Interviu Alexandra Cristea: „De ce bere? Pentru ca sucul are tot tabelul lui Mendeleev in el, pe cand berea are malt si hamei.”

 

 

 

Emil Calinescu: Salutare si bine v-am regasit la interviul saptamanii. Ca de obicei, voi lasa intervievata (din nou o EA si nu un EL) sa se prezinte.

Alexandra Cristea: Hello, numele meu e Alexandra Cristea. In timpul zilei sunt educatoare, adica redevin copil si imi aduc aminte de Tom si Jerry, de chicoteli si de cantecele antrenante; iar seara sunt bloggerita care scrie tot ce-i trece prin minte, ascultand Guns N’ Roses si savurand o bere.

Emil Calinescu: Sa incepem cu sfarsitul, ca asa e frumos. De ce bere? Cat de bun exemplu pentru societate este o educatoare care bere? Si de ce bere si nu altceva?

Alexandra Cristea: Vreau sa fie subliniat de la bun inceput ca viata mea particulara nu are absolut nicio legatura cu ceea ce fac la serviciu. Am observant tendinta asta a oamenilor din mass-media, de-a pune omul la zid si a arunca cu pietre in el, doar pentru ca mai are si o viata in afara de job. Nu desfac sticla de bere cand sunt la munca, inconjurata de copii, cantand “If you’re happy and you know it, clap your hands”.
O educatoare este si ea, la urma urmei, un om. Cum alege sa se relaxeze in timpul liber nu ar trebui sa denote competenta ei de cadru didactic.
De ce bere? Pentru ca sucul are tot tabelul lui Mendeleev in el, pe cand berea are malt si hamei.

Emil Calinescu: Berea cum trebuie sa fie: blonda ca tine sau bruna, pentru contrast?

Alexandra Cristea: Nu sunt „rasista”. Beau si bere blonda si bere bruna. Singura care nu-mi place e asta noua, cu lamaie si alte arome care n-au ce cauta intr-o bere.

Emil Calinescu: Si totusi, care-i preferata ta? Inteleg ca Radleru-i exclus. Care sa fie atunci?

Alexandra Cristea: Facem un pic de reclama mascata, nu? Tuborg sa fie, daca e sa aleg blonda. Si daca o fi bruneta, Silva bruna.

 

„De multe ori ma trezesc uitandu-ma la un plop si gasind inspiratie sa scriu despre mere. E ceva ce vine de la sine…”

 

Emil Calinescu: Articolele de pe blog le scrii in timp ce bei berea? D-acolo vine inspiratia?

Alexandra Cristea: Nu am scris vreodata in timp ce savuram o bere. Daca vrei sa iti spun cum decurge ziua de scris e cam asa: intors de la gradinita, dormit, trezit cu gandul la un subiect (mai mult sau mai putin) bun, baut cafea, scris, citit ce am scris, retusat, publicat, apoi iesit cu prietenii la o bere.
Nu sunt sigura de unde vine inspiratia. De multe ori ma trezesc uitandu-ma la un plop si gasind inspiratie sa scriu despre mere. E ceva ce vine de la sine…

Emil Calinescu: Poate inspiratia se gaseste-n cafea. Ea pare a fi cheia, conform pozitionarii in orarul tau.

Alexandra Cristea: Nu, cafeaua e ca sa nu adorm cu capul pe tastatura. Sa stii ca micii mei piticoti imi absorb mare parte din energie. Tocmai de aceea scriu atat de rar. Imi petrec mare parte din zi cu ei si cand ajung acasa, sunt putin epuizata. Nu ma plang, imi place sa ii pun pe primul loc, caci zambetele lor imi dau optimismul de care am nevoie, ca sa traiesc in societatea astea imbibata in pile, coruptie si alte lucruri pe care prefer sa le ignor, de cele mai multe ori.

Emil Calinescu: Dupa bere urmeaza muzica. Ai spus ca asculti Guns N’Roses. Spune-ne cat de mult te reprezinta pe tine si in general pe un om muzica preferata?

Alexandra Cristea: Daca imi puneai intrebarea asta acum vreo 10 ani, pe cand eram imbracata toata in negru si nu acceptam altfel de muzica decat rock, te-ai fi speriat de raspunsul meu. Acum, insa, sunt mai ingaduitoare. Mai ascult si alte genuri, pe langa muzica mea de suflet, care a ramas rockul.

Ascult muzica in functie de starea mea de spirit. Uneori as da din plete pe o Metallica, alteori as asculta, relaxata, o balada de la Guns N’ Roses si mai am si momente cand ma trezesc topaind prin casa pe Smiley sau Delia.
Insa, niciodata nu mi-au placut manelele. Nu am putut sa gasesc nimic placut in genul asta de muzica. Nu am nimic cu persoanele care asculta asa ceva, atata timp cat nu ma calca pe codita. Dar daca ma inchizi intr-o camara, cu un casetofon din care rasuna doar Guta si Salam, s-ar putea sa ies de acolo cu paru cret si delirand.

Emil Calinescu: Care este reactia ta atunci cand la o petrecere, pe la 3 dimineata, vreun ratacit, beat sau treaz, baga si el o manea? Incepi sa „delirezi”?

Alexandra Cristea: Nu delirez dar imi displace. Stau pe scaun si astept sa se termine. Eventual, port o conversatie cu cine se afla in dreapta mea.

Emil Calinescu: Ajungem in sfarsit la subiectul blogging. Intai te voi ruga sa ne prezinti blogul: cum se numeste, care este sloganul sau, despre ce scrii pe blog, cat de des, de ce ar trebui sa il citim/sa ne abonam la el?

Alexandra Cristea: Blogul meu e unul personal. Astazi pot scrie despre copiii mei de la gradinita, iar maine pot sa critic un personaj din viata mea, un loc sau un stil de viata (sau sa carcotesc, cum imi place mie sa spun). Blogul se numeste “In gradina mea” si, ca in orice gradina, apar acolo si trandafiri dar si buruieni, asta fiind si sloganul sau.
Obisnuiam sa scriu foarte des pe el. Erau zile cand publicam doua, trei articole. Dar asta se intampla pe vremea cand nu aveam un job stabil si aveam tot timpul si toata energia din lume. Stiu ca n-ar trebui sa gasesc scuze, atata timp cat scrisul ramane pentru mine pasiunea principala, dar ma simt cu musca pe caciula asa ca ma retrag acum, 5 minute, la coltul rusinii.
Acum scriu doar cand am timp si consider ca subiectul care mi-a lovit creierasul merita dezbatut.
De ce sa va abonati?
Nu sunt genul de om care sa dea mesaje pe Facebook, zilnic, cerandu-le prietenilor sa se aboneze, sa dea like, share si comentarii. Daca va place stilul meu, daca vreti sa imi cititi scrierile, daca vi se pare interesant ce abordez eu in textele mele, va invit cu drag sa apasati pe ce butoane vreti de acolo.

Emil Calinescu: Cat de des scrii acum? Si despre ce ai scris in ultima perioada? Cat de important trebuie sa se dovedeasca a fi subiectul pentru a-l aborda tu pe blog?

Alexandra Cristea: Avand in vedere faptul ca nu scriu doar pe blog, ci colaborez si cu revista Belva, din Iasi, postarile mele in blogosfera sunt cam rare. Nu scriu la un anumit interval de timp. Doar atunci cand simt ca subiectul pe care il am in minte ar interesa si pe altcineva, in afara de mine.
Scriu atunci cand imi place foarte mult un anumit lucru; cand mi se intampla ceva ce merita notat si impartasit cu alte persoane. Scriu cand un anumit eveniment lasa o amprenta in sufletul meu. Scriu cu la fel de multa pasiune atunci cand ajung sa iubesc, ca atunci cand ajung sa dispretuiesc… o fapta, un om, un loc.

Emil Calinescu: Stiu ca ai participat la ultima editie a SuperBlog. Ne spui cum ai reusit sa duci editia pana la final daca energia si timpul nu au fost de partea ta?

Alexandra Cristea: Nu au fost deloc de partea mea, ce-i drept. Tin minte ca ajungeam acasa, dormeam o ora si cand ma trezeam, ma infigeam direct in cafea. Apoi, ma uitam cu o spranceana ridicata la cerinta sponsorilor si de multe ori ma gandeam: “bun… si eu acum ce naiba scriu?”. Stateam si ma uitam in gol timp de 30 de minute, apoi incepeam sa scriu, indiferent de cat de convinsa eram de calitatea subiectului. Scriam un paragraf, il reciteam, il stergeam, scriam din nou, ma mai dadeam cu capul de pereti un pic si apoi venea ideea si totul se desfasura foarte rapid. Ma gaseam in fata textului si nu realizam cum si de ce am scris asta. Asa e cu inspiratia la mine, ba nu vine si o caut cu lumanarea, ba vine si nu stiu cum sa o stapanesc.
Vinerea era seara in care stateam in fata laptopului si il intrebam pe prietenul meu: “Ce fac? Nu am idei!”, iar el ma consola si ma imbarbata din cateva cuvinte: “Hai, deschide laptopul si scrie!”. Mi-a fost de mare ajutor pe tot parcursul concursului. As fi avut mai multe penalizari daca nu era el.

Emil Calinescu: Pe ce loc te-ai clasat si cate puncte de penalizare ai avut pana la urma?

Alexandra Cristea: 30 de puncte penalizare. Locul 22.

Emil Calinescu: De ce te-ai inscris in competitie? Care a fost scopul/obiectivul tau in acest concurs si daca l-ai si indeplinit?

Alexandra Cristea: M-am inscris tocmai pentru ca nu mai scrisesem constant de mult timp si incepusem sa am dubii referitoare la abilitatea mea de a gasi idei bune. A fost o perioada uscata din punct de vedere al inspiratiei si m-am gandit ca un concurs ca Superblogul m-ar putea ajuta sa ies din impas. Si m-a ajutat chiar foarte mult.
M-au atras si premiile, ce-i drept, dar nu au fost cauza principala pentru care am vrut sa ajung finalista Superblog. A fost o provocare pe care abia astept sa o repet, in primavara.

Emil Calinescu: Ai castigat vreun premiu? Tragand linie, poti spune ca a fost o participare productiva?

Alexandra Cristea: Da, vreo 3 chiar. Si pot spune ca Gala Superblog a fost un premiu bonus. Am vazut o multime de oameni care se afla pe aceeasi lungime de unda cu mine. N-am apucat inca sa beau bere cu ei, ca tot vorbeam mai devreme de acest „aliment”, dar recuperez eu data viitoare.

 

„M-am gandit de multe ori cum ar fi daca as face bani doar din scris. Ar fi idealul meu in viata.”

 

Emil Calinescu: Daca tot suntem la capitolul „advertoriale”, ne povestesti care este cel mai CIUDAT advertorial scris de tine? 

Alexandra Cristea: Da, a fost chiar prima oara cand am castigat un premiu. Trebuia sa scriu un advertorial pentru lenjerie intima. Tin minte ca ma uitam pe site-ul respectiv si vedeam tot felul de sutiene, care mai de care cu puf, sclipici, dantelute si alte panselute. Ma uitam la ele si ele la mine si nu imi dadeam seama cum as putea sa le descriu intr-un text, in asa fel incat sa le fac pe cititoare sa si le doreasca in dulapul lor. Apoi m-am gandit sa le asez pe un corp, pe o silueta, pe o femeie. I-am construit povestea, am dat share si asta a fost. Am castigat o tableta atunci si tare mandra am mai fost, caci imi doream de mult sa detin asa ceva. Textul avea titlul “Dama in societate, Axami in pat” si il gasiti aici.

Emil Calinescu: Dar cel mai ciudat advertorial REFUZAT vreodata care este?

Alexandra Cristea: Mi-a facut cineva pe mail, la un moment dat, o propunere indecenta: sa particip la o sedinta de videochat si sa-mi scriu impresiile, apoi. Am refuzat fara sa ma gandesc de doua ori. Nu ma vad facand asa ceva vreodata si nici scriind despre cele care fac asta zilnic. Caci, daca as scrie, nu cred ca s-ar putea pune problema de reclama pozitiva.

Emil Calinescu: Te consideri o bloggerita „scumpa”? Nu te intreb cat ceri efectiv, te intreb doar cum te-ai clasa, fata de alti bloggeri. Si, mai ales, de ce.

Alexandra Cristea: M-am gandit de multe ori cum ar fi daca as face bani doar din scris. Ar fi idealul meu in viata. Dar in momentul de fata nu pot cere prea mult pentru textele mele, atata timp cat nu scriu constant si nu imi dedic 100% din timp blogului. Asa ca nu, nu-s “scumpa”. Am un tarif decent.

Emil Calinescu: Totusi, de ce in 2016 inca ai subdomeniu? De ce nu ai facut pasul spre blogosfera profesionista?

Alexandra Cristea: Amanarea e inamicul meu numarul 1. Mereu am spus: “ Gata, de maine imi cumpar domeniu propriu.” Si mereu lasam sa intervina altceva, ma luam cu alte lucruri si uitam de domeniu. Ar trebui sa ma toace cineva la cap zilnic, ca sa imi fac si eu domeniu .ro, .eu sau .minunat. 😀

Emil Calinescu: .Minunat nu exista. Sau doresti sa-ti cumperi si extensie? E vreo suta de mii de euro, sa stii 🙂

Alexandra Cristea: Ma gandeam poate faci tu vreo minune.

Emil Calinescu: Insist: amanarea este unicul motiv? Nu ar mai fi si altele: domeniul e scump, teama ca-ti prinzi urechile din punct de vedere tehnic, teama ca hackerii/haterii te vor ataca si-ti vor pica blogul…

Alexandra Cristea: Acum ca ai zis-o tu, da… nu prea ma pricep la partea asta tehnica. Am tot intrebat in stanga si in dreapta despre ce ar trebui sa fac pentru a-mi muta blogul pe domeniu propriu si de fiecare data eram din ce in ce mai “in ceata”. Dar o sa fac si pasul asta la un moment dat.

Emil Calinescu: Ti-a „reprosat” pana acum cineva, vreun potential sponsor, faptul ca ai subdomeniu?

Alexandra Cristea: Nu am avut plangeri pana acum.

Emil Calinescu: Pentru cititorii mei: Alexandra Cristea este din Galati, personal n-am avut ocazia s-o intalnesc live pana acum. Acum urmeaza intrebarea pentru tine: crezi ca e un handicap pentru tine faptul ca esti din provincie? Crezi ca daca ai fi fost din Bucuresti (sau poate din Cluj ori Timisoara) ai fi putut trai din scris, asa cum zici ca ti-ai dori?

Alexandra Cristea: Ma gandesc deseori ca in Bucuresti ar fi viata mai usoara din anumite puncte de vedere (Plus concertele la care as vrea sa merg si sunt mai rare in provincie). Dar m-am obisnuit aici si, momentan, imi este bine. Nu exclud varianta de a ma muta in capitala, daca e sa ma satur de Galati si de posibilitatile pe care le ofera.

 

„Eu cred ca e prea ridicat in slavi abonatul asta la bloguri prin intermediul adresei de mail. Nu stiu cati dintre cei care se aboneaza la un blog chiar intra de fiecare data cand primesc un mail.”

 

Emil Calinescu: Hai sa ne vorbesti despre bloggerii pe care i-ai cunoscut in offline. Si zic sa incepem cu galatenii. Se poate vorbi despre o „blogosfera galateana”? Cat de activa este ea si la ce evenimente offline se intalneste ea?

Alexandra Cristea: Nu avem o blogosfera offline foarte activa. Eu i-am cunoscut personal doar pe Laura Negoi, pe Florin Ravdan si pe Adrian Bot, dintre bloggerii galateni.

Emil Calinescu: Zi-ne, acum, ce bloggeri citesti. Top 5 bloggeri/bloggerite cititi de tine. Intai si intai, ce calitati trebuie sa aiba un blog pentru a fi citit de tine, apoi ne dai si exemplele.

Alexandra Cristea: M-ai prins intr-un moment de sinceritate acum asa ca nu mai am scapare. Nu citesc anumite bloguri, zilnic. Nu am bloguri pe care sa intru in fiecare zi cu gandul “hai sa vedem ce a mai scris cutarica”. In momentul in care un titlu imi atrage atentia, intru pe link si citesc textul. Daca dupa titlu, insa, primele doua paragrafe ma fac sa ma gandesc la cat de moale e perna mea si cat de cald si bine e sub patura, inchid fereastra si asta a fost.

Emil Calinescu: Nu exista bloguri la care sa te fi abonat? Chiar niciunul?

Alexandra Cristea: Ba da, m-am abonat la multe, dar asta nu inseamna ca intru zilnic pe ele. Eu cred ca e prea ridicat in slavi abonatul asta la bloguri prin intermediul adresei de mail. Nu stiu cati dintre cei care se aboneaza la un blog chiar intra de fiecare data cand primesc un mail.

Emil Calinescu: Sa inteleg ca nu vrei sa ne dai exemple de bloguri pe care le frecventezi, asa ca te voi intreba de blogurile mele: pe care le frecventezi, cat de des si de ce. Sau de ce NU le frecventezi.

Alexandra Cristea: Si la tine e acelasi lucru. Cand postezi un link pe facebook si imi atrag atentia titlul, subiectul sau comentariile, dau click imediat si citesc. Si daca ma intriga tema, dau si un comentariu.

Emil Calinescu: Zi-ne acum despre cariera ta de educatoare. Cum ai ajuns de la jurnalism, pe care l-ai studiat in facultate, la educatoare. Si cat de mult timp te vezi facand asta.

Alexandra Cristea: Dintotdeauna mi-a placut sa scriu. In liceu am avut primul contact cu “cititorii”, ca sa zic asa. N-am sa uit niciodata cand, la o ora de muzica, doamna profesoara ne-a dat un test si ne-a pus o melodie pe fundal si o cerinta pe foaia A4: scrieti in functie de ce va inspira melodia. Stateam in ultima banca. Eram rebela, rockerita si indragostita. Si am scris. Apoi, urmatoarea ora, cand a adus lucrarile, m-a scos in fata colegilor si m-a pus sa citesc lucrarea, spunand la sfarsit ca ea crede ca am copiat dintr-o carte textul respectiv.
M-a umilit dar m-a si flatat in acelasi timp. Atunci am stiut ca jurnalismul e calea mea.
Dupa ce am terminat facultatea de jurnalism , insa, am trecut prin cea mai grea etapa din viata mea, de pana acum. A murit tata.
Brusc, facturile s-au indreptat spre mine si jurnalismul nu-mi mai asigura un trai roz. Asa ca am inceput sa caut in stanga si in dreapta, sa intru in disperare, depresie si alte stari despre care imi aduc aminte cu greu, caci era de parca eram in transa. Tot ce voiam era sa imi gasesc un serviciu care sa ne readuca la linia de plutire pe mine si pe mama mea.
Si atunci, o cunostinta indepartata, pe numele ei Gianina Andrei, m-a salvat. M-a luat de o aripa si m-a bagat in lumea copiilor. Si de atunci m-am indragostit de ei, de dragalasenia lor, de modul lor inocent de a trai si a zambi indiferent de cat de arzator e soarele pe cer.

Emil Calinescu: Si cat timp te vezi facand asta?

Alexandra Cristea: La inceput am zis ca va fi doar un job temporar. Ca voi ramane printre ei pana voi gasi altceva mai bun. Dar, hai sa fim seriosi, prefer de o suta de ori sa lucrez printre copii decat printre adulti. Coruptia si nesimtirea inca nu exista in sistemul lor, asa ca voi ramane alaturi de ei atat cat imi va fi dat.

Emil Calinescu: Mai am 3 intrebari din public. Imi permiti sa le pun?

Alexandra Cristea: Ok. Spune.

 

„Bloggerul e omul care scrie despre alti oameni, asa cum ar dori si acestia sa o faca, dar nu pot (sau nu vor sa poata)”

 

Emil Calinescu: Prima intrebare: facultatea de jurnalism din Galati are faima la fel de rea precum FJSC-ul bucurestean? Cat de multumita esti, per total, de facultatea absolvita?

Alexandra Cristea: Nu am urmat cursurile FJSC-ului ca sa pot face o comparatie pertinenta, dar am avut un professor care facea naveta din Bucuresti, ca sa ne poata invata pe noi cum sa nu ajungem ca jurnalistii pe care ii urmareste o tara intreaga la televizor. Numele lui e Sorin Preda si nu se mai afla printre noi, din pacate. A fost unul dintre profesorii pe care i-am indragit si pentru care ma duceam cu drag la cursuri. Un altul a fost domnul Damian, care mereu avea glumele la purtator si iti era mai mare dragul sa te duci la seminariile sale.
Eu sunt foarte multumita de facultatea pe care am absolvit-o si o recomand tuturor celor interesati de jurnalism, din Galati.

Emil Calinescu: Intrebarea numarul 2 din public: crezi in ideea oameni vs bloggeri? Cum te consideri: om sau blogger?

Alexandra Cristea: Bloggerul e omul care scrie despre alti oameni, asa cum ar dori si acestia sa o faca, dar nu pot (sau nu vor sa poata).

Emil Calinescu: Si tu ce esti?

Alexandra Cristea: Sunt bloggerita. Sunt omul ala cu care vorbesti, razi, glumesti, te distrezi, muncesti, ca apoi sa te intrebi: “bai, daca am zis/facut ceva atat de interesant incat sa scrie asta despre mine?”.

Emil Calinescu: Ultima intrebare din public: esti si blonda, si moldoveanca. Cele 2 caracteristici ti se par jignitoare? De ce da/de ce nu? Si, la final, un banc cu blonde daca se poate (preferatul tau). 

Alexandra Cristea: Sunt mai mult blonda decat moldoveanca. Asa ma stie si striga lumea de mica: “blonda”. Doar cand ajung prin Bucuresti ma simt moldoveanca, deoarece mi se spune des ca am accentul specific. Eu nu-mi dau seama, evident. Dar, referitor la culoarea parului, m-am obisnuit cu glumele si insinuarile. Ma amuza cand au tenta de poanta si ma lasa indiferenta cand tind spre jignire.
Eu stiu cine sunt, ce stiu, ce am invatat si ca mai am multe de invatat, asa ca nu las o culoare atat de frumoasa, a parului, sa ma puna la pamant. Or fi multe blonde pe pamant care fac nuanta asta de rusine dar eu nu ma consider una din ele.
Si ca sa inchei cu un banc… nu-ti voi spune un banc cu blonde, ci unul cu blonzi:
– De ce au femeile buricul invinetit?
– …
– Pentru ca exista si barbati blonzi.

Emil Calinescu: Interviul apare in ziua in care implinesti 26 de ani. Cu ce ganduri intampini aceasta frumoasa varsta? (cu scuzele de rigoare, apare cu cateva zile intarziere)

Alexandra Cristea: Cu aceleasi ganduri cu care am intampinat orice varsta: astept cu nerabdare sa invat lucruri noi, sa cunosc oameni noi si sa calatoresc cat mai mult, ca sa am despre ce scrie in continuare.

Emil Calinescu: La multi ani si din partea mea si cat mai multe impliniri. Sau, ca sa fac o urare pentru care mi-am luat ceva injuraturi acum cativa ani: La multi ani blonzi sau ceva mai inteligenti.

Alexandra Cristea: Multumesc! Intotdeauna vor fi mai inteligenti, caci, dupa cum am spus mai sus, abia astept sa invat lucruri noi.

Emil Calinescu: Cum te vezi peste 10 ani?

Alexandra Cristea: Cu un piticot propriu pe langa mine, care sa cante la chitara ca tat’su si sa fie creativ ca maica-sa. Ma vad fericita, iubita, privind spre un viitor din ce in ce mai frumos si demn de o autobiografie.

Emil Calinescu: Stii penultima intrebare clasica a interviurilor mele?

Alexandra Cristea: Spre rusinea mea nu-mi amintesc si mi se termina bateria la laptop, ca sa mai caut acum. :))

Emil Calinescu: Atunci zic eu: ce intrebare ai mai pune Alexandrei Cristea daca ai fi in locul meu? Regula este sa si raspunzi la ea, bineinteles.

Alexandra Cristea: Alexandra, daca ai fi barbat pentru o zi ce ai face?
As scrie cateva randuri despre ceea ce intelege un barbat din ce-I spune o femeie. As vorbi cu cateva, asa ca sa am material didactic, apoi as face un eseu, ca in clasa a V-a, la limba romana. Sa las ceva posteritatii.

Emil Calinescu: Atat despre Alexandra Cristea, sarbatorita acestei zile. Inca o data la multi ani Alexandrei si multumiri cititorilor pentru ca au parcurs interviul. Alexandra, un mesaj de final cititorilor EmilCalinescu.eu si te astept din 1 aprilie pe Blond.ro.

Alexandra Cristea: Dragi cititori,
Am inceput cu subiectul “bere”, incheiem cu subiectul bere: spuneti-mi 5 motive pentru care a iesi la o bere cu un oltean, superblogger, minunat este ceva musai de facut!