iti zic eu: ce ai mai intreba-o pe Anne-Marie Chelariu daca ai fi in locul meu? Regula este sa si raspunzi la propria intrebare.

Anne-Marie Chelariu: Mișto!
Mhm… ai fost vreodată cu adevărat fericită?
Eu am o treabă cu fericirea în viața asta. Si aș răspunde: da! Și ce bine a mai fost!

Cu siguranta NU acesta a fost momentul in care ea a fost fericita :))

Emil Calinescu: Si acum ultima intrebare, una mai complexa: este timpul sa evaluezi acest interviu, dar si pe cel care ti l-a luat. Cum a fost, ce a avut rau, ce a avut bun, ce i-a lipsit? Si ce parere ti-am lasat eu, ca intervievator, daca parerea despre mine s-a imbunatatit sau s-a inrautati in urma acestui interviu?
(moment de dat cu pietre)

Anne-Marie Chelariu: Mă așteptam să fii răutăcios sau să încerci să mă prinzi cu chestii Mi-a plăcut, uite, s-au făcut aproape două ore de când am început, s-a mai scris un Shogun. M-am simțit bine și mi-ai lăsat impresia că îți dorești cu adevărat să mă cunoști, nu să-mi cauți nod în papură … Mi s-a făcut și foame între timp! :))

Daca n-am fost rau la intrebari, macar sa fiu rau prin pozele pe care le pun in interviu :))

Emil Calinescu: Zi-ne despre metoda mea de luat interviuri: pe chat, dar live? Cum ti se pare?

Anne-Marie Chelariu: Reduce un pic din formalități și apropie mai mult intervievatul de cel care pune întrebările.
Si tu, ca intervievat, ai cumva si confortul pe care nu l-ai avea, poate, live
Ca te poti gandi un pic, poti face un pipi intre intrebari, chestii d-astea, umane :))
Nu c-as fi facut eu asa ceva! :))

Emil Calinescu: Eu mi-am terminat intrebarile. Multumesc lui Anne-Marie pentru amabilitate si cititorilor pentru rabdare. La multi ani inca o data si multe succese pe toate planurile. Salutari OLTENESTI tuturor! Ca de obicei, intervievatul are ultimul cuvant: Anne-Marie, un cuvant de final pentru cititorii Emilcalinescu.EU.

Anne-Marie Chelariu: Mulțumesc pentru răbdare celor care au ajuns cu cititul până la final, dați un ochi și pe Vlog-ul de Marți, dacă aveți chef, continuați să-l citiți pe Emil, dacă vă mai place de el :)) Si stresați-vă mult mai puțin decât o faceți. E mereu loc!

Vizionati Vlogul de marti … daca va mai place de ea :))

12 thoughts on “Interviul saptamanii – „Bună, numele meu e Anne-Marie și-n următoarele trei minute te voi păcăli că fac un vlog de trei minute care o să dureze vreo cinci :))”

  1. Dacă aș spune „’tu-i ceapa lui de interviu”, nu ar fi potrivit pentru proprietarul oltean al acestui blog. Deci, ‘tu-i prazul lui de interviu, că nu m-am dezlipit de el până nu l-am citit în întregime!
    Și pentru că a fost un interviu în timpul căruia mi-a crescut barbă, și comentariul meu va fi unul lung. O să încep în ordinea în care a dat Anne răspunsurile…

    Domeniul .ro l-ai înregistrat pe 5 octombrie 2011, la ora 15:40:07. Informația e publică, pe Internet. 🙂

    Legat de VLog și de faptul că „nu avem o cultură în sensul ăsta”: nu cred că se poate numi „cultură” un VLog despre… nimic! Nu mă înțelege greșit, tu vorbești acolo despre câte-n lună și-n stele, dar nu mi-ai creat impresia că majoritatea privitorilor rămâne cu ceva după ce te-a urmărit, tocmai pentru că mi se pare că lipsește o bună parte de substanță.

    Dacă vrei să ai succes, ai 2 variante, dintre care cu una mergi la sigur în România: ori faci VLog în care îți expui părțile ascunse de haine (dacă e cazul), ori încerci să faci ceva cultural, educativ și, așa cum am zis mai sus, ceva mai plin de substanță; un VLog prin care să nu treci ca rața prin apă, să se mai și lipească ceva de tine – privitorul.
    Și, bineînțeles, dacă duci lipsă de vizualizări și conținut, poți întotdeauna să mă inviți la un episod din VLogul de marți, pentru că (așa cum îi place lui Emil să spună) nici nu știi ce pierzi!. 🙂

    Clipul cu machiajul: NU! Pur și simplu nu! Arăți ca Barbie. Aia – copie chinezească. Plastic 100%. Naturel e bine! 🙂

    Din câte știu eu (și sper să nu mă înșel), nu ești cel mai bătrân creator de conținut YT din RO. Mai bătrân ca tine e o tipă de la Filme Tari (Iasmina o cheamă), care a plecat de acolo și a continuat pe cont propriu. Face asta cel puțin din 2010.

    Mă întreb dacă e meritul lui Emil (sau nu) că pari mult mai naturală aici, față de clipurile de pe YT…

  2. Mulțam pentru intervenție, Șerban! Mai cuminte ca de obicei ai fost 🙂

    Emil, merci că m-ai descusut și felicitări pentru felul în care ai ilustrat articolul, îi dă culoare!

  3. No, fain interviul! Si intrebarile! Dar cu formatarea ce-ati avut? Aici is diacritice, aici nu-s, aici apare o litera mare in mijloc de propozitie, aici trebuia o litera mare si nu e… Iti cam taie din placerea de a citi.

    1. Fara sa fie o critica, eu am stabilit de la inceput: scriu fara. Intervievatii mei au libertatea de a scrie ori cu, ori fara. Ea avu problema asta: uneori scrisa cu, uneori scrisa fara. Zisai sa las asa cum am primit materialul. Nu stiu daca e atat de deranjant … 🙂

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !