INTERVIUL SAPTAMANII – Andrei Mutuliga: “Pentru ca traim in Romania, soarta este ironica cu noi. Am terminat un liceu cu profil economic, am incercat sa ma feresc de acest domeniu si am urmat Facultatea de Psihologie, ca in final sa ma trezesc ca lucrez de aproape 4 ani ca si contabil.”

“Din martie anul acesta am descoperit acest “microb” ce pare incurabil.”

 

Emil Calinescu: Salutare tuturor si bine v-am regasit la rubrica saptamanala de interviuri. Ca de obicei, imi voi lasa invitatul sa se prezinte.

Andrei Mutuliga: Salutare tuturor! Nu imi plac prezentarile pompoase, asa ca pe scurt, ma numesc Mutuliga Andrei, cunoscut de multi sub pseudonimul de El_KaPpa, am 25 de ani si sunt blogger de putin timp pe cinefiluldeserviciu.blogspot.com, dar un cinefil inrait de cand ma stiu.

Emil Calinescu: Ai spus blogger de putin timp. De cat timp ai exact blogul? Ca despre el vom vorbi in prima parte a interviului.

Andrei Mutuliga: Din martie anul acesta am descoperit acest “microb” ce pare incurabil.

Emil Calinescu: Microb ce pare incurabil? Sa inteleg ca ti-a placut atat de mult?

Andrei Mutuliga: Da! Imi place sa interactionez cu cat mai multa lume, in special in domeniul care ma pasioneaza, iar blogaritul este cu totul altceva decat am fost obisnuit pe site-ul Cinemarx unde imi scriu parerile la filme inca din 2008.

“[…]subdomeniul este ca o casa cumparata in leasing, iar la un moment dat cu siguranta va veni ziua cand va fi casa mea pe un domeniu propriu.”

 

Emil Calinescu: Care este diferenta dintre articole pe care le scriai pe cinemarx si articolele pe care le scrii pe blogul tau?

Andrei Mutuliga: Exact diferenta dintre a sta in chirie si a fi la casa ta. Atunci cand stai in chirie nu ai o tragere de inima sa investesti nimic si te multumesti doar sa folosesti lucrurile care iti sunt puse la dispozitie. Cand esti la casa ta, fiecare detaliu conteaza si orice mic amanunt nepus la locul lui iti poate crea insomnii.

Emil Calinescu: In blogosfera statul la chirie este considerat blogul pe subdomeniu, iar casa ta este blogul pe domeniu cumparat. Din acest punct de vedere, te-ai gandit sa treci blogul pe domeniu propriu intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat?

Andrei Mutuliga: As zice mai repede ca subdomeniul este ca o casa cumparata in leasing, iar la un moment dat cu siguranta va veni ziua cand va fi casa mea pe un domeniu propriu.

“Am fost surprins sa vad cat de receptivi sunt la astfel de idei si din fericire, chiar nu a fost nevoie decat de o simpla intrebare. Mihai Bendeac, alaturi de Virgil Iantu, Gabriel Cotabita, Oreste sau Mihai Malaimare Jr. au fost mai mult decat deschisi la discutii si nu s-a rezumat totul doar la intrebare-raspuns, reusind sa schimbam si cateva mici impresii legate de filme.”

 

Emil Calinescu: Pe blogul tau ai de ceva timp (aproximativ 2 luni) o rubrica cu 10 filme favorite. Ne zici cum ti-a venit ideea acestei rubrici?

Andrei Mutuliga: Ideea aceasta m-a “lovit” intr-o noapte in care neavand somn, citeam tot felul de articole aberante pe diverse site-uri de presa si ma gandeam cui ii mai pasa in anul 2013 ca X s-a cuplat cu Y sau ca o vedeta s-a scarpinat in fund de doua ori cu mana stanga. Nu ar fi mai frumos sa aflam chestii mult mai interesante despre actori/cantareti, de exemplu “ce filme prefera? ” sau “ce carti au mai citit”?! Si am zis ca daca tot nu le intreaba nimeni lucrurile astea, sa incerc eu. Bineinteles, multe vedete nu sunt interesate de asa ceva sau nu au timp si chef sa raspunda, asa ca am extins aceasta provocare catre blogosfera/ziaristi/site-uri diverse si tot felul de oameni care, intr-un anumit loc, au publicul lor si transmit ceva prin ceea ce scriu.

Emil Calinescu: Am vazut ca ai foarte multi oameni celebri la rubrica ta. Ti-a fost greu sa-i convingi? De exemplu, astazi, cand iti iau interviul, a dat cu subsemnatul la rubrica ta Mihai Bendeac.

Andrei Mutuliga: Am fost surprins sa vad cat de receptivi sunt la astfel de idei si din fericire, chiar nu a fost nevoie decat de o simpla intrebare. Mihai Bendeac, alaturi de Virgil Iantu, Gabriel Cotabita, Oreste sau Mihai Malaimare Jr. au fost mai mult decat deschisi la discutii si nu s-a rezumat totul doar la intrebare-raspuns, reusind sa schimbam si cateva mici impresii legate de filme.

Emil Calinescu: Sa inteleg ca i-ai abordat personal, “offline”, pe acestia? I-ai inregistrat cu telefon ori reprotofon cand ti-au raspuns?

Andrei Mutuliga: Nu! Toata “operatiunea” s-a desfasurat pe paginile de Facebook personale ale lor, nu pe fan page-uri sau pe paginile oficiale unde lumea da like si il urmareste pe respectivul. Am depus o munca destul de mare si prin diverse surse + informatii stranse m-am asigurat ca vorbesc cu ei si nu cu altcineva care doar le administreaza contul.

“[…] bloggeri ceva mai cunoscuti care au fost invitati nu au dat nici macar un replay de refuz inapoi, in timp ce majoritatea oamenilor publici si-au facut timp sa scrie un rand in care sa refuze si sa zica un “multumesc de invitatie, dar…”. Nu stiam ca esti atat de important atunci cand ai un blog mai vechi si multi urmaritori.”

 

Emil Calinescu: Au fost si persoane care s-au autopropus sa scrie la rubrica ta dupa ce au vazut lume celebra (dintre bloggeri ma refer)?

Andrei Mutuliga: Da, au fost, dar nu toti s-au autopropus dupa ce au vazut articolele cu persoane publice. Sunt cativa care au dorit sa-si impartaseasca optiunile inainte sa apara numele celor de mai sus pe blog. Daca tot ai deschis un subiect care m-a indignat in ultima vreme, iti marturisesc “in premiera” sa zic asa, ca bloggeri ceva mai cunoscuti care au fost invitati nu au dat nici macar un replay de refuz inapoi, in timp ce majoritatea oamenilor publici si-au facut timp sa scrie un rand in care sa refuze si sa zica un “multumesc de invitatie, dar…”. Nu stiam ca esti atat de important atunci cand ai un blog mai vechi si multi urmaritori.

Emil Calinescu: Ne poti da exemplu de un astfel de blogger “mult prea important”?

Andrei Mutuliga: Nu vreau sa intru in conflicte cu nimeni si nici nu imi sta in fire sa arat cu degetul spre cineva anume. Ii voi lasa pe ei sa se simta daca vor avea ocazia sa citeasca vreodata acest interviu.

Emil Calinescu: Am inteles. Ramanem in domeniul bloggingului: te-as ruga sa-mi spui ce bloguri citesti in mod curent, atat bloguri cinefile, cat si alte bloguri. Daca ne poti enumera cateva.

Andrei Mutuliga: Sincer, 90% din blogurile pe care le urmaresc sunt cinefile, asa ca voi da mai multe exemple. Cinemateca lu’ Zavoi, Anzhela Movies, filme-carti.ro, Cinesseur, ioanaralucapopescu si bineinteles, blogdecinema, sunt primele care imi vin in minte. Dintre celelalte, groparu, timesnewroman, blogurile lui tudorchirila si ciutacu, daninovac.com si de aproape doua luni, cele trei bloguri minunate ale tale.

“Ai avut un guest-post interesant pe blogul Ioanei prin aprilie/mai daca nu ma insel, in care incurajai lumea sa nu mai noteze filmele. De atunci te-am luat in vizor, nu pentru ca eram de acord cu tine, ci pentru ca imi plac oamenii care vin cu un alt punct de vedere, mai ales cand si-l argumenteaza.”

 

Emil Calinescu: O intrebare personala: cum ai dat de blogurile mele? Urmaresti blogurile mele datorita faptului ca am articole despre filme pe ele (in special pe emilcalinescu.eu)?

Andrei Mutuliga: Ai avut un guest-post interesant pe blogul Ioanei prin aprilie/mai daca nu ma insel, in care incurajai lumea sa nu mai noteze filmele. De atunci te-am luat in vizor, nu pentru ca eram de acord cu tine, ci pentru ca imi plac oamenii care vin cu un alt punct de vedere, mai ales cand si-l argumenteaza.

Emil Calinescu: A starnit valuri acel guest-post. Din acest motiv zic ca e bine sa scrii guest-post-uri. Spune-mi acum ce bloggeri cunosti personal?

Andrei Mutuliga: Inca nu am avut ocazia sa cunosc personal pe nimeni din blogosfera. Am avut ocazia sa schimb doua vorbe cu Marin Apostol de la blogdecinema imediat dupa vizionarea de presa de la “The Purge”, dar nu se poate numi ca “ne-am cunoscut”. Pe viitor insa, este unul dintre obiectivele principale.

Emil Calinescu: Am inteles. Ca sa inchei subiectul blogging, te-ai gandit vreodata sa scrii si pe alta tema in afara de filme? Sa-ti faci de exemplu SI un blog personal?

Andrei Mutuliga: Nu ma atrage continutul unui blog personal si de asta nu as face ceva ce eu nu as citi. Viata personala trebuie sa ramana o viata personala si atat. As putea totusi sa fac un blog pe teme sportive, muzicale sau de divertisment, dar deja imi ocupa suficient de mult timp acesta cinefil si prefer sa raman la unul si bun.

“Filmul meu preferat all-time este Scarface […] cel mai bun film romanesc in opinia mea este Filantropica. […] “Cel mai prost film pe care l-am vazut” este acelasi cu “cel mai prost film romanesc vazut”. Loverboy, fara alte comentarii.”

 

Emil Calinescu: Am inteles. Ziceam ca inchei subiectul blogging dar mai am o intrebare: cand vom vedea top 10 filme preferate by Andrei Mutuliga?

Andrei Mutuliga: Esti al 4-lea care ma intreaba acest lucru in ultimele zile . Acel articol are deja o data programata, va fi unul special ca doar sunt la mine acasa si va avea un format care imi dezvalui toate gusturile in materie de filme. Deci, o sa fie surpriza.

Emil Calinescu: Si nu vei dezvalui nimic acum, in acest interviu? Nici filmul preferat, nici filmul romanesc preferat, ca sa dau doar 2 exemple?

Andrei Mutuliga: Asta pot sa iti spun, doar ca este putin irelevant in comparatie cu restul filmelor favorite. Filmul meu preferat all-time este Scarface, personajul meu preferat este Tony Montana, iar cel mai bun film romanesc in opinia mea este Filantropica.

Emil Calinescu: In sens negativ ai 2 “preferate”? Sa fie un film de care sa poti spune “cel mai prost film pe care l-am vazut”. Si daca se poate acelasi lucru si pentru un film romanesc.

Andrei Mutuliga: “Cel mai prost film pe care l-am vazut” este acelasi cu “cel mai prost film romanesc vazut”. Loverboy, fara alte comentarii.

Emil Calinescu: Am inteles. Alte lucruri despre filmele preferate ale lui Andrei veti afla in articolul aferent de pe blogul lui. Eu acum te intreb ce alte pasiuni mai ai in afara de filme?

Andrei Mutuliga: Fotbalul (stelist infocat), muzica hip-hop (fan Parazitii) si stand-up comedy-ul de la noi.

Emil Calinescu: Spune-ne atunci cateva cuvinte despre echipa ta preferata: va lua din nou titlul anul acesta? va ajunge in grupele Champions League? Cum va fi afectata de arestarea patronului?

Andrei Mutuliga: Eu iubesc spiritul de invingator al acestui club, culorile si istoria. Fac parte dintre putinii stelisti care raman pe stadion si isi sustin echipa la 0-4 la pauza pentru adversari, fac parte dintre cei care pleaca la pauza unui meci aranajat cum a fost cel cu Viitorul Constanta si fac parte din putini stelisti care nu vin in functie de vreme la stadion. In plus, mereu in peluza cantand, nu la seminte si privit ca la teatru cum este la tribuna. La titlu nu vad inca un rival si da, astept sa ia titlul si in acest an. In Champions League eu as pune problema daca iesim sau nu din grupe , cat despre patron, nu fac parte nici din cei care il sustin, dar nici din cei care il contesta. Pentru mine exista Steaua si culorile rosu si albastru.

“Liverpool si atat. Abia astept ziua in care voi ajunge pe Anfield si voi canta “You’ll never walk alone” alaturi de acesti fani minunati. Echipe ca Barcelona, Real sau Manchester United, sunt pentru mine doar niste strategii de marketing care nu ma pasioneaza.”

 

Emil Calinescu: Din strainatate ai echipe preferate? Daca da, care ar fi acestea?

Andrei Mutuliga: Liverpool si atat. Abia astept ziua in care voi ajunge pe Anfield si voi canta “You’ll never walk alone” alaturi de acesti fani minunati. Echipe ca Barcelona, Real sau Manchester United, sunt pentru mine doar niste strategii de marketing care nu ma pasioneaza.

Emil Calinescu: Despre nationala Romaniei ce parere ai? Ajungem la barajul pentru mondiale?

Andrei Mutuliga: Atata timp cat Piturca este selectioner si Mircea Sandu presedinte al FRF, ma intereseaza mai mult nationala statului Trinidad Tobago decat nationala noastra. Asta nu inseamna ca nu mi-as dori sa ajungem la baraj si, de ce nu, la mondiale. Pana la urma sunt roman.

Emil Calinescu: Despre fotbal cam atat. Despre muzica, pe scurt: in afara de Parazitii mai ai alta/alte formatii favorite?

Andrei Mutuliga: Fan sunt doar Parazitii, dar ii ascult cu cea mai mare placere si pe ceilalti. De la Bug Mafia, C.I.A., Doc sau Cedry2k, pana la cei mai putin cunoscuti publicului larg cum sunt Nimeni Altu’, Gani, Dragonu’, Praetor sau Vescan. Chiar daca intre ei exista mereu dispute, pentru mine si cea mai proasta melodie hip-hop suna mai bine decat ce se asculta pe la radio.

Emil Calinescu: Zi-mi acum si cativa comedianti care-ti plac.

Andrei Mutuliga: Micutzu’ – Cosmin Nedelcu este favoritul meu, apoi tripleta de aur “Teo, Vio si Costel”, Badea, Bordea, Bobo, Sergiu si Sorin Pircalab de la Aristocratii si ar mai fi multi, dar ma opresc aici.

“Cititi-l in continuare pe Emil pentru ca aveti ce, nu ma uitati nici pe mine, sa ne urecheati cand gresim, sa ne contraziceti cand este cazul, dar sa ne iubiti mereu.”

 

Emil Calinescu: Interviul se apropie de final. Spune-ne acum cateva cuvinte despre tine in offline: cu ce te ocupi (am inteles ca ai un job), ce studii ai si orice altceva ti s-ar parea tie relevant si ai dori sa impartasesti?

Andrei Mutuliga: Pentru ca traim in Romania, soarta este ironica cu noi. Am terminat un liceu cu profil economic, am incercat sa ma feresc de acest domeniu si am urmat Facultatea de Psihologie, ca in final sa ma trezesc ca lucrez de aproape 4 ani ca si contabil. Pentru ca pofta vine mancand, in momentul de fata psihologia a ramas doar un hobby, iar profilul economic si-a pus amprenta asupra experientei si cunostintelor mele. Nu exclud insa o posibila revenire pe viitor la domeniul care ma pasioneaza.

Emil Calinescu: Ultima intrebare este clasica pentru interviurile mele: ce intrebare i-ai mai pune lui Andrei Mutuliga daca ai fi in locul meu? Si, bineinteles, trebuie sa si raspunzi la ea.

Andrei Mutuliga: Ce ai fi facut daca nu existau filmele ? Raspuns: as fi inventat primul aparat de filmat si primul aparat de proiectie cinematografica.

Emil Calinescu: Frumos raspuns. In final te rog sa adresezi un mesaj cititorilor EmilcalinescU.EU.

Andrei Mutuliga: Cititi-l in continuare pe Emil pentru ca aveti ce, nu ma uitati nici pe mine, sa ne urecheati cand gresim, sa ne contraziceti cand este cazul, dar sa ne iubiti mereu.

Emil Calinescu: Atat despre Andrei Mutuliga. Va astept si saptamana viitoare cu un nou interviu. Pana atunci, salutari BLOGOSFERICE si CINEFILE tuturor!

Comments

comments

2 thoughts on “INTERVIUL SAPTAMANII – Andrei Mutuliga: “Pentru ca traim in Romania, soarta este ironica cu noi. Am terminat un liceu cu profil economic, am incercat sa ma feresc de acest domeniu si am urmat Facultatea de Psihologie, ca in final sa ma trezesc ca lucrez de aproape 4 ani ca si contabil.”

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !