Interviul saptamanii – Claudia Ene – Generatia Happy a Teatrului

„Si ca tot m-ai intrebat care sunt acestea, probabil ca cel mai arzator vis al meu este cel de a deveni actrita si a fi capabila sa-mi castig painea din asta.”

Emil Calinescu: Salutare si bine v-am regasit la un nou interviu. Ca de obicei, imi voi lasa invitata sa se prezinte.

Claudia Ene: Buna, tuturor. Ma numesc Claudia Ene, am 17 ani si locuiesc in Bucuresti. In prezent viata mea se imparte intre scoala, teatru si persoanele dragi pe care le intalnesc in cele doua locuri.

Emil Calinescu: Daca asa ai inceput tu, asa incep si eu: cum te simti in postura de cel mai tanar intervievat de pe blogul meu? (O mica mentiune pentru cititori: interviul apare pe 31 mai, atunci cand Claudia va implini frumoasa varsta de 18 ani).

Claudia Ene: E o onoare, imi da senzatia ca sunt… o premiera, haha. Ma bucur ca ma aflu aici, raspunzand intrebarilor tale.

Emil Calinescu: Spune-ne, ca sa terminam cu subiectul, ce asteptari ai la implinirea varstei de 18 ani? Care sunt visurile tale, planurile tale, asteptarile tale?

Claudia Ene: Grea intrebare. Iata-ma cu cateva zile inainte de implinirea varstei cu mot (profii ne-au incurajat, „de acum raspundeti penal pentru faptele comise”), dar nu simt nimic special. Ba chiar mi-e frica, intru oficial in „viata de adult”. Ce-o vrea sa insemne asta? O fi mai mult decat grija zilei de maine, a numelui prezent pe listele de alegatori, a premisei de la care vor pleca toti ceilalti – „esti mare, poti sa-ti duci singura de grija”? Pe de alta parte, simt ca sunt pregatita sa pornesc pe drumul pe care mi l-am ales, sa-mi indeplinesc dorintele personale si profesionale. Si ca tot m-ai intrebat care sunt acestea, probabil ca cel mai arzator vis al meu este cel de a deveni actrita si a fi capabila sa-mi castig painea din asta. Nu ma astept sa fie usor, si nici nu vreau. Gustul victoriei e intotdeauna mai dulce dupa o lupta acerba. Si imi doresc iubire, bineinteles.

Emil Calinescu: Ne spui primele contacte ale tale cu actoria? Ce te-a facut sa te indrepti spre acest domeniu?

Claudia Ene: Primul contact pe care l-am avut a fost probabil pe la gradinita, cand o jucam ba pe malefica vrajitoare care a otravit-o pe Alba-ca-Zapada, fie o furnicuta harnica, fie ma jucam pe mine insami recitand poezii. Bineinteles ca pe atunci nu ma gandeam in ruptul capului la actorie – in capul meu ma vedeam mai degraba astronaut, printesa sau medic. Prin clasa a IX-a, in semestrul II, am descoperit un curs de actorie care mi se parea interesant, dar nu voi da niciun nume pentru ca n-as vrea sa discreditez pe nimeni. Long story short, experienta de 2 saptamani a fost extrem de neplacuta si am preferat sa o las balta. La iesirea din locul respectiv mi-am spus „teatrul nu e pentru mine”. Mi se parea un mediu dur, rece, atat de urat… Pana cand intr-o zi, chiar inainte de a incepe clasa a X-a, am gasit pe facebook o pagina a unui teatru – In Culise. Am cules cateva informatii, am aflat ca acolo se desfasoara cursuri, iar in maxim 24 de ore eram deja fericita posesoare a unui loc intr-o grupa de incepatori. Chiar m-am mirat de suportul pe care mi l-au oferit ai mei atat de spontan. In fine, de-atunci, adica din septembrie 2012, si pana acum, nu mai pot pleca dIn Culise. Aici mi-am facut cuibul.

Emil Calinescu: Colegii si prietenii (cei de varsta ta) ce au zis? Cum vad adolescentii de astazi teatrul?

Claudia Ene: Prietenii m-au incurajat neconditionat, am prieteni in clasa care vin la fiecare spectacol de-al meu, ma sustin, ii vad acolo, in public, cat de bine se simt. Si nu e nimic ostentativ in privirile lor dupa spectacol. Nu au facut-o doar ca sa-mi dea apa la moara, oamenilor chiar le-a placut. Le-am placut. Si imi place sa cred ca am adus teatrul mai aproape de ei, chiar daca ceea ce fac este la nivel de amator. Pentru ca in general tinerii se cam feresc de teatru. Nu stiu precis de ce, dar cred ca una dintre cauze este promovarea excesiva a filmelor si a teatrelor de stat. Si daca am invatat ceva de cand ma invart in cercul asta, acel ceva este ca teatrul nu e pentru toata lumea. Iar teatrul de stat, nici atat. Cred ca tinerii au nevoie, pentru inceput, de ceva aproape de inima lor, cum e teatrul independent. Sunt sigura ca s-ar simti mult mai atrasi de nonconformismul unui teatru-pub si nu ii pot invinui: traim intr-o epoca a schimbarilor, inhibitiile sunt aruncate la gunoi, iar locul lor este luat de nonconformism. Cred ca daca ar avea alocatii mai mari si li s-ar face recomandari bune, liceenii ar veni cu drag la spectacole.

Emil Calinescu: Simti ca s-a format deja o prapastie intre teatrele mari, de stat, si cele independente?

Claudia Ene: Nu cred asta, cred mai degraba ca teatrul independent e fratele mai mic al teatrului de stat. Iar teatrul de stat are lucruri mai bune de facut decat sa faca babysitting cu ceva atat de mic. La noi in Romania teatrul independent e ceva nou, actual, dificil de acceptat de catre cei care au crescut in Epoca de Aur a teatrului romanesc, cand marile scene erau invadate de maestri. E nevoie de un dram de intelegere cand vii intr-un teatru independent. Trebuie sa intelegi ca cei pe care ii vezi nu sunt inca maestri, sunt tineri care au nevoie sa creasca si sa se dezvolte frumos. Dar pentru asta trebuie sa le dai credit. Am apreciat initiativa Teatrului Bulandra de a deschide Laboratorul din incinta de langa parcul Izvor. Chiar am urmarit un spectacol acolo, „Arlechino moare?”. Teatrul de stat nu il priveste cu ura pe cel independent, ba chiar cred ca are multe de invatat de la el.

Emil Calinescu: Daca tot suntem la capitolul acesta, ne spui care este cel mai bun spectacol de teatru vazut de tine in Bucuresti?

Claudia Ene: Nu pot sa aleg doar unul, sunt trei spectacole care mi-au placut foarte mult si pe care le-as revedea oricand – Trei piese scurte fara sex, Imagineaza-ti ca esti Dumnezeu (ambele productii ale Teatrului In Culise) si American Buffalo (Teatrul Act).

Emil Calinescu: Observ ca ai pus 3 productii ale teatrelor independente. Sa inteleg ca-ti plac mai mult decat productiile teatrelor de stat?

Claudia Ene: Da. Eu cand merg la teatru trebuie sa simt fiecare emotie a personajului care se afla in fata mea. Iar la Teatrul In Culise si la Teatrul Act, actorii au jucat la mai putin de 5 metri de mine. Nu poti sa ramai indiferent in fata unui val de energie care se revarsa atat de aproape de tine. Asta-i inca un lucru pe care l-am invatat jucand teatru – e foarte important schimbul de energie dintre actori si spectatori.

Emil Calinescu: Spune-ne, atunci, cel mai bun spectacol vazut la un teatru de stat?

Claudia Ene: Probabil „Ingeri in America”, de la Teatrul Metropolis.

„As prefera sa aud un Ene, hai la tabla sa rezolvam problema, decat un Ene, hai ca vin sa te vad la teatru”

Emil Calinescu: Spune-ne cum a fost cand ai jucat prima oara intr-un spectacol (si cum s-a numit acel spectacol)?

Claudia Ene: Primul spectacol pe care l-am jucat, exceptand scenetele din fata blocului, cele cu animale de plus sau papusi, s-a numit „Mofturi…” si a fost o adunatura de scene caragialiene delicioase. L-am jucat sub indrumarea lui Cristian Bajora, ca spectacol de absolvire pentru grupa de incepatori a Teen Media Academy. Si a fost o experienta incredibila. Fluturi in stomac, greata, aproape ca am facut si febra – probabil ca nu voi uita niciodata acele momente. Si nici replicile, haha.

Emil Calinescu: Publicul cum a primit spectacolul?

Claudia Ene: Avand in vedere ca au fost doar prieteni de-ai nostri in sala, au ras si au aplaudat fie ca au vrut sau nu. Glumesc, cred ca a fost interesant si pentru ei sa-si vada prietenul, ruda, sora sau mama in ipostaza de actor amator. Cum spuneam, a fost o experienta frumoasa.

Emil Calinescu: Profesorii de la liceu ce parere au despre acest lucru? Au fost si profesori in sala la spectacolele tale?

Claudia Ene: Dintre profesori, doar doi sau trei stiu de lucrurile cu care ma ocup in timpul liber. Inca nu au fost la vreun spectacol de-al meu, dar probabil ca daca ar veni, as avea emotii de zeci de ori mai mari. As prefera sa aud un „Ene, hai la tabla sa rezolvam problema”, decat un „Ene, hai ca vin sa te vad la teatru”. Cand sunt anumite persoane in sala, emotiile mele cresc subit.

Emil Calinescu: Ceilalti profesori o sa afle de pe blogul meu cu ce te ocupi. Sper, totusi, sa nu patesti ceva rau din cauza asta :))

Claudia Ene: Haha, nu poate fi vorba de asa ceva. Am niste profi super. (Sper sa vada si partea asta.)

Emil Calinescu: Dar la voi la scoala/liceu nu sunt discutii de genul „La ce facultate vrei sa dai”? Nu au aflat ca vrei sa dai la actorie?

Claudia Ene; Ba da, atunci cand sunt intrebata, raspund. Dar nu fac mare caz din chestia asta. Liceul in care sunt a „gazduit”, ca sa zic asa, actori foarte buni. Nu-mi fac griji ca ar putea vreun prof sa se uite ciudat la mine pentru ca dau la actorie.

Emil Calinescu: Dar este vreunul care sa fi incercat sa te convinga sa dai la altceva? Sa spuna ca tu ar trebui sa te faci … (medic, avocat, economist, etc)?

Claudia Ene: Nu. M-au intrebat doar daca parintii mei imi sustin decizia (ceea ce o fac). In rest, mi-au urat succes… Desi, daca stau sa ma gandesc, cineva a incercat sa ma convinga sa ma fac economista, ca sa nu mor de foame… Dar nu m-a intors din drum. Plus ca sunt praf la economie. :))

Emil Calinescu: Spune-ne acum cum iti imparti timpul intre scoala si teatru? Te poti plange ca nu ai timp liber din cauza celor 2?

Claudia Ene: Deloc, imi place sa fiu ocupata. Desi uneori mi-ar prinde bine o pauza, n-am mai iesit prin parc de mult timp. Nici de citit nu am mai avut timp. Dar voi termina in sfarsit cu tezele si ma voi putea dedica mai mult teatrului. Cred ca asta-i partea mea preferata din vara. Si voi recupera tot somnul pierdut, bineinteles! Dar in general reusesc sa le impac frumos, foarte rar mi se intampla sa cedez nervos si sa ma plang ca nu mai pot. Cred ca m-am obisnuit cu stilul asta de viata, si chiar sunt fericita ca le pot face pe toate.

Emil Calinescu: Esti nevoita sa te invoiesti des de la scoala pentru repetitii si spectacole?

Claudia Ene: Intr-un an si jumatate, de cand fac teatru, nu m-am invoit decat de trei ori de la scoala – pentru o auditie, pentru spectacolul de la Nottara si pentru un concurs desfasurat la Ploiesti. In rest, ori fug direct de la scoala la repetitii, ori repet in weekend.

Emil Calinescu: Ce spectacol ai avut la Nottara?

Claudia Ene: Unul dintre preferatele mele, „Auditia”. A fost un spectacol aniversar – Teen Media a implinit 4 ani in 2013.

Emil Calinescu: Ai vorbit de timpul liber. Ce inseamna pentru tine TIMP LIBER? Care sunt activitatile preferate in timpul liber?

Claudia Ene: Cand sunt foarte odihnita, citesc si scriu. Dar cand am multe pe cap sau simt nevoia sa evadez, iau repede bicicleta si ma plimb o ora, doua, prin Bucuresti. Uneori sunt norocoasa si chiar am timp sa ies prin parc. Alteori, e nevoie doar de un telefon scurt ca sa ma vad cu cineva drag. Sau, in cel mai bun caz, timpul liber inseamna somn de voie.

Emil Calinescu: Scrii? Ce anume scrii?

Claudia Ene: Poezii, proza… Ma inspir din ceea ce vad in jurul meu, din ceea ce iubesc de cele mai multe ori. Poezia optimista ma caracterizeaza. Uneori mai scriu articole pentru teatru, pentru revista scolii, sau pur si simplu pentru mine.

Emil Calinescu: Te-ai gandit sa-ti deschizi un blog personal pentru toate aceste creatii?

Claudia Ene: Am blog, dar am incetat sa-l mai promovez. Prefer sa pastrez poeziile pentru mine si pentru profa de romana, care ma ajuta sa-mi imbunatatesc stilul. De exemplu, nici macar parintii mei nu le-au citit.

Emil Calinescu: Hai sa te provoc, totusi: poti sa imi dai, IN EXCLUSIVITATE, o poezie pe care n-ai mai aratat-o pana acum nimanui? S-o citeasca lumea, pentru PRIMA OARA, pe blogul meu?

Claudia Ene: În exclusivitate nu pot, tot ceea ce am scris se află pe blog. N-am mai scris ceva care să-mi placă de vreo lună sau două…

Emil Calinescu: Atunci da-ne link-ul celei mai bune poezii scrise de tine? Cea care iti place cel mai mult

Claudia Ene: Ma simt ca o mama care trebuie sa-si aleaga copilul preferat, haha. Asta e una dintre poeziile care, trebuie sa recunosc, imi plac:
Infern
marea mă spală
îmi ia fiecare os în parte
îl sfărâmă şi
mi-l redă
doar de sufletul meu nu s-a atins marea
pentru că până şi ea se sperie de
demonii care se ascund acolo

„Oscilez intre „Despre incredibila usuratate a fiintei” de Milan Kundera si „Unsprezece minute” de Paulo Coelho”

Emil Calinescu: Zi-ne acum de proza. Ce fel de proza scrii? Pregatesti un roman? Sau scrii piese de teatru?

Claudia Ene: Am scris scurte fragmente de piese de teatru, dar e foarte complicat, n-am inca destula experienta si se vede. In afara de asta, scriu povestiri scurte si absurde. Se pare ca toate piesele de Matei Visniec pe care le-am jucat sau citit isi spun cuvantul.

Emil Calinescu: Daca tot scrii poezie, ne spui care este poetul tau preferat?

Claudia Ene: Marin Sorescu e preferatul meu, iar alaturi de el, Nichita Stanescu si Ion Minulescu. Iar dintre cei straini, Bukowski mi se pare cel mai tare.

Emil Calinescu: Iar cartea (romanul) ta/u preferat/a care este?

Claudia Ene: Ah, cred ca-i cea mai complicata intrebare pe care ai pus-o! Oscilez intre „Despre incredibila usuratate a fiintei” de Milan Kundera si „Unsprezece minute” de Paulo Coelho.

Emil Calinescu: Unsprezece minute va fi pusa in scena chiar In Culise. Sa inteleg ca astepti cu nerabdare spectacolul?

Claudia Ene: Da… De-acolo am aflat si eu de acest roman.

Emil Calinescu: Spune-ne, legat de teatru,ce postura iti surade mai mult: pe scena, „in lumina reflectoarelor”, sau in spatele scenei, ca regizor ori scenarist? Regizor n-ai fost inca, dar dupa ce ai spus scenarist, macar in parte, ai fost.

Claudia Ene: Prefer sa raman acolo unde ma descurc mai bine, adica pe scena. Nu mi-as putea asuma niciodata rolul de regizor sau scenarist, pentru ca, pe langa actori si jocul lor, ceea ce conteaza foarte mult pentru un spectacol este regia si textul. Fara o regie buna si un text care sa-ti ofere posibilitatea unei interpretari savuroase (pentru public), degeaba ai actori talentati.

Emil Calinescu: Ca actrita preferi teatrul? Nu te-ai vedea jucand si intr-un film?

Claudia Ene: Nu pot sa spun ca „nu ma vad jucand intr-un film”, pentru ca mi-as reduce drastic sansele de a castiga un casting. Dar daca ar fi sa aleg intre teatru si film, teatrul e mai aproape de mine, este viu oridecate ori il joci. Este un consum mai mare de energie, dar te si satisface pe masura.

Emil Calinescu: Exista vreun rol pe care visezi sa-l joci? Vreo personalitate pe care ti-ai dori enorm s-o joci? O alta actrita, Silvia Morosanu, intr-un interviu acordat blogului meu, declara ca viseaza s-o joace pe Regina Maria. Exista vreun astfel de personaj (istoric ori din prezent) pentru tine?

Claudia Ene: Hmmmm, complicata intrebare. Am o inclinatie catre personajele rau famate cu un profil psihologic numai bun de analizat, cum ar fi faimoasa Bonnie (si al ei Clyde). Imi plac personajele pe care le pot explora, pe care sunt nevoita sa le gasesc in mine desi ele nu exista. Orice de genul asta e un vis pentru mine.

Emil Calinescu: Hai sa ramanem un pic la capitolul filme. Ne spui ce gen de filme iti plac. Si spune-ne care este filmul tau preferat.

Claudia Ene: Ma uit la diferite genuri in functie de starea pe care o am. Daca sunt cu cineva, o comedie de duzina merge numai bine, e un prilej sa radem si sa ne simtim bine. Pe de alta parte, daca sunt singura sau sunt cu o persoana care imparte aceleasi gusturi cu mine, prefer filmele de actiune sau de aventura. O comedie romantica sau o drama merg si ele din cand in cand. Filmele mele preferate sunt Filantropica, Amelie, Moulin Rouge si (500) Days of Summer.

Emil Calinescu: Ai inceput cu Filantropica. Parca stiai ce intrebare urmeaza. Zi-ne ce parere ai despre cinematografia romaneasca, despre filmele din noul val, dar si despre filmele „vechi”. Spunand ca Filantropica este filmul tau preferat intuiesc, partial, raspunsul tau.

Claudia Ene: O sa incep prin a spune ceva ce stim cu totii: sonorizarea la filmele romanesti este undeva intre proasta si foarte proasta. Din valul nou de filme romanesti nu am urmarit decat cateva, dar nu m-au impresionat peste masura, nici chiar filmele premiate la Cannes sau Berlin. Filmele vechi, insa, imi plac. Morometii, Balanta, Filantropica sunt doar trei dintre cele care mi-au placut cel mai mult. B.D. la munte si la mare. Nea Marin miliardar. Sunt comedii adevarate, cu un umor ceva mai fin decat cel pe care il aud astazi la televizor. Oamenii chiar rad la filmele alea, nu doar schiteaza un zambet. Sau nu stiu, oi fi eu mai old-fashioned. Mi s-a mai spus.

Emil Calinescu: Filantropica este considerat din noul val, fiind facut in 2002. Balanta este iarasi dupa 90 facut (92). Spune-ne, totusi, in afara de sunet, care ar mai fi problemele filmelor romanesti?

Claudia Ene: Mda, uite ce inseamna sa fii nascut asa aproape de noul mileniu :)) Iti iei alte repere. Nu sunt in masura sa spun ce e in neregula cu filmele romanesti, nici nu prea stiu, sincera sa fiu. Nu pot decat sa constat, ca spectator, ca filmele romanesti imi amintesc de comediile americane de duzina, de care spuneam mai sus. Iar cele care nu sunt comedii… Am incercat sa ma uit la cateva filme mai noi, chiar nu am putut. Unul singur mi-a placut mult, dar din nefericire nu a fost niciodata terminat – California Dreamin’. Ala da. Ala e un film bun si il recomand.

Emil Calinescu: Dar cele 2 filme premiate ori nominalizate, Dupa Dealuri (nominalizat la Oscar) si Pozitia Copilului (castigator al Ursului de Aur), le-ai vazut? Ce parere ai despre ele?

Claudia Ene: Am incercat sa ma uit la Dupa Dealuri, dar dupa vreo 10-15 minute am abandonat filmul. Am vazut „Pozitia copilului”, m-a impresionat pe moment, dar atat. Acolo, dincolo de povestea pe care am cam uitat-o, semn ca filmul nu a ramas printre preferatele mele, actorii sunt incredibili, in frunte cu doamna Luminita Gheorghiu. Prestatia dumneaei a fost extraordinara.

Emil Calinescu: Zi-ne actorul tau preferat, respectiv actrita ta preferata, din tara si din strainatate? Ai vreun exemplu, o actrita despre care sa spui VREAU SA AJUNG CA EA?

Claudia Ene: Gheorghe Ifrim m-a impresionat in American Buffalo, la fel si Marius Vizante. Imi place si Rebengiuc. Actrita mea preferata e Luminita Gheorghiu, din Romania, dar imi place si de Antoaneta Cojocaru, pe care am vazut-o in „Arlechino moare?”. De peste hotare… Nu stiu, imi plac multi, dar nu am un actor sau o actrita preferata. Nu am spus pana acum despre nicio actrita ca „vreau sa ajung ca ea”, pentru ca intr-adevar nu am nici cea mai vaga idee cum vreau sa ajung.
… Sau, mai bine zis, ca cine.

Emil Calinescu: In viitoare poate o sa spuna altii „Vreau sa ajung precum Claudia Ene”. Ceea ce chiar imi doresc sa se intample

Claudia Ene: Haha, multumesc. Pacat ca n-am un nume prea sonor pentru scena, ca altfel… Asa sa se intample!

Emil Calinescu: Eh, stii cum se zice despre fete: ai nume, dar candva ti-l vei schimba :)) Poate noul nume va fi mai rasunator.

Claudia Ene: Hehe, nu ma plang nici de numele asta, mai ales ca asa m-am lansat.

„Nu ma simt intr-un fel special, ba chiar ma bucur ca cineva chiar vrea sa posteze pe blog ce debitez eu despre acele spectacole. E un sentiment placut.”

Emil Calinescu: Spune-ne, acum, cum este sa scrii despre alte spectacole? Stiu ca scrii cronici pe blogul teatrului In Culise? Cum te simti in postura de „critic” de teatru?

Claudia Ene: Nu scriu cronici in sensul ca sunt un mic carcotas, ci doar povestesc intr-o maniera… personala spectacolul pe care l-am urmarit. Da, scriu pentru Teatrul In Culise, avand in vedere ca am vazut aproape toate spectacolele lor si mi-au placut mult. Uneori mai fac si poze, dar in principal doar scriu. Nu ma simt intr-un fel special, ba chiar ma bucur ca cineva chiar vrea sa posteze pe blog ce debitez eu despre acele spectacole. E un sentiment placut.

Emil Calinescu: Ai primit vreun repros cu privire la vreun articol scris?

Claudia Ene: Nu, niciodata.

Emil Calinescu: Dar te-a tentat sa te duci la alte spectacole si sa scrii despre ele? Ca tot ai zis ca ai blog: sa scrii acolo, pe blogul tau personal.

Claudia Ene: De tentat, m-a tentat. Mai greu cu timpul, ca altminteri m-as plimba de colo-colo. Si nu neaparat ca sa scriu, ci ca sa vad de dragul de a vedea.

Emil Calinescu: Daca nu ai fi actrita, ce ti-ar placea sa faci? Sau, altfel spus, daca n-ar exista facultatea de actorie, spre ce facultate te-ai indrepta (intrebare venita din public)?

Claudia Ene: Spre scenografie sau relatii publice/publicitate… Facultatea de la urma va fi chiar una dintre cele la care voi aplica, pe langa facultatea de teatru.

Emil Calinescu: Poate vei deveni pr in domeniu: al unui actor/actrite, al unui teatru ori al vreunui distribuitor de film. Ti-ar surade ideea?

Claudia Ene: Al unui teatru da. De altfel, cand mai stau pe langa Vania, PR-ista de la In Culise, invat vrute si nevrute despre ce inseamna promovare si PR. Si chiar pare interesant. E o provocare.

Emil Calinescu: Ah, inteleg ca vrei sa-i iei locul Vaniei? :))

Claudia Ene: Nu vreau asta, Vania e maestra in domeniul asta. Doar mai invat de la ea si o mai ajut, atat cat pot.

Emil Calinescu: Sa inteleg ca daca vei ajunge actrita Vania va fi Pr-ul tau personal? Ca daca nu, poate am sanse sa ma angajezi pe mine … :))

Claudia Ene: Haha, inca nu mi-am facut un plan in legatura cu PR-ul, dar daca imi mai iei un interviu peste 10-15 ani, e posibil sa te angajez.

Emil Calinescu: Iti iau anual unul, ca sa nu ma uiti :))

Claudia Ene: Negociem, ca sa nu se plictiseasca nici cititorii tai de mine. :))

Emil Calinescu: Hai sa vorbim un pic de blogging. Zi-ne ce bloguri cunosti si ce bloguri frecventezi constant?

Claudia Ene: Frecventez Utopia Balcanică, Times New Roman, Skirt Bike şi Revista de Povestiri cel mai mult. Le urmăresc de mult timp.

Sper ca dupa acest interviu sa mai doreasca sa se pozeze cu mine. Daca nu, ma voi multumi cu aceasta poza. Nu d-alta, dar peste cativa ani, cand va deveni o actrita celebra, imi va fi mult mai greu sa ma pozez cu ea 🙂

Emil Calinescu: TimesNewRoman e site, nu blog. Ca sa fiu narcisist, te intreb de ce nu pusasi si blogul meu/blogurile mele pe listuta ta? Ne suparam si nu mai doresc sa-ti fiu pr :))

Claudia Ene: M-ai intrebat pe care le frecventez constant. Pe astea le am la Favorite, in rest intru pe bloguri cand imi aduc aminte. Sa-ti povestesc iar ce prost stau cu timpul?

„Tot ce inseamna In Culise e probabil cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata.”

Emil Calinescu: Ai zis deja asta. Spune-mi, insa, cum crezi ca te vei simti citind despre tine (si spectacolele tale) pe bloguri? Cum vei reactiona la critici? (sunt din ce in ce mai multi bloggeri care merg la filme si la teatre si care scriu despre ceea ce vad)

Claudia Ene: Le voi lua ca atare: ele sunt pareri. Am citit mult prea multe articole scrise de femei aflate la menopauza care nu stiau decat sa critice pana la sange spectacole pe care de fapt nu le inteleg. Nu o sa ma schimb din cauza unor cronici, fie ele de bine sau de rau. Contez mai mult pe parerea a 100 de oameni obisnuiti, care nu tin bloguri de genul, decat pe parerea unui singur om. In general nu ma pripesc, deci banuiesc ca nu o sa ma afecteze prea tare criticile. Iar daca sunt constructive, atunci sunt bine-venite din start, dar sa vina din partea unor specialisti.

Emil Calinescu: Inca o intrebare din public: in ce masura crezi ca te-a schimbat teatrul? Presupunand ca NU ai urma aceasta cariera, consideri ca teatrul este util pentru dezvoltarea personalitatii unui om?

Claudia Ene: Pot sa spun ca m-a schimbat in totalitate. Din persoana timida, care nu-si spunea niciodata punctul de vedere, care ramanea mereu in umbra si nu socializa niciodata cu nimeni, am ajuns ceea ce sunt. Sunt mult mai deschisa, mai putin emotiva, cu toate ca dramul de timiditate e inca acolo, dar ala imi prieste, ma tine cu picioarele pe pamant. Teatrul, la nivel de amator, e cea mai buna terapie. Am intalnit oameni tristi, deprimati, care nu mai vedeau nicio luminita la capatul tunelului, si care dupa experienta Teen Media au invatat sa zambeasca din nou. Cat despre mine, cateva dintre cele mai dragi persoane mie au intrat in viata mea prin teatru. Tot ce inseamna In Culise e probabil cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata.

Emil Calinescu: Cursurile de teatru sunt recomandate la orice varsta? Adica pe tine te-au schimbat, dar mai pot ele schimba pe cineva de 40 de ani, de exemplu? Au, cumva, o varsta limita?

Claudia Ene: Nu, omul se dezvolta si invata pana in ziua in care moare. Pe de o parte e trist sa te gandesti ca, chiar si in ziua mortii, tot ai mai avea ceva de imbunatatit, dar pe de alta parte e un drum anevoios atat de frumos, si cu atat de multe experiente. De-aia spun, dezvoltarea personala nu are o varsta limita. Nu te dezvolti pana la 40 de ani si dupa aceea faci o pauza, pleci un pic pana la Madrid si te intorci realizand ca, de fapt, tot nu esti multumit cu tine. Am colege in grup care au trecut de 40 de ani, si sunt probabil cele mai bune exemple de ceea ce poate face teatrul din tine.

Emil Calinescu: Efecte adverse nu are? Contraindicatii? Precum un medicament zic …

Claudia Ene: Poate crea dependenta. In sensul ca gusti o firimitura din viata unui actor, realizezi ca parca-parca ai cocheta si tu cu ideea. Am colegi care, desi au un loc de munca stabil, tot ar da la Facultatea de Teatru. Deci cam asta ar fi efectul advers – iti schimba radical viata, perspectiva, iti da peste cap micul tau univers.

Claudia Ene – pe scena

Emil Calinescu: Exista colegi care au facut asta? Care au dat la facultatea de teatru la 40 de ani ori mai mult?

Claudia Ene: Deocamdata nu. Dar nu se stie niciodata.

„Ascult cam tot ce le place urechilor mele, nu am un gen preferat. Bine, mai putin manele, pe acelea chiar nu le pot asculta nici daca beau mai mult decat trebuie.”

Emil Calinescu: Intrebare din public: cum stai cu invatatura? In special ce medie ai la limba romana? Pronosticul MEU personal ar fi ca ai note mari, avand in vedere articolele scrise pe blogul In Culise.

Claudia Ene: Stau foarte bine in general. Imi place la scoala, iar la majoritatea materiilor invat de placere. Am 10 la romana, e materia mea preferata. Chiar mi-e dor de scoala vara (in timp ce stau relaxata la soare sau dorm pana tarziu), pentru ca sunt obisnuita sa-mi vad prietenii zilnic, sa rad in pauze, sa ma bucur cand inteleg ceva la matematica fara sa ma chinui prea tare.

Emil Calinescu: Ce muzica asculti? Ce melodie/melodii nu lipseste/nu lipsesc niciodata din playlistul tau?

Claudia Ene: Ascult cam tot ce le place urechilor mele, nu am un gen preferat. Bine, mai putin manele, pe acelea chiar nu le pot asculta nici daca beau mai mult decat trebuie. Am doua melodii de suflet – Mirrors, de la Justin Timberlake, si Paradise, de la Coldplay. Ma leaga de niste momente speciale. In rest, de la Coldplay la Subcarpati, de la muzica simfonica la folclor, de la rap la reggae si rock.

Emil Calinescu: Chiar daca NU iti plac manelele, ai accepta sa joci intr-un film in care se aud manele? Sau, si mai „grav”, sa joci rolul unei maneliste ?

Claudia Ene: Bineinteles ca as accepta. Nu confund viata de pe scena cu viata personala. Pe scena nu sunt eu, de fapt – e personajul meu. Daca personajul meu e o manelista cu par la subrat si mancare intre dinti, imi asum chestia asta. Nu fac nazuri.

Emil Calinescu: Tot intrebare din public: ce obiecte nu lipsesc niciodata din geanta ta?

Claudia Ene: Hoho. Telefonul, portofelul, strugurelul, castile, abonamentul RATB. Sunt saptamani in care car dupa mine chiar si texte pe care trebuie sa le invat. Am o geanta incapatoare.

Emil Calinescu: Spune-ne daca te vezi profesoara? Eventual profesoara de teatru: sa le insufli si altora pasiunea pentru teatru (tot intrebare din public).

Claudia Ene: Da, mi-ar placea sa fiu profesoara datorita profei mele de romana, care e inainte de toate un om tare bun. Daca as fi de romana sau de teatru… Nu stiu, grea alegere. Dar da, ma face sa zambesc ideea de a insufla si altora pasiunea pentru aceasta arta.

Emil Calinescu: Zi-ne, acum, ce sfaturi ai da tinerei generatii? Colegilor tai mai tineri, de exemplu, de clasa a IX-a sau a X-a.

Claudia Ene: Sa-si faca un pic de timp pentru cel putin o activitate in timpul liber. Timpul trece si mi-e ciuda acum ca, intr-a IX-a, nu m-am dedicat uneia dintre pasiunile mele de atunci. Educatia ti-o faci in principal singur, nu la scoala. Cu cat iti largesti orizonturile, cu atat devii mai liber. Si inca ceva – urmati-va visele, oricat de imposibile vi se par.

Emil Calinescu: Hai sa facem acum 2 „exercitii”, ca tot ai spus tu ca ai vrea sa dai (SI) la facultatea de comunicare. Fa reclama liceului tau. Cum l-ai promova in fata elevilor de clasa a VIII-a, care ar trebui sa isi aleaga liceul? Si apoi iti voi mai da un alt exercitiu.

Claudia Ene: Liceul meu are cea mai simpatica vanzatoare la bufet. Liceul meu are o curte mare, cu pomi inverziti si banci. Liceului meu nu ii pasa daca vrei sa devii medic, actor sau astronaut – te va sustine orisicum. Profii sunt de treaba. Am castigat anul trecut cupa la League of Legends. Avem elevi foarte buni la mate si info, si tot ei joaca in campionate de baschet si fotbal. My highschool rules!

Emil Calinescu: Acum promoveaza, te rog, cursurile Teen Media Academy. Sa te vad (o s-o rog pe Vania, cand va aparea interviul, sa-mi spuna cat de bine te-ai descurcat)!

Claudia Ene: Teen Media te scoate din coconul tau si te invata sa-ti cresti singur aripile. E o mare familie in care apar membri noi incontinuu, pentru ca mereu mai e loc pentru inca unul la masa. Teen Media iti schimba viata daca te lasi purtat intr-o experienta unica, daca esti dispus sa devii mai bun, daca renunti la frica, de orice natura ar fi ea.

Emil Calinescu: La sfarsit mai am un exercitiu de imaginatie pentru tine. Dar il pastram pentru final, momentan zi-ne cum te vezi peste 10 ani (in afara de aceasta mai am fix 2 intrebari).

Claudia Ene: Peste 10 ani ma vad cu o diploma in mana si cu aceeasi dorinta de a juca teatru. Ma vad inconjurata de prietenii mei, ma vad iubita si plina de speranta. Si cu aceeasi dragoste de teatru.

Emil Calinescu: Bun. Acum o urmeaza o intrebare „din public”, venita in timp real: caracterizeaza-l, te rog, pe regizorul Cristian Bajora.

Claudia Ene: Cristi, Cristi… Daca citesti asta, e perfect. Esti un om extraordinar si, pe cat de frica mi-era de tine la inceput, pe cat de mult imi doream sa fac totul bine ca sa fii tu multumit, pe atat de mult am ajuns sa tin la tine. Ba nu, mint, chiar mai mult de-atat. Am scris candva la romana un eseu despre mentori. Te-am inclus acolo. Pentru ca asta esti tu pentru mine: un mentor. Esti dedicat, pasionat, amuzant, rabdator, m-ai sprijinit in momente grele, oferi un suport moral extraordinar, iar in ochii tai se citeste pasiunea cu care faci totul. Acum am gasit un raspuns la o intrebare anterioara – mi-ar placea sa ajung ca tine cand voi fi un om mare si pe picioarele mele (si cand va fi legal sa fiu suspectata penal, asa cum zic profii mei, haha). E minunat sa lucrez cu tine. La cat mai multe proiecte impreuna! Chiar simteam nevoia sa-i transmit lui direct acest raspuns.

Emil Calinescu: Spune-ne, acum, la care facultate de actorie vrei sa dai (tot din public): UNATC, cea de stat, sau la una dintre cele private (Hyperion, Spiru Haret)?

Claudia Ene: UNATC este cea catre care ma indrept in principal, dar voi da admiterea si la Hyperion, ca sa inteleg ce emotii ma trec in fata unei comisii si ce presupune, de fapt, examenul de admitere la Facultatea de Teatru.

Emil Calinescu: Ne poti spune de ce UNATC? Motivul este strict unul financiar? Sau o consideri ca fiind cea mai buna facultate de actorie din Bucuresti?

Claudia Ene: Am luat in calcul si partea financiara, bineinteles. Nu vreau sa ii supun pe ai mei unor eforturi materiale supraomenesti. Dar nu asta e motivul principal. Daca e sa fiu sincera, m-am simtit atrasa de acel loc inca de cand l-am vizitat. M-au incantat cursurile la care am asistat, am urmarit chiar si sustinerea unor examene de regie. Pentru mine, e incredibil tot ce intampla intre peretii aia. Dar daca viata ma va purta la alta facultate de teatru, nu-i cu suparare. Nu facultatea pe o care faci iti da talent sau prestigiu. Ea doar ti le slefuieste. In rest totul trebuie sa vina din tine. Degeaba iti predau actori ai Teatrului National daca nu ai materia prima pe care trebuie s-o modelezi. Abia dupa ce realizezi ca o ai poti incepe sa furi meserie de la ai mai mari.

” A fost o placere sa particip la acest interviu – e primul meu interviu, de altfel. A fost ca o lunga calatorie cu masina, dar a fost palpitanta – noroc ca n-am facut pana. Il notez cu o steluta aurie la fel de mare ca Soarele, pentru ca imi plac stelele si m-am decis sa-ti ofer si tie una. :D”

Emil Calinescu: O intrebare pe care n-am mai pus-o pana acum, dar pe care promit sa o pun de acum inainte. Ai citit interviurile precedente de pe blogul meu? Daca da, care este preferatul tau de pana acum?

Claudia Ene: Am citit doar cateva, dar promit sa recuperez. M-a incantat interviul cu Dana Lalici, dezinvoltura ei si simtul umorului. Si cu asta am descoperit un blog de care nu stiam.

Emil Calinescu: Acum este randul tau. O intrebare clasica a interviurilor mele: ce intrebare i-ai mai pune Claudiei Ene daca ai fi in locul meu? Si, bineinteles, trebuie sa si raspunzi la ea.

Claudia Ene: Hahaha. Asta-i chiar tare. Mi-as pune intrebarea pe care si-o pune la un moment dat unul dintre personajele pe care le voi juca in viitorul apropiat – Mai, Claudia, tu stii de exemplu ce ti-ar trebui ca sa fii fericita? Personajul meu nu stie. Si in general sa nu stim astfel de lucruri despre noi poate cauza drame. Daca nu stim sa raspundem la astfel de intrebari, realizam de fapt cat de putin ne cunoastem pe noi insine. Se intampla insa ca eu sa stiu de ce am nevoie, si chiar ma consider norocoasa din cauza asta. Am nevoie de o bicicleta, dragoste, teatru si soare. Ele imi ofera terapia de care am atata nevoie, ele sunt evadarea mea.

Emil Calinescu: Acum este timpul sa evaluezi acest interviu: ce a avut bun, ce a avut rau, ce i-a lipsit? Si pentru ca tot ai spus tu ca ti-ai dori sa devii profa, te provoc sa-l notezi. Interviul, ca atare, dar mai ales pe intervievator.

Claudia Ene: Ooooof, de ce nu ai adus-o tu pe Isoscel? Ea evalua mai bine decat mine. A fost o placere sa particip la acest interviu – e primul meu interviu, de altfel. A fost ca o lunga calatorie cu masina, dar a fost palpitanta – noroc ca n-am facut pana. Il notez cu o steluta aurie la fel de mare ca Soarele, pentru ca imi plac stelele si m-am decis sa-ti ofer si tie una. 😀

Emil Calinescu: Promisesem inca un exercitiu de „pr”. Te PROVOC sa faci reclama acestui interviu. Cum ai incerca sa convingi pe altii sa-l citeasca? Si, pentru ca provocarea sa fie completa, ALEGE-I CEL MAI POTRIVIT TITLU !

Claudia Ene: L-as intitula Generatia Happy a Teatrului. Pentru ca, vrand-nevrand, mi s-a pus eticheta de membra a generatiei Happy, adica a proscrisilor nonconformisti, ca sa citez pe cineva. :)) Ce reclama sa-i fac in afara ca sa zic ca e un interviu cu MINE? Glumesc. Cititi-l daca vreti sa vedeti cum arata viata unui adolescent care imbina utilul cu placutul. Care e happy pentru faptul ca a inventat o reteta de fericire care i se potriveste ca o manusa. Ca tot e fericirea considerata o utopie in ziua de azi.

Emil Calinescu: Claudia, iti multumesc foarte mult pentru interviu. Interviul va aparea de ziua ta, asa ca iti urez mult succes pe toate planurile. Si sper sa te vad jucand pe cele mai mari scene ale lumii si poate chiar ale tarii La multi ani gloriosi Iar tuturor cititorilor: va multumesc ca ma cititi si va multumesc ca ati facut aceasta rubricuta cea mai de succes rubrica a bloguletului meu Eu v-am lasat si va mai astept pe blogul meu. Claudia, ai legatura (un mesaj de final pentru cititori, o injuratura pentru mine daca e cazul, d-astea)

Claudia Ene: Iti multumesc si eu si le multumesc cititorilor care au rezistat pana la final. Iar daca cineva a dat scroll pana la sfarsit – intoarceti-va la inceputul interviului, e chiar misto, chit ca-i lung cat o zi de post. Succes si-un praz verde teatral!